Rumiyah – noua gazetă a terorismului

Lansată în septembrie 2016, Rumiyah este ultima publicație de propagandă și de recrutare a Daesh. Aceasta înlocuiește publicația anterioară a organizației teroriste – Dabiq – după ce jihadiștii au pierdut controlul asupra orașului cu același nume, din nordul Siriei. Fiecare număr al revistei este publicat lunar în mediul online, fără notificări prealabile, prin intermediul unor conturi Twitter ce aparțin membrilor Daesh. Ulterior, acesta este distribuit și către Facebook, Telegram, bloguri etc.

Conținutul fiecărei ediții este tradus în mai multe limbi – engleză, franceză, germană, turcă, paștună, rusă, indoneziană şi în dialectul uigur, este disponibil în format PDF, numără aproximativ 40 de pagini (prin comparație cu Dabiq care însuma până la 80) și se adresează exclusiv simpatizanților și adepților din Occident.

Nu toate drumurile duc la Roma

Titlul revistei – Rumiyah – reprezintă denumirea din arabă a capitalei europene Roma – simbol al lumii creștine ce trebuie cucerit de luptătorii Daesh. Prin trecerea de la Dabiq la Rumiyah, organizația teroristă arată lumii o schimbare de perspectivă în direcția expansiunii sale globale, realizate prin jihad, de la Dabiq (Siria), către Constantinopol (Istanbul) și până la Roma (parte a Occidentului). Această nouă perspectivă este întărită printr-un citat aparținând lui Abu Hamza al-Muhajir – O, mujahedinule, nu vom opri jihadul nostru decât sub măslinii din Roma!

Totuși, această schimbare constituie, în opinia unor experți în domeniu, o strategie a organizației teroriste de distragere a atenției de la realitățile cu care aceasta se confruntă: pierderile considerabile de resurse și teritorii și, implicit, de putere.

Schimbarea la față: Cât de glossy poate fi jihadul?

Conștientă de diferențele culturale dintre populația occidentală și cea arabă, Daesh a adoptat, odată cu debutul Rumiyah, o nouă strategie de promovare a organizației și a adaptat conținutul revistei la publicul-țintă: luptători, susținători și simpatizanți din întreaga lume occidentală.

Noul produs informațional este creat de centrul media al-Hayat, parte a organizației teroriste, cunoscut pentru producerea de materiale propagandistice profesioniste. Ca urmare, revista deține un design atrăgător ce îmbină text, imagini de înaltă rezoluție sau grafice, în toate articolele sale, acestea fiind atent elaborate pentru a transmite cât mai fidel mesajele organizației.

Revista alocă spațiu generos articolelor care elogiază eroi jihadiști, interviurilor acordate de diverși reprezentanți ai organizației teroriste, textelor motivaționale ce fac apel la înarmare și, implicit, mesajelor anti-Occident, prezentării operațiunilor militare de succes ori indicării de (noi) ținte. Imaginea ocupă o parte semnificativă din conținutul revistei, toate articolele fiind însoțite de fotografii care atrag vizual prin diversitatea culorilor ori prin gradul ridicat de explicitate.

Pentru mobilizarea publicului său în comiterea de noi atacuri teroriste în țările-gazdă din Occident, Rumiyah pune la dispoziția acestuia informații detaliate referitoare la modalități de stabilire a țintelor, de atragere a victimelor, de comitere de atacuri ori privitoare la operațiuni militare de succes soldate cu rănirea sau uciderea de persoane, ori cu provocarea de daune substanțiale. Informaţiile sunt completate cu statistici ale deceselor, ale resurselor inamice capturate ori distruse etc.

Prin articolele publicate, Daesh urmărește consolidarea imaginii de organizație teroristă de succes, care este capabilă să inspire și să educe, prin intermediul instruirii online, o nouă generație de jihadiști.

Terorismul de tip low-cost

Terorismul pe cont propriu nu reprezintă o activitate nouă în rândul jihadiștilor. Accesarea internetului și motivația ideologică au favorizat diseminarea literaturii de tipul do-it-yourself (DIY) terrorism, la nivel global, către persoanele interesate de punerea teoriei în practică direct la ele acasă, respectiv în țara-gazdă. Cunoscute drept lupi singuratici, astfel de persoane se instruiesc singure și, ulterior, se hrănesc din violența și teroarea produse de efectele acțiunilor lor teroriste înfăptuite sub steagul jihadist cu care se identifică.

Atacurile teroriste de tipul DIY nu presupun planificări, pregătiri prealabile de amploare financiară ori alocări semnificative de alte resurse. Deși investiția este minimă, astfel de atacuri pot provoca teroare sau pagube (umane şi materiale) semnificative pentru țintă și aduc recunoașterea meritelor, în interiorul organizației teroriste, pentru atacator.

Confruntându-se cu masive pierderi de resurse militare și teritoriale, înregistrate în ultima perioadă, în Irak și Siria, Daesh începe să se bazeze (și oficial) tot mai mult pe învățământul la distanță. Prin Rumiyah, organizația teroristă vine în sprijinul simpatizanților și a luptătorilor din țările occidentale, greu de detectat și capabili să asimileze conținutul informațional al revistei online, să confecționeze sau să utilizeze arme albe/ de foc și să comită atacuri în zonele în care locuiesc.

Pentru aceștia, organizația teroristă a rezervat, în fiecare număr al Rumiyah, o rubrică-metodologie destinată învățării, de la distanță, a terorismului pe cont propriu – Just Terror Tactics.

În câteva dintre numerele lansate până în prezent, Daesh a publicat informații teoretice și sfaturi privitoare la diversele modalități prin care pot fi efectuate atacurile teroriste de tip DIY. În acest sens, în două dintre ediții (nr. 2, octombrie 2016 și nr. 4, decembrie 2016), organizația și-a îndemnat publicul-țintă să utilizeze arme banale, perfect integrate în viața cotidiană, care sunt ușor de procurat și nu dau de bănuit, dar care sunt capabile să provoace daune semnificative și să instaureze teroarea: cuțitele. Cu ajutorul imaginilor și al graficelor, au fost oferite informații care să îi ghideze pe luptători în mânuirea armelor albe și în alegerea victimelor și a locului de desfăşurare a atacului. Într-o altă ediție (nr. 3, noiembrie 2016), luptătorii au fost instruiți asupra modului de utilizare a automobilelor sau a camioanelor astfel încât acestea să devină ”veritabile arme” care să producă victime și teroare (dând drept exemplu evenimentele sângeroase din Nisa și Berlin), acțiuni descrise drept „operațiuni teroriste juste” îndreptate împotriva cetățenilor care luptă contra Daesh. Într-un alt număr (nr. 5, ianuarie 2017), organizația îndeamnă la comiterea de atacuri prin incendiere și prezintă „rețete” prin care pot fi obținute bombe de dimensiuni reduse, cocteiluri Molotov etc.

Totodată, Daesh încurajează ca toate aceste resurse recomandate de organizație în comiterea de atacuri să fie utilizate atât în zone publice – străzi, piețe, parade, mitinguri, festivități, cât și în spații închise – blocuri, spitale, centre comerciale etc., după caz.

Prin Rumiyah, Daesh se adresează tuturor simpatizanților și adepților săi din Europa până în Indonezia, pe care îi motivează și îi instruiește în direcția comiterii de atacuri teroriste care să alimenteze o teroare globală, să le consolideze imaginea și puterea și să le asigure continuitatea.

Revista încearcă să demonstreze că organizația teroristă nu se află în declin (în ciuda pierderilor înregistrate) și transmite, totodată, diverse mesaje către publicul-țintă din întreaga lume, pe care îl chemă la jihad în numele lui Allah.

Abstract

Rumiyah (Rome in Arabic) is the latest online magazine of the Islamic State for propaganda and recruitment. The title refers to Rome, which the Islamic State wishes to conquer, since the Italian capital represents the symbol of the Christian faith.

First published in September 2016, in several languages including English, French, German, Russian, and Indonesian, the magazine replaced Dabiq.

Rumiyah focuses exclusively on European sympathizers and fighters who are preparing for terrorist attacks on their own. Thus, the magazine includes, inter alia, a column named Just Terror Tactics where the terror group calls upon ”lone-wolf” jihadis to launch knife, truck, bomb, or arson attacks and advises them on how to succeed in their operations.

Autor: Raluca-Georgiana Munteniţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*