Globalizarea, percepută ca fenomen major din punct de vedere social, tehnologic și economic, a diminuat importanța granițelor geo-politice, facilitând raportarea indivizilor la același conținut informațional. Ecranul s-a transformat în interfața interacțiunii cu realitatea, iar omul a devenit utilizator al platformelor sociale, confruntat constant cu reprezentări stereotipice ale lumii din jur.
Excesul de informație virtuală prin care este percepută lumea, simptom al contemporaneității, poate duce, așa cum susținea editorialista americană Delfina Forstmann, la reprimarea unor mecanisme de decantare a datelor și creșterea predispoziției la manipulare. Lipsa unor interacțiuni clasice și a comunicării directe poate genera fenomene care să erodeze încrederea populației în structurile de conducere, răspunsul imediat fiind de natură emoțională. Omul se simte vulnerabil în fața unor evenimente care, de multe ori, sunt departe de a reprezenta o amenințare reală și imediată: conflictele și crizele umanitare din colțuri opuse ale lumii s-au mutat în proximitate, generând un sentiment de insecuritate materializat, în mod vizibil, în ceea ce Richard Fletcher, cercetător la Reuters Institute for the Study of Journalism, numea „scepticism generalizat”. De exemplu, un studiu Gallup a arătat că, în 2016, anul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii în care fenomenul fake news și-a dovedit impactul social, nivelul de încredere a populației în sursele mass-media clasice ajunsese la un minim istoric de 32%, ceea ce a dus la căutarea unor modalități alternative de informare. În acest context, multiplicarea exponențială a știrilor false a speculat tocmai sentimentele de insecuritate și incertitudine cu care se confruntă consumatorul de informație, materializate în pierderea încrederii în aparatul statal.
Izolați în camera de ecou
Un rol important în extinderea fenomenului l-au avut și furnizorii de social media, care, în scopul de a-și maximiza profitul, au livrat consumatorului conținut informațional atractiv, dar nu neapărat veridic. Prin implementarea unor mecanisme de fidelizare, în vederea creșterii timpului petrecut online, utilizatorul este expus conținutului pe care nu l-ar accesa în mod direct, dar care corespunde unor trăsături psihologice și se pliază pe predispozițiile dezvoltate de către fiecare om în parte. Rezultatul este izolarea involuntară în acea „cameră de ecou”, în care difuzarea știrilor false este validată de utilizator însuși.
Profesorul turc Ugur Gunduz, de la Universitatea din Istanbul, constata că platformele de social media reprezintă noi forme de exprimare ale canalelor clasice de comunicare, care pot înlocui alte mijloace de informare în masă. Avantajele constau în ușurința producerii conținutului informațional și în rapiditatea cu care acesta ajunge la consumator. În 2018, un sondaj al centrului de cercetare Pew a relevat că cei mai mulți americani (68%) considerau platformele de socializare ca surse de informare, chiar dacă 57% manifestau preocupări cu privire la acuratețea informației. Anterior, în 2017, Institutul American de Presă a demonstrat că un rol decisiv în validarea conținutului online îl are gradul de credibilitate al utilizatorului care l-a partajat.
Dacă un articol este redistribuit de o persoană cunoscută, utilizatorul tinde să treacă în plan secund veridicitatea conținutului. Se poate afirma astfel că social media mediază relațiile interumane, stabilește mecanisme de colaborare și creează rețele și comunități, care satisfac nevoia individului de apartenență.
Atacul virtual asupra lumii reale
În acest context, al transferării existenței în mediul online, noile amenințări la adresa securității naționale devin abordări individualizate, care generează reacții sub forma bulgărelui de zăpadă: de la nivel de utilizator, către cel de comunitate virtuală, cu efecte în plan social. Amenințarea nu mai este direcționată împotriva unui stat în ansamblul său, ci vizează consumatorii de social media, pe anumite criterii de adresabilitate, care nu țin cont de spațialitate. De aici și caracterul fragmentat al atacului în sine, desfășurat de actori statali și non-statali deopotrivă, prin campanii de fake news menite să alimenteze tensiunile deja existente în societate și țintind mase de oameni prin aplicarea unui filtru individual. Un exemplu în acest sens îl reprezintă protestele împotriva restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, care au fost generate prin diseminarea dezinformării prin social media și au dus la coagularea unor mișcări sociale pe întreg mapamondul. Abundența de informație și imposibilitatea verificării acesteia îngreunează demersurile de combatere a campaniilor de știri false. În diseminarea acestora, nu veridicitatea evenimentului relatat primează, ci generarea unor reacții emoționale în rândul utilizatorilor.
Problematica în discuție a fost abordată în Strategia Națională de Apărare 2020-2024, menționându-se necesitatea parteneriatului cu societatea civilă pentru creșterea capacității de reziliență a statului în vederea combaterii fenomenului fake news. Dar direcțiile actuale de dezvoltare a platformelor de socializare relevă faptul că orice discuție despre social media și securitate națională are la bază un conflict. Pe de o parte, este dreptul cetățenilor de a fi protejați de amenințări interioare și exterioare, ceea ce ar necesita un anume control asupra mediului virtual, iar pe de altă parte este vorba despre libertatea de exprimare și dreptul la informație. În plus, după cum susține sociologul american Matthew Loveless, în volumul Democracy and Fake News, o abordare unilaterală din partea autorităților sau a comunității de informații ridică probleme legate de afiliere politică sau de cenzură.
Parteneriate împotriva conținutului fals
Contextul pandemic a dus la multiplicarea mecanismelor de combatere a fenomenului sub forma unor parteneriate public-private. La nivelul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice au existat inițiative de reglementare a fenomenului, iar companiile de social media au întreprins măsuri de eliminare a conținutului fals și de închidere a unor pagini asociate coagulării maselor de protestatari. Au fost derulate campanii de conștientizare a populației, deopotrivă de către factori publici și privați, utilizatorul final având la dispoziție instrumente de fact-checking și de raportare a elementelor de fake news.
Dar fenomenul continuă să se constituie ca amenințare la adresa securității cetățeanului și a societății în ansamblul său. Pandemia de COVID-19 a relevat dimensiunea amenințării, un studiu al World Health Organization arătând că, în primele 3 luni ale anului 2020, campaniile de dezinformare, variind de la teorii conspiraționiste la tentative de discreditare a măsurilor anti pandemice impuse de autorități, au făcut aproximativ 6.000 de victime.
Se impune așadar constituirea unor parteneriate tripartite între comunitatea de informații, mediul privat și cetățean în vederea reconfigurării culturii de securitate. Ca beneficiar final atât al politicilor de securitate, cât și al conținutului informațional vehiculat online, individul deține un rol cheie în combaterea noilor amenințări. De altfel, Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională prevede că fiecare cetățean are „îndatorirea morală de a contribui la realizarea securității naționale”. Cooperarea dintre mediul privat și comunitatea de informații, materializată în proiecte educaționale și de cercetare privind cultura de securitate, poate crește capacitatea individuală de a acționa în vederea combaterii fenomenului dezinformării. Cetățeanul devine factor activ în asigurarea securității, nu numai a propriei ființe, ci a lumii întregi.
Abstract
The present paper proposes the formation of tripartite partnerships between the state, the business environment and the civil society in dealing with these new threats. From these partnerships, the individual has much to gain – various educational tools and, in the end, the ability and autonomy to fight fake news. Thus, the individual becomes not only a beneficiary, but also a provider of security policies.
Autor: Oana Strugaru
