Dezinformarea, o armă pentru orice front

„Agenţii de care ne putem lipsi sunt aceia dintre spionii noştri cărora le oferim în mod deliberat informaţii inventate. Lăsăm să se scurgă informaţiile care sunt realmente false şi facem în aşa fel ca agenţii noştri să le cunoască. Atunci când aceşti agenţi, lucrând pe teritoriul inamic, vor fi prinşi de acesta, vor face uz, cu siguranţă, de aceste informaţii false. Inamicul se va încrede în acestea şi se va pregăti în consecinţă. Dar noi, fireşte vom acţiona în cu totul alt sens şi inamicul îşi va omorî spionii” (Sun Tzu, Arta Războiului).

Tactica descrisă de maestrul strateg chinez Sun Tzu, prin care agenții de informații ai unui stat pot fi trimişi cu mesaje de dezinformare în rândul adversarilor, își păstrează actualitatea, chiar dacă au trecut 2000 de ani de la momentul scrierii sale.

În prezent, actorii externi cu intenții ostile folosesc anumite segmente ale mijloacelor de comunicare în masă, pentru diseminarea de știri false ori pentru manipularea conținutului publicat, inclusiv prin utilizarea unor intermediari plătiți ce acționează în spațiul cibernetic (de tipul trollilor, fiecare având posibilitatea de a controla mai multe profiluri online), în scopul distragerii atenției opiniei publice, a dezinformării ori pentru a induce un sentiment de îndoială cu privire la o problemă specifică.

Cum apar ştirile false

Amploarea pe care o cunoaște fenomenul fake news se datorează, într-o mare măsură, procesului de digitalizare, care a cuprins inclusiv sectorul mijloacelor de comunicare în masă.

Totuși, cauzele apariției și propagării fenomenului sunt multiple, astfel încât, pe lângă digitalizarea societății în ansamblu, se adaugă și lipsa reacției factorilor politici în fața diseminării de informații nereale, atitudinea anumitor actori din sectorul mass-media cât și lipsa educației digitale în rândul consumatorilor de știri.

Trei criterii specifice pot reprezenta premisele apariţiei fake news:
– se porneşte de la o știre ce conţine informații nereale, în totalitate sau în parte;
– difuzarea respectivei știri către public se realizează cu rea-credință, cunoscând lipsa ei de veridicitate;
– difuzarea știrii se face în scopul obținerii unui avantaj pentru sine sau pentru un terț, sau pentru a produce un prejudiciu unei terțe persoane.

Consecința imediată a fake news nu constă doar în afectarea dreptului fiecărui individ în parte de a fi informat, dar şi în vătămarea altor drepturi fundamentale, precum dreptul la viață privată. În situația în care diseminarea ştirilor false are ca ţintă un stat, primele afectate sunt valorile de securitate pe care respectivul stat dorește să le protejeze.

Raportul Grupului de experţi la nivel înalt al Comisiei Europene cu privire la fake news şi dezinformarea online (HLEG), publicat în anul 2018, definește dezinformarea ca pe o înglobare de „informații false, inexacte sau înșelătoare, concepute, prezentate și promovate pentru a provoca în mod intenționat un prejudiciu public sau pentru profit. Riscul de vătămare include amenințarea proceselor și a valorilor politice democratice, care pot viza în mod specific o varietate de sectoare, precum sănătatea, știința, educația, finanțele și altele”.

Dezinformarea, o definiţie mai apropiată

HLEG a apreciat în raportul său final că termenul fake news este inadecvat pentru a surprinde problema complexă pe care o presupune dezinformarea. Aceasta din urmă implică pe lângă utilizarea falsului, atât conţinuturi cât şi practici fabricate care depăşesc domeniul ştirilor convenţionale.

De altfel, la nivelul anului 2018 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a admis prin Rezoluţia 2212 că fake news, propaganda şi dezinformarea reprezintă, în fapt, forme de manipulare, iar prin Rezoluţia 2217 a declarat campaniile de dezinformare în masă prin fake news, ca fiind de natură a se constitui într-o tehnică specifică războiului hibrid.

Se constată astfel că la nivelul Uniunii Europene se preferă utilizarea noțiunii de „dezinformare”, deoarece reflectă mai bine provocările cu care se confruntă societatea contemporană.

În domeniul Intelligence, materialele de dezinformare sunt definite ca fiind materiale special colectate sau fabricate de serviciile de informații, în scopul inducerii în eroare a unei entităţi adverse sau a indivizilor anume vizaţi. Acestea se prezintă sub forma unor documente, rapoarte, articole publicate în reviste sau difuzate prin intermediul posturilor de radio ori televiziune, a unor declarații susţinute de personalități publice sau savanți, a unor scrisori particulare anonime sau sub formă de informații publicate pe diferite site-uri etc.

Fiind un instrument utilizat în scopul manipulării maselor, dezinformarea foloseşte tehnici de persuasiune care vizează modificarea comportamentului publicului în relația cu o serie de idei ori practici sociale.

Știrile, datele sau informațiile false pot fi răspândite oral, în scris, pe suport material sau în format electronic, caz în care rețelele de socializare reprezintă unul dintre mijloacele cel mai des utilizate.

Sursele deschise pot fi folosite, în activitatea de spionaj, pentru dezinformare în domeniile de care sunt interesate structurile de informaţii. Astfel, unui stat sau obiectiv țintă îi sunt difuzate informații false, total sau parțial eronate ori perimate, în scopul influențării procesului decizional în domeniul militar, politic, economic, social, ecologic ori al sănătăţii.

Dezinformarea se realizează prin introducerea într-un circuit informațional, la care are acces statul sau obiectivul țintă, a unor categorii de informații prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă și al Internetului. Propagarea dezinformării la nivelul statelor este mult mai periculoasă atunci când intervine pe fondul producerii unor evenimente extraordinare.

Concluziile unui document recent întocmit la nivelul Uniunii Europene (raportul European External Action Service/EEAS, publicat la începutul lunii aprilie 2020) au devoalat eforturile de dezinformare promovate de mass-media de stat rusă şi de conturile pro-Kremlin, care şi-au promovat mesajele de dezinformare în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană şi franceză.

Ca procedeu de persuasiune, dezinformarea este plasată în sfera constrângerilor discursive și presupune atât disimularea intenționată a sensurilor, cât și asumarea conștientă a deformării realității. În accepțiunea jurnalistului polonez Piotr Wierzbicki, autor al lucrării „Structura minciunii”, deformarea realității se bazează pe detașarea concepțiilor de sub puterea logicii și pe falsificarea propriu-zisă a informațiilor, inclusiv prin utilizarea unui limbaj specific.

Ca atare, în cazul dezinformării, propozițiile introduse în discurs sunt, cel mai adesea, neadevăruri, iar unul dintre procedeele folosite pentru a face credibile enunțurile false, constă în introducerea unor formule stereotipe în discurs, precum: „toată lumea știe că”, „este evident că” sau „istoria ne arată că”. Aceste stereotipuri minimalizează rolul demonstrației în producerea adevărului, înlocuind-o fie cu argumentul cantității („dacă toată lumea crede x, atunci x este adevărat”), fie cu cel al existenței („dacă ceva există, atunci el este în mod evident adevărat”).

În felul acesta, se induce ideea că tot ce este de notorietate sau acceptat de mai multă lume este și adevărat, fundamentându-se o falsă judecată care pune semnul egalității între gradul mare de generalitate a unei aserțiuni și adevărul acelei aserțiuni.

Comunicarea de informaţii false, în Codul Penal

Prin Art. 404, Codul Penal român incriminează comunicarea de informații false, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.”

Infracțiunile contra securității naționale care vizează comunicarea și răspândirea de informații false se săvârșesc prin metode și mijloace specifice, care, uneori, se îmbină cu cele utilizate și în cazul celorlalte categorii de infracțiuni contra securității naționale, cum ar fi:
a) înființarea și funcționarea unor fundații și asociații cu scopul declarat al unor activități non-profit, culturale etc., dar care, în realitate, sunt constituite de către adepții unor curente ideatice extremiste, totalitariste, rasiste, antisemite, revizioniste ori de sorginte separatistă, prin care se face deschis apologia violenței și a crimei politice, în scopul promovării depersonalizării, desocializării, anomiei sociale sau pentru promovarea unor manifestări violente cu urmări în planul securității naționale;
b) penetrarea informativă a mediilor ce concentrează prezența datelor clasificate, desfășurarea de acțiuni ce vizează influențarea adoptării unor decizii/procese interne, influențarea și manevrarea anumitor grupuri și categorii sociale în sensuri contrare intereselor naționale, afectarea imaginii și implicit, a statului și a relațiilor externe ale României, prin acțiuni de mare complexitate și anvergură de către entități externe, în domenii precum cele ale educației, protecției mediului, situației minorităților etnice, securizării frontierei de stat, etc.
c) campanii de denigrare a statului și a instituțiilor sale, ca și rezultat al voinței unor cercuri interne și externe animate de obiective anticonstituționale, precum și manifestări propagandistice ale unor grupări coagulate în jurul unor concepții extremiste, intolerante, antisociale, anarhice.

Activităţile enunţate anterior se realizează prin acțiuni desfășurate sub diverse acoperiri de către organizații radicale și entități de informaţii străine, pentru racolarea de adepți ori agenți de sprijin, în vederea constituirii și activării unor grupuri extremiste, structurate pe criterii etnice, ideologice și religioase; utilizarea mijloacelor de comunicare în masă, editarea de diverse cărți, reviste ori alte asemenea instrumente, pentru inocularea la nivelul maselor a unor idei totalitariste, sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a statului, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept.

În cazul infracțiunii prevăzute la Art. 404, Cod Penal, având ca obiect acțiuni de natură propagandistică ori de comunicare sau răspândire de informații false, organul de urmărire penală procedează la verificarea măsurii în care datele, știrile, informațiile ori documentele indicate sunt false. Sunt stabilite mijloacele și metodele folosite pentru răspândirea și transmiterea datelor, a informațiilor, a știrilor ori a documentelor false, a ideilor, concepțiilor și doctrinelor diseminate. Alte elemente care trebuie cunoscute sunt componenţa publicului ţintă (auditoriul pe zone și medii sociale), gradul și intensitatea transmiterii ori a răspândirii, a penetrării și a nivelului de receptivitate al audienței.

Abstract

The extent of the fake news phenomenon is due to the process of digitization, which includes the mass media industry. The definitions proposed for the concept of fake news allow the qualification of a situation as false, if the following three specific criteria are met: the starting point is a piece of news that contains unrealistic information, in whole or in part; the dissemination of such news is done in bad faith, being aware of their lack of truthfulness; the dissemination of the news is done in order to obtain an advantage for oneself or for a third party or even to cause harm to a third party.

In case the dissemination of fake news is directed to a State, the immediate consequence is affecting the security values that such State entity wants to protect.

The European Union uses the notion of “disinformation”, because it better reflects the challenges that the contemporary society is facing. However, the concept of disinformation involves more than fake news, as it represents a mix of false information, real facts and digital practices of manipulation and disinformation.

In the field of Intelligence, disinformation is defined as information especially collected or produced by intelligence agencies in order to mislead one state authority, or certain individuals, such as documents, reports, articles, statements supported by public or scholar personalities, anonymous private letters, in the form of information published on different websites etc.

Autor: Marius Valentin Ene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*