Intelligence

Revista Intelligence este lansată la 18 ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii şi în contextul aprofundării actuale a proceselor de transformare interne din cadrul instituţiei noastre. Urmaşă a anterioarei publicaţii Profil, aceasta îşi propune să depăşească cadrul formal al unei reviste de instituţie şi să ofere un format nou de dezbateri şi opinii cu privire la evoluţiile actuale din sfera securităţii naţionale şi internaţionale, la conceptele şi procesele în derulare din domeniul informaţiilor şi, nu în ultimul rând, la efectele schimbărilor profunde ale riscurilor şi ameninţărilor actuale.

Termenul de intelligence a fost ales pentru titlul publicaţiei pentru că acesta implică mai mult decât o simplă utilizare a datelor şi exploatare a surselor şi se referă, folosind ideile exprimate de un clasic al domeniului, Sherman Kent, la acele informaţii şi analize relevante pentru promovarea intereselor naţionale de securitate, pentru formularea politicilor strategice în acest domeniu şi pentru gestionarea ameninţărilor provenind de la inamici actuali sau potenţiali. Revista Intelligence va trebui deci să ofere o perspectivă academică şi de cercetare asupra acestor domenii sensibile şi să se poziţioneze astfel ca o publicaţie importantă nu numai pentru cei care activează în cadrul Serviciului Român de Informaţii, ci şi pentru analiştii din alte instituţii ale statului sau pentru cei din cadrul societăţii civile.

Lansarea revistei coincide nu întâmplător cu un efort relevant al SRI, în ultimii ani, de a veni în sprijinul formării unei culturi de securitate în România şi de a dezvolta şi îmbunătăţi modalităţile prin care contribuie la formarea unui mediu academic şi de cercetare profesionist în ţara noastră. Revista Intelligence este la început de drum şi sperăm că, treptat, aceasta se va situa, prin amplitudinea şi substanţa problematicilor tratate, la un nivel similar unor publicaţii de specialitate din alte state cu experienţă în domeniul informaţiilor de securitate, precum SUA sau Marea Britanie.

Autor: George Cristian Maior

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*