Deși, astăzi, în mentalul colectiv european imaginea teroristului este conturată în jurul unor stereotipuri asociate în special islamiștilor și ne vine greu să credem că un terorist poate fi și altceva decât portavocea transformată în armă a mult temutului și pervertitului “Allahu Akbar!” (“Allah este mare!”, expresie utilizată de musulmani pentru a-și arăta credința, dar pervertită de jihadiști în strigăt de luptă), continentul nostru, inclusiv România, a fost în repetate rânduri terenul pe care diferite tipuri de terorism, mai puțin ”populare” în prezent, și-au arătat fața. În cele ce urmează, vom parcurge unul dintre primele cazuri teroriste cu valențe internaționale pe care Serviciul Român de Informații l-a rezolvat cu succes.
În 1994, în țara noastră a fost identificată Maria Yamamura Galvez, care, potrivit documentelor deținute, era o cetățeană peruană de origine japoneză sosită în România în septembrie 1993 pentru a deschide o afacere. Suspiciunile au fost amplificate în contextul în care profiturile firmei, aproape inexistente, au fost corelate cu deplasări frecvente în străinătate. Activitățile de intelligence întreprinse de Brigada Antiteroristă, în cooperare cu NPA (serviciul de informații japonez) și cu Ministerul Afacerilor Interne din România, au demonstrat că cetățeana peruană nu era nimeni alta decât Ekita Yukiko, o teroristă japoneză dată în urmărire prin INTERPOL de aproape 20 de ani.
Extremism și terorism în Japonia anilor `70
În anii ’70, Ekita era membră a Frontului Armat Est-Asiatic Anti-Japonia. Concubinul său, Nodoka Saito, de asemenea membru al organizației, s-a sinucis în 1975 pentru a evita să fie capturat de autorități.
Frontul Armat Est-Asiatic Anti-Japonia a fost o grupare teroristă japoneză, de extremă stânga, fondată în 1972 și dizolvată în 1975, odată cu arestarea tuturor membrilor importanți. Frontul a fost implicat în numeroase atacuri, majoritatea fără victime. Între cele mai cunoscute acțiuni atribuite adepților grupării s-au numărat aruncarea parțială în aer, în 12 decembrie 1971, a unor statui din Japonia, percepute drept simboluri imperialiste, bombardarea Institutului Cultural Fusetsu no Gunzo, din 23 octombrie 1972, sau tentativa de asasinare a președintelui Coreei de Sud, Park Chung-hee, la 15 august 1974.
Însă cea mai spectaculoasă acțiune a Frontului a fost atacul din 30 august 1974, când două bombe artizanale conținând 45 de kilograme de exploziv, disimulate în ghivece, au fost detonate în sediul Mitsubishi Heavy Industries, din Tokyo, ucigând opt persoane și rănind circa 400. Compania a fost aleasă ca țintă de către Front deoarece a furnizat Statelor Unite ale Americii produse care au fost folosite în războiul cu Vietnamul de Nord. Aceasta a reprezentat prima acțiune a organizației în urma căreia s-au înregistrat pierderi de vieți. Până în acel moment, Japonia nu mai fusese scena unui atac terorist cu atât de multe victime.
Ekita Yukiko a fost arestată și reținută de autoritățile nipone în 1975, dar doi ani mai târziu a fost eliberată, la solicitarea grupării Armata Roșie Japoneză (ARJ), care deturnase, la 28 septembrie 1977, o aeronavă a Liniilor Aeriene Japoneze. Avionul, care avea la bord 156 de oameni, fusese determinat să aterizeze în capitala Bangladeshului. Organizația a solicitat eliberarea a cinci teroriști, care aveau o ideologie similară ARJ și care au fost apoi asimilați în organizație. Deși nu se cunosc multe detalii despre activitatea sa în calitate de membră a ARJ, se pare că Ekita Yukiko a contribuit la propagandă și recrutare, în virtutea capitalului de imagine datorat acțiunilor întreprinse alături de Frontul Armat Est-Asiatic Anti-Japonia, dar și faptului că eliberarea sa fusese solicitată expres de conducerea ARJ.
Crime sub steagul revoluției
Armata Roșie Japoneză (ARJ) a fost o organizație de extremă stânga activă între 1971 și 2001. În august 1969, Facțiunea Armata Roșie se desprinde din Liga Comunistă Noua Stângă (organizație studențească marxistă), deoarece considera că abordarea Ligii nu este îndeajuns de violentă. În februarie 1971, o grupare din cadrul Facțiunii Armata Roșie, condusă de Fusako Shigenobu, se refugiază în Liban și devine Armata Roșie Japoneză. În această țară gruparea dezvoltă legături strânse cu Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (format în 1967) care îi oferă finanțare, antrenament și armament. Inițial, agenda ARJ era locală și urmărea transformarea Japoniei, prin revoluţie, după modelul marxist-leninist.
Pe parcurs, însă, aspirațiile sale au căpătat un caracter global, organizația propunându-și consolidarea unor alianțe revoluționare internaționale împotriva imperialismului. Din acest motiv, literatura de specialitate și comunitatea de intelligence au inclus ARJ în categoria organizațiilor teroriste internaționale, gruparea figurând, între 1997 și 2001, inclusiv pe lista organizațiilor teroriste elaborată de SUA.
Printre acțiunile care au adus notorietate grupării s-au numărat atacul cu arme de foc și grenade asupra Aeroportului Lod din Tel Aviv (actualmente Aeroportul Ben Gurion), din mai 1972, soldat cu 26 de morți și 80 de răniți, precum și luarea de ostatici, din august 1975, într-o clădire care găzduia sediile unor ambasade occidentale în Kuala Lumpur, Malaezia. Printre cei aproximativ 50 de ostatici se numărau consulul SUA și însărcinatul pentru afaceri al Suediei. Pentru a salva ostaticii, autoritățile japoneze au eliberat cinci lideri ai organizației, aflați în închisoare.
În mai 1986, gruparea a atacat, cu mortiere, ambasadele Japoniei, Canadei și SUA din Jakarta, Indonezia, iar un an mai târziu același tip de atacuri au vizat ambasadele SUA și Marii Britanii de la Roma. În aprilie 1988, cinci oameni au murit și 15 au fost răniți după ce organizația a comis un atac cu o mașină-capcană, în fața unui club militar american din Napoli.
Succesul unui parteneriat între profesioniști
În România, societatea înființată de Ekita Yukiko reprezenta o acoperire care îi justifica șederea în România. Japoneza nu sosise singură, ci împreună cu alți concetățeni. În martie 1995, celula a fost anihilată, iar Ekita reținută de poliție și ulterior extrădată în Japonia. Rememorarea constantă de către NPA a succesului operațional comun este dovada aprecierii sprijinului primit din partea omologilor români.
Procesul împotriva fostei membre a JRA a fost redeschis, după ce aceasta a ajuns în Japonia. Prin sentința din iulie 2002, Ekita, în vârstă de 51 de ani la momentul respectiv, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru crimă și încălcarea legii explozibililor în atacurile din anii ‘70. La 23 martie 2017, Ekita a fost eliberată din închisoare, fiind așteptată la poarta Centrului de Detenție Tokyo de apropiați și simpatizanți ai ideologiei promovate anterior de ARJ. În aceeași lună, ea a publicat „Comoara lui Mako”, o carte pentru copii care prezintă viața unui școlar dintr-o zonă rurală muntoasă. Este posibil ca nuvela să reprezinte o dedicație pentru fiul Ekitei, născut în 1981, într-o tabără palestiniană din Liban.
Abstract
In 1994, after an investigation conducted by the Romanian Intelligence Service, a Japanese terrorist, Ekita Yukiko, was identified to be living under a false name in Romania. Ekita was a member of the former East Asia Anti-Japan Armed Front and the Japanese Red Army and was involved in the planning of several attacks in Japan in the ‘70s. In 1995 she was taken into custody by the Romanian authorities and handed over to the Japanese authorities. She had been previously arrested by the Japanese authorities, but had to be set free in 1977, at the request of the Japanese Red Army in a hostage negotiation. In 2002 she was sentenced to 20 years in prison and in 2017 she was released.
Autori: Cristiana Obreja şi Florin Poteraşu
