Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia că, indiferent de gradul de dezvoltare, de dimensiunea geografică sau de mărimea populaţiei, nicio ţară nu este capabilă să facă faţă unor dezastre naturale majore, accidente tehnice sau umane de proporţii, acţiuni criminale sau teroriste bine organizate. O problemă aparte, care poate să apară, este legată de colectarea și procesarea datelor de biosecuritate, precum şi de precaritatea culturii de securitate a opiniei publice, uneori incapabilă să recepţioneze informaţia în esenţa ei.
Tendinţe privind abordarea „noilor ameninţări de tip biologic”
Pe fondul exploziei demografice şi a tehnologiilor moderne, o parte dintre resursele de energie neregenerabile (petrolul) şi disponibilul de apă dulce scad pe zi ce trece, iar ecosistemul, ca unitate funcţională, este într-o continuă degradare, calitatea mediului ambient şi a vieţii se erodează într-un ritm îngrijorator. În interviul acordat ziarului „România Liberă“, Roxana Bolariu, eminent cercetător pentru Organizaţia Mondială a Meteorologiei, atrăgea atenţia că, în ipoteza îngheţării emisiilor gazelor cu efect de seră de la nivelul actual, încălzirea globală îşi va continua evoluţia timp de câteva sute de ani, pe o scară de la 1 la 10, gravitatea fenomenului fiind în prezent de 9. Cercetătoarea amintea că, printre consecinţele acestui fenomen, se numără dispariţia unor specii de animale (ursul polar) şi scăderea imunităţii populaţiei la viruşi necunoscuti sau mutanţi, diseminaţi ca urmare a migraţiei spre nord a unor specii animaliere – vectori sau gazde ai microorganismelor respective.
Ameninţările biologice şi globalizarea. Infrastructura sanitară
Prin globalizare, atât problemele de sănătate, cât şi soluţiile pentru acestea traversează frontierele, având adesea cauze şi consecinţe intersectoriale. Definirea protecţiei infrastructurii critice sanitare trebuie să includă evaluarea profundă a securităţii acesteia, care impune: cunoaşterea punctelor slabe ale sistemului (cooperarea actorilor instituţionali implicaţi şi interacţiunea dintre sistemele şi serviciile critice interconectate); cunoaşterea riscurilor şi vulnerabilităţilor (dezastrele naturale, erorile umane şi organizaţionale, avariile tehnice şi sistemice sau atacurile biologice intenţionate).
Bolile infecţioase (atât cele provocate, cât şi cele din cauze naturale) continuă să fie cauzele principale ale morţii în lume, atrăgând după sine o reacţie emoţională a societăţii civile, care va exercita o presiune asupra statului mult mai mare decât cea în cazul unui atac armat.
Acest spectru al morţii favorizează aplecarea şi specularea asupra domeniului biologic, de către grupările teroriste, în dorinţa lor de atac rapid, ieftin şi eficient. În cazul introduceri deliberate a agenţilor patogeni letali sau al izbucnirii unei maladii într-o ţară terţă în Uniunea Europeană, efectele economice şi sociale se resimt la nivelul tuturor ţărilor membre.
Impactul global al SARS, ravagiile pe care le-a facut pneumonia atipică nu sunt cuantificabile doar în numărul de bolnavi şi de morţi. Întreaga economie mondială a fost afectată de viteza cu care s-a întins valul infecţiei. În China, Vietnam, Singapore şi alte zone care au înregistrat un număr mare de îmbolnăviri au fost închise şcoli, instituţii publice, firme private, restaurante şi magazine. În această perioadă, China a încetat să mai fie una dintre cele mai mari forţe economice ale lumii. Umbra falimentului s-a lasat şi peste marile cartiere chinezeşti din marile oraşe ale Statelor Unite, în care au fost confirmate 193 de cazuri de SARS.
Preocupările Uniunii Europene în domeniul sănătăţii, precum şi în cel al biosecurităţii
Rolul important al Consiliului Europei în domeniul sănătăţii a fost reafirmat în Tratatul de reformă convenit de către şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, încheiat la Lisabona, în 19 octombrie 2007, care consolidează politica referitoare la sănătate în sfera prevenirii bolilor, a controlului alimentelor şi dietei, siguranţei produselor medicale, combaterii fumatului, legislaţiei privind sângele şi transplantul de organe, calităţii mediului. Cu toate acestea, se impune o nouă abordare strategică pentru anumite probleme referitoare la sănătatea populaţiei, rezultate ale unor cauze, precum: potenţarea ameninţării bioteroriste, creşterea schimburilor comerciale şi a călătoriilor, evoluţiile demografice, pandemiile, incidentele fizice şi biologice majore şi schimbările climatice, care contribuie la apariţia unor noi boli transmisibile.
Schimbările climatice favorizează răspândirea a 12 boli mortale (holera, ebola, ciuma, tuberculoza, gripa aviară, febra galbenă etc.), iar o mai amplă supraveghere a sănătăţii animalelor sălbatice ar permite prevenirea apariţiei unor focare de infecţie în alte locuri decât cele cunoscute în acest moment. Sistemele de asistenţă medicală au cunoscut o evoluţie importantă în ultimii ani, incluzând tehnologiile informaţiei şi comunicării (TIC), inovaţiile în genomică, biotehnologie şi nanotehnologie. Acestea pot contribui la prevenirea bolilor, asigurarea tratamentului, însă trebuie evaluate corespunzător din punct de vedere economic, etic, religios şi social.
În scopul elaborării unei noi strategii în materie de sănătate au fost organizate ample consultări între state. Astfel, Cartea Albă intitulată „Împreună pentru sănătate: o abordare strategică pentru UE (2008-2013)” vizează definirea unui cadru coerent – o primă strategie comunitară în materie de sănătate – care să orienteze unitar activităţile. Strategia defineşte instrumentele/mecanismele de cooperare între partenerii interni şi externi, oferind un loc important sănătăţii în toate politicile, asigurând vizibilitatea şi înţelegerea acestui concept la nivel comunitar.
În iunie 2006, Consiliul Europei a adoptat o declaraţie asupra valorilor şi principiilor comune în sistemele de asistenţă medicală ale UE, precum şi a necesităţii colaborării cu ţări partenere (SUA sau Japonia) şi organisme internaţionale (Observatorul european pentru sisteme şi politici de sănătate). Integrarea sănătăţii în toate politicile (HIAP) înseamnă, de asemenea, parteneriate cu ONG-urile, mediul universitar şi mass-media. Consiliul Europei, alte agenţii competente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Banca Mondială, Organizaţia Internaţională a Muncii etc. îşi pot aduce contribuţia la sănătatea mondială, prin adoptarea unor măsuri concrete în aplicarea acordurile internaţionale în acest domeniu, cum ar fi Convenţia cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru combaterea fumatului (FCTC), Regulamentul sanitar internaţional (IHR ). Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), organism al Uniunii Europene înfiinţat în anul 2002, a lansat în luna aprilie a acestui an, un apel pentru asigurarea de contribuţii ştiinţifice privind legătura dintre rezistenţa la antibiotice şi alimentaţie. Începând din anul 2005, Comisia Europeană a solicitat trecerea de la diverse proiecte de cercetare la o reţea integrată de supraveghere a bolilor transmisibile. În acest scop a fost constituit Centrul European de Prevenire şi Combatere a Maladiilor (ECDC). Acesta a făcut publică în iunie 2008, o strategie care vizează ca până în anul 2013, să fie pus la punct un sistem integrat de supraveghere a bolilor transmisibile-Sistemul de Supraveghere European (sistem centralizat de raportare a indicatorilor de sănătate monitorizaţi de autorităţile specializate din statele membre).
Sunt prevăzute două etape: până în acest an (2010), ECDC îşi propunea ca obiectiv dezvoltarea capacităţii tehnice de a coordona, prin Sistemul de Alertă şi Reacţie Rapidă (EWRS) volumul de date pus la dispoziţie de statele membre, pentru ca, în următorii trei ani, programul să devină complet operaţional (evaluarea ştiinţifică a riscurilor, pregătirea şi reacţia la epidemii şi bioterorism, strategiile de abordare a riscurilor asociate unor boli şi stări specifice).
Domeniile de interes definite de ECDC sunt: infecţiile respiratorii; bolile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV; toxiinfecţiile alimentare şi zoonozele; maladiile emergente şi cele transmise prin vectori; afecţiunile ce pot fi prevenite prin vaccinare; rezistenţa germenilor la antibiotice şi infecţii asociate îngrijirilor de sănătate (nozocomiale). Strategia UE de acţiune comunitară privind criza de resurse umane în domeniul sănătăţii în ţările în curs de dezvoltare, Iniţiativa tehnologică comună privind medicamentele inovatoare, Programul „competitivitate şi inovare şi politica regională”, Strategia pentru securitate şi sănătate la locul de muncă 2007-2012 vor avea, de asemenea, un rol determinant în atingerea obiectivelor strategice europene în domeniul asigurării sănătăţii.
O atenţie deosebită referitoare la securitatea mediului şi a sănătăţii a fost acordată în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU din aprilie 2007, dedicată energiei, climei şi securităţii globale. Pe agenda reuniunii au fost introduse aspecte legate de relaţia economie (energie)- resurse – poluarea gravă a mediului şi încălzirea globală. Se estima că procesul de eliminare a surselor şi factorilor de poluare ai mediului se va derula pe parcursul următorilor zece ani.
Probabil, după anul 2015, procentul de dioxină din aer, apă, sol, alimente va fi diminuat, dar consecinţele asupra sănătăţii oamenilor se vor resimţi chiar şi zeci de ani mai târziu.
Nivelul de pregătire pandemică a Europei
Demersurile întreprinse la nivelul instituţional euroatlantic, guvernamental sau nu, vizând protecţia propriilor cetăţeni în faţa crizelor pandemice generate de terorism/ cauze naturale au devenit prioritare, pe măsură ce ameninţările la adresa sănătăţii se multiplică şi se diversifică, iar temerile populaţiei cu privire la deţinerea de agenţi biologici de către entităţi radicale, în special în contextul globalizării, capătă contur. Deşi s-au înregistrat progrese, nu s-a reuşit încă o abordare concertată eficientă, fiind clar faptul că este timpul pentru evaluarea mecanismelor şi normelor actuale, devenind imperios necesară identificarea unei strategii comune de pregătire în domeniu.
Conform prognozei realizate de analistul economic Andrew Burns din cadrul „Development Prospects Group – Banca Mondială şi Caroline Rudisill, lector în Economia Sănătăţii” – Department of Social Policy, London School of Economics & Political Science, consecinţele economice ale pandemiilor s-ar putea dovedi a fi semnificative prin: înregistrarea scăderii valorii PIB-ului global cu valori de la 0,7 până la 4,7%, coroborată cu declararea falimentului unor sectoare economice, constatarea decesului unui număr de 1,4 – 71 de milioane de persoane; reducerea productivităţii muncii, sporirea costurilor de sănătate şi de asigurarea resurselor, codificarea comportamentelor alimentare şi sociale.
Experţi reuniţi sub egida Security Defence Agenda/SDA au relevat că:
– actualul focar de H1N1 constituie o infecţie virală uşoară, însă poate fi considerat ca o repetiţie generală pentru ameninţări viitoare mult mai serioase (conform declaraţiei directorului SDA, Giles Merritt);
– efectul gripei porcine asupra sistemelor de sănătate europene nu trebuie subestimat, în condiţiile în care problemele privind controlul şi tratamentul în statele sărace se vor înrăutăţi sub impactul crizei globale (afirmaţia d-nei Susanne Weber-Mosdorf, asistent al directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii);
Potrivit acesteia, pentru a se ajunge la o pregătire eficientă împotriva agenţilor biologici, la nivel european, este necesar, pe lângă o abordare din perspectiva globală, comprehensivă, şi alocarea de resurse în cadrul programelor internaţionale, cu stabilirea priorităţilor investiţionale şi a cuantumului în care se vor aloca acestea în proiectele de sănătate al altor state.
Conform precizărilor făcute de John Ryan, şeful Health Threat Unit din cadrul Directoratului General pentru Sănătate Publică şi Protecţia Consumatorilor, UE a conştientizat pericolul pe care îl reprezintă pandemiile, acţionând, în paralel, prin punerea la dispoziţie a vaccinului, în special în statele aflate în curs de dezvoltare, persuadarea populaţiei de a se vaccina, creşterea nivelului de pregătire și alertă şi realizarea monitorizării postcriză. În susţinerea pericolului pe care îl prezintă multiplele forme de manifestare ale acestor ameninţări biologice, amintim dioxina – este numele generic al unei clase de compuşi chimici artificiali greu biodegradabili, considerată a doua ca grad de toxicitate, după cea a deşeurilor radioactive, pentru organismul uman (solubilitate în lipide, se acumulează în ţesutul adipos ajungând să distrugă sistemul imunitar, să provoace diferite forme de cancer conform unei agenţii a O.M.S, 1997 etc.). Substanţa a devenit extrem de cunoscută după ce s-a descoperit că a fost folosită pentru înlăturarea, în anul 2004, a candidatului Opoziţiei ucrainene la preşedinţia acestei ţări, Victor Iuşcenko.
Conform Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti (ICA), dioxina este rezultatul majorităţii proceselor industriale care implică clorul (industria hârtiei, producţia de pesticide), precum şi cele care presupun etapa de combustie/ardere din incineratoare, crematorii, centralele de producere a energiei termice pe bază de cărbuni, petrol sau derivaţi ai acestuia, fabrici de reciclare a cauciucului şi a deşeurilor din mase plastice.
O cantitate semnificativă de dioxină se găseşte în compoziţia fumului de ţigare şi în emisiile de gaze de la ţevile de eşapament.
Aceeaşi sursă menţionează că guma guar, cunoscută şi sub denumirea de aditivul E-412, folosită în industria alimentară (preponderent în lactate, iaurt, chefir, smântână, pentru îngroşarea compoziţiei, la îngheţate, în panificaţie, în industria cărnii, la sosuri şi dressing-uri pentru salate etc), ar putea conţine dioxină.
În războiul din Vietnam (1961-1971) Armata americană a folosit un pesticid,“Agentul Orange” – ce conţinea dioxină. În aceste regiuni se găsesc încă zone unde concentraţia de dioxină din alimente şi din pământ este extrem de mare.
Din cauza “Agentului Orange”, vietnamezii au cel mai mare număr de morţi. Printre cauzele deceselor se află şi gripa, incluzând gripa aviară (H5N1)- tip de gripă cauzat de mutaţia virusului gripal de tip A, subtipurile H5 şi H7, ce afectează în principal păsările, dar poate infecta şi specii de mamifere. Transmiterea se realizează de la pasăre la om în urma contactului direct cu lichidele biologice şi nu prin intermediul preparatelor.
Boala a fost identificată pentru prima dată în anii 1900, în Italia. Un virus al gripei aviare, H5N1, a fost identificat, în 1997, în Asia şi a creat panică în lumea întreagă, vorbindu-se de iminenţa unei epidemii de proporţii, explicată prin absenţa antecedentului de contact dintre sistemul imunitar şi acest tip de virus, precum şi din cauza apariţiei un nou subtip de virus.
În absenţa măsurilor de biosecuritate (vaccinarea antigripală, păstrarea normelor de igienă, prelucrarea termică a cărnii de pasăre etc.), epidemiile pot dura ani de zile. Vaccinurile existente în prezent devin ineficiente dacă virusul îşi schimbă forma, posibilitate care provoacă îngrijorări în legătură cu producerea unei pandemii, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Sindromul acut respirator sever (SARS)
Face parte din categoria pneumoniilor atipice şi este o infecţie a plămânilor generată de germeni, alţii decât bacteriile sau microbii. Formele severe afectează ochii, căile respiratorii şi intestinele, distrugând mijloacele de apărare ale organismului infectat, însoţit de insuficienţă respiratorie acută, deseori fatală, de unde şi eticheta de sindrom acut respirator sever. Agentul cauzal este un coronavirus a cărui structură antigenică este cu totul nouă (seamănă numai în proporţie de 25% cu structura celorlalte virusuri de acest tip), neidentificată până acum în patologia umană.
Luis Enjuanes, directorul Laboratorului de coronavirus din Centrul Naţional de Biotehnologie din Spania a precizat că bolile infecţioase continuă să fie una dintre cauzele principale ale morţii în lume, iar virusul gripal omoară doar 2% din persoanele infectate, în timp ce 60-70% dintre persoanele infectate cu SARS decedează.
Epidemia de SARS a izbucnit în noiembrie 2003, în provincia chineză Guangdong şi s-a extins la populaţia din Asia de Sud-Est (Hong Kong, Vietnam, Singapore, China, Filipine şi Taiwan). Boala a fost transmisă în 27 de state, printre care Canada, SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Suedia. Conform ultimelor statistici date publicităţii de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au existat aproape 9 000 de victime ale SARS dintre care aproape 800 au fost ucise de boală, iar alte peste 8000 fiind doar afectate de aceasta. Boala se transmite de la o persoană la alta pe calea aerului (prin intermediul picăturilor de secreţii) şi prin atingerea obiectelor care au venit în contact cu persoanele bolnave (virusurile rezistând câteva ore pe o suprafaţă). În momentul de faţă singura modalitate de acţiune și prevenire este izolarea ariei de răspândire şi reducerea călătoriilor în zonă. Există speranţe în dezvoltarea unui vaccin, unele dintre ele fiind eficiente în infecţiile cu coronavirusuri la animale.
Cu toate că specialiştii au reuşit să spargă codul genetic al pneumoniei atipice, pentru virusul necunoscut cercetatorii au spus ferm că este vorba despre un virus care provine de la animale, niciunul dintre ei neputând să identifice animalele.
Pesta porcină clasică (PPC)
Este o boală infecto-contagioasă specifică porcului, produsă de un virus. Această boală nu afectează omul, doar porcii domestici şi mistreţii. Virusul PPC, gen pestivirus este foarte rezistent la agenţii fizico-chimici, rezistă în condiţii de frig şi poate supravieţui în preparate de carne crudă, afumată şi congelată (până la 4 ani în carnea de porc congelată, 300 de zile în jamboane crude şi mai multe luni în carnea din conserve).
Modalitatea cea mai probabilă de transmitere în fermele libere, izolate se bazează pe nerespectarea normelor de biosecuritate.
Aplicarea cel puţin a măsurilor de sacrificare a tuturor porcilor din ferma afectată, igienizarea şi dezinfecţia corespunzătoare a halelor, investigarea epidemiologică, supravegherea zonei etc. ar putea constitui mijloace de bază care să poată înlocui, în totalitate, lipsa vaccinării pentru PPC, astfel ca fermele de porcine să rămână protejate.
Autor: Oana Magdalena Ciobanu
