Ținte vechi și noi. Rusia, în fața terorii

Terorismul, ca fenomen politico-social, reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI, căpătând proporţii globale şi afectând dinamica geopoliticii statelor. Aparent, terorismul presupune existenţa unui fundament ideologic, dar treptat dezvoltă valenţe politice la nivel regional, influenţate atât de contextul intern, cât și de cel extern. În Federația Rusă, problematica terorismului este abordată în legi federale, în secţiuni dedicate din Strategia Naţională de Apărare sau în Conceptul de politică externă a Rusiei. În acest ultim caz se remarcă o schimbare de paradigmă, problematica teroristă nemaifiind doar o sursă naţională de preocupare, de natură etnico-religioasă, ci una de factură externă.

Teroarea separatismului

Unele din principalele vulnerabilităţi cu care se confruntă Rusia în prezent sunt secesionismul, schimbările demografice şi provocările economice. Graniţa dintre acestea este aproape insesizabilă prin prisma faptului că ele influenţează concertat tendinţele extremiste ale unor segmente ale populaţiei. Zona Caucazului de Nord este considerată epicentrul secesionismului. În afară de Cecenia, Daghestan și Inguşeţia, atrag atenția revendicări mai puțin vocale, remarcate în Republica Tuva, Kalmîkia, Iakutia, Başkiria, parţial Tatarstan. În opinia geopoliticianului rus Alexandr Eliseev, chiar şi în enclava Kalinigrad există un potențial pericol secesionist. Aceste tendințe se pot accentua, pe fondul dinamicii demografice a Federaţiei Ruse, ai cărei parametri fluctuează în favoarea minorităţilor și sunt amplificați de inegalități sociale.

În istoria recentă a Rusiei, separatismul cecen s-a dovedit a fi cel mai agresiv dintre cele cu substrat etnic, fiind alimentat de globalizarea ideologiilor extremiste islamice şi de conflictele asimetrice purtate de organizaţii teroriste precum Statul Islamic şi Al Qaeda, în Orientul Mijlociu. În acest context, în anul 2007 a fost creată gruparea Emiratul Caucazian, condusă de islamistul cecen Doku Umarov. Scopul organizației era constituirea unei monarhii teocratice în Caucazul de Nord, iar pentru atingerea acestuia au fost inițiate atacuri împotriva civililor, precum cel din 2011 de la aeroportul Domodedovo, dar şi împotriva forţelor de ordine ruse. Dorinţa de a aparţine unei alte entităţi statale (sau supra-statale) s-a intensificat inclusiv pe fondul promovării ortodoxiei ca factor de unitate a poporului rus. Politologul american Agnia Grigas remarca, în volumul „Crimeea şi noul Imperiu Rus”, poziția privilegiată a etnicului rus de confesiune ortodoxă încă din perioada Rusiei Ţariste.

În 1999 au avut loc atentate cu bombă în mai multe clădiri de locuinţe din Moscova, Buinaksk (Daghestan) şi Volgodonsk (Regiunea Rostov). Furia dezlănțuită a cecenilor a provocat izbucnirea celui de-al doilea război cecen. Însă acesta era doar un început care a încurajat separatiștii să pună în scenă, cinci ani mai târziu, cel mai sângeros atac din istoria modernă a Rusiei. Diferite teorii ale conspiraţiei au acuzat, ulterior, serviciile secrete ruseşti de producerea exploziilor din 1999, pentru a justifica intervenția militară în Cecenia.

Atacuri fără precedent în istoria Rusiei

Primul deceniu al noului mileniu a coincis cu o intensificare a fenomenului terorist la nivel internațional. Primii ani de mandat ai președintelui Vladimir Putin, a cărui popularitate crescuse simţitor în urma războiului cu cecenii, au fost marcați de atentate fără precedent în istoria Rusiei, ca număr de victime. Fenomenul terorist a luat amploare pe teritoriul Federaţiei Ruse atât din punct de vedere al frecvenţei, cât şi al complexităţii care au îngreunat eforturile de prevenire și contracarare.

În 2002, 40 de militanţi ceceni au luat ostatici spectatorii Teatrului Dubrovka. După numai 2 ani, în 2004, avea să se producă cel mai sângeros atac terorist din istoria Rusiei. Un comando cecen a atacat o şcoală din Beslan, în prima zi a noului an şcolar, luând prizonieri aproximativ 1100 de părinţi, copii şi profesori. Operaţiunea de salvare a fost considerată un eşec şi a atras un val de critici, după ce în urma negocierilor eşuate purtate câteva zile cu atacatorii, forţele de ordine ruse au luat cu asalt clădirea, bilanţul victimelor fiind unul sumbru: în jur de 300 de morţi, dintre care cei mai mulţi erau copii.

Cu numai câteva luni înainte, în mai 2004, un atentat produs la stadionul din Groznîi s-a soldat cu decesul preşedintelui cecen de la acea vreme, Ahmad Kadîrov. Un an mai târziu, teroriștii au atacat clădiri ce aparțineau forţelor federale de securitate din Nalcik, în Republica Kabardino-Balkaria.

Până în anul 2005 se constată o serie de similitudini, nu doar din punct de vedere al impactului psihologic și social al acestor atentate, ci și din perspectiva modului de operare al atacatorilor. Astfel, putem observa că în această perioadă ţintele erau, în mare parte, clădiri civile sau militare (de unde reiese caracterul politic al revendicărilor), atacurile erau săvârşite de grupuri organizate, iar momentul ales coincidea cu un eveniment public care permitea şi luarea de ostatici.

Odată cu apariția Emiratului Caucazian, în anul 2007, modul de operare al extremiştilor din Rusia a început să se alinieze modelului organizaţiilor teroriste islamice transnaţionale. Motivațiilor separatiste ale potențialilor atacatori li s-au adăugat cele religioase. Grupurile care acționează sunt mai mici, iar țintele devin locurile publice deschise sau mijloacele de transport în comun. Atentatorii detonează bombe, fără a mai lua și folosi prizonieri pentru negociere. Teatrul de luptă se mută din Caucazul de Nord la Moscova şi Sankt-Petersburg, în inima Rusiei, aducând teroarea într-unul din simbolurile acestor oraşe – metroul. Emiratul Caucazian al lui Umarov a revendicat mai multe acţiuni, printre care atacul din 2009 asupra unui tren pe ruta Moscova-Sankt-Petersburg şi cel din 2011, de pe aeroportul Domodedovo.

Siria, cauză sau pretext?

Un nou punct de cotitură îl reprezintă anul 2015, respectiv implicarea Rusiei în soluționarea conflictului din Siria. Motivațiile terorismului specific unui context regional-intern sunt completate de cele specifice grupărilor teroriste transnaţionale din afara graniţelor. Apare, astfel, pericolul constituirii unor celule teroriste de inspirație externă şi pe teritoriul Rusiei. Propaganda Daesh împotriva lui Vladimir Putin şi a Rusiei s-a intensificat, astfel că vulnerabilitatea reprezentată de violenţele pe fond separatist a căpătat dimensiunea unei amenințări considerabile. Dezinformarea, știrile false şi ameninţările converg din exterior spre interiorul graniţelor Federației. Poziția pe care o ocupă la nivel internațional și participarea la efortul antiterorist a contribuit la transformarea Federației Ruse într-o țintă a grupărilor teroriste.

Noua faţă a terorismului

În anul 2016, opinia publică a fost șocată de asasinarea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, în timpul unui discurs susținut la vernisajul unei expoziții de artă, de către un agent al poliției turce. Atacatorul și-a justificat gestul prin conflictul din Siria, înainte de a fi lichidat de forţele de ordine turceşti. Crima s-a dorit a fi un avertisment sau o răzbunare pentru intervenţia militară din Siria, dacă luăm în considerare ultimele cuvinte ale ucigașului: „Nu uitați de Alep. Allah e mare!”. În acelaşi an, Statul Islamic reuşeşte prima lovitură pe teritoriul Federaţiei Ruse, prin intermediul a doi atentatori înarmați care au atacat poliţiştii dintr-un punct de control de lângă Moscova. Pentru Rusia, noua față a terorismului nu mai era doar aceea a acţiunilor de propagandă şi a încercărilor de recrutare, ci lua forma unor acțiuni concrete.

Un caz oarecum atipic este atacul din anul 2017 în care un etnic uzbec născut în Kîrgîstan a detonat o bombă la metroul din Sankt-Petersburg. Al doilea dispozitiv exploziv a fost identificat într-o altă stație și a fost dezamorsat de autorităţile ruse. Conform SITE Intelligence Group, atacul a fost revendicat, după o anumită perioadă, de o grupare afiliată Al-Qaeda, Katib Al-Imam Shamil. Evenimentul demonstrează caracterul transnațional al terorismului și aduce în atenția autorităților problema migrației în Federația Rusă.

Pierderile de vieți omenești, traumele psiho-sociale și pierderile materiale cauzate de actele de terorism au impus noi reglementări legislative care să adapteze răspunsul autorităţilor la noile amenințări. Un exemplu este adoptarea legii Yarovaia din 2016, care intensifică şi eficientizează lupta împotriva terorismului şi a infracţiunilor asociate acestuia. Totuși, au existat voci în societatea rusă care au interpretat unele prevederi ale legii ca aducând atingere drepturilor şi libertăţilor cetățenești.

Hegira zilelor noastre

În era globalizării, constatăm că terorismul este influenţat de libera circulaţie, dar și de resursele materiale ale individului sau potenţialele finanţări din afara graniţelor. O analiză a comentatorului politic Andrei Serenko, publicată în cotidianul Nezavisimaia Gazeta, arată că, în ultimii ani, cu precădere de la începutul conflictului sirian, asistăm la o nouă hegira (migrația profetului Mahomed și a susținătorilor săi de la Mecca la Medina), care presupune strămutarea islamiştilor radicali din Rusia şi statele CSI pe „pământul Califatului”: Siria, Irak, Afganistan, de-a lungul coridorului verde care se întinde din Caucaz până în Orientul Mijlociu. Jurnalista Elena Milaşina a susținut, într-un articol publicat în Novaia Gazeta, că autoritățile ruse nu au împiedicat plecarea unor luptători din Caucaz în Siria pentru a se alătura Daesh, fie pentru a diminua un potenţial pericol în interiorul Rusiei, fie pentru a avea informatori în teren.

Însă distrugerea califatului şi blocarea frontierei turco-siriene au scos în evidență reversibilitatea fenomenului, adică întoarcerea în țara natală a foştilor combatanţi și riscul apariției unor celule teroriste pe teritoriul rus. În 2020, epidemia de Coronavirus a împiedicat circulaţia necontrolată a persoanelor ca urmare a restricţiilor impuse. Potrivit Hotărârii Guvernului Federaţiei Ruse, numărul 635 din 16 martie 2020, din cauza numărului mare al persoanelor infectate cu noul virus, cetăţenii ruşi aflaţi în străinătate se pot întoarce în ţară prin cursele de repatriere, iar străinii pot intra în Rusia doar în anumite condiţii. Astfel, se realizează un control mai riguros al fluxului de persoane. Deşi se diminuează riscul unui atac venit din partea unor cetăţeni străini, conform site-ului FSB, în anul 2020 au fost reţinute numeroase persoane suspectate de legături cu grupări teroriste, cetăţeni ruşi care fie plănuiau „ucideri în masă”, fie sprijineau financiar Statul Islamic.

La fel ca în celelalte state, și în Rusia fenomenul terorist este într-o continuă schimbare, iar această dinamică face potenţialele atacuri mult mai greu de depistat şi de contracarat. Deoarece arhitectura geopolitică a lumii presupune interconectarea statelor, unele cauze interne care determină manifestarea fenomenelor teroriste tind să devină din ce în ce mai difuze, iar actualul context al răspândirii Coronavirusului influenţează direct fenomenul terorist, care ocupă din ce în ce mai mult loc în imaginea de ansamblu a securităţii statelor.

Abstract

Terrorism is one of the main challenges of the modern world. Since states have become part of an interconnected system, even this aspect tends to standardize. Although in Russia terrorism has started as an internal issue caused by separatism with social and economic influences, the history of attacks shows that it has developed into an external threat, with impact on domestic politics and legislation, as well. As the latest events on the pandemic require a specific dynamic and behavior of the Russian state, the potential dangers with this respect are not fully removed, as there are within the Russian borders exposed to radicalization.

Autor: Ana Maria Trifan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*