Știrile false. Tipuri și stereotipuri

Propagarea dezinformării pe rețele sociale este un fenomen complex, a cărui analiză necesită abordarea din perspective multiple. Dacă responsabilitatea legală a creatorilor de conținut cu privire la veridicitatea informațiilor transmise este indubitabilă, la fel ca și cea a publicațiilor pentru conținutul promovat, responsabilitatea companiilor care dețin rețele sociale în controlul răspândirii știrilor false începe să se contureze și să fie asumată prin politicile de confidențialitate aplicate și prin facilitățile pe care rețelele sociale le pun la dispoziția consumatorului, în vederea raportării conținutului identificat ca fiind fals, abuziv sau discriminatoriu.

Un workshop organizat în parteneriat de Facultatea de Drept a Universității Yale și Institutul pentru Libertate de Expresie Floyd Abrams, având ca scop definirea termenului și enunțarea de soluții pentru combaterea fenomenului fake news, a identificat ca actori implicați, laolaltă cu creatorii de conținut (jurnaliști, bloggeri), consumatorii și distribuitorii acestuia. Totodată, concluziile au condus la ideea că deși un rol important în combaterea fenomenului și în limitarea efectelor sale este deținut de instituțiile care asigură respectarea deontologiei jurnalistice, implicarea și reacția actorilor economici care sponsorizează presa este mai mult decât necesară. Care este însă rolul pe care cetățenii consumatori de conținut ar trebui să și-l asume, și ce anume pot ei să facă pentru a limita contaminarea spațiului virtual cu elemente de dezinformare?

Rolul societății în combaterea fluxurilor de informații false

Dezinformarea nu a fost inventată odată cu apariția internetului, dar a prins un avânt considerabil concomitent cu trecerea în online a majorității surselor de informare în masă. Accesibilitatea și viteza de propagare fără precedent, dar și canalizarea energiei „idioților utili” au conferit fenomenului fake news o capacitate enormă de multiplicare și reziliență, una dintre posibilitățile de combatere (singura care presupune garantarea libertății de expresie de către stat) fiind implicarea activă a cetățenilor.

Adesea definită ca știre falsă sau imprecisă creată cu intenția de a înșela publicul și a provoca reacția dorită din partea publicului țintă, respectiv a-i impune o agendă clară, dezinformarea poate fi identificată și combătută, însă acest lucru presupune asumarea de către cetățeni a unui rol superior celui de consumator pasiv de conținut. Ceea ce trebuie înțeles este că utilizarea dezinformării ca instrument de menținere a puterii sau influenței, respectiv de generare a unor opinii favorabile în rândul populației, se face atât în sfera politică sau a actorilor statali ostili, cât și în sfera socială sau economică.

Dacă rolul instituțiilor este reglementat prin lege, rolul societății civile nu este, nivelul educației de securitate și capacitatea de gândire critică a indivizilor fiind factori importanți care determină implicarea sau asumarea unui rol activ în combaterea acestui flagel informațional.

Tipuri de dezinformare în mediul virtual

Cele mai puțin nocivă din punct de vedere informațional sunt dezinformările de tip clickbait sau titluri care induc în eroare, intenția mascată în spatele acestora fiind de a determina consumatorul să acceseze pagina pentru a-i livra conținut nesolicitat (reclame sau alte clickbait) sau conținut fără legătura cu titlul, proprietarul site-ului sau paginii câștigând bani pe urma publicității sau a numărului de vizitatori.

Un alt tip de dezinformare este reprezentat de paginile de satiră. Nivelul de gândire critică necesar pentru a face distincția între factual și satiric nu este unul foarte mare, totuși, există consumatori care iau în serios conținutul, distribuindu-l apoi prietenilor trunchiat sau fără precizarea sursei.

De departe cel mai nociv conținut este cel al propagandei, care constă în promovarea unui conținut părtinitor sau fals, intenționat conceput astfel încât să manipuleze audiența și să o determine să adopte anumite opinii. Tacticile utilizate fac apel în special la emoția cititorului și folosesc jumătăți de adevăr pentru a crea aparența veridicității (date scoase din context, statistici discret modificate, apelul la așa-ziși specialiști în materie etc.), cel mai adesea bazându-se pe stereotipuri, zvonuri și emoții negative ca instrumente de persuasiune, înșelătorie și manipulare.

Câteva sugestii pentru a depista dezinformarea

Dacă titlul conține cuvintele dezastru, catastrofă, moarte/deces, bombă sau alte cuvinte asociate, sunt recomandate câteva verificări suplimentare. De obicei fake news-urile nu sunt confirmate de alte surse cu excepția celor care fac parte din aceleași trusturi media. Dacă se referă la fapte care s-au petrecut în alte state, o interogare a unui motor de căutare folosind cuvinte cheie în altă limbă pe care o cunoașteți poate să confirme sau infirme veridicitatea informațiilor. Nu uitați să verificați și data articolelor. O știre „de ultimă oră” despre ceva ce s-a petrecut cu câteva luni în urmă este tot o dezinformare.

Rigurozitatea în alegerea surselor din care vă informați este recomandată. Lipsa numelui autorului unui articol și asumarea sa de către „redacție” este un indiciu de suspiciune rezonabilă. Întrebați-vă care sunt motivele pentru care autorul nu își asumă asocierea cu conținutul promovat. Fiți suspicioși și dacă autorul are un nume, însă nu găsiți în mediul virtual alte date care să îi confirme existența reală (fotografie, date biografice, articole scrise pentru alte publicații).

Verificați dacă specialistul a cărui opinie este citată, este într-adevăr specialist (Are articole de specialitate publicate? Lucrările sale au fost citate în volume sau articole științifice? Are un Curriculum Vitae pe site-ul instituției pe care o reprezintă? A fost citat de alte publicații în alte momente? Formarea sa profesională îl recomandă într-adevăr să își exprime o opinie avizată?). Verificați temeinic „certitudinile” formatorilor de opinie care se pricep la toate pentru că nimeni nu poate fi specialist în orice. Verificați dacă informațiile publicate în sursa citată sunt identice cu cele din articolul pe care îl citiți. Articolele de dezinformare citează adesea surse de prestigiu, însă accesarea link-urilor furnizate nu duce nicăieri sau concluzia unui studiu citat diferă de interpretarea dată în scop propagandistic. Și, cel mai important, nu distribuiți conținut neverificat și raportați conținutul identificat pe rețele sociale ca fiind fals. Acest lucru nu va stopa fenomenul fake-news, însă îi va lua din forța și viteza de propagare în mediul online.

Abstract

The spreading of fake news on social media is a complex phenomenon which needs to be more thoroughly analyzed. If the legal responsibility of content creators regarding the truthfulness of the information they circulate is not something to doubt about, so is the legal reliability of the publications for the content they host. The owners of social media networks undertake to control disinformation by confidentiality policies and by encouraging their users to report any content they identify as being fake, abusive or discriminating. There is no doubt that an important acting role in the fight against the spreading of fake news belongs to the very people reading online news and using social media. In this article we offer the readers some tips for identifying fake-news content.

Autor: Maria Cosmina Bese

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*