Lebede negre la orizont

Cercetătorul Nassim Taleb, specialist în analiza riscurilor, definește lebăda neagră ca pe un eveniment caracterizat de trei atribute: „este un caz izolat, aflat dincolo de tărâmul așteptărilor obișnuite, dat fiind că nimic din trecut nu i-a indicat în vreun fel posibilitatea. Apoi, are un impact deosebit. Al treilea atribut este…
Vezi articol
Share

Crize fără frontiere. Provocări cu efecte globale

Când vorbim despre crizele lumii contemporane nu mai putem ignora caracterul interdependent al acestora, respectiv reverberaţiile în plan extern spaţiului în care s-au declanşat. Astfel, o tendinţă economică ce se manifestă într-o ţară, poate afecta multe alte state, pe fondul internaţionalizării producţiei şi comerţului. Gestionarea resurselor, controlul nivelului de poluare…
Vezi articol
Share

Amenințările biologice și globalizarea

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia că, indiferent de gradul de dezvoltare, de dimensiunea geografică sau de mărimea populaţiei, nicio ţară nu este capabilă să facă faţă unor dezastre naturale majore, accidente tehnice sau umane de proporţii, acţiuni criminale sau teroriste bine organizate. O problemă aparte, care poate…
Vezi articol
Share