Asociaţia cadrelor militare în rezervă şi retragere din SRI

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (A.C.M.R.R.) din Serviciul Român de Informaţii a fost constituită în anul 1994, sub egida SRI, prin exprimarea liberă a voinţei ofiţerilor, maiştrilor militari şi a subofiţerilor care şi-au desfăşurat activitatea în structurile informative ale siguranţei naţionale ale statului român, în baza sentinţei civile nr. 10/PJ şi este înscrisă în Registrul Judecătoriei Sectorului 5.

Ea a fost înfiinţată pentru desfăşurarea în comun, într-un climat de responsabilitate civică şi morală, de activităţi cu caracter cultural-educativ, de recreere şi odihnă, de informare asupra problemelor care preocupă pensionarii militari, promovarea de acţiuni pentru satisfacerea drepturilor şi intereselor legal cuvenite membrilor săi.

În acelaşi timp, alte coordonate ale creării ei le reprezintă păstrarea şi întărirea bunelor raporturi între membrii asociaţiei şi dezvoltarea sentimentului de solidaritate, camaraderie, respect şi stimă între toate cadrele militare în rezervă şi retragere, indiferent de instituţiile în care şi-au desfăşurat activitatea. Totodată, asociaţia urmăreşte participarea organizată a membrilor la activităţile de omagiere, aniversare şi comemorare a evenimentelor istorice majore din viaţa patriei, sprijinirea morală şi, după caz, materială a membrilor săi aflaţi în situaţii deosebite, precum şi a familiilor celor trecuţi în nefiinţă. Nu în ultimul rând, asociaţia oferă posibilitatea participării fiecărui membru la sistemele interne de întrajutorare, constituite prin Casa de Ajutor Reciproc.

Toate aceste acţiuni se subsumează apărării onoarei şi demnităţii ofiţerilor de informaţii, cadrelor militare, indiferent de gradul şi funcţia acestora, care şi-au desfăşurat activitatea în structurile de informaţii ale statului.

Subliniem, de asemenea, faptul că, pe fondul educaţiei membrilor asociaţiei, al sentimentelor faţă de patrie şi al experienţei profesionale, aceştia pot oferi sprijin în cunoaşterea, evaluarea şi eventual contracararea unor grave fenomene prezente în societatea românească, care au impact la scară mondială asupra stabilităţii sociale, cum sunt: terorismul, crima organizată şi infracţionalitatea transfrontalieră.

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere are personalitate juridică şi, ca urmare, cod fiscal propriu. Este apolitică, cu scop nepatrimonial, având ca principală sursă a veniturilor sale cotizaţia membrilor şi eventualele sponsorizări. Ea îşi desfăşoară activitatea în temeiul prevederilor Statutului său, elaborat cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale (Legea nr. 502/2004 privind asociaţiile pensionarilor şi Legea nr. 246/2005 privind asociaţiile şi fundaţiile).

Autor: Avram Bera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*