În prezent, un stat, deşi puternic înarmat şi protejat de aliaţi, poate deveni pe timp de pace ţinta unui război nimicitor. Şi există posibilitatea ca acest conflict să se deruleze fără ca statul să sesizeze atacul ori să îi perceapă corect dimensiunea. Înfrângerea nu constituie rezultatul constrângerii lui prin utilizarea forţei armate, ci efectul manipulării strategice prin influenţarea conducătorilor săi şi a populaţiei.
Autorul operaţiunii de influenţă este, de regulă, o altă entitate statală care urmăreşte să obţină un avantaj strategic în raport cu ţinta. Nu reprezintă, în mod obligatoriu, un inamic cunoscut, ci poate fi un adversar conjunctural care provine din rândul ţărilor neutre sau chiar al aliaţilor oficiali. Indiferent de situaţie, între actorii implicaţi în conflict există, indiscutabil, o dispută, iar atacatorul vizează să determine ţinta să adopte un anumit comportament care să rezolve problema în avantajul lui.
Manipularea strategică. Particularităţi
Manipularea strategică are caracter subversiv deoarece autorul îşi propune să destabilizeze un stat ori, după caz, să îl manevreze pentru a-l transforma în promotorul susţinerii intereselor sale. Se exprimă non-militar pentru că nu utilizează forţa armată, ci acţiuni de influenţă. Foloseşte persuasiunea şi intoxicarea ca arme de manipulare a decizionalilor sau formatorilor de opinie, iar propaganda şi dezinformarea ca instrumente de manevrare a unor grupuri sau chiar a populaţiei. Se subsumează războiului psihologic întrucât creează ori promovează modele comportamentale şi se circumscrie războiului informaţional deoarece fabrică şi vehiculează mesaje.
În consecinţă, manipularea strategică reprezintă o formă sub care se manifestă războiul total. Autorul operaţiunii urmăreşte, în acest caz, anihilarea unui stat şi vizează o societate în ansamblul ei, în care militarii şi civilii constituie ţinte ale activităţilor sale de influenţă.
Acţiunea de influenţă. Avantaje
Manipularea strategică prezintă multiple avantaje în raport cu soluţiile militare aplicate pentru îndeplinirea unui obiectiv similar. Autorul operaţiunii de influenţă nu este obligat să îşi sacrifice militarii şi să îşi angreneze civilii în susţinerea efortului de război. Nu trebuie să disloce şi să întreţină logistic trupe ori să gestioneze un teritoriu ocupat căruia să-i asigure infrastructura pentru a-i deservi populaţia. Nu este nevoit să iniţieze acţiuni violente, cu impact emoţional în spaţiul public şi cu repercusiuni asupra imaginii sale, ce pot preschimba victoria militară într-un eşec strategic major.
Cu ajutorul tehnologiei, poate lansa, în spaţiul virtual, operaţiuni de influenţă de la distanţă, în siguranţă şi anonime. Iar, pentru transmiterea mesajelor, poate exploata reţelele de comunicare ce interconectează ţinta cu restul lumii, dar mai ales segmentele de populaţie şi palierele instituţionale din arhitectura statului atacat.
Spionajul, element de fundamentare
Manipulării strategice i se asociază spionajul care implică nu doar accesarea informaţiilor clasificate gestionate de statul ţintă, ci şi a datelor interne sau chiar a celor publice relevante. Prin spionaj, se obţin elementele de cunoaştere necesare planificării operaţiunii de influenţă, monitorizării modului de derulare şi captării de reacţii.
Datele despre un funcţionar sau formator de opinie permit creionarea unui profil, iar, prin exploatarea vulnerabilităţilor sale, acesta poate fi influenţat în scopul adoptării de decizii ori promovării de idei favorabile autorului manipulării. Informaţiile cu privire la o societate asigură schiţarea unui portret colectiv, iar prin specularea aşteptărilor şi nemulţumirilor, cetăţenii pot fi manevraţi împotriva autorităţilor care, sub presiune, pot lua o măsură avantajoasă inamicului. Astfel, există riscul erodării coeziunii interne şi imaginii externe a statului care poate fi calificat incert şi impredictibil.
Sabotajul, factor agravant
Sabotajul este un alt element exploatat de manipularea strategică care vizează nu doar distrugerea infrastructurii unui stat, ci şi funcţionarea defectuoasă sau preluarea ei sub control. Sabotajul poate crea şi întreţine nelinişti, iar cu cât un domeniu este mai afectat, cu atât temerea este mai profundă. Starea de îngrijorare, răspândită în societate, reprezintă baza lansării unor campanii de manipulare.
Sabotajul are potenţialul de a pune în dificultate autorităţile în gestionarea disfuncţiilor provocate de agresor, situaţia fiind agravată dacă decizionalii sunt manevraţi, la rândul lor, prin acţiuni de influenţă. Se naşte şi creşte sentimentul de neîncredere a cetăţenilor în propriile instituţii, iar odată cu acesta se dezvoltă cel al nesiguranţei. Astfel, există riscul diluării sentimentului de securitate colectivă la nivel intern, dar şi în cadrul alianţelor din care statul face parte, unde poate fi perceput ca incapabil să îşi rezolve problemele.
Avertizarea strategică, soluţia funcţională
Având în vedere că autorul manipulării strategice se exprimă sub anonimat şi în spaţiul virtual, ţintei îi este dificil să amprenteze sursa externă care generează agresiunea. Prin urmare, statul victimă nu are cum să stabilească măsurile necesare pentru a elimina eficient atacul, încă din momentul iniţierii lui. Unica soluţie constă în a acţiona în sensul diminuării propriilor disfuncţii şi vulnerabilităţi interne, pentru ca astfel să fie limitat sau chiar anihilat impactul operaţiunilor de influenţă.
Acest context relevă importanţa implementării şi dezvoltării, de către statul ţintă, a unui sistem de avertizare strategică funcţional, atât la nivelul decizionalilor cât şi al întregii populaţii. Avertizarea strategică reprezintă răspunsul optim pentru diminuarea sau stoparea efectului operaţiunilor de manipulare. Iar aplicarea lui constituie o necesitate atunci când, prin acţiunile de influenţă, se vizează chiar distrugerea statului.
Analiză. Evitarea surprizei strategice
Pentru a beneficia de un sistem de avertizare funcţional, statul trebuie să îşi dezvolte propria capacitate de analiză strategică, iar printr-o abordare profundă să poată identifica disfuncţiile şi vulnerabilităţile interne pretabile de a fi convertite în breşe de securitate de către inamic. Este necesar ca evaluarea să aibă un caracter trans-sectorial pentru a sublinia conexiunile existente sau potenţiale între factorii ce generează şi alimentează disfuncţiile şi vulnerabilităţile. Evaluarea trebuie să pună accent pe relevarea cauzelor specifice situaţiilor de risc, a elementelor care le determină evoluţia şi a variantelor de manifestare.
Prin urmare, analiza strategică este, obligatoriu, predictivă, deoarece are ca scop proiectarea unei imagini a contextelor prezumate şi a corelării lor potenţiale cu riscurile identificate. O evaluare anticipativă îi permite unui stat să nu fie surprins strategic şi să sesizeze din timp acţiunile ostile pentru a le reduce efectele.
Siguranţa informaţiilor, o obligaţie
Analiza strategică le creează decidenţilor fundamentul necesar dispunerii măsurilor contra acţiunilor de influenţă. Statul, însă, trebuie să se asigure că factorul uman, esenţial în această ecuaţie, protejează informaţiile şi formulează răspunsul corect în procesul de elaborare şi aplicare a concluziilor analizei.
Autorităţile sunt nevoite, aşadar, să înfiinţeze un sistem de promovare în funcţii pe criterii de competenţă şi integritate, dublat de un mecanism de verificare prin care să identifice vulnerabilităţile personale şi profesionale pe baza cărora factorul uman este ori poate fi manipulat. Verificarea este obligatorie în cazul angajaţilor din instituţiile publice şi private cu acces la informaţii clasificate, din perspectiva importanţei lor pentru strategia inamicului. Pentru a fi eficient, este nevoie ca mecanismul de verificare să formeze un cerc de securitate închis complet, iar funcţionarii implicaţi în verificări să fie, la rândul lor, controlaţi.
Cultura de securitate, o necesitate
Deoarece are de înfruntat o formă specifică de manifestare a războiului total, nu este suficientă informarea decizionalilor. Avertizarea strategică trebuie realizată la nivelul întregii societăţi. Conştientizarea, de către fiecare cetăţean, a riscurilor la adresa sa şi a comunităţii din care face parte, reprezintă cea mai eficientă apărare împotriva manipulării strategice.
Pentru a crea contextul favorabil acestei conştientizări, este necesar ca statul să se implice în formarea unei culturi de securitate, prin elaborarea unui set de norme şi de valori ce se impun a fi protejate şi respectate, care să fie adus la cunoştinţa populaţiei. Totuşi, pentru a fi eficientă, conştientizarea trebuie să presupună o implicare activă a cetăţenilor. Este nevoie ca sesizarea riscului de către cetăţeni să fie urmată de semnalarea acestuia autorităţilor, pentru iniţierea măsurilor de contracarare sau prevenire a evoluţiei lui sub o formă agravată.
Contraatacul, reacţia unei apărări solide
Un sistem eficient de avertizare strategică asigură o apărare pe care se poate construi un contraatac puternic. Statul ţintă poate folosi contrapropaganda ca armă pentru a anihila măsurile ostile de propagandă şi dezinformare. Prin acest instrument, poate să transmită propriile mesaje pentru a le neutraliza pe cele ale inamicului. Iar, pentru a-i spori prejudiciile, mai ales prin afectarea imaginii agresorului, statul atacat poate acţiona prin demascarea în spaţiul public a operaţiunii de influenţă care l-a vizat. În acest caz, este necesar să se insiste pe detalii, expunând agenţii de influenţă, mesajele, reţelele de transmitere a lor, ţintele vizate etc.
Statul poate acţiona şi subtil, prin intermediul propriilor cetăţeni identificaţi ca fiind ţinta unei manipulări strategice desfăşurate de inamic. Cu susţinerea lor, poate transmite mesaje pentru dezinformarea agresorului, provocând, astfel, eşecul activităţii lui de influenţă.
Abstract
In times of peace, one state can become the target of a destructive war, by exposing its population and leaders to strategic operations of manipulation. However, the state can defend properly if it develops a strategic warning system.
Autor: F.B. Suciu
