Managementul strategic al riscurilor de securitate

Riscurile de securitate constituie expresia realităţii ostile a mediului natural şi antropic în care se formează şi se dezvoltă un stat. Reprezintă stări de pericol grave, cu grad variabil de probabilitate, dar care, în cazul producerii, afectează domenii esenţiale (social, economic, militar, ecologic etc.) pentru funcţionarea instituţională a statului sau…
Vezi articol
Share

Măsuri de protecție împotriva manipulării

Evoluțiile internaționale recente, socio-economice, culturale și organizaționale, precum și schimbările neanticipate impuse de apariţia pandemiei, au adus în prim-plan, mai mult decât în perioadele anterioare, necesitatea adoptării unor modele care să permită menținerea (și de ce nu, creșterea) eficienței indivizilor, organizațiilor, instituțiilor și statelor în atingerea obiectivelor. Începutul secolului XXI…
Vezi articol
Share

Nevoia de emoţie. Mecanica zvonului

Epoca orwelliană, materializată într-o realitate ce le pare unora derivată din romanul distopic „1984”, este marcată, printre altele de o infectare a mentalului colectiv de un virus mai insidios decât cele biologice: ştirile false, artificiale, concepute şi prelucrate într-un scop precis, consacrate drept fake news. O definiţie primară ar stabili…
Vezi articol
Share

Spionii terorii. Serviciul secret al DAESH

AMNI sau AMNIYAT (Al-Markaz Almuwahhad Al-Amni), mai puțin cunoscutul serviciu secret al organizației teroriste DAESH, a fost instrumentul strategic utilizat de fostul lider suprem Abu Bakr Al-Baghdadi pentru impunerea doctrinei organizației și controlul zonelor cucerite în Irak și Siria. DAESH, care urmărea înființarea unui „Stat Islamic” pe principiile Sharia, era…
Vezi articol
Share

Fără dovezi. Verdictul virtual

Comunicarea (etimologic derivat din cuvântul latin Communis – care aparține mai multora sau tuturor) este o activitate proprie prin unicitate omului, iar producerea ei este interdependentă de limbaj, care rămâne fundamentul oricărei asocieri umane. A informa vs. a persuada Teoriile lingvistice moderne subliniază cele două scopuri specifice actului de comunicare:…
Vezi articol
Share