Gulerele multicolore. O perspectivă legală

Combaterea criminalității organizate, cu manifestări extrem de grave precum traficul ilicit de droguri, traficul de ființe umane, migrația ilegală, spălarea de bani, falsificarea de valori, contrabanda, traficul cu arme, coruperea funcționarilor publici și fraudele electronice, necesită o reglementare adecvată, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. În plan…
Vezi articol
Share

Criminalitatea organizată, sub lupă

Organizațiile criminale și-au extins treptat raza de acțiune la nivel internațional, adaptându-și în permanență modalitățile de maximizare a profiturilor obținute din acțiunile ilegale și exploatând oportunitățile oferite. Astfel, încheierea unor alianțe între grupările criminale, în vederea împărțirii piețelor și zonelor de influență, a fost favorizată de deschiderea granițelor interne ale…
Vezi articol
Share

Perspective teoretice asupra amenințărilor cu incidență în domeniul securității

Subiect de analiză morală, de dezbatere filosofică şi de retorică pentru academicieni, ameninţarea la adresa securităţii s-a impus în viaţa cotidiană ca element de agresiune de mari dimensiuni, constituind astfel, în epoca modernă, fundamentul existenţei serviciilor de informaţii cărora le revine privilegiul contracarării şi surmontării acestor situaţii incidente. O chestiune…
Vezi articol
Share