Plasarea rețelelor de spionaj pe teritoriul altor state pentru îndeplinirea obiectivelor strategice, de către serviciile secrete sovietice în anii `30 – `40, a înregistrat succes nu numai în Occident, ci și în Extremul Orient. Ocupată de Puterile Aliate după Al Doilea Război Mondial, Japonia devenea, din perspectiva URSS, o posibilă rampă de atac asupra sa. Principalele baze militare americane din Asia de Sud-Est erau situate pe insulele japoneze, de unde Moscova nu mai primise informații de câțiva ani, de la încetarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În aceste circumstanțe, Rusia decide să acționeze ofensiv în Japonia, prin infiltrarea unui cuplu, de origine uigură, Enver Sadyk și Katycha Sadyk. În realitate aceștia erau ofițerii Shamil Abdullazyanovich Khamzin și Irina Karimovna Alimova, care fuseseră însărcinați cu refacerea rețelei pierdute după arestarea lui Richard Sorge și reluarea fluxului informativ atât de necesar Rusiei pentru adoptarea celei mai bune poziții în raport cu Japonia.
Pregătiri pentru o misiune secretă
În anul 1947, când i se încredințează această misiune, Irina Alimova avea deja experiență militară, câștigată ca interpret voluntar în război, când însoțise Armata Roșie. Ea lucra acum în serviciul de contrainformații al Ministerului Securității Statului al RSS Turkmenă, unde își însușise regulile conspirativității și ale supravegherii operative.
Conștientă de riscurile la care urma să se expună prin plasarea într-un mediu total diferit, Irina Alimova a început imediat o pregătire intensă pentru adoptarea noii identități, pentru care deținea deja calități esențiale. Vorbea cinci limbi străine, rusă, turkmenă, uzbecă, persană, azeră, urmase cursuri pentru operatori radio și, cel mai important, studiase actoria la Leningrad, artă pentru care avea un talent deosebit și care a făcut-o celebră în rolul principal feminin din filmul „Umbar”. Acestor atuuri Irina Alimova le-a adăugat și altele, în cei cinci ani de pregătire care au urmat: a învățat noi limbi străine − uigură și turcă − și și-a însușit comportamentul și obiceiurile poporului uigur, stabilit în nord-vestul Chinei, de unde urma să susțină că provine.
În 1952 Shamil Khamzin și Irina Alimova s-au întâlnit în China și, prin căsătoria încheiată la Tianjin, au devenit Sadyk Enver și Sadyk Katycha. Până la acel moment Enver Sadyk dobândise deja o reputație de om de afaceri de succes, iar acțiunile caritabile desfășurate de soția sa și buna relaționare cu imigranții au atras aprecierea și încrederea reprezentanților Misiunii Crucii Roșii Americane, care i-a sprijinit să găsească o modalitate legală de a imigra în Japonia și a se integra în societate fără a trezi suspiciuni. Înainte de a se muta în Japonia, Enver a cumpărat teren acolo, pe care l-a vândut ulterior și a achiziționat o casă cu două etaje lângă Tokyo. În mod ironic, unul dintre etaje era locuit de un cuplu de americani, angajați și ei în activități de informații. Prezența americanilor în casă a devenit pentru familia Sadyk o garanție împotriva serviciului de contrainformații japonez, care era interesat de activitățile străinilor. În același timp, cei doi americani au reprezentat în primii ani o sursă importantă, de la care au obținut fotografii aeriene unice ale bazelor militare americane din Japonia, precum și locațiile forțelor japoneze de autoapărare și ale aerodromurilor militare.
Aproape de centrul puterii
După un timp, Enver și Katycha s-au mutat la Tokyo, unde au deschis o afacere, al cărei succes le-a facilitat accesul în înalta societate și au devenit membri activi ai clubului american, frecventat atât de ofițeri din bazele militare, cât și de diplomați sau de oameni de afaceri, ce reprezentau surse de informații de neprețuit, de la care nu numai că au aflat de lansarea, în secret, în Japonia, a unui nou tip de submarin dotat cu cele mai noi echipamente, dar au obținut și planurile acestuia. Totodată în casa lor erau prezenți permanent militari turci care făceau parte din contingentul ONU pentru menținerea păcii în Coreea, veniți în vacanță în Japonia. Oaspeților care savurau o ceașcă de sake oferită de gazdele amabile le făceau mare plăcere conversațiile în limba turcă, ce abundau în informații de interes pentru Moscova. Abilitatea de a crea o atmosferă caldă și primitoare și veșnica bună dispoziție din casa celor doi tineri l-au atras și pe atașatul militar turc care chiar și-a stabilit timp de o lună de zile reședința în casa lor.
Katycha Sadyk a continuat să fie implicată în acțiuni caritabile, ca membră a clubului de elită pentru femei, Pallada, unde le-a cunoscut pe soțiile unor oficiali japonezi de rang înalt. Importanța rolului său în societate în acel moment este confirmată inclusiv de soția împăratului, alături de care a apărut pe coperta unor reviste în cadrul unei expoziții de ikebana.
Obișnuiți ai lumii mondene, Katycha și Enver se concentrau în mod deosebit pe culegerea de informații cu privire la punctele de interes ale Moscovei, ce vizau politica japoneză în raport cu URSS, direcțiile de dezvoltare ale relațiilor dintre Japonia și Statele Unite, precum și gradul de refacere a armatei, sursele de finanțare și posibilele planuri de exerciții comune ori acțiuni de luptă cu SUA. Volumul datelor transferate de Katycha − sub numele de cod ”Bir” − către Moscova, în cei 13 ani de activitate în Japonia, însumează mii de pagini şi conțin nenumărate mesaje importante, inclusiv planurile SUA de a crea un bloc politic-militar în regiune.
Actrița Alimova
Succesul deosebit al cuplului de agenți sovietici a făcut ca aceștia să primească abia în 1966 ordinul de a se întoarce acasă, spre bucuria Irinei Alimova, a cărei sănătate era afectată de activitățile desfășurate. După ce și-au anunțat prietenii că pleacă într-o călătorie de afaceri, cei doi au părăsit definitiv Japonia. Un an mai târziu Irina a fost trecută în rezervă, cu gradul de colonel, dar a continuat să pregătească tineri ofițeri de informații la Moscova. Pentru curajul și eroismul de care a dat dovadă în îndeplinirea sarcinilor speciale a fost distinsă cu Ordinul Steaua Roșie.
După declasificarea operațiunii a cărei țintă a fost Japonia, Irina Alimova s-a reîntâlnit cu marea pasiune a vieții sale și anume cinematografia, de data aceasta într-un film documentar de televiziune, „Voci din tăcere”, în care și-a jucat propriul rol și a rememorat modul în care ea și soțul ei și-au dus la capăt misiunea într-un stat insular îndepărtat. După cum mărturisea, ”Întreaga viață eu am jucat un rol foarte dificil. Nu ne era permis să greșim. De noi depindea o țară măreață, care nu trebuia să sufere de pe urma erorilor noastre.”
Irina Alimova a decedat la Moscova, pe 30 decembrie 2011, și a fost înmormântată în cimitirul musulman Danilov lângă partenerul ei, care a murit în 1991 și alături de care și-a petrecut viața și după întoarcerea din Japonia.
Abstract
The operations carried out by soviet spies Enver Sadyk and Katycha Sadyk in Japan in the 60`s helped USSR find more about their American enemies and their allies.
Following a five years training in order to get a new identity, Irina Alimova married Shamil Khamzin in China. Under a new identity, Enver Sadyk and Katycha Sadyk managed to get to Japan and befriend local and foreign officials with access to the kind of information Moscow was looking for.
Autor: Gabriela Gheorghișor
