Marea Neagră, o şansă pentru securitatea energetică a Uniunii Europene

Bazinul Mării Negre are un rol esenţial pentru poziţia strategică a României, nu numai pentru că reprezintă un coridor de transport trans-continental, care leagă Europa de Asia şi de Orientul Apropiat, ci şi pentru că pe platforma continentală a ţărilor riverane de la Marea Neagră au fost descoperite importante zăcăminte…
Vezi articol
Share

România, frontieră externă a Uniunii Europene pentru terorism şi crimă organizată

Schimbările sociale, economice şi politice cunoscute de statul român în ultimul secol permit elaborarea unor concluzii cu privire evoluţia fenomenului infracţional manifestat pe teritoriul României în acest interval de timp. Evoluţiile social-politice au fost reflectate în schimbările legislaţiei naţionale. Astfel, dacă în perioada monarhiei legislaţia penală viza cu preponderenţă infracţiuni…
Vezi articol
Share

Furtul cunoaşterii. Cum să obţii profit maxim cu o investiţie minimă

În cadrul misiunii asumate de SRI, cea de protecţie a valorilor democratice ale României, a securităţii economice şi a secretelor de stat, se conturează tot mai clar necesitatea orientării activităţii de informaţii nu doar spre protejarea informaţiilor clasificate potrivit Legii nr. 182/2002, ci şi spre identificarea surselor generatoare de date…
Vezi articol
Share

Drepturile şi libertăţile informaţiei

Trăim într-o societate informațională, în care producerea și consumul de informație sunt două dintre cele mai importante activităţi. Informația este recunoscută drept resursă esenţială. Noile tehnologii reprezintă fundamentul mediului informațional în care ne desfăşurăm existenţa. În acest context putem înţelege valoarea informaţiei şi nevoia de a o proteja pentru ca…
Vezi articol
Share

Ameninţarea din interior

Una dintre cele mai periculoase ameninţări pe care o organizaţie le poate înfrunta este aceea venită din interior (insider threat). În spatele ameninţării se pot afla angajați, foști angajați, subcontractori sau asociaţi care dețin informații din interiorul organizaţiei respective privind protocoalele de securitate, datele și sistemele informatice. Amenințarea poate fi…
Vezi articol
Share

Secrete bune, secrete rele

În filmul „The Circle” (Cercul), eroina principală încearcă să ducă o viaţă profesională şi personală fără secrete, în care urmează crezul companiei pentru care lucrează. În momentul în care pierde pe cineva drag realizează că expunerea în public, fără responsabilitate şi control, poate duce la dezastru. Decizia pe care o…
Vezi articol
Share