Jihad în Europa. Amenințarea teroristă de „franciză Al Qaida”

Radicalizarea on-line, o nouă eră a terorismului de sorginte fundamentalist islamică

În 17 decembrie 2010, „Qahir al-CIA” (învingătorul CIA) posta un mesaj de amenințare, pe forumul jihadist Shumukh al-Islam, la adresa „câinilor și porcilor Europei, Franța, Germania, Danemarca, America, Marea Britanie, Belgia, Olanda, ONU și NATO”, apreciind că acestea au ofensat Islamul și au ucis musulmanii din Irak, Afganistan și Somalia, în numele combaterii terorismului. În cuprinsul mesajului, „Qahir al-CIA” amenința că: „voi ați ales acest război, așa că trebuie să suportați consecințele greșelilor voastre. Vă promitem, în curând, daruri de Crăciun, asemenea celui oferit de nigerianul al Farouk Omar”.

Este această amenințare teroristă reală? Coletele-capcană descoperite în Marea Britanie și Dubai, la finele lunii octombrie 2010, aflate la bordul a două avioane care decolaseră din Yemen cu destinația Chicago și care conțineau o cantitate mare de explozibil au aler tat statele occidentale cu privire la creșterea riscului de comitere a unor atentate teroriste. La acea dată, Barack Obama declara că ținta ar fi fost două sinagogi din Chicago și că era vorba despre „o amenințare teroristă credibilă”.

Ancheta declanșată în scopul identificării celor care au fost în spatele încercării eșuate de a transporta bombe în SUA s-a concentrat asupra clericului radical Anwar al Aulaki, despre care se crede că a furnizat cunoștințele necesare plănuirii mai multor tentative de atacuri în SUA, precum și îndrumare spirituală și susținerea atentatorilor.

Anwar al Aulaki este considerat a fi organizatorul atentatului eșuat din 25 decembrie 2009 când cetățeanul nigerian Omar Farouk Abdulmutallab, amintit în mesajul postat pe internet de „Qahir al-CIA”, a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv la bordul unui avion, pe ruta Amsterdam-Detroit, în care se aflau 278 de pasageri.

Dejucarea acestor comploturi teroriste ne indică faptul că, deși se părea că asistăm la o diminuare a capacității Al Qaīda de comitere a unor atentate, aceasta ar putea fi doar o schimbare de strategie a grupărilor teroriste de „franciză Al Qaīda”, fenomenul radicalizării pe internet a musulmanilor demonstrând că, astăzi, oricine poate deveni mujahedin și poate comite un atentat terorist.

Dată fiind această schimbare de strategie, este de așteptat ca o campanie teroristă împotriva statelor occidentale să se bazeze pe „strategia celor 1.000 de înțepături de ac” (adică atacuri sinucigașe individuale de tipul celui comis în Suedia, în 11 decembrie 2010, de Taimur Abbulwahab cetățean suedez stabilit în Luton, Marea Britanie).

În ceea ce-l privește pe Anwar al Aulaki, supranumit „Osama bin Laden al internet-ului”, mentorul spiritual al revistei virtuale Inspire, publicată de Al Qaīda din Peninsula Arabă, acesta este considerat cel mai important pion Al Qaīda în radicalizarea musulmanilor. Al Aulaki și-a dobândit statutul de mentor spiritual în rândul tinerilor musulmani vorbitori de engleză, adepți ai fundamentalismului islamic, prin interpretarea ideologiei Al Qaīda într-o engleză simplă.

Astfel, în ianuarie 2009, acesta a postat pe internet un eseu intitulat “44 de modalități de susținere a Jihad-ului” în care afirma că toți musulmanii sunt obligați să participe la „războiul sfânt”, fie în persoană, fie prin finanțarea mujahedin-ilor sau prin propagandă împotriva Occidentului.

În cea mai recentă înregistrare video postată pe site-urile fundamentalist islamice, din noiembrie 2010, Anwar al Aulaki face apel la uciderea cetățenilor americani, despre care susține că sunt „de partea răului” și, prin urmare, nu este nevoie de o permisiune religioasă specială (fatwa) pentru a-i ucide.

2011: semințele radicalizării musulmanilor din Europa dau roade?

Dar de ce reprezentanți ai celei de-a doua generații de imigranți musulmani dintr-o țară precum Marea Britanie răspund acelorași îndemnuri ca și atentatorii sinucigași din Orientul Mijlociu?

Unul dintre motivele radicalizării musulmanilor din Europa ar fi faptul că războiul împotriva terorismului din Afganistan și Irak a fost perceput de majoritatea covârșitoare a celor 1,3 miliarde de musulmani ca o declarație de război a Occidentului (mai ales a SUA) împotriva lumii islamice.

Este posibil ca tineri musulmani din Londra, Paris, Madrid, Roma sau Berlin, precum Taimur Abdulwahab (Suedia, 2010), Nidal Hassan (SUA, 2009), Umar Farouk Abdulmutallab (Olanda, 2009), Mohammad Sidique Khan sau Shehzad Tanweer (Londra, 2005), care nu trăiesc în zone de conflict, nu au fost niciodată într-o tabără de pregătire a unei grupări teroriste și nu au luptat în Afganistan, Irak sau pe alte fronturi jihadiste, să devină teroriști sinucigași deoarece se radicalizează în urma contactului cu ideologia fundamentalist islamică. Însă fiecare stat european trebuie să facă față unor probleme diferite legate de comunitatea musulmană.

Un procent însemnat al populației musulmane din Marea Britanie provine din Pakistan, India, Bangladesh și Orientul Apropiat, în vreme ce în Germania, majoritatea musulmanilor provin din Turcia și din Bosnia. Musulmanii francezi sunt originari din Africa francofonă, în special din Algeria și Maroc iar în Spania și Italia, imigranții musulmani, ajunși în mod ilegal în aceste state, provin din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu.

Conform statisticilor, Franța are aproximativ 5 milioane de musulmani, jumătate dintre aceștia având cetățenie franceză. În Germania, există patru milioane de musulmani, din care trei milioane sunt de naționalitate turcă iar Belgia și Olanda au aproape câte un milion de musulmani. În ce privește Marea Britanie, se estimează că sunt două milioane de musulmani, 65% dintre aceștia fiind cetățeni britanici. În 1999, Spania avea aproximativ 250000 de musulmani, iar Italia 522000 de imigranți musulmani.

Marea Britanie reprezintă un punct central pentru terorismul de sorginte fundamentalist islamică din Europa și un teritoriu fertil pentru grupările fundamentalist islamice, aflate în căutare de noi recruți, dornici să lupte în „războiul sfânt”, aceste grupări reușind să „radicalizeze tineri britanici” pentru a comite atentate teroriste.

Conform lui David Capitanchik, expert în terorism: „Marea Britanie se confruntă cu o amenințare sporită din partea grupărilor teroriste de sorginte fundamentalist islamică, în mare parte din cauză că avem un număr atât de mare de imigranți vulnerabili ideologiei fundamentalist islamice. Plătim prețul pentru azilul politic oferit indivizilor care sunt cercetați pentru infracțiuni legate de terorism în propriile țări”. În acest context, este de menționat că au apărut noi dezvăluiri cu privire la complotul terorist din Marea Britanie, unde 12 suspecți (unii dintre aceștia originari din Bangladesh) au fost arestați în 21 decembrie 2010, în patru orașe britanice (Londra, Cardiff, Stocke-on-Trent și Birmingham). Oficialii britanici au declarat că suspecții vizau comiterea unor atentate teroriste asupra unor spații publice (spații comerciale, stații de metrou sau aeroporturi), instituții cu valoare de simbol ale Marii Britanii (clădirea Parlamentului britanic) și chiar a Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Londra.

Astfel, Rajib Karim, unul dintre suspecții de terorism reținuți, fost informatician al companiei de transport aerian „British Airways”, a recunoscut, în 31 ianuarie 2011, prima zi a procesului intentat împotriva sa, că a participat, în mod voluntar, la tabere de antrenament ale unor celule teroriste și că a incitat și alte persoane să facă acest lucru, a participat la producerea și distribuirea unei înregistrări video în scopul derulării unor acțiuni de prozelitism în favoarea Jamat Mujahideen Bangladesh (grupare de factură fundamentalist islamică interzisă în Marea Britanie) și a finanțat teroriști din Yemen, transferând fonduri în scopuri teroriste.

De asemenea, Rajib Karim a recunoscut că, în intervalul 2009-2010, s-a aflat în legătură cu clericul Anwar al Aulaqi, prin intermediul unui software criptat. În conținutul unui mesaj, presupus a fi transmis de al Aulaqi, acesta afirma că „SUA constituie prioritatea noastră. Orice operațiune pe spațiul american, chiar la o scară mai mică comparativ cu ceea ce putem realiza în Marea Britanie, va reprezenta alegerea noastră”.

Conform rechizitoriului întocmit de autoritățile britanice, când a aflat că Rajib Karim lucrează la „British Airways”, al Aulaqi s-a interesat de atribuțiile acestuia la locul de muncă și referitor la posibilitatea extinderii accesului lui Rajib la sistemele infor matice ale companiei aeriene menționate.

De menționat că nouă dintre suspecții arestați în 20 decembrie 2010, în mai multe orașe din Marea Britanie, au fost inculpați pentru complot în vederea provocării de explozii în Marea Britanie care ar fi fost „de natură, probabil, să pună în pericol viața sau să provoace pagube importante asupra bunurilor”, între 1 octombrie și 20 noiembrie 2010.

Conform anchetatorilor britanici, inculpații au găsit instrucțiuni pentru fabricarea bombelor în revista Inspire, aspect de natură a furniza indicii cu privire la presupusa legătură între aceștia și o campanie teroristă anti-occidentală, promovată de jihadiștii yemeniți, saudiți sau de alte naționalități, sub egida Al-Qaeda din Peninsula Arabă. În acest context, începând cu 5 ianuarie 2011, autoritățile britanice au decis creșterea nivelului alertei teroriste de la „substanțial” la „grav” pentru transportul aerian. Măsuri de securitate sporite au fost aplicate în stațiile de metrou și în gări, precum și pe Aeroportul ‘Heathrow’, deși atacul nu este considerat a fi iminent.

La rândul său, Departamentul de Stat al SUA a reconfirmat, în 31 ianuarie 2011, avertizarea de risc terorist pentru Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord invocând „potențialul teroriștilor de a ataca sistemul public de transport (inclusiv cel aerian), precum și alte infrastructuri”. De menționat că Marea Britanie era inclusă într-o avertizare de alertă teroristă care cuprindea toată Europa, emisă de Departamentul de Stat al SUA în luna octombrie 2010, care expirase în 31 ianuarie 2011.

De asemenea, polițiști înarmați ar putea fi plasați în metroul din Londra pentru a contracara amenințarea teroristă din ce în ce mai mare, înaintea Jocurilor Olimpice din 2012. Oficialii britanici analizează posibilitatea ca polițiștii care patrulează în metrou, precum și pe căile ferate, să fie înzestrați cu armament pentru a putea face față unui potențial atentator sinucigaș.

Franța

La mijlocul lunii octombrie 2010, oficiali din cadrul serviciilor de informații din Arabia Saudită îi informau pe omologii lor francezi că Al-Qaeda din Peninsula Arabă a trimis o celulă formată din cetățeni din Africa de Nord să comită un atentat terorist în Franța.

De menționat că Osama bin Laden a lansat un avertisment Franței, la sfârșitul lunii octombrie 2010, (în urma răpirii celor cinci cetățeni francezi în Niger, în septembrie 2010), prin care cerea retragerea trupelor franceze din Afganistan: „singurul mod de a va păstra securitatea este să vă retrageți din războiul lui Bush din Afganistan. La fel cum voi ucideți, veți fi uciși. La fel cum voi luați prizonieri, veți fi luați ostatici. Asa cum voi ne amenințați securitatea, noi vă amenințăm securitatea”.

Amenințările au prins contur în luna noiembrie 2010, când cinci cetățeni arabi, suspectați că plănuiau un atac terorist, au fost arestați la Paris. Despre unul dintre aceștia s-a stabilit că se antrenase în taberele Al-Qaeda din Afganistan și că era implicat într-un presupus plan de asasinare a imamului Marii Moschei din Paris, Dalil Boubakeur. Cel în cauză a declarat anchetatorilor că, asasinându-l pe Dalil Boubakeur, pe care-l considera adeptul unui „islam prea moderat”, spera să obțină o „franciză Al-Qaeda”.

Amenințările teroriste la adresa Franței nu se opresc aici, într-o înregistrare audio difuzată de Al-Jazeera, în 21 ianuarie 2011, Osama bin Laden a condiționat eliberarea a doi jurnaliști francezi răpiți în Afganistan de retragerea Franței din Afganistan și a avertizat că poziția președintelui Nicolas Sarkozy „îl va costa scump, pe diferite fronturi, în interiorul și exteriorul Franței”: „refuzul președintelui vostru de a se retrage din Afganistan este rezultatul imitării Americii, iar acest refuz este o undă verde pentru uciderea prizonierilor voștri”.

În context menționăm că Al-Qaeda din Maghrebul Islamic i-a avertizat pe tunisieni asupra intenției Franței și SUA de a-l înlocui pe fostul președinte Ben Ali cu unul dintre agenții lor de influență, acuzând Franța că „l-a susținut pe tiranul Ben Ali până în ultimul moment”, punându-i la dispoziție „experiența sa în materie de oprimare a revoltelor de stradă”, precum și că Franța și SUA „vor juca același rol murdar în Tunisia și în viitor, cel puțin dacă atacurile mujahedinilor nu le opresc”.

Germania

În Germania, la finele lunii octombrie 2010, după descoperirea coletelor-capcană expediate din Yemen cu destinația SUA, informațiile obținute de serviciile secrete occidentale indicau că o celulă teroristă condusă de cetățeanul pakistanez Mohammed Ilyas Kashmiri, care a participat la atentatul din Mumbai, din 2008 și din care ar fac parte și doi cetățeni germani, de naționalitate siriană, respectiv marocană, ar urma să comită un atac sângeros în Germania. Germania reprezintă o posibilă țintă a grupărilor teroriste de sorginte fundamentalist islamică, în special din cauza participării sale cu trupe la războiul din Afganistan.

De menționat că cei mai radicali predicatori islamiști din Germania își îndoctrinează simpatizanții în doctrina salafită (unul dintre cele mai radicale curente din religia islamică, care vizează crearea unei societăți după modelul lumii musulmane din timpul vieții profetului Mohamed). Din acest motiv, Hassan Dabbagh, alias Abu Alhussain, un imam din Leipzig, și Mohamed Benhsaid, alias Abu Jamal, un alt imam din Bonn, precum și moscheea As-Sunna din Elsdorf se află sub supravegherea autorităților de securitate germane.

De asemenea, deși în luna august 2010 moscheea Taiba din Hamburg (cunoscută drept moscheea atentatorilor sinucigași de la 11 septembrie 2001) a fost închisă de autoritățile germane, se pare că islamiștii au găsit un nou punct de întâlnire, în Pinneberg (localitate situată la 18 kilometri de Hamburg), aspect confirmat de Horst Eger, șeful serviciului de informații interne din landul Schleswig-Holstein.

Spania

Un curent fundamentalist islamic se înregistrează și în Spania unde, doar în anul 2010, au fost organizate zece congrese ale mișcării salafiste, printre ai cărui susținători se aflau și autorii atentatelor teroriste din 11 martie 2004 din Madrid. Ca atare, nu este de mirare că, potrivit telegramelor publicate de WikiLeaks, guvernul spaniol a furnizat Ambasadei SUA la Madrid, în 2004, o listă cu 87 de adepți ai fundamentalismului islamic „suspectați de posibile legături cu rețele teroriste din Spania”, printre care figurau și cinci persoane de origine spaniolă.

Această creștere a activităților de prozelitism fundamentalist islamic, comparativ cu anul 2008, când a avut loc un singur congres al acestei mișcări în Spania, accentuează temerile oficialilor din domeniul combaterii terorismului, evidențiindu-se posibilitatea ca apelul lansat în urmă cu doi ani de Al-Qaeda, care cerea muslmanilor să sprijine „ideologia jihadistă” să fi găsit un tărâm fertil. Mai ales că, în încercarea Al-Qaeda de a atrage noi voluntari, un rol important este jucat de moschei, oficialii spanioli avertizând că 10% din cele aproximativ 1000 de moschei existente în Spania lansează mesaje jihadiste, procent considerat „foarte îngrijorător”. De menționat că printre cei mai activi jihadiști din Spania este Imad Eddin Barakat, supranumit Abu Dahdah, cetățean sirian de origine spaniolă, unul dintre fondatorii grupării Al-Qaeda din Spania, arestat în Madrid la scurt timp după atacurile de la 11 septembrie 2001 și condamnat la 12 ani de închisoare.

Suedia

În Suedia, 11 decembrie 2010, în centrul orașului Stockholm, Suedia, Taimur Abdulwahab (cetățean suedez care locuia Marea Britanie) a fost găsit mort în urma exploziei unei mașini, în apropiere de o stradă comercială foarte aglomerată în perioada de dinaintea Crăciunului.

Anders Thornberg, purtător de cuvânt al poliției din Stockholm, a confirmat că a fost un atac sinucigaș, mai ales că, în cursul aceleiași zile, agenția suedeză de presă TT și serviciul de informații din Suedia primiseră un mesaj (în limba arabă și suedeză) în care se menționa că aceste acțiuni teroriste vor continua: „atât timp cât nu veți înceta războiul împotriva Islamului, degradarea Profetului și sprijinul stupid pentru porcul Vilks”, făcându-se referire la prezența contingentului militar suedez în Afganistan și la caricaturistul Lars Vilks, care l-a desenat pe profetul Mohamed sub forma unui câine. Cunoscuți din Suedia ai lui Taimur Abdulwahab susțin că radicalizarea acestuia s-a produs după ce s-a stabilit în Luton, un oraș cu 20.000 de musulmani din Marea Britanie, unde ar fi intrat în contact cu membri și simpatizanți ai unor grupări fundamentalist islamice.

În acest context, este de menționat că, forțele de ordine publică din Malmø, al treilea oraș suedez ca mărime, au recunoscut public că nu mai pot ține sub control bandele violente de imigranți musulmani. Personalul din serviciile de ambulanță este atacat cu pietre sau arme și refuză să meargă în zona respectivă pentru a oferi ajutor, dacă nu are escortă din partea forțelor de ordine.

Olanda

În Olanda, autoritățile au declanșat o anchetă pentru implicare în activități teroriste asupra a 12 islamiști de origine somaleză (care ar avea legături cu organizația Al-Shabab), aceștia fiind arestați în 24 decembrie 2010, în urma unei alerte a serviciilor de informații olandeze.

Conform oficialilor olandezi, suspecții reținuți intenționau să doboare un elicopter militar Apache (de tipul celor utilizate în Afganistan), aflat la baza Gilze-Rijen, atentat care ar fi avut „o valoare simbolică enormă” în rândul adepților fundamentalismului islamic, cu ajutorul unui lansator de rachete care urma să fie achiziționat din Belgia sau Danemarca.

Danemarca

În Danemarca au fost arestați patru bărbați suspectați de pregătirea unui atac terorist asupra cotidianului danez „Jyllands-Posten”, cunoscut pentru publicarea caricaturilor cu profetul Mohamed.

În loc de concluzii…

Totuși, de ce există musulmani care doresc să ia parte la Jihad-ul împotriva Occidentului? Din motivații ideologice! Conform preceptelor fundamentalist islamice, teroriștii sunt “luptători în numele lui Allah” care acționează într-o situație de autoapărare, provocată de “conspirația occidentală” împotriva musulmanilor.

Aceștia vor fi înfrânți sau anihilați doar când ideologiile care-i motivează vor începe să pălească, orice război fiind, înainte de toate, o bătălie a ideilor. Francis Fukuyama subliniază că ideologia fundamentalist islamică „datorează foarte mult, în afara factorului religios, contactului cu ideologia occidentală”.

În acest caz, ce strategie trebuie folosită în războiul împotriva terorismului? Cea mai bună strategie de anihilare a terorii de inspirație fundamentalist islamică o reprezintă o „luptă îndelungată” pentru cucerirea sufletelor musulmanilor!

Autor: Cristian Barna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*