Poate oare o persoană să se dezică de vechile principii sau acestea reprezintă aspecte bine integrate în ființa acesteia, pe care timpul, noul stil vestimentar adoptat sau declarațiile binevoitoare nu le pot schimba? De aproape un an de la preluarea puterii în Republica Arabă Siriană, în centrul acestor dileme se află Ahmed Hussein Al-Sharaa, cunoscut până de curând cu nom de guerre Abu Muhammad Al-Julani. Catalogat de președintele american Donald Trump ca fiind „tânăr, atractiv și dur”, noul președinte sirian pare pregătit să răstoarne multe din vechile preconcepții despre cum ar trebui să arate parcursul unui șef de stat în secolul XXI.
Începuturile
Ahmed Al-Sharaa s-a născut în 1982 în Arabia Saudită, însă la vârsta de 7 ani s-a mutat în capitala Siriei, Damasc. Experții în studii de terorism l-au descris ca fiind un tânăr tăcut și retras, care s-a aplecat spre religie în perioada adolescenței, la vârsta de 17 ani. Contrar unor percepții generale, fostul lider terorist nu provine dintr-o familie dezbinată, îndoctrinată religios sau cu nivel de educație precar. Un detaliu important care ar putea explica apetența sa pentru insurgență și orientarea spre terorism este proveniența din districtul Fiq, situat într-o zonă aflată parțial sub ocupație israeliană.
La vârsta de 18 ani, Ahmed Al-Sharaa a fost martorul celei de-a doua Intifade palestiniene, iar un an mai târziu al atentatelor din SUA, de la 11 septembrie 2001, evenimente care au condus la apariția unor resentimente împotriva Occidentului sau poate chiar le-au întărit, pe fondul atitudinii anti-israeliene. În 2003, la vârsta de 21 de ani, s-a înrolat în grupări de voluntari arabi pentru a lupta împotriva armatei americane în Irak, iar în 2005 s-a alăturat unei organizații jihadiste care a devenit ulterior parte a Al-Qaeda.
Despre această perioadă Al-Sharaa evită să ofere detalii în public, fiind preocupat în ultimii ani să se prezinte ca alternativă moderată la regimul lui Bashar Al-Assad. În una dintre rarele sale declarații despre această etapă a vieții, el a negat categoric implicarea în violențe împotriva civililor.
Apartenența la organizația jihadistă a dus la reținerea sa, în 2006, de către forțele SUA, şi încarcerarea pentru aproximativ 5 ani, inclusiv în închisoarea de la Camp Bucca. Centrul de detenție a funcționat între 2003-2009 în Irak, sub controlul trupelor americane, și se consideră că a avut un rol esențial în dezvoltarea jihadismului și emergența Al-Qaeda în Irak.
Circumstanțele eliberării sale nu sunt în prezent cunoscute, însă perioada petrecută în închisorile din Irak a contribuit semnificativ la radicalizarea acestuia. În 2011, a trecut granița irakiană cu Siria împreună cu alți operativi ai Al-Qaeda în Irak (AQI), având ca misiune extinderea organizației pe teritoriul sirian și înlăturarea regimului Al-Assad. AQI, condusă de Abu Bakr Al-Baghdadi, era precursoarea ISIS, cunoscută și ca ISIL. Contextul favorabil a fost constituit de declanșarea amplelor proteste de contestare a regimurilor autoritare arabe, mediatizate sub numele de Primăvara Arabă.
O agendă națională
Ahmed Al-Sharaa a beneficiat de influența și sprijinul financiar al lui Abu Bakr Al-Baghdadi, iar în 2012 a pus bazele organizației Jabhat Al-Nusra. La scurt timp, noua grupare la conducerea căreia se afla a fost desemnată entitate teroristă la nivel internațional.
Odată cu trecerea timpului, a devenit evident că scopurile celor doi lideri erau divergente, iar politica de exterminare aplicată de Al-Baghdadi (inclusiv împotriva altor musulmani sunniți care nu îi recunoșteau autoritatea) nu putea fi un model de urmat în scenariul sirian, unde opoziția la regimul Al-Assad avea un caracter moderat. Al-Sharaa a rămas în continuare discipolul lui Osama bin Laden și al succesorului acestuia, Ayman Al-Zawahiri, spre deosebire de Al-Baghdadi, care și-a asumat ruperea lanțului ierarhic și s-a autodeclarat Calif.
Pentru aproape două decenii, Ahmed Al-Sharaa a acționat în spatele scenei, fără ca serviciile de intelligence siriene să îi cunoască identitatea reală. În 2016, acesta s-a delimitat oficial de Al-Qaeda, moment ce a marcat apariția sa în public și începutul consolidării propriei imagini.
În anii care au urmat, asumându-și rolul de lider al opoziției jihadiste siriene, aflate în conflict deschis cu Damascul, dar și cu ISIS, Ahmed Al-Sharaa a apelat la o serie de strategii de rebranding, care s-au tradus printr-un proces gradual de cultivare a legitimității.
Din perspectiva imaginii, Al-Sharaa a renunțat la vestimentația militară și a adoptat un stil modern, occidental. De asemenea, a schimbat de 2 ori numele organizației pe care o conducea: Frontul Al-Nusra a devenit Jabhat Fateh Al-Sham, iar apoi Hayat Tahrir Al-Sham/HTS, aceasta din urmă fiind în prezent auto-dizolvată.
Adoptând o politică de deschidere, a acordat interviuri unor televiziuni occidentale, în cadrul cărora a promovat un mesaj moderat și a negat orice intenție de a derula acțiuni teroriste împotriva Occidentului. Cel mai semnificativ moment s-a petrecut în 2021, cu ocazia unui interviu acordat jurnalistului britanic Martin Smith, când Ahmed Al-Sharaa s-a prezentat în costum și cu o tunsoare îngrijită, afișând o imagine care contrasta cu aspectul consacrat în mentalul colectiv al jihadiștilor combatanți.
Crearea de alianțe a fost o altă strategie folosită de Al-Sharaa. În decursul timpului, el a încercat să domine alianțele cu alte grupări combatante din Siria, ajustând aceste formate de cooperare în funcție de interesele sale și eliminând elementele mai radicale, care îi periclitau imaginea.
Pentru a promova public existența unei structuri statale legitime, Al-Sharaa a dispus înființarea unor instituții politice în guvernoratul Idlib (enclavă aflată sub controlul HTS), cea mai vizibilă fiind Ministerul Salvării Naționale.
Schimbarea
La 08.12.2024, Siria a asistat la înlăturarea regimului lui Bashar Al-Assad, după 13 ani de război civil. Ahmed Al-Sharaa a condus ofensiva care a reunit mai multe grupări insurgente, atât teroriste, cât și moderate.
Devenit președinte interimar, în ianuarie 2025, acesta a pus în aplicare ultimele etape ale planului său, care viza: abolirea rămășitelor regimului Al-Assad, începând cu anularea Constituției din 2012, dizolvarea administrației și a structurilor de securitate și desființarea Partidului Ba`ath, care dominase scena politică siriană în ultimele decenii; legitimizarea HTS prin desființarea de jure a grupării și transformarea ei în armată națională; consolidarea statutului internațional, prin lobby-ul derulat pentru ridicarea sancțiunilor pentru terorism impuse anterior de SUA (nn. HTS este în continuare listată de ONU și UE).
Inițierea procesului de reformare a Siriei a fost cel mai important obiectiv pentru consolidarea statutului de lider al lui Ahmed Al-Sharaa, motiv pentru care acesta a preluat controlul asupra forțelor armate și a integrat facțiunile rebele în noile structuri de stat. Ulterior, pentru a evita un vid de putere, a instituit o constituție provizorie și a înființat Consiliul Național de Securitate, menite să coordoneze politicile de apărare și relaționare internațională.
Pe plan extern, noul lider de la Damasc a făcut eforturi pentru a câștiga sprijinul regional și internațional prin proclamarea unui regim democratic în Siria, deschis la dialog și desprins de tendințele dictatoriale ale familiei Al-Assad. De asemenea, a participat la întâlniri televizate cu majoritatea liderilor importanți ai lumii, devenind în scurt timp o celebritate la nivel global. Întâlnirile la nivel înalt l-au ajutat pe Ahmed Al-Sharaa să obțină recunoaștere formală din partea majorității statelor arabe, a SUA, dar și a UE.
Ridicarea majorității sancțiunilor pentru terorism și obținerea de fonduri din partea Turciei, Europei, SUA și membrilor Ligii Statelor Arabe au creat premisele reconstrucției Siriei, aflată într-un impas în ceea ce privește nivelul de trai al populației și funcționarea infrastructurilor critice ale statului.
O tranziție delicată
Transformarea din adeptul Al-Qaeda Abu Muhammad Al-Julani în omul politic Ahmed Hussein Al-Sharaa a fost anevoioasă, iar provocările cu care se confruntă în prezent sunt uriașe, în condițiile în care Siria rămâne o țară devastată de război, cu comunități fragmentate și conflicte interne nesoluționate. Aparent, postura lui Ahmed Al-Sharaa este cea de administrator al unei tranziții delicate, pe umerii căruia apasă atât speranțele de reconstrucție, cât și temerile legate de repetarea unei istorii recente întunecate.
Eforturile de reformare i-au creat lui Ahmed Al-Sharaa o imagine de salvator al Siriei, însă trecutul acestuia și incertitudinile privind renunțarea la valorile și principiile pe care le-a susținut anterior alimentează rezerve ce complică și mai mult perspectivele situației politice și de securitate. Temerea principală a populației siriene, marcată de îndelungatul conflict civil, dar și a unor actori statali, este exprimată de franchețea unei singure întrebări: care este garanția că Ahmed Al-Sharaa, odată ce își va atinge dezideratele economice, politice și de securitate, nu va redeveni un promotor inflexibil al legii islamice Sharia și următorul dictator cu mână de fier al Siriei?
Abstract
Ahmed Hussein Al-Sharaa`s radicalization began at a young age by witnessing the most important revolutionary events in the Middle East. Anti-Western feelings were emphasized by personal experiences which prompted him to take up arms. The connection with Al-Qaeda is clear, even if his ideology was rather nationalistic, with no agenda outside of Syria, which pushed him to follow his own path, apart from ISIS leader Abu Bakr Al-Baghdadi. Ahmed Al-Sharaa`s political ambitions were visible since the time he was at the forefront of the jihadist opposition to the Al-Assad regime, as he began adopting a range of soft power mechanisms to legitimate the actions of the group he led. His success in seizing power in Syria creates uncertainty about the future of the state. His approach is certainly different from that of Bashar Al-Assad, by making promises based on democracy and inclusion, but his vision is unclear as his jihadist background might potentiate the reemergence of a new dictatorial regime in Syria.
Autori: Cezara Bondoc și Adelin Mihacea
