Tema securității umane, o constantă în evoluția omenirii, a cunoscut diferite adaptări impuse de problemele specifice perioadelor care au marcat istoria, precum foametea, războaiele dintre națiuni și bolile, ce reprezentau amenințări la adresa integrității individuale. De-a lungul timpului, termeni precum „securitate”, „insecuritate”, „amenințare” și „responsabilitatea de a proteja” au început să capete noi înțelesuri pe măsură ce societatea s-a dezvoltat și a traversat o serie de revoluții, de la cea agrară la cea industrială și chiar tehnologică.
În Europa, datorită liberalizării și intensificării fenomenului de globalizare, dezbaterea pe tema securității umane se află și astăzi într-o continuă schimbare și adaptare. Putem observa cum, odată cu finalul Războiului Rece, sistemul internațional trece de la un caracter hegemonic la unul bazat pe suveranitatea statală, cum granițele naționale se deschid, iar factorii de producție ajung să fie tranzacționați mai ușor, cum internetul face ca informația să circule în fracțiuni de secundă pe întregul glob și cum tehnologia începe să se dezvolte într-un ritm din ce în ce mai alert.
Apare tot mai întâlnită ideea de „tehnologie emergentă” care, de cele mai multe ori, capătă un caracter dualist, provocat de imposibilitatea de a determina scopul pentru care va fi folosită. Riscul, în acest caz, provine din ușurința cu care aceste tehnologii sunt tranzacționate și îmbunătățite, nu doar între actorii statali, ci și non-statali, precum și din manipularea contextului în favoarea utilizatorului. Amenințările se resimt mai de grabă la nivel individual, iar siguranța granițelor nu mai este singura preocupare de securitate a statelor. Extremismul, terorismul sau criminalitatea organizată reprezintă noi tipuri de amenințări, care nu mai țin cont de frontierele tradiționale sau de suveranitatea statelor și care nu mai pot fi combătute cu ajutorul mijloacelor tradiționale de apărare. Tehnologiile emergente, tot mai răspândite și accesibile, dezvoltate pentru a îmbunătăți existența cotidiană, sunt adaptate și transformate în instrumente ale amenințării la adresa securității umane.
Viziunea tradițională
În 1948, Declarația Universala a Drepturilor Omului stipula în articolul 3 că „Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și securitatea persoanei sale”, aceasta fiind una dintre „legile” după care ar fi trebuit să se ghideze societatea de atunci. Cu toate acestea, secolul trecut era marcat de o viziune tradițională asupra conceptului de securitate, una complet centrată pe stat. Se considera, deci, că dacă statul în sine este protejat în fața riscurilor externe, atunci și cetățenii săi sunt protejați. Amenințările erau reprezentate de agresiunile armate externe, iar pacea și securitatea cetățenilor erau garantate de forța militară. Securitatea, definită într-un spectru simplist, era reprezentată de absența unei amenințări. În viziunea tradițională, folosirea forței reprezenta atât o amenințare, cât și un mijloc de asigurare a securității.
Falsa stabilitate a mileniului III
Deși erau protejați împotriva intruziunii altor state, cetățenii începeau să se confrunte cu o stare de insecuritate, ale cărei origini erau de natură internă – răscoale, greve, dezastre naturale, foamete, crize sanitare și abuzuri asupra drepturilor omului sunt doar câteva exemple. Preocupările statului, orientate în special către amenințările din exterior și mai puțin către cele provenite din interior, au alimentat nemulțumirile populației. Acestea din urmă s-au manifestat prin mișcări de mobilizare civilă, provocând sfârșitul regimurilor totalitare în Europa de Est și încheierea Războiului Rece.
Anii `90 vin cu noi seturi de reguli în ceea ce privește interacțiunile dintre state. Se intensifică liberalizarea piețelor, comerțului, politicilor, societății și modului de gândire. Fluxul factorilor de producție încurajează avansul tehnologic și se poate întrezări emergența noilor tehnologii. Internetul devine un instrument accesibil și banal, facilitând comunicarea pentru publicul larg. Această rapiditate cu care informația circulă și se tranzacționează oferă un nou impuls fenomenului de globalizare. Statele sunt nevoite să se adapteze, de la felul în care fac comerț până la felul în care asigură bunăstarea cetățenilor. Incapacitatea de adaptare va genera tensiuni locale și conflicte care vor aduce atingere securității umane.
Din păcate, avantajul oferit de globalizare în contextul schimbului de inovații tehnologice determină totodată și apariția unei „lipse digitale”. Multe state, în special cele cu un nivel redus al dezvoltării, și mulți indivizi, aparținând segmentelor defavorizate din societățile ierarhice, sunt lăsați în afara sistemului deoarece nu au acces la beneficiile tehnologiilor de ultimă generație. Se poate spune că accesul este limitat unor anumite insulițe interconectate, care dictează tendințele pe scena internațională. În acest context, efectele pentru cei lăsați în urmă se traduc prin proliferarea și traficul ilegal de tehnologii, precum și dezvoltarea unor „pseudo-emergențe”, adaptări neprofesioniste ale unor tehnologii și identificarea unei alte utilități decât cea pentru care au fost create (spre exemplu dronele civile încărcate cu exploziv). Pe fondul nemulțumirilor și insecurității interne, grupările extremiste vor vedea în aceste tehnologii un sprijin în lupta împotriva statului.
Dualitatea tehnologiilor emergente
Dar ce face ca o tehnologie să fie considerată emergentă? Studiile realizate de cercetătorii din domeniul securității naționale evidențiază similitudini în utilizarea termenilor de emergent și non-tradițional. Noile tehnologii care se află în faze incipiente de dezvoltare și sunt caracterizate de o anumită imaturitate, pentru că s-au mutat dintr-un domeniu de activitate în altul (dinspre civil către militar sau viceversa), sunt considerate emergente. La fel și tehnologiile care reprezintă o inovație aplicată unei tehnologii deja existente. Viziunea strategică este aceea ca, pe termen lung, aceste inovații să înlocuiască tehnologia existentă din prezent. Astăzi putem considera ca fiind tehnologii emergente Inteligența Artificială, armele letale autonome, robotica, vehiculele aeriene autonome de dimensiuni mici și microscopice sau spațiul cibernetic. Vorbim, cu alte cuvinte, despre instrumente care pot lua parte nu doar la viața cotidiană, ci și la operațiuni complexe, atât în zona militară, cât și în domeniul intelligence.
Rapiditatea cu care tehnologiile emergente devin disponibile și accesibile face aproape imposibilă diferențierea scopului pentru care sunt utilizate. Ambiguitatea scopului urmărit, care poate fi strict civil sau cu potențial militar, aduce cu sine noi provocări pentru securitatea umană, în condițiile în care aceste tehnologii sunt caracterizate de dinamism extrem, asimetrie, predictibilitate scăzută și dificultatea de atribuire a agresorului.
O dronă poate trece neobservată, în zilele noastre, fără ca cineva să se gândească măcar la scopul pentru care survolează. Poate fi folosită pentru obținerea de imagini, pentru supraveghere sau pentru transportul obiectelor. În același timp, scopul acesteia poate fi și unul militar, respectiv derularea unor operațiuni ofensive sau defensive de intelligence, localizarea și observarea inamicului sau eliminarea țintei (dronele kamikaze).
Securitatea umană, în prezent
Toate aceste provocări au reprezentat argumente pentru regândirea conceptului de securitate umană. Aceasta ar putea fi redefinită ca protejare a cetățenilor împotriva amenințărilor critice și omniprezente a căror origine este de natură economică, alimentară, sanitară, climatică sau tehnologică. Orice încălcare a acestor elemente vitale pentru existența cetățenilor provoacă insecuritate.
Protecția indivizilor nu mai este asigurată exclusiv de către un stat, ci și de către organizații ale societății civile (ONG-uri) sau alți actori internaționali care veghează la bunăstarea lor. Introducerea unor reglementări clare în privința utilizării tehnologilor emergente, în funcție de domeniul de utilizare, este din ce în ce mai necesară. Deși Manualul de la Tallin și reglementările UE au încercat să rezolve această problemă, este nevoie de o actualizare permanentă pentru a acoperi toate aspectele referitoare la etică, protecția datelor sau efectele neprevăzute. Aceste lacune legale ne arată, pe de-o parte, lipsa unui control complet aspra acestor tehnologii, iar, pe de altă parte, importanța discuțiilor despre securitatea umană și awareness.
Abstract
In the last decades, due to Globalization and technological developments, we face a shift in the understanding of security. The emerging technologies, through their dual character, can pose not only a risk, but a threat to human security.
Autor: Diana-Nicoleta Mirancea
