Personalități ale frontului secret din România: Cristescu din SSI

„Gheorghe („Gicu”) Cristescu a fost unul dintre cei mai valoroşi specialişti ai serviciilor secrete româneşti din perioada interbelică şi Al Doilea Război Mondial”. Date obţinute din cercetarea documentelor de arhivă, atât cât s-au păstrat, coroborate cu informaţiile atestate printr-o serie de lucrări memorialistice, ori a mărturiilor furnizate cu generozitate de…
Vezi articol
Share

Serviciul Român de Informații – autoritate în colectarea, transportul, distribuirea și protecția, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate şi oficiale

Serviciul Român de Informaţii organizează și răspunde, potrivit legii, de colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei ce conţine informaţii secrete de stat, informaţii secrete de serviciu precum şi a corespondenţei oficiale între autorităţile şi instituţiile publice, agenţii economici cu capital integral sau parţial de stat, precum…
Vezi articol
Share

Premise ale activităţii de informaţii în spaţiul românesc. Momente şi acţiuni până la domnia lui Al. I. Cuza. Perioada lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714)

Constantin Brâncoveanu a îmbinat cu abilitate diplomaţia cu arta de a folosi informaţiile, în scopul menţinerii independenţei statale şi asigurării propriei domnii. … şi şăzu domnul în scaun… În 29 octombrie 1688, la învestirea într-o manieră inedită în scaunul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu se adresa boierimii prezente şi stăruitoare astfel:…
Vezi articol
Share

Din istoria „temutei” Direcții a V-a: Pază și protecție demnitari

Direcția a V-a a fost o structură a instituției Securității regimului comunist din România, specializată în protecția conducerii PMR/PCR și a persoanelor care se bucurau de imunitate diplomatică, inclusiv a înaltelor oficialități străine care se aflau temporar pe teritoriul României. Direcția specializată în paza și protecția demnitarilor a funcționat sub…
Vezi articol
Share

Momente, oameni și fapte din istoria serviciilor secrete: Consiliul Superior al Apărării Țării (CSAT) din perioada interbelică, strămoșul Consiliului Suprem de Apărare a Țării de azi

Se împlinesc anul acesta 19 ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Pe măsură ce au trecut anii, atât cei implicați deopotrivă cu istoricii, alături de publicul larg iubitor de istorie națională, detașați tot mai mult de nostalgiile unora sau stările emoționale ori vindicative ale altora, dar cu toții…
Vezi articol
Share

Momente, oameni și fapte din istoria Războiului de Independență – II –

O interesantă experiență în activitatea de informații militare s-a acumulat în perioada 1877-1878, în timpul războiului dintre Rusia țaristă și Imperiul otoman. După cum se știe, la acest război a participat și Armata română, din august 1877, pentru a-și consolida statutul de țară independentă, fapt pentru care în istoria românilor…
Vezi articol
Share

Momente, oameni şi fapte din istoria serviciilor de informaţii româneşti – I –

De regulă, serviciile secrete de informaţii sunt instituţii create cu rol şi misiuni preventive, adică de a fi cu un pas înaintea diplomaţiei sau acelor organizaţii ori persoane care intenţionează să declanşeze furtuni – crize sociale, politice, economice, conflicte interetnice, religioase etc. – sau zăngănit de arme. Experienţa istorică demonstrează…
Vezi articol
Share