Personalități ale frontului secret din România: Cristescu din SSI

“Gheorghe („Gicu”) Cristescu a fost unul dintre cei mai valoroşi specialişti ai serviciilor secrete româneşti din perioada interbelică şi Al Doilea Război Mondial”.

Date obţinute din cercetarea documentelor de arhivă, atât cât s-au păstrat, coroborate cu informaţiile atestate printr-o serie de lucrări memorialistice, ori a mărturiilor furnizate cu generozitate de supravieţuitorii familiei Cristescu, demonstrează că ne aflăm în faţa unui personaj extrem de interesant, direct implicat în multe dintre acţiunile mai delicate întreprinse pe frontul secret, din interiorul şi exteriorul ţării. El este acela pe care Ana Pauker promisese că-l va transforma din „criminolog în criminal de război”, şi nenorocirea e că până la urmă s-a ţinut de cuvânt. La drept vorbind, nici nu-i era greu s-o facă, mai ales după instituţionalizarea regimului comunist în România, atunci când ţara era la cheremul ocupantului sovietic şi sub privirile neputincioase ale aliaţilor occidentali din ultima parte a războiului.

De asemenea, Gheorghe Cristescu este şi autorul a trei sinteze valoroase, elaborate în detenţie, despre activităţile desfăşurate de Serviciul Secret condus de Mihail Moruzov în perioada 1924-septembrie 1940 şi de Serviciul Special de Informaţii condus de Eugen Cristescu, fratele său mai mare, între 15 noiembrie 1940 şi 23 august 1944.

Familia, tinereţea şi formarea profesională Gheorghe Cristescu, s-a născut la 26 septembrie 1904 în localitatea Comăneşti, judeţul Bacău.

Tatăl său, Ioan, era învăţător, iar mama sa, Cleopatra, se ocupa cu treburile gospodăreşti . Împreună au avut 16 copii, dintre care nu au ajuns la maturitate decât 9 (6 băieţi şi 3 fete). „Gicu” a fost al optulea copil în familia Cristescu. Era cu 9 ani mai mic decât Eugen, fratele cel mare.

Primele patru clase primare le-a efectuat în comuna natală, iar în perioada 1915-1921 a urmat cursurile Liceului Militar din Târgu-Mureş. Clasa a opta de liceu a urmat-o la Liceul „Lazăr” din Bucureşti. Venirea sa în Capitală s-a datorat sprijinului primit din partea lui Eugen, care la acea dată era funcţionar în Direcţia Generală a Poliţiei de Siguranţă. A fost angajat ca funcţionar comercial pentru a se întreţine, urmând în paralel şi cursurile Facultăţii de Drept.

După absolvirea facultăţii, dar fără să susţină examenul de licenţă, s-a angajat, între anii 1925 – 1928, ca diurnist la Marele Stat Major, în acelaşi timp ur mând şi cursurile Institutului de Criminologie din Paris, perioadă în care a venit în ţară de două-trei ori, întrucât frecvenţa nu era obligatorie.

Cu diploma obţinută la Paris s-a putut angaja, în 1928, ca expert în grafologie pe lângă Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, instituţie al cărei director era Mihail Moruzov. Se pare că de la început, între cei doi s-a legat o foarte bună relaţie de serviciu, Moruzov apreciindu-l pe Gicu Cristescu, ca fiind un tânăr cu calităţi ce promitea să ajungă un bun profesionist.

Stăpânea foarte bine limbile franceză, engleză şi germană.

Aşa se face că, începând cu 1 septembrie 1930, Gicu Cristescu a fost angajat în funcţia de şef al Biroului de Fotografie şi Identificări al Serviciului Secret, cu un salariu de 9 000 lei pe lună.

În aceeaşi perioadă, tânărul Cristescu se îndrăgosteşte de o verişoară primară (Cecilia Botez), deşi fratele său mai mare, Eugen Cristescu, la acea vreme ajuns director general în Poliţia de Siguranţă, se opunea categoric unei asemenea relaţii. Într-un astfel de moment delicat a intervenit Moruzov, care-i ajută pe Gicu şi Cecilia să se căsătorească legal, devenindu-le naş de cununie, ulterior şi naş de botez al fiicei lor, Mihaela. Mai mult, i-a ajutat să-şi scoată paşapoarte pentru a pleca din nou la Paris, împreună cu un nepot de al său, Mănencu Moruzov, în vederea tratării bolii acestui copil în vârstă de 12 ani.

Tinerii, cu bani primiţi de la Mihail Moruzov, pleacă în călătorie de nuntă o săptămână la Veneţia, una la Milano şi apoi la Paris, unde Gheorghe Cristescu începe cursurile de fotografie avansată la Casa „Lumierre”. La Cazierul Judiciar de la Tribunalul din Paris, Gheorghe Cristescu urmează cursurile de amprente digitale, iar la Societatea de Grafologie frecventează conferinţele de iniţiere în grafologie.

După cinci luni, terminându-se banii, cei doi tineri căsătoriţi se întorc la Bucureşti, soţia fiind gravidă, iar familiile sunt puse în faţa faptului împlinit. Numai fratele cel mare, care lucra la Siguranţa Generală, Eugen Cristescu, nu cedează şi îi obligă să anuleze prima căsătorie şi să facă alta legală, prin Tribunal. A fost nevoie şi de intervenţia patriarhului pentru a legaliza şi binecuvânta o astfel de căsătorie.

În 1935, Mihail Moruzov îl trimite din nou la Paris pe Gicu Cristescu pentru a urma cursurile Institutului de Criminologie Practică, şcoală particulară deschisă de inginerul vienez Francisc Nelken. Împreună cu un tânăr parizian, timp de cinci luni, cu un salariu lunar de 9 000 lei plătit de Serviciul Secret, Gheorghe Cristescu obţine un certificat de expert grafic.

În vârtejul disputelor dintre Serviciul Secret şi Siguranţă

Amestecul brutal al lui Mihail Moruzov în familia Cristescu are şi alte conotaţii. La acea vreme, între directorul Serviciului Secret, Mihail Moruzov şi directorul general al Poliţiei de Siguranţă, Eugen Cristescu, relaţiile profesionale erau extrem de încordate. Motivul? Se pare că era vorba de o dispută de competenţă între cele două instituţii în problema comunistă. În loc de conlucrare s-a ajuns, datorită orgoliilor, la o adevărată stare de adversitate, total păguboasă pentru interesele, dar mai ales pentru integritatea statului român.

Primul pas l-a făcut Siguranţa. În 1926, Eugen Cristescu întocmise un consistent şi documentat Raport, de 62 de pagini, despre Mişcarea revoluţionară comunistă din România şi legăturile ei cu Internaţionala a III-a. Concluzia era tranşantă: organizaţiile comuniste care acţionau ilegal în România aveau un caracter subversiv, foloseau metodele spionajului, ceea ce le făcea extrem de periculoase. Cu numai un an înainte, o agentă comunistă, pe numele conspirativ „Gherda”, reuşise să sustragă în original planul de mobilizare al armatei române. Lipsa de vigilenţă a Serviciul Secret, dar mai ales a generalului Ludovic Mircescu, şeful Statului Major al Armatei, căzut în mrejele agentei, era evidentă, punând autorităţile statului român într-o situaţie jenantă. Cel care a cules laurii a fost Eugen Cristescu. A fost avansat, un an mai tîrziu, în funcţia de director general al Poliţiei de Siguranţă. Ba mai mult, în calitate de expert poliţist, începe să fie invitat tot mai des la întrunirile Organizaţiei internaţionale a poliţiştilor, fiind ales membru în structura de conducere a acestei instituţii, care avea sediul la Haga, un fel de strămoş al Europolului de astăzi. La recomandarea lui Nicolae Titulescu, Eugen Cristescu a urmat un curs de specialitate la Scotland Yard-ul londonez. În urma stagiilor în străinătate, Eugen Cristescu a acumulat o impresionantă bibliotecă de specialitate, ceea ce i-a servit ulterior la pregătirea Legii de organizare a Poliţiei române din 1929, una dintre cele mai bune legi în domeniu din Europa la acea dată.

Invidios pe aceste realizări ale directorului Siguranţei, Mihail Moruzov începe să pregătească cu meticulozitate un plan de compromitere.

A pornit de la ideea că, dacă Siguranţa este apreciată de oamenii politici prin guvern, Serviciul Secret va trebui să găsească recompense şi beneficii de la Familia Regală.

Mai întâi îl atrage pe Gicu Cristescu de partea sa, trimiţându-l pe banii Serviciului Secret la specializări în străinătate, pentru ca apoi să-i folosească expertiza în documentele de informare care aveau menirea de a pune sub semnul întrebării competenţa lui Eugen Cristescu şi totodată faima Siguranţei. Merită a fi consemnat că, la acea dată, instituţia Siguranţei din România era bine cotată pe plan internaţional, ocupând locul 6 în lume, într-un clasament care avea la bază acţiunile de combatere a organizaţiilor subversive şi extremiste.

Apoi, la 9 martie 1930, sub semnătura lui Moruzov, Serviciul Secret trimitea şefului oştirii un amplu memoriu privind situaţia din Basarabia. Printre cele mai grave aspecte prezentate în acest document se evidenţiau penetrările realizate de serviciile de spionaj sovietice la vârful Inspectoratului de Siguranţă din Basarabia. Concluzia formulată, fără consultarea directorului Siguranţei, cum ar fi fost normal, era că acest inspectorat lucra practic pentru GPU din Odessa, ceea ce-l punea pe directorul general al Siguranţei, dar şi pe ministrul de Interne, într-o situaţie dificilă. Din acest moment începe ascensiunea lui Moruzov la Serviciul Secret şi declinul lui Eugen Cristescu la Siguranţă.

La începutul lui 1934, Eugen Cristescu este schimbat din funcţia de director general al Siguranţei şi avansat într-un post în administraţia centrală a Ministerului de Interne. În lucrările sale memorialistice, Gheorghe Cristescu aminteşte doar de manevrele oculte ale lui Moruzov în „avansarea” lui Eugen, dar fără să ne ofere şi alte detalii.

Misiuni secrete

Prima misiune secretă încredinţată de Mihail Moruzov lui Gheorghe Cristescu a fost în anul 1936 cu privire la identificarea sursei şi transmiterea în ţară a fotografiilor care circulau în Paris şi o reprezentau pe Elena Lupescu în poziţii indecente (nud, semi-nud etc.). Cu sprijinul colegului francez Janiot, cu care urmase cursurile Institutului de Criminologie, Gheorghe Cristescu găseşte şase seturi de fotografii pe care le trimite la Bucureşti. Acestea sunt prezentate de Mihail Moruzov regelui Carol al II-lea, care afirmă că sunt trucate şi ordonă o expertiză micro-fotografică, pe care o execută Gh. Cristescu, cu ajutorul unui epidiascop, aparat performant la vremea respectivă.

În baza acestei expertize, un emisar special este trimis de Carol al II-lea pentru a interveni pe lângă Prefectul Poliţiei din Paris, însă fotografiile circulau într-un număr tot mai mare. Ca urmare, se intensifică activitatea de identificare a clişeelor, este găsit infractorul în 1937 şi i se plăteşte marea sumă de 60 000 franci francezi.

O altă misiune deosebită a avut-o Gheorghe Cristescu în anul 1938, când de la Marele Stat Major, Institutul de Geografie şi de la alte instituţii militare se sustrăgeau documente, hărţi, cifruri, imprimate etc., datorită unei paze defectuoase şi a coruptibilităţii unor angajaţi. Aproape toată corespondenţa Ministerului Apărării Naţionale se copia. Prin agentura Serviciului Secret a fost identificat curierul care trecea pe la un fost agent, unde plicurile se deschideau tehnic la aburi şi ordinele erau fotocopiate. În aceste circumstanţe, Gheorghe Cristescu este însărcinat de Mihail Moruzov să studieze toate posibilităţile tehnice (dulapuri, casete, uşi blindate cu contacte electrice, magnetice, sonerii, încuietori secrete, alarme speciale, instalaţii cu raze infraroşii, celule fotoelectrice) pentru a asigura în cele mai bune condiţii o arhivă secretă, cu tezaur sau alte valori. De asemenea, se falsificau pe scară largă livrete militare, ordine de lăsare la vatră, bilete de deconcentrare, certificate de scutire militară etc. Pentru depistarea infractorilor, Gheorghe Cristescu este trimis din nou de Mihail Moruzov la Paris unde îşi completează studiile cu inginerul Francisc Nelken de la Institutul de Criminologie, îndeosebi pe linia secretizării plicurilor, cernelurilor şi a mijloacelor de asigurare a secretului.

Concomitent, acesta urmează cursuri speciale de grafologie cu Eduard Rougemont, secretarul Societăţii de Grafologie Ştiinţifică, îndeosebi falsuri şi expertize grafologice, ulterior acesta devenind membru al acestei societăţi.

Cu sprijinul adjunctului ataşatului militar român la Paris, maiorul Grigore Zadic, Gheorghe Cristescu se documentează în domeniul expertizelor şi instalaţiilor pentru identificarea falsurilor la Prefectura Poliţiei din Paris şi Tribunalul de Sena.
După aceea, Gheorghe Cristescu lucrează 45 zile la uzinele „Fichet”, studiind tot felul de mijloace pentru păstrarea valorilor, apoi o lună la uzinele „Nachet” pentru aparate optice de expertize grafice.

Cu acest bagaj de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, o serie de utilaje şi aparate tehnice performante şi după ce în anul 1938 îşi ia diploma de absolvent al Institutului de Criminologie, Gheorghe Cristescu se întoarce la Bucureşti.

În 1939, pentru Ministerul Apărării Naţionale şi Marele Stat Major sunt comandate case de fier la un atelier Omega din Bucureşti. În acelaşi an, Gheorghe Cristescu a fost avansat în funcţia de şef serviciu identificări din cadrul Serviciului Secret.

În dimineaţa de 6 septembrie 1940, Mihail Moruzov a fost arestat, închis la Jilava şi ulterior asasinat de echipa de legionari condusă de Gheorghe Creţu. La puţin timp, din ordinul noului conducător al statului, generalul Ion Antonescu, se constituie o comisie specială formată din consilieri de la Curtea de Casaţie şi Curtea de Conturi pentru verificarea gestiunilor lui Mihail Moruzov, în urma căreia mai mulţi funcţionari din Serviciul Secret au fost găsiţi cu sume lipsă şi daţi afară din serviciu sau condamnaţi. În lipsa principalului său mentor şi protector, cariera şi chiar viaţa lui Gheorghe Cristescu au fost puse serios în pericol. Dar a avut şi o mare şansă.

La 15 noiembrie 1940, ca şef al SSI este numit fratele său, Eugen Cristescu, cu care nu se afla în relaţii bune din cauza căsătoriei cu verişoara primară Cecilia Botez. Deşi supărat pe fratele său, Eugen îi recunoştea valoarea profesională, asfel încât, după reorganizarea Serviciului din noiembrie 1940, îl păstrează în funcţia de şef al Biroului Tehnic, compus dintr-un laborator de fotografie şi un laborator de chimie.

Dotarea tehnică era necorespunzătoare, dar cu sumele alocate de guvern au fost achiziţionate aparate noi, unele de dimensiuni mici pentru fotografierea discretă pe stradă, în cadrul operaţiunilor de supraveghere exterioară (filaj). Materialele fotografice foarte performante au fost achiziţionate din Germania. O contribuţie a avut şi Ministerul Sănătăţii, laboratorul chimic fiind dotat cu materialele necesare, iar şef al acestuia a fost numit un funcţionar cu diplomă de doctor în chimie.

În aprilie 1941, când celebrul spion OGPU Grümberg Boris alias Alexandr Nicolschi, a fost reţinut de organele grănicereşti, ulterior cercetat la Secţia a VIII-a a SSI, Gheorghe Cristescu a fost cel care prin investigaţii şi probe grafologice a demonstrat că documentele de identificare prezentate autorităţilor româneşti erau false. Probabil că din acest moment, Gheorghe Cristescu este trecut pe lista neagră de către comunişti. În august 1948, Nicholschi ajunge prim-adjunct al şefului Securităţii, fiind unul dintre spionii sovietici care au condus această instituţie la începuturile sale.

Anii războiului

Odată cu reorganizarea SSI din ianuarie 1942, Gheorghe Cristescu a fost promovat în funcţia de director clasa I şi numit la conducerea Secţiei a IX-a Tehnică. Aceasta a luat naştere din dezvoltarea Biroului Tehnic, care, alături de laboratoarele de fotografie şi de chimie a fost dotată cu o tipografie, fiind angajaţi specialişti pentru tipărirea imprimatelor Serviciului şi a altor materiale de uz intern.

În anul 1942 Gheorghe Cristescu primeşte o altă misiune în străinătate.

Ministrul plenipotenţiar al României la Budapesta, Eugen Filotti, informa Ministerul de Externe că din clădirea Legaţiei române s-au scurs în exterior unele informaţii, printre care şi conţinutul unei convorbiri chiar din dormitorul său. Împreună cu maiorul inginer Nicolae Luca, şeful Secţiei Radiocomunicaţii din SSI, Gheorghe Cristescu se deplasează la Budapesta unde sunt identificate celulele de interceptare camuflate. Cei doi au descoperit că erau interceptate convorbirile prin receptoarele telefoanelor, chiar când acestea se aflau în poziţie de nefuncţionare (puse în furcă), şi au luat măsuri de înlăturare a interceptărilor.

În august 1942, Gheorghe Cristescu pleacă într-o misiune la Istanbul, deoarece Consulul General al României semnalase că se umblase în casa de fier a cifrurilor. Gheorghe Cristescu verifică şi constată că nu se fac interceptări, însă descoperă că lipseşte o cheie de la o casă de fier. Până la urmă, după cercetări minuţioase a stabilit că nu era vorba de o acţiune tehnică de spionaj, ci de o crasă neglijenţă: un fost consul îşi pierduse cheia, dar uitase să raporteze.

Deşi fraţii Cristescu, Gheorghe şi Eugen lucrau împreună în SSI, contactele lor erau strict profesionale. Se respectau reciproc, dar nimic familial. Abia în primăvara lui 1943 şi-au depăşit orgoliile.

Eugen avea nevoie de un agent de mare încredere pentru a realiza o misiune delicată: un contact operativ cu OSS-ul american de la Istanbul. Să nu uităm că la acea dată, oficial, România se afla în război cu SUA. Iată o dovadă a faptului că oamenii din intelligence gândesc şi acţionează mult mai profund şi în perspectivă decât politicienii de conjunctură.

Dar să revenim la Gicu Cristescu. Acesta urma să acţioneze sub acoperirea de curier diplomatic pentru a aduce informaţii despre cum vedeau serviciile secrete anglo-americane viitorul României, în urma dezastrului de la Stalingrad. Şeful SSI a apelat la Gicu pentru o astfel de misiune şi s-a arătat foarte mulţumit de Raportul din 10 martie 1943, întocmit la înapoierea în ţară. Din document aflăm că anglo-americanii mizau pe un viitor democratic al României, dar precizau că „dezvoltarea democraţiilor are la bază ordinea socială, iar ordinea socială are la bază cunoaşterea cât mai profundă a realităţilor, adică informaţia”. Era un semnal clar că se dorea continuarea contactelor operative „într-un cadru cât mai restrâns şi cu garanţia celei mai desăvârşite discreţiuni”. Materializarea acestei colaborări poate fi probată istoric prin misiunea echipei Autonomous şi curajul Regelui Mihai I în decizia luată prin actul de la 23 august 1944.

În iulie 1943, Gheorghe Cristescu primeşte o nouă misiune: de a verifica localul Legaţiei române de la Ankara şi de a stabili dacă se fac interceptări. La înapoierea în ţară, vine în calitate de curier diplomatic, însoţindu-l pe Ministrul Plenipotenţiar Alexandru Telemac, care fusese înlocuit şi rechemat în ţară. În raportul întocmit se precizează că nu era vorba de interceptări ci doar de indiscreţii ale unor funcţionari din ambasadă.

În primăvara anului 1944, Gheorghe Cristescu este numit şeful Eşalonului de evacuare a arhivei SSI în Ardeal, la Geoagiu-Băi, unde îl găsesc evenimentele de la 23 august 1944. Imediat ce a aflat despre acest eveniment, Gicu Cristescu, din proprie iniţiativă, bazându-se probabil şi pe legăturile dintre Palatul Regal, oamenii politici şi Echipa Autonomous, a convocat la o conferinţă întregul personal din zona de dislocare. Discursul rostit de el pare să fie o lecţie despre statutul şi deontologia ofiţerului de informaţii: „Serviciul secret este o instituţie de stat în serviciul patriei. Patria este acolo unde se află Majestatea Sa Regele, Guvernul, Armata şi Drapelul. Ca funcţionari de stat, în slujba patriei, datoria noastră este de a ne continua menirea cu o intensitate cât mai mare, cu o corectitudine cât mai desăvârşită şi cu o conştiinciozitate perfectă”.

Reîntors la Bucureşti, în 21 septembrie 1944, Gheorghe Cristescu este arestat şi reţinut la Prefectura Poliţiei Capitalei, bătut şi schingiuit din ordinul colonelului Cristea Nicolae, şeful Poliţiei, pentru a mărturisi unde s-a ascuns fratele său Eugen Cristescu, şeful SSI. După arestarea lui Eugen Cristescu, la 26 septembrie 1944, Gheorghe Cristescu a fost pus în libertate. A mai lucrat în SSI până la 1 iunie 1945, când vine director general al SSI Nicolae D. Stănescu. În anul 1946 şi-a luat atestatul de expert grafolog, acordat de Ministerul Justiţiei, ceea ce i-a permis să participe în această calitate la procese. Din câteva note ale Siguranţei rezultă că în perioada 1945-decembrie 1947 Gheorghe Cristescu ar fi fost folosit de Serviciul de Informaţii al Palatului Regal.

Noul Director al SSI, N.D. Stănescu, deşi era un vechi funcţionar al Servicului Secret, a fost obligat să execute ordinele Anei Pauker. Şi astfel, lui Gheorghe Cristescu i s-a înscenat un proces, fiind acuzat de participare, în iunie 1940, la masacrele de la Iaşi. În consemnările sale memori-alistice, Gheorghe Cristescu recunoaşte că a făcut marea greşeală de a nu se prezenta la proces. Îi era frică de noile practici judiciare, prin care acuzaţii erau împiedicaţi de a se apăra şi a-şi dovedi nevinovăţia.

Prin decizia nr. 2628 din 26 iunie 1948 a fost condamnat în contumacie la muncă zilnică pe viaţă şi plata a 100 milioane lei, executabilă asupra bunurilor personale, pentru crime de război. Este vorba despre procesul celor „găsiţi” vinovaţi de producerea tragicelor evenimente de la Iaşi din 26-30 iunie 1941. Documentele procesului sunt confuze în ceea ce priveşte stabilirea gradului de implicare a lui Gheorghe Cristescu în pogromul evreilor de la Iaşi. La fel de confuze sunt şi probele administrate în proces, privind implicarea SSI.

Într-o declaraţie dată în 1956, în legătură cu acest aspect, se menţiona: „Lucrări de teren ca cercetări, anchete, interogări, arestări, percheziţii, ori alte lucrări operative cu caracter informativ sau poliţienesc nu am efectuat niciodată, calitatea mea de expert fiind incompatibilă cu cea de organ anchetator şi nu am avut niciodată calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, calitate ce ar fi fost în contradicţie cu cea de expert tehnician şi ar fi anulat-o juridiceşte pe aceasta din urmă, deoarece nu puteam efectua, în acelaşi timp, cercetarea şi întocmirea expertizelor”. După pronunţarea sentinţei, timp de 4 ani a stat ascuns pe la diferite rude şi prieteni din ţară. Era convins de nevinovăţia sa, şi susţinea că toate nenorocirile care s-au abătut asupra lui şi a familiei sale se datorau faptului că „era fratele fostului şef al Serviciului Secret antonescian”.

Începând cu luna mai 1948, deci cu o lună înainte de pronunţarea sentinţei, Gheorghe Cristescu îşi începe călătoria prin Ardeal, unde încearcă să-şi ascundă identitatea. Cel mai mult zăboveşte în comuna Strungari, undeva pe lângă Geoagiu-Băi, la familia unui anume Stoica Nicolae, acolo unde, în ziua de 3 iunie 1953 a fost descoperit şi arestat de organele Securităţii din Deva. Timp de două luni, cât a fost încarcerat în arestul Securităţii din Deva, a fost supus unui necruţător interogatoriu, ocazie cu care a întocmit un amplu raport, de 90 de pagini, despre activitatea sa în serviciile secrete, mai precis în „organele de represiune burghezo-moşiereşti”, după sintagma inconfundabilă a documentelor Securităţii. Nemulţumiţi de cele dezvăluite, anchetatorii Securităţii au hotărât transferul la Sibiu pentru o nouă anchetă. Aici zăboveşte în perioada 1 august 1953 – 16 aprilie 1954. Tot aici se reia interogatoriul cu aceleaşi obsedante întrebări, dar şi cu aceleaşi metode represive, în care i se cere să recunoască crimele de război. Gheorghe Cristescu întocmeşte un nou raport, cu aceleaşi explicaţii, susţinându-şi nevinovăţia.

La 16 aprilie 1954 este mutat la închisoarea Uranus din Bucureşti. Aici întocmeşte un raport de 110 pagini, în care dezvoltă o serie de aspecte interesante despre istoria SSI.

De la Bucureşti este mutat la penitenciarul de la Făgăraş, apoi la cele din Gherla, Râmnicu Sărat şi Aiud. Din studiul dosarului de penitenciar rezultă că la Făgăraş a fost încadrat cu agentură de cameră, iar în urma informaţiilor false şi tendenţioase despre Eugen Cristescu, Gică este de mai multe ori sancţionat. I se imputa, nici mai mult nici mai puţin decât că era, adică rămăsese, un „mare admirator al burgheziei franceze”. Pe timpul detenţiei la Gherla, a fost de mai multe ori sancţionat disciplinar, cu regim de izolare pentru nerespectarea regulamentului concentraţionar. Ca urmare a tratamentului ce i s-a aplicat, bărbatul de 1,75 m înălţime ajunge la 13 iunie 1960 la o greutate de 60 kg.

„Verificările mai pot dura, dar starea sănătății mele este ajunsă la limita extremă încât fizicul meu nu mai poate rezista până atunci în condițiile actuale de detenție”, spunea Gheorghe Cristescu temuților anchetatori ai Securității. În nenumărate rânduri deținutul Gheorghe Cristescu cere „revizuirea procesului” care însă „nu-i este acceptată”, se menționează într-un raport al Securității.

În baza decretului nr. 421 din 25 septembrie 1955 îi este redusă pedeapsa la 12 ani şi jumătate, ceea ce dovedeşte în mod indubitabil că avusese parte doar de o judecată politică. La 29 iulie 1964, Gheorghe Cristescu este pus în libertate din penitenciarul Aiud sub condiţia că „nu are voie să divulge nimic din cele văzute şi auzite în legătură cu locurile de deţinere pe unde a trecut şi nici despre deţinuţii cunoscuţi în locurile de deţinere”.

Un fost ofiţer SSI, Tonescu Nicolae, declara la anchetă despre Gheorghe Cristescu că „a fost bun cu funcţionarii, deşi autoritar”. La ieşirea din penitenciarul Aiud, Gheorghe Cristescu a fost nevoit să lucreze ca muncitor necalificat pentru a-şi întreţine familia, neavând drept de pensie sau alte surse de venit. Moare în anonimat, în anul 1975, iar trupul neînsufleţit a fost înhumat la cimitirul Bellu. Numele său se înscrie într-o listă de câteva mii de oamenii care au suferit prigoana regimului comunist, doar pentru faptul că „făcuseră parte din aparatul de represiune burghezo-moşieresc”.

În loc de concluzie putem formula simplu: un patriot român şi un profesionist de excepţie al serviciilor secrete româneşti acuzat pe nedrept de complicitate la crimele de război s-a sfârşit ca o victimă a holocaustului roşu, la care figuri sinistre de comunişti, precum Boris Grümberg (Alexandr Nicolschi ) şi Ana Pauker şi-au adus o substanţială contribuţie.

Autor: Cristian Troncotă

Total
2
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*