Activitatea Naţională de Prevenire şi Combatere a Terorismului

Dinamica şi diversitatea manifestărilor fenomenului terorist internaţional, după septembrie 2001, au evidenţiat eforturile forţelor antiteroriste în anihilarea angrenajelor care menţin în viaţă mişcările teroriste contemporane, impunând necesitatea regândirii strategiei de luptă şi reconsiderarea priorităţilor de apărare din întreaga lume.

Potrivit strategiei de securitate naţională a României, terorismul reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii naţionale. în acest context, obiectivele principale ale luptei împotriva acestui flagel sunt prevenirea şi combaterea factorilor de risc generaţi de evoluţia fenomenului terorist internaţional şi limitarea producerii de noi ameninţări la adresa stării de securitate a ţării noastre.

În România, prevenirea şi combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale privind reprimarea terorismului, la care ţara noastră este parte, precum şi cu respectarea reglementărilor internaţionale şi a legislaţiei interne cu privire la drepturile omului.

În anul 2001, pe fondul necesităţii prevenirii actelor de terorism, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a desemnat Serviciul Român de Informaţii drept autoritate naţională în materie antiteroristă.

Analiza efectelor în plan politic şi militar a coordonatelor fenomenului terorist internaţional a relevat faptul că activitatea naţională antiteroristă nu poate fi atribuită strict unei singure instituţii, ci este necesar un răspuns conjugat, în care să fie implicate toate organismele statului cu atribuţii în planul securităţii naţionale.

Astfel, în 2001 a fost aprobată, de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, strategia de prevenire şi combatere a terorismului, materializată prin constituirea şi operaţionalizarea, în anul 2002, a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului – mecanism abilitat să asigure coerenţa şi eficienţa activităţii de cooperare între instituţiile şi autorităţile cu competenţe în materia prevenirii şi combaterii terorismului.

Prevenirea terorismului:
– activităţi informativ-operative;
– activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a entităţilor teroriste, desfăşurate în interiorul sau exteriorul teritoriului naţional;
– activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace specifice de acţiune, precum şi cu resurse financiare, logistice sau informaţionale a entităţilor teroriste, desfăşurate în interiorul sau exteriorul teritoriului naţional;
– activităţi de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare realizate de către forţele unor autorităţi şi instituţii publice din componenţa SNPCT, pentru asigurarea securităţii principalelor categorii de factori umani şi de obiective autohtone ori străine de pe teritoriul naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti din străinătate, potenţial vizate de entităţi teroriste;
– activităţi de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile, generate de acţiuni teroriste, în vederea limitării şi combaterii efectelor acestora;
– activităţi de informare şi relaţii publice;
– activităţi de cooperare internaţională;
– activităţi de instruire şi perfecţionare profesională;
– activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ aplicabil categoriilor de misiuni ce revin SNPCT, inclusiv sub aspect penal şi procesual-penal.

În cadrul Sistemului, Serviciul Român de Informaţii, prin intermediul Centrului de Coordonare Operativă Anti-Teroristă asigură coordonarea tehnică. În situaţii de criză teroristă, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă asigură suportul logistic şi operaţional pentru funcţionarea Centrului Naţional de Acţiune Antiteroristă, care este integrat în mecanismul general de gestionare a crizelor şi organizat conform legii.

Legea nr. 535 din 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului constituie cadrul juridic care stabileşte atribuţiile autorităţilor şi instituţiilor publice din componenţa Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului. Acestea sunt exercitate, conform competenţelor, pe două direcţii: prevenire şi combatere.

Combaterea terorismului:
– activităţi de identificare şi alte activităţi desfăşurate, potrivit atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor publice componente, în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a persoanelor care iniţiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism;
– intervenţia antiteroristă, în situaţia iminenţei producerii unui atac terorist şi, respectiv, intervenţia contrateroristă, când se desfăşoară ori s-au produs atacuri teroriste;
– participarea la operaţiuni de combatere a terorismului, prin cooperare internaţională.

În vederea îndeplinii constante şi optime a sarcinilor încredinţate, Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului stabileşte relaţii de consultare, cooperare sau conlucrare cu alte instituţii şi organisme ale statului român, instituţii şi structuri oficiale ale statelor partenere în demersurile de prevenire şi combatere a terorismului, organizaţii şi alte forme structurale de cooperare antiteroristă între state, organizaţii nonguvernamentale româneşti şi străine, care şi-ar putea aduce contribuţia, în diverse forme, la derularea optimă a activităţilor Sistemului.

Pentru consolidarea mijloacelor adecvate de prevenire, descurajare şi combatere a acţiunilor de pregătire şi desfăşurare a unor eventuale atentate teroriste pe teritoriul României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, în aprilie 2004, Sistemul Naţional de Alertă Teroristă.

Sistemul naţional de alertă teroristă este proiectat pe cinci niveluri (marcate prin culori distincte), în funcţie de gradul de manifestare a ameninţării teroriste relevat prin informaţii.

În caz de atac terorist, Serviciul Român de Informaţii, prin structura sa specializată, Brigada Antiteroristă, execută intervenţia contrateroristă – conform metodologiei aprobate de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul 2006 – independent sau în cooperare cu alte forţe abilitate, în scopul restabilirii ordinii legale.

Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă creează premisa derulării unei politici active, coerente de informare şi relaţii publice, pe linia educaţiei de securitate a populaţiei în materia antiteroristă. Totodată, potrivit metodologiei interne, în caz de atac terorist, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, respectiv Centrul Naţional de Acţiune Antiteroristă, organizează, pe parcursul unei intervenţii antiteroriste/contrateroriste, un punct unic de informare publică, aflat în imediata proximitate a locului de desfăşurare a acţiunilor specifice.

În scopul realizării acestui deziderat, în anul 2007, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, în colaborare cu autorităţile şi instituţiile publice componente ale Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, a elaborat strategia de comunicare şi diseminare a informaţiilor pentru prevenirea şi limitarea efectelor unei situaţii de risc terorist sau criză teroristă, aprobată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Strategia are ca scop completarea cadrului general ce reglementează desfăşurarea activităţilor de informare şi relaţii publice destinate optimizării continue a pregătirii populaţiei în scopul prevenirii şi limitării efectelor unui atac terorist.

Finalitatea practică a demersului de comunicare, în varianta propusă de Strategie, este asigurarea unui grad cât mai mare de informare şi înţelegere din partea populaţiei a riscurilor la care poate fi supusă, astfel încât aceasta să îşi poată lua măsurile de precauţie necesare.

Autor: Inspectoratul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*