Un feed-back

Se pare că structurile de învățământ ale SRI sunt destul de magnetice. Sunt grăitoare, în primul rând, solicitările de participare la concursul de admitere, atât pentru studiile universitare, cât și pentru cele masterale sau doctorale. Din acest an, masteratului așa-zis profesional i s-au alăturat alte patru destinate sau accesibile (și) societății civile, vizând educația în domeniul culturii de securitate și al informațiilor de securitate națională, ca și în cel al comunicării și relațiilor publice sau psihosociologiei informațiilor, care au avut un ecou și succes neașteptat. Dacă vom mai pune la socoteală și Colegiul Superior de Securitate Națională, care se derulează an de an tot aici, tabloul Almei Mater „made in SRI” devine cvasi-complet.

La aceste demersuri paideutice se adaugă, cum e firesc într-o instituție de nivel academic, travaliul de cercetare explicit, materializat în granturi, demersuri individuale, participări la simpozioane interne sau internaționale și, desigur, organizarea, în cadrul Academiei Naționale de Informații, a Sesiunilor anuale de comunicări științifice cu participare internațională, ale căror work-shop-uri și-au vădit lucrativitatea, oportunitatea, modernitatea și ținuta științifică.

Aparent ludic, în spiritul acestei rubrici, redau textul unui chestionar de feed-back circular, care a ajuns, la finele ultimei sesiuni, și la mine, deși eram unul dintre organizatori. E drept că, în calitate de participant și de mai recent sosit în colectivul profesoral de la ANI, nu strica să-mi exprim un punct de vedere pe care, în loc să-l trimit prin e-mail la beneficiar, folosind paginile acestei generoase publicații, îl propun spre reflecție celor interesați:

Stimate coleg/ Stimată colegă,
Acest chestionar a fost conceput în scopul evaluării percepției participanților la sesiunea de comunicări științifice a ANI, ediția a XIII-a, a modului de organizare și derulare a acesteia, dar și față de instituția Serviciului Român de Informații.

Pentru o mai bună apreciere a imaginii instituției, vă rugăm să ne oferiți răspunsurile dumneavoastră la adresa: (…) Vă mulțumim pentru bunăvoință.
1. A câta oară participați la sesiunea de comunicări științifice organizată de ANI?
A patra.

2. La ce secțiune ați participat la această ediție?
Secțiuni: 2, Co-moderator, 3 și 4, Referent cu două comunicări.

3. Enumerați aspectele pozitive în legătură cu organizarea sesiunii de comunicări științifice:
Reprezentativitatea și elevația intelectuală.
Calitatea și probitatea participanților.
Deschiderea spre internațional.
Implicarea societății civile în demersuri specifice culturii de securitate.
Îmbinarea elementelor științifice cu cele de socializare.
Utilitatea, ținuta și modernitatea comunicărilor.

4. Enumerați aspectele negative în legătură cu organizarea sesiunii de comunicări științifice:
Mediatizarea sub posibilități

5. Enumerați aspectele pozitive în legătură cu desfășurarea lucrărilor:
Ambientul și asigurarea adjuvantelor tehnice.
Selecția și repartiția pe work-shop-uri.
Eleganța și probitatea moderatorilor.

6. Enumerați aspectele negative în legătură cu desfășurarea lucrărilor:
Extensia inegală sau inechitabilă în timp a vorbitorilor

7. Enumerați aspectele pozitive în legătură cu nivelul dezbaterilor:
Originale și interesante
Actuale și compatibilizate euro-atlantic

8. Enumerați aspectele negative în legătură cu nivelul dezbaterilor:
O anume eterogenitate discrepant-acaparatoare a unor pledanți

9. În ce măsură problemele legate de securitatea națională/ intelligence aduse în dezbatere v-au interesat?
În foarte mare măsură

10. Percepția dumneavoastră în legătură cu calitatea universitară a activității desfășurate de către ANI este:
Pozitivă, în sensul continuării și dezvoltării unei tradiții, mai ales prin extensia continentală
Negativă, în sensul participării numerice mai scăzute, raportat la instituții similare (UNAp, Police Academy )

11. În ce măsură, în urma participării dumneavoastră la sesiunea de comunicări științifice, v-ați schimbat opinia despre SRI?
Deloc, fiindcă o aveam foarte bună.

12. În ce sens v-ați schimbat opinia despre ANI? Vezi răspunsul precedent.

13. Ce sugestii aveți pentru îmbunătățirea organizării sesiunii de comunicări, începând cu ediția următoare?
– Să cuprindă și analiza rezultatelor aplicării acestui chestionar;
– să fie ante-mediatizată, în timpul și post factum;
– să se caute a se invita mult mai mulți participanți;
– să se studieze posibilitatea subvenționării majorității costurilor, inclusiv prin sponsorizare;
– volumele Sesiunii să intre în circuitul de difuzare (contra-cost), prin bibliotecă și târguri de carte;
– să fie mai interactiv, iar reprezentativitatea arhitecturilor de securitate să fie mai evidentă la nivelul participanților pe secțiuni;
– să se prezinte un rezumat al comunicărilor și în limbi străine.

Redactarea (iconică și filmică) a CDR/ DVD- urilor să fie mai completă, mai profesionistă (regizoral), pentru a capta mai bine atenția (cine au fost rectorii ANI, care sunt autorii din SRI și titlurile cărților acestora, foto cu laboratoare, baza logistică, sfânt lăcaș, seră etc., care au fost șefii de promoție și ce au devenit etc.), extinzându-se domeniul și în afara ANI, bineînțeles în măsura în care se poate da publicității.

Autor: Nicolae Rotaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*