Turcia şi ameninţarea teroristă

Seria lungă de atentate teroriste petrecute in Turcia în ultima perioadă readuce în prim-plan analiza asupra gândirii strategice a decidenţilor de la Ankara cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului. Pentru Turcia terorismul reprezintă, din punct de vedere juridic, orice act realizat de una sau mai multe persoane aparţinând unei organizaţii, cu scopul de a schimba Republica, sistemul politic, legal, social, secular şi economic, afectând unitatea indivizibilă a statului sau distrugând autoritatea sa, punându-i în pericol existenţa, eliminând drepturile şi libertăţile fundamentale sau aducând prejudicii securităţii statului, afectând ordinea publică, prin măsuri de presiune, forţă şi violenţă, teroare, intimidare, opresiune sau ameninţări.

Din punct de vedere strategic, guvernul turc a identificat şi a decis să orienteze lupta pentru contracararea acţiunilor teroriste în trei direcţii. În primul rând, trebuie amintită lupta cu gruparea separatistă PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan). Pe de altă parte, la nivel internaţional, Turcia este o parte activă a coaliţiei anti-DAESH. În cele din urmă, deşi tinde să devină o ameninţare mai mică, nu trebuie ignorat DHKP/C (Frontul Partidului Revoluţionar de Eliberare a Poporului), care de-a lungul timpului a creat anumite probleme de securitate.

Evoluţia ameninţării teroriste în Turcia

Privind retrospectiv, Turcia este una dintre ţările care s-au confruntat cu terorismul încă din anii ’60 ai secolului trecut, astfel că s-a alăturat hotărât Statelor Unite în războiul împotriva terorismului după 11 septembrie 2001. La nivelul UE, în mai 2002, au fost introduse pe lista grupărilor teroriste cele două organizaţii care reprezentau cea mai mare ameninţare pentru Turcia, respectiv PKK şi DHKP/C. De-a lungul istoriei recente, Turcia s-a confruntat cu trei ameninţări importante: fundamentalismul religios, separatismul kurd şi propaganda comunistă, toate ducând la atacuri teroriste, în special în timpul mişcărilor studenţeşti din anii ’60-’70. Restaurarea guvernării civile, după guvernarea militarilor din anii 1980-1983, a permis vechilor organizaţii teroriste de factură comunistă să se reorganizeze. Totuşi, după Războiul Rece, mişcările de stânga şi-au pierdut energia. În plus, reformele democratice din anii ’90 – 2000 au integrat partide islamice precum Refah Partisi sau Adalet ve Kalkmma Partisi (AKP), în sistemul legal de partide. Practic, având două dintre ameninţările sus-menţionate diluate, problema majoră a rămas cea legată de separatismul kurd.

O altă ameninţare de mai mici dimensiuni a constituit-o terorismul armean. Campania de ucidere a diplomaţilor turci iniţiată de grupările teroriste armene a durat 10 ani, între 1975 şi 1985. Dintre acestea, putem aminti ASALA (Armenian Secret Army for the Liberation of Armenia) şi JCAG (Justice Commandos of the Armenian Genocide). Aceste grupări, care urmăreau în principal lichidarea diplomaţilor turci, îşi justificau acţiunile folosindu-se de implicarea Turciei în genocidul armean din timpul Primului Război Mondial.

Ţinând seama de complexitatea ameninţării, gruparea care a ridicat cele mai serioase probleme Turciei este PKK. La origine, PKK a fost creată în 1978 de către Abdullah Öcalan, ca grupare marxist-leninistă şi naţionalist-kurdă. Scopul său era acela de a fonda un stat kurd independent în sud-estul ţării, urmând ca acesta să se extindă spre nordul Irakului, Siria şi vestul Iranului, creând un Kurdistan mai mare şi mai puternic. Începând din 1984, activităţile teroriste ale acestei organizaţii au provocat moartea a peste 30.000 de cetăţeni, metodele de acţiune fiind în principal atacul sinucigaş cu bombă, răpirile, iar pentru a afecta economia Turciei, declanşarea incendiilor de pădure in zone turistice. Öcalan a fost condamnat, în 1999, la închisoare pe viaţă, însă, cu toate acestea, continuă să rămână liderul grupării. În 2002, PKK devine KADEK (Kurdistan Freedom and Democracy Congress), cu scopul aparent de a acţiona drept o organizaţie legală. Mişcarea dorea, de fapt, să evite repercusiunile atacurilor de la 11 septembrie. În 2003, organizaţia şi-a schimbat din nou numele în KONGRA-GEL (Kurdistan People’s Congress), cu scopul de a evita includerea pe lista organizaţiilor teroriste de către SUA. Un raport al publicaţiei Turkish Weekly sesizează că în anul 2007, moment în care organizaţia afirmase deja îndeplinirea obiectivelor într-o manieră lipsită de utilizarea violenţei, o parte din ţările europene i-au interzis activităţile, plasând-o în afara legii. Germania, Grecia, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Austria sau Danemarca au condamnat acţiunile acestei grupări, susţinând Turcia în intervenţiile sale împotriva PKK. Mulţi dintre liderii grupării sunt criminali recunoscuţi internaţional, în 2006 estimându-se că numărul teroriştilor PKK se ridica la 6000, cei mai mulţi dintre aceştia găsindu-şi refugiu în nordul Irakului, unde se află sediul central al grupării.

Majoritatea turcilor consideră că atitudinea ţărilor occidentale este un factor important în persistenţa terorismului grupării PKK. Într-o declaraţie din 2004, Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat nemulţumirea legată de faptul că Vestul identifica PKK cu poporul kurd ca întreg. În ce priveşte finanţarea grupării PKK, încă de la înfiinţare, un consistent sprijin financiar avenit de la oamenii de afaceri şi muncitorii de origine kurdă din Siria şi Libia. Conform unui raport al guvernului german, PKK reuşeşte să obţină sume consistente în cadrul evenimentelor sale anuale de strângere de fonduri, alte surse de venit fiind traficul cu droguri, jafurile sau traficul de arme.

În ultimul deceniu, o cauză a ascensiunii PKK a fost lipsa unui plan de dezvoltare pentru regiunea Anatoliei, decalajele economice fiind mari în raport cu alte provincii din Turcia. O altă cauză este războiul din Irak, ce a ajutat kurzii irakieni să îşi întărească autonomia în zona de nord a Irakului şi să devină un model pentru PKK.

Pe de altă parte, deşi cu un impact mai mic, Turcia s-a confruntat cu pericolul reprezentat de grupările teroriste de stânga, obiectivul acestora fiind acela de a crea un stat comunist în care bunăstarea să fie distribuită conform principiilor marxiste ale unei societăţi fără clase. Acestea s-au dezvoltat în cadrul organizaţiilor studenţeşti din anii ’70. Astăzi, cele două grupări majore de stânga sunt TI­KKO şi DHKP/C, a căror ţintă principală o reprezintă armata turcă şi operaţiunile acesteia.

Parte a coaliţiei internaţionale anti-DAESH, Turcia duce o campanie costisitoare împotriva militanţilor islamişti. Recentele evoluţii arată că violenţa atentatelor DAESH în Turcia a atins cote alarmante, provocând o ripostă militară aeriană şi terestră din partea Ankarei. De altfel, preşedintele Erdogan a subliniat, la momentul lansării operaţiunii militare împotriva DAESH, că guvernul turc nu face diferenţa între PKK şi DAESH, considerându-le pe picior de egalitate ca ameninţare. Organizarea şi buna echipare a armatei turce au făcut ca, de-a lungul acestui an, DAESH să piardă poziţii strategice in Siria, peste 500 de terorişti fiind asasinaţi, iar aproximativ 3500 de suspecţi pentru legături cu DAESH încarceraţi.

Legalitate şi pragmatism în contraterorism

Din punct de vedere juridic, strategia împotriva terorismului adoptată de Ankara are la bază o lege din 2006 care stabileşte pedepse drastice pentru cei vinovaţi de acte teroriste sau de propagandă teroristă. De asemenea, legea include măsuri controversate, precum suspendarea unor publicaţii sau blocarea unor site-uri sub acuzaţia de propagandă teroristă. Chiar şi accesul la datele şi comunicaţiile personale poate fi blocat rară mandat în cazul unei suspiciuni de terorism. La nivel internaţional, legislaţia actuală a stârnit numeroase controverse, UE având o poziţie clară cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Bruxelles-ul a încercat un schimb reciproc avantajos, propunând punerea în acord a legislaţiei turce cu prevederile Convenţiei Internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale în schimbul eliminării vizelor pentru cetăţenii turci ce doresc să intre în UE, idee refuzată de Ankara.

Dincolo de dimensiunea legislativă şi de arhitectura instituţională creată de Turcia, în ultimii ani au avut loc numeroase atentate teroriste, între cele mai grave fiind cel din noiembrie 2003, pus pe seama Al-Qaeda. În 2008, un alt atentat sângeros, revendicat de PKK, a avut loc în Istanbul, în contextul dezbaterii legate de legitimitatea partidului AKP. Ultima perioadă a fost marcată de o creştere a numărului atentatelor, doar anul acesta fiind înregistrate peste 8 atacuri împărţite aproape egal între PKK şi DAESH, doar unul fiind revendicat de DHKP/C.

Pe lângă identificarea, prevenirea şi combaterea acţiunilor grupărilor mai-sus amintite, Ankara îşi propune întărirea securităţii la graniţa cu Siria prin împingerea luptătorilor DAESH cât mai departe de teritoriul său pentru ruperea legăturilor cu eventuale reţele islamiste din interiorul Turciei. Pe de altă parte, folosind o politică de securitate pragmatică, Turcia are ca ţintă izolarea PKK nu doar prin arestarea liderilor, cât mai ales prin identificarea şi distrugerea liniilor de finanţare ale organizaţiei. Din punct de vedere al cooperării internaţionale, Turcia rămâne un membru important al coaliţiei anti-DAESH, deşi în unele momente guvernul de la Ankara a exprimat obiecţii faţă de strategia acesteia. Pe de altă parte, având numeroase parteneriate strategice cu o profundă componentă în zona de share intelligence, Turcia rămâne o redută importantă în prevenirea şi combaterea terorismului.

Abstract

As the number of terrorist attempts along Turkish borders increases, Ankara has implemented a strategy to counter and prevent the main terrorist threats. Although PKK has been the biggest threat for decades, Turkish counterterrorism strategy has identified two more threats in terms of organizations, such as DAESH and DHKP/C.

On the other hand, considering Turkish legislation on terrorism, it is important to mention the actions and instruments that were put together to fight against terrorism. But, according to International Law on Human Rights and Freedoms, some of these decisions were suspected to breach fundamental rights.

In terms of goals, Turkey decided to prevent and counter all PKK operations, especially its financial sources. Also, as a member of the US-led anti-DAESH coalition, Turkey proved to be a serious international partner against terrorism as its army is involved in many operations against DAESH’s strategic positions in Syria. Turkey’s main security agency, MIT, has developed good relations with other similar agencies.

Autor: Alexandru-Nicolae Cucu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*