Frăția Musulmană este percepută ca o organizație radicală, asociată cu jihadul violent și cu fundamentalismul religios, fiind marcată, de-a lungul timpului, de numeroase diviziuni și conflicte interne.
Societatea Fraților Musulmani, în arabă al-Ikhwan al-Muslimun, cunoscută sub numele de Frăția Musulmană sau pur și simplu Frații (al-Ikhwan), a fost fondată în Egipt în 1928 de Ḥasan al-Banna, discipol al frăției islamice moderate a sufiților și profesor în Ismailia, un oraș situat la nord-est de Cairo, lângă Canalul Suez.
Înfrângerea Imperiului Otoman, în anul 1922, a provocat o criză ideologică în lumea islamică, astfel încât organizația lui al-Banna, inspirată din filosofia marilor savanți ai modernismului islamic, a fost privită cu speranță de egipteni, dar și de mulți alți musulmani din întreaga lume. Deși principalul obiectiv al Frăției Musulmane a fost eliberarea Egiptului de sub dominația britanică, în același timp, membrii acesteia au pus la punct un plan pe termen lung, care urmărea răspândirea mesajului Islamului – dawah (cuvânt arab care înseamnă, în sens general, chemarea către Allah).
Ideologia sa cuprinzătoare și atitudinea față de valorile islamice, considerate piloni de bază ai societății, au conferit organizației un nivel ridicat de vizibilitate regională și internațională.
Identificată prin sloganul „Islamul este soluția”, Frăția folosea activismul politic și revoluționar, promova principiile islamice și desfășura acțiuni sociale și caritabile. Organizația urmărea constituirea unei societăți incluzive, reglementată de învățăturile din Coran și Sunnah (colecție ce cuprinde spusele, faptele și aprobările profetului Mohamed).
Frăția punea în antiteză valorile islamice cu cele europene, susținând că islamul reprezintă un sistem complet, ce include societatea, statul, cultura și religia. Soluția lui al-Banna pentru problemele politice ale musulmanilor era un stat islamic condus de un calif și guvernat după legea islamică (sharia). Definitorii pentru ideologia organizației erau percepția islamului ca un sistem complet, independent de valorile occidentale, și universalitatea interpretării textelor islamice (Coranul și Hadith).
Al-Banna făcea distincția între occidentalizare și modernizare, considerând că știința, tehnologia și anumite idei politice pot fi acceptate dacă sunt separate de valorile occidentale.
Debutul pe scena politică
Frăția face primii pași în lumea politică în 1936, când al-Banna i-a adresat o scrisoare regelui Egiptului, Farouk I, cerând sprijin pentru agenda antiimperialistă și proislamică a organizației. Ceea ce a început ca o mișcare populară, panislamică și religioasă a ajuns în scurt timp să reprezinte o puternică forță de opoziție religioasă și politică în Egipt. În 1938 organizația număra în jur de 150.000 de membri.
Frații s-au implicat activ în sprijinirea revoltei arabe din Palestina (1936-1939), strângând fonduri și trimițând organizatori pentru a ajuta palestinienii în lupta împotriva colonizării și ocupației britanice. Această implicare a consolidat imaginea Frăției de susținătoare a Islamului și a justiției sociale, sporindu-i capitalul moral și contribuind la influența sa politică ulterioară.
Jihadul, instrument de acțiune
Primul val radical, atât la nivel ideologic, cât și în ceea ce privește folosirea violenței, a apărut la începutul anilor 1940, într-o perioadă în care Frăția se afla la apogeul popularității sale. Atunci au devenit tot mai vizibile diferențele de abordare între membrii moderați și cei care doreau o implicare politică mai directă și mai dură. Aceste tensiuni au dus la formarea așa-numitului „Aparat Secret” (al-jihaz al-khas), structură paramilitară care a renunțat la metodele pașnice și a interpretat în mod literal ideea de jihad ca instrument de acțiune.
Creată inițial pentru protejarea liderilor și pentru susținerea obiectivelor organizației prin mijloace violente, această structură militară a fost deosebit de activă în perioada 1947-1949. Escaladarea acțiunilor sale a contribuit la decizia autorităților egiptene de a dizolva și interzice Frăția Musulmană, în anul 1948. Cu toate acestea, astfel de metode nu au fost niciodată asumate oficial de conducerea organizației și nici nu au fost susținute de numeroși membri care au rămas fideli viziunii inițiale a lui Hassan al-Banna.
Apariția unor viziuni ideologice opuse a dus, în timp, la o ruptură clară în interiorul Frăției Musulmane: pe de o parte se aflau cei care susțineau non-violența, iar pe de altă parte cei care promovau o viziune mai radicală. Aceste tensiuni s-au accentuat în timpul celui de-al doilea val de radicalizare și au influențat puternic evoluția politică a organizației. Aripa militantă avea o orientare diferită de direcția inițială promovată de Frăție, atât la nivelul strategiilor, cât și al obiectivelor, ceea ce a determinat ca întreaga organizație să fie etichetată drept extremistă. Deși unele facțiuni au adoptat poziții radicale, acestea nu au reprezentat întotdeauna punctul de vedere al Frăției în ansamblu.
Principiile islamismului modern
A doua fază a radicalizării debutează în anul 1954, odată cu apariția „qutbismului” și ca răspuns direct la represiunea președintelui egiptean Gamal Nasser asupra organizației. Recurgerea la militantismul extremist a fost alimentată de unul dintre principalii teoreticieni și ideologi ai Frăției, Sayyid Qutb (1906-1966). Scrierile sale au influențat ulterior mai mulți islamiști radicali, inclusiv figuri precum Osama bin Laden și Ayman al-Zawahiri. Unii critici occidentali l-au descris drept unul dintre principalii ideologi ai fundamentalismului islamic modern. Potrivit Raportului Comisiei de investigare a atentatelor teroriste din SUA, de la 11 septembrie 2001, Qutb a exercitat o „influență intelectuală puternică” asupra lui Osama bin Laden.
Sayyid Qutb s-a alăturat Frăției în anul 1951, după ce s-a întors din SUA, unde a obținut o diplomă în științele educației.
După răsturnarea regelui Farouk I de către Revoluția egipteană secular-naționalistă din 1952 și ascensiunea la putere a lui Gamal Abdel Nasser, Frăția s-a oferit să sprijine noul guvern independent. La început, Frații au îmbrățișat mișcarea lui Nasser datorită opoziției sale în față imperialismului și sionismului, precum și promisiunii de reînnoire a Egiptului. Cu toate acestea, Nasser și Frații erau divizați în privința secularismului (în opoziție cu un stat islamic) și naționalismului (în opoziție cu idealul califatului). Nasser considera că viziunea conservatoare a Fraților asupra islamului amenința politicile sale pluraliste și vedea în organizație un posibil rival la putere.
Arestat în cadrul represiunii lui Nasser din 1954, Qutb a scris două lucrări importante în timpul detenției sale din 1954 până în 1965, „În umbra Coranului” și manifestul său „Repere”. Acestea au enunțat principiile agendei islamiste moderne, inclusiv respingerea valorilor și subversiunilor „sioniste” și „cruciate”, denunțarea regimurilor arabe „ipocrite” și glorificarea cultului martiriului. Eliberat din închisoare pentru scurt timp în 1965, apoi arestat din nou, alături de alți lideri ai organizației, sub acuzația că Frăția complotase pentru asasinarea președintelui Gamal Abdel-Nasser, Sayyid Qutb este acuzat de trădare și executat prin spânzurare în anul următor.
Revenirea la moderație
Grupul a cunoscut o perioadă de revenire, în anii 1970, sub președintele Anwar Sadat, care începe să elibereze din închisoare membri ai Frăției Musulmane, în încercarea de a atrage sprijinul organizației împotriva oponenților de stânga. Frăția se bucură de o oarecare toleranță în timpul lui Sadat, dar rămâne în afara legii din punct de vedere juridic. Schimbarea internă de atitudine a fost accentuată de liderul organizației, Hasan aI-Hudaybi, care l-a condamnat și excomunicat de facto pe Sayyid Qutb, în cartea sa Du’a la Quda („Predicatori, nu judecători”). Potrivit lui Hudaybi: „Sayyid Qutb s-a reprezentat doar pe sine, și nu Frăția Musulmană”. Trebuie remarcat faptul că predominanța curentelor radicale și moderate a alternat în decursul existenței organizației.
În anul 1979, Frăția se opune ferm acordului de pace dintre Egipt și Israel. În octombrie 1981, președintele egiptean Anwar Sadat este asasinat de gruparea islamistă Tanzim al-Jihad, iar Frăția este acuzată că a sprijinit asasinatul.
La 14 octombrie 1981, Hosni Mubarak devine noul președinte al Egiptului și eliberează membri ai Frăției, într-un gest menit să reprezinte o „ramură de măslin” oferită celor moderați. Mubarak recunoaște Frăția ca organizație religioasă, în 1984, dar refuză înregistrarea ei ca partid politic. Frăția își promovează candidații ca independenți și câștigă opt locuri în Parlament. În următorii opt ani, Frăția câștigă mai multă influență politică și înființează asociații profesionale pentru sprijinirea tinerilor absolvenți de studii superioare și a celor dezavantajați economic. În 1987, Partidul Laburist Egiptean se aliază cu Frăția, iar Hosni Mubarak începe o campanie represivă pentru a limita influența tot mai mare a acesteia. Între 1993-1996, mii de membri ai Frăției sunt arestați și trimiși la muncă silnică în lagăre.
Președintele Frăției
Odată cu Primăvara Arabă din anul 2011, Frăția revine în prim-planul scenei politice din diferite țări arabe, în primul rând Egipt, dar și Tunisia, Libia, Siria, Kuweit, Iordania și Maroc. În februarie 2011, Mubarak demisionează sub presiunea străzii și predă puterea armatei. Frăția își înființează o nouă aripă politică, Partidul Libertății și Justiției, condus de Mohamed Morsi.
În mai 2012, Morsi câștigă alegerile, fiind primul președinte ales în mod democratic al Egiptului. Nerezolvarea problemelor economice, dar mai ales a celor privind drepturile cetățenești și justiția socială, precum și creșterea puterii politice a islamiștilor Frăției Musulmane au culminat cu ample proteste și confruntări între susținătorii și criticii lui Morsi.
La 3 iulie 2013, armata îl înlătură de la putere pe Morsi, interimatul fiind asigurat Adly Mansour, președintele Curții Supreme Constituționale. În august 2013, armata și forțele de securitate intervin împotriva taberelor de protestatari care îl susțineau pe Morsi. În urma intervențiilor, sute de oameni sunt uciși și câteva mii sunt răniți, iar premierul anunță că va propune scoaterea în afara legii a Frăției Musulmane. Islamiștii se răzbună pe creștinii din Egipt, pe care îi acuză că susțin noua putere de la Cairo.
Ulterior, grupul a fost interzis și etichetat drept organizație teroristă. Autoritățile conduse de Abdel-Fattah el-Sissi, președintele ales în mai 2014, au luat măsuri severe împotriva membrilor Frăției și a celor suspectați de legături cu grupul, arestând mii de persoane. Liderul Frăției (sau ghidul suprem – murshid), Mohammed Badie, acuzat de planificarea și incitarea atacurilor violente care au urmat înlăturării de la putere a lui Morsi, a fost condamnat la închisoare pe viață. Aproape toți liderii de rang înalt ai grupului au fost închiși sau trăiesc în exil.
Influența în lumea islamică
Organizația a fost asociată, de-a lungul existenței sale, cu violența politică și, mai recent, cu jihadul violent, întrucât unele grupuri islamiste, precum Hamas, sunt considerate ramuri directe ale Frăției, în timp ce unii membri proeminenți ai Al-Qaeda susțin că sunt inspirați direct de învățăturile Frăției Musulmane. Aceste ramuri violente au apărut ca urmare a dinamismului extrem al Frăției, exprimat prin schisme interne, narațiuni și strategii diferite promovate de membrii săi.
Frăția Musulmană este adesea asociată cu extremismul și violența politică și, deși acest lucru este valabil pentru unii dintre adepții săi, astfel de acțiuni nu reflectă narațiunea și obiectivele aflate la originea organizației. După înființarea sa, în Egipt, Frăția Musulmană s-a extins, devenind o rețea transnațională cu filiale în tot Orientul Mijlociu. Unele dintre acestea s-au angajat în revolte armate împotriva propriilor guverne sau au luptat împotriva Israelului. În 1982, Frăția Musulmană din Siria a organizat o rebeliune antiguvernamentală, lansând atacuri care au vizat ofițeri militari, instituții de stat și birouri ale partidului de guvernământ. Președintele sirian de atunci, Hafez al-Assad, a ordonat un atac asupra orașului Hama pentru a înăbuși revoltele. Între 10.000 și 40.000 de persoane au fost ucise sau au dispărut în ofensiva guvernului, care a lăsat orașul în ruine.
Gruparea militantă palestiniană Hamas, care a lansat atacul din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, declanșând războiul din Gaza, este o ramură a Frăției Musulmane. Organizația a fost înființată în decembrie 1987, în Gaza, la câteva zile după izbucnirea primei Intifade, sau revoltă palestiniană, împotriva Israelului.
O altă filială a Frăției Musulmane este gruparea libaneză al-Jamaa al-Islamiya (sau Grupul Islamic), partid politic musulman sunnit care are și o aripă armată. După izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, aripa armată și gruparea militantă șiită Hezbollah au lansat atacuri coordonate cu rachete peste graniță, în Israel. Liderul al-Jamaa al-Islamiya, Mohammed Takkoush, a declarat pentru Associated Press, în martie 2024, că, deși grupul său și Hezbollah susțineau tabere diferite în conflictele regionale din Siria și Yemen, au lăsat deoparte divergențele pentru a lupta împotriva Israelului.
State sunnite, precum Turcia și Qatarul, au simpatizat cu principiile ideologice ale Frăției Musulmane, în timp ce alte puteri sunnite din regiune, inclusiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Egiptul, consideră grupul o amenințare și au luat măsuri dure împotriva lui.
În aprilie 2025, Iordania a desemnat Frăția Musulmană drept grupare teroristă, interzicând orice activitate a acesteia în Regatul Hașemit și închizând toate birourile sale, după ce a acuzat grupul islamist de planificarea unor atacuri. Monarhia a interzis Frăția în urmă cu un deceniu, dar a autorizat oficial o grupare disidentă și a continuat să tolereze Frontul de Acțiune Islamic, restricționând parțial activitățile sale.
Frăția Musulmană, interzisă în mai multe state
Frăția Musulmană este considerată prima organizație transnațională islamistă din lumea arabă și cea mai influentă mișcare islamistă contemporană. În istoria sa, organizația și adepți ai săi au recurs la acțiuni violente.
Frăția Musulmană a avut o relație sinuoasă cu sfera politică. În anumite momente, organizația a respins-o, considerând că este lipsită de relevanță, iar integritatea morală poate substitui acțiunea politică. În alte cazuri, Frăția s-a simțit atrasă de politică, întrucât aceasta îi putea deschide accesul către putere. În cele din urmă, păstrarea puterii s-a dovedit o provocare. Pentru organizație, politica a constituit un mijloc de a face față presiunilor exercitate de regimurile autoritare, prin cooperare cu acestea.
În prezent, Frăția Musulmană a fost desemnată organizație teroristă și interzisă în mai multe țări, precum Egipt (2013), Rusia (2003), Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Bahrain, Iordania (tolerată inițial, gruparea a fost interzisă complet în anul 2025), Siria (interzisă total sub regimul ba’athist), Austria (prima țară europeană care a interzis activitățile asociate grupării, în 2021).
Statele Unite ale Americii consideră că filialele Frăției din Liban, Iordania și Egipt facilitează și susțin campanii de violență și destabilizare care dăunează statelor respective, cetățenilor americani și intereselor Statelor Unite.
La 13 ianuarie 2026, Departamentul de Stat al SUA a desemnat filiala libaneză a Frăției Musulmane drept organizație teroristă, iar pe liderul acesteia, Mohammed Takkoush, drept terorist global. Totodată, au fost desemnate organizații teroriste și filialele din Egipt și Iordania ale Frăției Musulmane, pentru furnizarea de sprijin material către Hamas și susținerea de acte teroriste împotriva civililor.
Abstract
At the beginning of the 20th century, Egypt was an important place for debate on political identity, involving emerging nationalist, Pan-Arab and Islamist perspectives. The Islamist movement emphasized religious identity as a possible foundation for political organization, in response to social transformation, colonial influence, and discussions about secular governance. These debates led to the founding of the Muslim Brotherhood in 1928 by Hassan al-Banna.
Autor: Alina Tianu
