Frontul secretelor. ADN-ul ofițerului de contraspionaj

Între misiunile Serviciului Român de Informaţii se află şi cea de cunoaştere, prevenire şi contracarare a activităţilor de spionaj derulate de servicii de informaţii străine pe teritoriul naţional, împotriva intereselor României şi ale aliaţilor săi. Identificarea şi contracararea acestor activităţi echivalează cu un „joc” al inteligenţei, fiind una dintre cele mai provocatoare şi solicitante misiuni. Activitatea noastră presupune excelenţă profesională, cooperarea cu alte instituţii de stat, dar şi cu servicii partenere externe.

Un contraspion, luptător pe „frontul invizibil”, identifică acţiunile şi persoanele prin intermediul cărora servicii de informaţii străine încearcă să obţină date şi informaţii secrete de ordin politico-militar, tehnologic sau economic, având ca obiectiv alterarea sau influenţarea unei decizii strategice, promovarea ilegală a intereselor proprii în detrimentul celor ale statului român şi ale partenerilor săi sau provocarea unor agresiuni informaţionale.

Orice detaliu contează

Principala calitate de care ai nevoie în contraspionaj este discreţia, să ştii să păstrezi un secret, să fii rezervat în aprecieri, să nu divulgi persoanelor neavizate aspecte ce ţin de activitatea ta. Mai mult, este important ca în viaţa cotidiană să nu atragi atenţia, să nu ieşi în evidenţă prin comportament, atitudine sau prin aspectul exterior. La fel procedează şi un spion (adversarul nostru).

Ofensivitatea este arma ofiţerului din contraspionaj care caută permanent adversarul, îi studiază comportamentul, îl urmăreşte şi îi creează falsa impresie că nu a fost depistat. Dacă stai şi aştepţi să se întâmple ceva nu faci decât să cazi tu însuţi în capcana neprevăzutului. Trebuie să fii atent deoarece spionul lansează piste false pentru a deturna investigaţia ta, astfel că eşti nevoit în permanenţă să descoperi adevărul din spatele ipotezei.

Obiectivitatea este cheia succesului. Dacă evităm imparţialitatea şi subiectivismul, eliminăm ideile preconcepute şi reuşim să transmitem informaţia reală, care să stea la baza adoptării unei decizii corecte, în spiritul realizării misiunii finale, respectiv securitatea naţională.

Cultura generală este calitatea care nu trebuie să lipsească din arsenalul unui viitor contraspion, condiţie de altfel general valabilă în orice domeniu sau specialitate. Însă în lupta cu spionii trebuie să avem minime cunoştinţe în diverse domenii şi ştiinţe, având în vedere că lucrăm cu personalităţi diverse, culturi şi religii diferite. Orice detaliu contează în crearea profilului unui angajat al spionajului, prin raportare la specificul statului ale cărui interese le serveşte sau la politica promovată de puterea străină respectivă.

Cu ochii pe adversar

Lupta în contraspionaj este purtată preponderent în afara spaţiului delimitat de birou. Avem şi aici specialişti care asigură suport din back-office. Aceştia sunt analiştii care filtrează informaţiile brute. Adversarul nu are aceeaşi agendă şi nu respectă niciodată programul zilnic (intervalul orar 08 – 16:00). Operaţiunile unui spion se desfăşoară pe teren, în stradă, unde poate fi observat şi studiat, fapt ce permite contraspionului să adune probe, elemente esenţiale pentru rezolvarea acestui puzzle complicat.

Perseverenţa este numele jocului în contraspionaj. Spionajul nu are limite, acţionează în formă continuă şi pe termen lung, astfel că răbdarea este o condiţie pentru a reuşi. Adversarul (spionul sau trădătorul) trebuie monitorizat permanent, fără a-i lăsa timp să „respire”, să doarmă liniştit. Numai în aceste condiţii ofiţerul de contraspionaj este la curent cu fiecare mişcare a inamicului şi îi poate depista greşelile. Spionii pot fi descoperiţi chiar şi după mulţi ani, prin eforturi susţinute.

Tenacitatea reprezintă un element esenţial în relaţiile interpersonale, care te poate ajuta să conduci un dialog şi să-l menţii permanent în zona ta de confort. Orice gafă în abordarea adversarului poate conduce la eşec, cel mai grav fiind descoperirea de către acesta a scopurilor tale reale. Vei fi „bombardat” cu un adevărat arsenal de întrebări, unele extrem de incomode, însă trebuie să acţionezi inteligent astfel încât să nu cazi în derizoriu, să creezi impresia că nu ştii nimic. De asemenea, nu trebuie să oferi detalii care te-ar dezavantaja.

O cultură organizaţională sănătoasă

Respectul este un principiu acoperă o arie vastă de aplicabilitate, de la respectul faţă de colegi (element fundamental pentru munca în echipă) la respectul faţă de naţiune şi jurământul militar.

Încrederea, atât în forţele proprii, cât şi în deschiderea colegilor de a sprijini tinerii debutanţi va asigura succesul misiunilor, mai ales în situaţii cu grad ridicat de complexitate. Acest principiu este extrem de apreciat într-o cultură organizaţională sănătoasă. Încă din momentul angajării eşti girat de colegi, de superiori şi datoria ta este să lupţi permanent pentru a menţine încrederea acordată. În concluzie fii loial, deschis şi responsabil.

Perfecţionarea continuă este esenţială. Fiind conştienţi de evoluţia accelerată a tehnologiei, a situaţiilor geopolitice din plan internaţional şi având în vedere multiplele provocări generate de un mediu de securitate în permanentă schimbare, trebuie să fii la curent cu tot ce este nou. Meseria de contraspion presupune un proces permanent de învăţare, de asimilare a unor noi discipline şi abilităţi, utile în activitatea curentă, dar şi în perspectivă. Activitatea de intelligence înseamnă perfecţionare continuă, astfel că, pentru a deveni şi rămâne un profesionist într-o echipă de elită este nevoie să investeşti permanent în tine.

Cunoaşterea şi adaptarea

Diversitatea şi adaptabilitatea sunt alte două elemente specifice activităţii de informaţii. Ca în orice carieră, în munca unui ofiţer de informaţii apar diverse situaţii, unele cu un puternic impact generat de caracterul de noutate. Pentru a reuşi în orice situaţie trebuie să fi capabil să rezişti în situaţii de stres ridicat şi, cel mai important, să dovedeşti echilibru psiho-emoţional.

Informaţia este atuul unui ofiţer în contraspionaj şi nu numai. Cu aplicabilitate în orice situaţie cotidiană, dacă eşti informat poţi depăşi pragul de 50% care să-ţi garanteze şansele de reuşită în proiectul tău.

Comunicarea este de asemenea importantă. Având în vedere că în acest domeniu poţi intra în contact cu diverse tipuri de personalitate, din cele mai versatile, este esenţial să ai abilităţi de bun comunicator şi să fi coerent în transmiterea mesajului în relaţia cu interlocutorul. Un mesaj transmis eronat cu siguranţă va conduce la eşec.

Nu în ultimul rând, acceptarea rigorilor impuse de regulamente este o condiţie a carierei militare.

Toate elementele prezentate mai sus definesc portretul unui bun ofiţer de contraspionaj, a cărui carieră promite numeroase succese pe „frontul invizibil”.

Abstract

In order to identify and neutralize potential espionage activities, a secret service has to face challenging missions that sometimes resemble a “mind game”. Counterespionage means dealing with actions and persons coordinated by foreign intelligence services that are trying to obtain secret informations (political, military, technological or economical).

Therefore, a counterspy should take into consideration many aspects in order to become a fighter on the “invisible front”.

Autor: Florin Diţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*