Își mai aduce cineva aminte de unde a pornit totul? Sau care a fost primul atentator cu bombă european din generația a doua de migranți? În zilele noastre, avem la dispoziție o multitudine de informații referitoare la teorii ale radicalizării (cu mai multă sau mai puțină aplicabilitate), dar uitându-ne în urmă, de unde am plecat, nu putem omite faptul că principiile fundamentale nu s-au schimbat. Într-adevăr, radicalizarea islamistă este parcursă mai accelerat astăzi prin accesul transnațional la materiale de propagandă și diversificarea metodelor de recrutare ale organizațiilor teroriste, dar profilul persoanei radicalizate este același de peste 30 de ani, caracterizat de insecurități, probleme și ideologie fundamentalistă însușită ad litteram.
Să ne amintim de Khaled Kelkal, fiul unor imigranți algerieni, care a inspirat, după decesul său într-un schimb de focuri cu autoritățile franceze, seriale, filme și documentare. Dar, mai mult decât atât, a adus în atenția autorităților franceze, în particular, și europene, în general, problemele minorităților de origine afro-asiatică și riscurile asociate proceselor de radicalizare islamistă, în care se regăseau mulți tineri din suburbii. Deși înainte de Kelkal sute de jihadiști aspiranți și-au părăsit confortul caselor europene și au plecat să lupte în Afganistan și Bosnia, el a fost primul luptător musulman european care și-a atacat țara de adopție, reprezentând totodată prima asociere între străini (outsider-ii) și a doua generație de migranți (insider-ii).
Suntem în anul 1995, iar legislația europeană cu privire la conceptul de „radicalizare islamistă” este practic inexistentă sub forma politicilor de prevenție sau a definițiilor juridice pe care le cunoaștem astăzi. Conceptul de radicalizare nu era încă un termen oficial în agenda Uniunii Europene, aceasta fiind introdus și definit abia după atentatele de la Madrid din 2004.
Dar cine a fost Khaled Kelkal? Cum s-a radicalizat și de ce este considerat, în majoritatea studiilor sociologice, un caz de manual? Povestea sa ne prezintă cazul clasic de musulman, victimă a discriminării și a islamofobiei, care se transformă în jihadist.
Un caz ca la carte
Khaled s-a născut în Algeria într-o familie numeroasă de musulmani moderați care a migrat în Franța la începutul anilor `70 cu speranța unei vieți mai bune. A crescut, alături de cei 11 frați, într-un cartier mărginaș al orașului Lyon și era descris drept un elev capabil. A urmat cursurile unui liceu tehnic de elită, dar treptat a început să se simtă exclus social și a alunecat în lumea micii delincvențe.
Micile infracțiuni îl vor conduce pe adolescentul Khaled la închisoare, unde și-a început procesul de radicalizare sub influența unui mentor arab (un outsider). Ceea ce nu se admitea atunci, dar se cunoaște bine astăzi, este rolul pe care îl pot avea închisorile în procesul de radicalizare. La prima sa condamnare din 1990, când avea 19 ani, Khaled Kelkal a adoptat o atitudine mai religioasă. Nu se mai simțea nici algerian, nici francez, ci musulman. Cea de-a doua condamnare, din aprilie 1991, l-a adus în anturajul lui Khalil Benahmed, cunoscut recrutor pentru Grupul Islamic Armat/GIA, care i-a oferit adolescentului Khaled o structură ideologică și o justificare religioasă pentru frustrările sale sociale.
Coincidența face ca, în octombrie 1992, la două luni după eliberare, să îi fie luat un interviu de către cercetătorul german Dietmar Loch, care făcea o investigație asupra politicilor de integrare din Franța. Interesant este că acest interviu, luat cu 3 ani înaintea atentatelor cu bombă, face lumină în drumul străbătut de adolescentul nostru de la mica infracționalitate la crimă și mai apoi la jihad. Khaled a povestit despre gradul de excluziune socială din școli și despre faptul că se simțea ținta tuturor suspiciunilor: „odată a dispărut din clasă un calculator de buzunar. Deși nu făcusem nimic, eu trebuia să fiu hoțul, de vreme ce eram singurul arab”. Acesta a fost declanșatorul regresiei în tâlhărie, închisoare și în cele din urmă terorism. „Mi-am pierdut mândria și a trebuit să fac abstracție de propria personalitate, astfel că am început să fug de la ore”, a mai declarat Khaled. Absenteismul școlar a avut repercusiuni și în mediul familial, așa că tânărul a petrecut și mai mult timp pe stradă, atras în grupuri infracționale, unde solidaritatea de cartier va suplini pierderea legăturilor cu familia.
Astfel, concluzia lui Khaled era clară: „sistemul de justiție nu e prietenul nostru”, „în ceea ce mă privește, nu am drepturi – dacă mă atacă unul și mă apăr, individul ăla are dreptate”. Tânărul nu mai vedea doar grupuri rasiale, ci statul și societatea însăși aliniindu-se împotriva lui. Detenția i-a oferit o nouă identitate și un sentiment de demnitate pe care simțea că societatea franceză i-l refuzase.
Nu putem ști câtă credibilitate să oferim explicațiilor lui Khaled, dar mai important pentru noi este felul în care gândea acesta în plin proces de radicalizare.
(Re)întoarcerea la origini
Încotro se îndreaptă neliniștitul tânăr musulman când i se va produce o criză de identitate? Cu siguranță, către origini. Însă întoarcerea în Algeria a reprezentat pentru Khaled Kelkal o altă palmă, accentuând ceea ce simțea deja: pentru francezi era algerian, iar pentru algerieni era francez. Însă Khaled nu mai era nici una, nici alta. Era musulman. Așa că a fost recrutat cu ușurință de Grupul Armat Islamic (GIA), a trecut prin taberele de antrenament din regiunea de frontieră afgano-pakistaneză și a fost trimis cu sarcini în Franța, devenind membrul unei celule GIA din Lyon, condusă de Khalil Benahmed.
Jihadizarea este cunoscută în cazuistica de specialitate ca etapa în care persoanele radicalizate percep implicarea în acțiuni teroriste nu doar ca pe o posibilitate, ci ca pe o datorie, un scop primordial, pentru care merită să sacrifice orice.
Cronologia terorii
Cronologia acțiunilor teroriste în care a fost implicat Khaled Kelkal a debutat în iulie 1995. Acesta a participat, la Paris, la asasinarea imamului Aldelbaki Sahraoui, cofondator al Frontului Salvării Islamice/FIS, considerat de GIA „prea moderat”. Succesul asasinării imamului a încurajat celula GIA din care făcea parte și Kelkal să treacă la acțiuni vindicative și mai agresive. Astfel, la 25 iulie 1995, are loc atentatul de la stația RER Saint-Michel, din Paris, când detonarea unei butelii cu gaz umplută cu cuie a provocat moartea a 8 persoane și rănirea altor 117. La 17 august 1995, explozia unei bombe lângă Arcul de Triumf s-a soldat cu rănirea a 17 persoane. La 26 august 1995 este identificată o bombă plasată lângă linia TGV Paris-Lyon, iar amprentele lui Khaled Kelkal sunt prelevate de pe banda adezivă folosită. La 3 septembrie 1995, 3 persoane sunt rănite după explozia unei bombe în arondismentul 11, din Paris. La 7 septembrie 1995, explozia unei mașini-capcană în fața unei școli evreiești din Villeurbanne (Lyon) rănește 14 persoane.
La 29 septembrie 1995, Khaled Kelkal a fost depistat de autoritățile franceze într-o pădure de lângă Lyon și ucis într-o confruntare armată cu forțele speciale. Dacă pentru GIA moartea lui Kelkal nu a însemnat o mare pierdere, organizația continuând valul de violențe, pentru securitatea europeană a rămas un moment de referință, oferind lecții dureroase care au anticipat amenințările teroriste ale secolului XXI.
Cazul lui Khaled Kelkal a fost punctul de cotitură care a demonstrat vulnerabilitatea Europei în fața radicalizării domestice și a scos în evidență rolul critic al sistemului penitenciar în procesul de radicalizare. Totuși, a fost nevoie de aproape un deceniu până când au fost create mecanisme și instrumente juridice specifice pentru gestionarea acestui fenomen. De asemenea, exemplul a demonstrat că radicalizarea nu este neapărat un produs al religiozității din familie, ci adesea este o reacție la eșecul integrării sociale, combinată cu influențele din mediul carceral. Khaled Kelkal poate fi considerat, așadar, precursorul teroristului modern.
Abstract
It is very important to remember what it was like back then, to understand and learn from the mistakes that were made in the past. The Kelkal case was a landmark in the history of Islamist terrorism in Europe which led to a series of major legislative changes. Although at that time people didn`t quite grasp the impact of home-grown terrorism, the later aftermath marked by a sequence of attacks made it very clear that European security was being challenged.
Autor: Ioana Alexandra Popa
