Lecţii de viaţă. Cum recunoaştem reperele profesionale

Patriotismul, onoarea şi profesionalismul sunt valorile emblematice sub auspiciile cărora se desfăşoară activitatea unui ofiţer de informaţii. Chiar dacă de-a lungul timpului statutul ofiţerului de informaţii a suferit modificări, sistemul de valori la care acesta se raportează a rămas neschimbat.

Activitatea într-un serviciu de informaţii presupune o serie de abilităţi, influenţate foarte mult de experienţa de viaţă şi de capacitatea de adaptare a fiecăruia dintre noi, dar şi de mediul în care ne desfăşurăm activitatea.

Pentru un ofiţer nou încadrat în Serviciul Român de Informaţii este esenţial debutul în activitate. Ne referim aici la percepţia iniţială asupra instituţiei, a activităţii şi la modul în care aceasta se reflectă în realitate. Este ideal ca entuziasmul de la început să se păstreze pe tot parcursul carierei, satisfacţia profesională a ofiţerului fiind alimentată de contribuţia personală la realizarea securităţii naţionale. Prin urmare, echipa din care facem parte, profilul de activitate, managerii pe care îi întâlnim de-a lungul carierei ne consolidează experienţa şi capacitatea de a împărtăşi, la rândul nostru, ce am învăţat.

Este dificil să identificăm un singur model în activitatea de informaţii. Principalul nostru reper este calitatea celor pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului petrecut într-o organizaţie care ne-a dat prilejul de a avea o carieră şi nu un simplu loc de muncă – lideri, colegi, persoane integre, cu credinţe şi valori bine conturate, care au jurat să îşi apere ţara, chiar cu preţul vieţii.

Aceste rânduri sunt despre cei care ne-au oferit indicii valoroase pentru activitatea de informaţii, care ne-au ajutat să înţelegem mai bine misiunea noastră, ne-au învăţat cum putem să ne atingem obiectivele profesionale şi cum să ne dezvoltăm continuu.

Ce am învăţat de la oamenii cu care am lucrat

Am învăţat că ceea ce face fiecare dintre noi este important. Misiunile Serviciului sunt misiunile noastre. Securitatea naţională este securitatea fiecărui cetăţean – a noastră, a familiilor noastre, a părinţilor, prietenilor şi copiilor noştri. Trebuie să ne facem treaba cu bună credinţă şi cu seriozitate.

Am înţeles că satisfacţia profesională trebuie simţită şi că ea nu derivă din recunoaşterea primită de la ceilalţi, ci din ceea ce ne dictează conştiinţa. Trebuie să rămânem verticali, dar nu inflexibili şi să ne susţinem punctele de vedere argumentat.

Eşecurile nu sunt mereu personale şi trebuie transformate în premise pentru reuşitele viitoare. Am descoperit că munca în echipă ne conduce mai repede şi mai eficient către rezultate, dar şi ce înseamnă cooperarea şi asumarea comună a succeselor şi… a eşecurilor.

Activitatea de informaţii ne-a învăţat că un bun răspuns la o întrebare poate fi o altă întrebare, deoarece aceasta ne ajută să facem conexiuni, să gândim, să găsim soluţii, să fim mai bine pregătiţi pentru neprevăzut. De ce trebuie mereu să studiem, să explorăm, să fim la curent cu noutăţile? Pentru că toate acestea ne ajută să anticipăm, să rămânem profesionişti, să avem o viziune asupra muncii noastre.

Nu suntem mai buni sau mai slabi decât alţi colegi. Am înţeles că funcţionăm ca un mecanism de ceas în care dimensiunea rotiţelor diferă.

Cunoaşterea temeinică a domeniului în care lucrăm ne permite să îl putem încadra mai bine în tabloul instituţional. Este nevoie să vedem rostul muncii noastre şi să îl înţelegem şi pe cel al altora, deoarece astfel putem coopera şi putem elabora produse informaţionale de calitate. A fi profesionişti înseamnă să ne respectăm pe noi, să respectăm munca pe care o facem, să îi respectăm pe ceilalţi şi să le respectăm munca.

Este important să fim înconjuraţi de oameni care ne inspiră, care ne fac să ne dorim să devenim cea mai bună versiune a noastră.

„Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi” este un proverb care ne poate ajuta să înţelegem mai bine cât de important este timpul în activitatea de informaţii. O amânare poate avea, uneori, consecinţe foarte grave. În acest domeniu de activitate trebuie să gândim şi să acţionăm repede şi bine. Rămânând în zona aforistică ne putem aminti şi de glumele despre teorie şi practică. Este adevărat că, în această meserie, cel mai mult înveţi „pe teren”, iar practica nu ne omoară, ci ne învaţă. Şi mereu avem ceva de învăţat. Autosuficienţa nu reprezintă o opţiune care să ofere perspective, ci un capăt de drum.

Sistemul de valori într-o organizaţie de intelligence se raportează la lege şi se bazează pe buna credinţă şi iubirea de ţară, iar loialitatea faţă de muncă şi faţă de oameni nu stă în cuvinte, ci în fapte. Este adevărat că cele mai multe dintre activităţile noastre nu produc rezultate imediate, iar succesele rămân, adesea, necunoscute publicului.

Am învăţat că nu este indicat să încercăm totul pe propria piele, ci să ascultăm şi sfaturile celor din jur, deoarece experienţa acumulată de-a lungul anilor este un argument greu de ignorat. De asemenea, nu trebuie să trecem cu vederea că un sfat bun poate să vină de unde nu ne aşteptăm.

De la adevăraţii lideri avem ce să învăţăm. Ei sunt acei colegi dispuşi să ne împărtăşească ceea ce au învăţat, să ne ajute să creştem, să ne susţină atunci când ni se deschid oportunităţi şi să ne rămână alături. Liderii adevăraţi caută şi cresc alţi lideri, fără a se teme de ei.

Un alt fel de lider

Toate acestea şi multe altele le-am învăţat de la „liderii” noştri, formali sau informali – acele persoane care au contribuit decisiv, prin propriul exemplu, la dezvoltarea noastră profesională şi personală. În momentele tensionate, deloc puţine, specifice muncii de informaţii, liderii sunt acele persoane care fac diferenţa, care au capacitatea de a înţelege şi analiza fiecare aspect al unei situaţii. Ei sunt cei care iau deciziile corecte, sunt cei care văd în subalternii lor nişte camarazi, nu doar nişte subordonaţi. Sunt acele persoane care empatizează, care ştiu să asculte, care au o bogată experienţă profesională, dar şi de viaţă. Sunt cei care s-au lăsat călăuziţi de cuvintele generalului George Patton: „Nu le spune oamenilor cum să facă bine lucrurile; spune-le ce să facă şi lasă-i să te surprindă cu rezultatele lor”.

De la aceştia am avut şi avem ce să învăţăm. Experienţele plăcute de care am avut parte alături de cei pe care îi numim lideri ne-au arătat o altă dimensiune a activităţii de informaţii. Uneori, mai frumoasă decât ne-am fi aşteptat.

Calităţile acestor oameni le-au adus, nu doar lor, ci şi celor pe care i-au format, respect şi recunoaştere, transformându-i în valori ale culturii organizaţionale.

Abstract

Patriotism, honor and professionalism are the guiding lines of an intelligence officer. The abilities required by an intelligence service are influenced by our own life experience and our adaptability, as well as by the people we interact with. We had the chance to meet professionals during the time spent in an organization that gave us the opportunity to have a career, not just a simple job.

We have learned a lot from those professionals that we call leaders – people who have contributed, by their own example, to our professional and personal evolution.

The experiences shared with them revealed us the importance and the beauty of the intelligence activity. And for that and much more they will remain reference points in our lives.

Autori: Nicoleta Giorgi, Marian Georgescu, Cristian Nichita şi Adrian Despina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*