Capacitatea oamenilor de a exprima şi integra emoţii ţine de domeniul normalităţii vieţii psihice. Dintr-o perspectivă operaţională, emoţiile nu sunt altceva decât răspunsul corpului, ca sistem anatomo-fiziologic, la ceea ce numim, în limbaj comun, gânduri. Astfel, tot ceea ce gândeşte o persoană poate fi citit în registrul emoţiilor sale. Legătura strânsă între emoţie şi gândire este evidentă şi nu necesită nici un fel de dezbatere suplimentară.
În context, descifrarea scenariilor mentale umane, mimica (expresiile faciale) are cel mai important rol. În această ordine de idei, utilizarea unor instrumente, cu un solid fundament ştiinţific, care să permită sesizarea şi descifrarea expresiilor faciale, apare ca o necesitate în special în domeniul luptei împotriva terorismului.
Din această perspectivă, o asemenea abordare este în măsură să furnizeze, pe de o parte, informaţii suplimentare referitoare la ce urmează să întreprindă o anumită persoană în viitorul proxim, iar pe de altă parte, să ofere un interval de timp necesar acţiunii.
Într-o situaţie în care se împletesc lipsa informaţiilor din surse deschise cu insuficienta penetrare a surselor umane secrete şi cu inevitabila limită a oricărei tehnologii, luptătorul antiterorist îşi poate baza acţiunile pe informaţii directe şi pertinente, în măsura în care percepe şi interpretează corect expresiile faciale ale potenţialilor terorişti.
Evoluţia în domeniul ştiinţelor umane nu are nimic în comun cu linearitatea, cu monotonia, ci se produce în salturi, aşa-numitele ruperi de paradigmă. Paradigma blochează şi încremeneşte ştiinţa într-un scenariu unic, al cărui mod de desfăşurare tinde să fie acceptat ca expresie singulară a realităţii. Spargerea paradigmei coincide cu apariţia unor convulsii generalizate la nivelul întregului corp al ştiinţelor. Este o reconfigurare, o redistribuire şi, în final, o dezvoltare în direcţii nebănuite şi care, în cele mai multe cazuri, sunt controversate. Un astfel de eveniment îl constituie şi lucrarea lui Charles R. Darwin „Expression of Emotions in Man and Animals” (1872). Prin această lucrare, cercetătorul britanic oferă lumii o nouă perspectivă asupra modului de interpretare a expresiilor faciale ale emoţiilor, fundamentând, totodată, un nou domeniu de studiu: comunicarea nonverbală.
Unul dintre aspectele controversate al noii viziuni l-a reprezentat, încă de la apariţia lucrării, problema universalităţii expresiilor mimicii umane. Infirmată de o serie de cercetători şi confirmată de alţii, această problemă a făcut obiectul unei ample dispute în cercurile academice. Paul Ekman reuşeşte, în urma unor cercetări asupra unor populaţii de aborigeni originali din Noua Guinee, să tranşeze problema în favoarea susţinătorilor lui Charles R. Darwin. Astfel, acesta a evidenţiat existenţa similarităţilor în acţionarea muşchilor feţei implicaţi în exprimarea emoţiilor umane.
Ca urmare a cercetărilor întreprinse, Paul Ekman a reuşit să construiască un instrument, cu o solidă bază ştiinţifică, în vederea măsurării şi interpretării expresiilor faciale. Prin utilizarea a ceea ce Ekman a numit Facial Action Decoding System (FACS), a fost posibilă identificarea unor semne specifice mimicii, care, interpretate în ansamblul circumstanţelor generatoare, trădează conduite disimulate. Denumite microexpresii (micro-expressions), aceste semne, care durează mai puţin de o cincime dintr-o secundă, se dovedesc a fi o importantă sursă de informaţii privitoare la comportamente a căror manifestare se doreşte a fi mascarea.
Microexpresiile relevă, în fapt, adevărata stare pe care persoana în cauză o traversează în momentul producerii acestora. Astfel de expresii pot fi uşor sesizabile, fie datorită caracterului asimetric, fie datorită încordării puternice a unei anumite combinaţii a celor 55 de fascicule musculare ale feţei, ceea ce atrage după sine o discrepanţă evidentă în lanţul expresiilor faciale fireşti ale persoanei în cauză.
Caracterul asimetric al acestor expresii rezidă în faptul că, pe de o parte, la resimţirea unei emoţii pozitive, este activat lobul frontal stâng, în vreme ce emoţiile negative activează lobul frontal drept, iar, pe de altă parte, emisfera cerebrală stângă guvernează partea dreaptă a corpului şi emisfera dreaptă, pe cea stângă, astfel că bucuria, starea de bine este înregistrată mai pregnant pe partea dreaptă a feţei, iar dezgustul, furia şi teama – pe partea stângă.
Explicaţiile capătă consistenţă dacă sunt conduse dincolo de anatomic, spre descoperirea şi înţelegerea substratului psihologic, în speţă, a mecanismelor şi a proceselor psihice ce guvernează, atât în ceea ce priveşte sesizarea şi descifrarea microexpresiilor faciale, cât şi în ceea ce priveşte manifestarea sub diferite forme a acestora.
Graniţa între anatomic şi fiziologic, pe de o parte şi psihic, pe de altă parte, este una insuficient cercetată, concluziile parţiale fiind irelevante în expunerea de faţă. Ceea ce este cu adevărat important aici este tocmai această legătură imanentă dintre cele două aspecte menţionate, care face posibilă funcţionarea sistemului numit om.
Fără să aibă pretenţia de exhaustiv, modelul psihanalitic prin care sunt delimitate două instanţe diferite ca structură, conţinut şi principii de funcţionare este unul care îşi dovedeşte indubitabil utilitatea în cadrul prezentei dizertaţii. Astfel, viaţa psihică este constituită în proporţie de 80% din inconştient, guvernat de “principiul plăcerii”, şi în proporţie de 20% din conştient, guvernat de “principiul realităţii”. Normalitatea vieţii psihice are în vedere existenţa unei coerenţe, a unor schimburi energetice echilibrate între cele două instanţe, reprezentate de compatibilitatea între scopuri şi interese, pe de o parte şi punerea lor în practică, pe de altă parte. Atunci când există o discrepanţă flagrantă între ceea ce vrea, ce simte şi ce face individul, când acesta se află într-o stare de incongruenţă, când cenzura conştientă impune refularea unor instincte primare, inconştientul căută în permanenţă breşe în armura teutonică a conştientului. Microexpresiile sunt astfel de porţi, prin care individul îşi prezintă, dincolo de expresia controlată şi cenzurată a feţei, adevăratele intenţii. Surprinderea şi înţelegerea acestora coincide cu pătrunderea neautorizată, accesul direct şi neîngrădit la aspectele secrete ale vieţii psihice a individului. În acest context, ochiul avizat al specialistului va surprinde, în chip clar şi în timp util, orice inconsistenţă de ordin psihic între ceea ce prezintă şi ceea ce gândeşte sau simte o persoană.
Valenţe practice
Microexpresiile se pot constitui într-un veritabil preambul al unor acţiuni. Pot apărea în cadrul unui interogatoriu, indicând puncte sensibile, zone tensionate în interiorul psihicului. De asemenea, acestea sunt vizibile în situaţii presante, ale căror implicaţii contrazic în mare măsură valorile, convingerile şi credinţele unui individ. Sesizarea şi descifrarea corectă a microexpresiilor faciale întemeiază acţiunea justă.
Luptătorul antiterorist, ca ultim pion al unei strategii de prevenire şi combatere a terorismului bazate pe intelligence, este obligat de ritmul alert în care se petrec mutaţii în domeniul terorismului să integreze în ansamblul tabloului informativ-operativ orice tip de informaţie care îl aduce mai aproape de îndeplinirea scopului misiunii. În ultimă instanţă, perceperea şi interpretarea corectă a expresiilor faciale pot face, în anumite momente, diferenţa între prevenirea unei acţiuni teroriste şi constatarea urmărilor acesteia, între combaterea terorismului şi evaluarea pierderilor, ca urmare a unui atentat. Este adevărat, există în reţele teroriste oameni foarte bine pregătiţi, capabili să-şi disimuleze şi să-şi mascheze prin limbaj verbal şi nonverbal adevăratele intenţii. Totuşi, microexpresiile sunt manifestări psihice aflate dincolo de controlul şi cenzura conştientă a individului.
În punerea în aplicare a unui plan, în derularea acţiunilor necesare atingerii obiectivelor propuse, există întotdeauna un moment în care se decide succesul sau eşecul întregului demers. Este un punct nodal care, odată trecut, nu se mai poate face nimic, acţiunea îşi urmează destinul, iar consecinţele sunt inevitabile. Emoţia care acompaniază trăirea la intensitate maximă a unui astfel de moment este una ce poate fi observată, măsurată şi interpretată. Ori, tocmai o astfel de activitate se constituie într-o metodă perfect funcţională, fundamentată ştiinţific, aflată mereu la îndemâna luptătorului anti-terorist, în special atunci când toate celelalte mijloace eşuează.
Autor: Marius Antonio Rebegea
