Egipteanul Sayyid Qutb (1906-1966) reprezintă una din cele mai importante figuri în dezvoltarea ideologiei salafiste jihadiste. În ciuda faptului că provenea dintr-un cartier sărac de-a lungul Văii Nilului, Qutb, cel care avea să devină viitorul ideolog al Frăţiei Musulmane, a beneficiat atât de o educaţie occidentală, cât şi de una islamică, caz tipic pentru un intelectual salafist.
La începutul carierei sale, intelectualul egiptean a admirat multe aspecte ale civilizaţiei occidentale, acceptând ştiinţa, tehnologia şi raţionalismul, însă a fost de neclintit în convingerea că acestea nu trebuie să treacă deasupra suveranităţii lui Allah. El a promovat idea unui stat pan-islamic, guvernat exclusiv de shari’a (legea islamică), ca o idee al cărei timp a sosit, într-o epocă a ideologiilor transnaţionale.
Qutb, iniţial un admirator al Statelor Unite, unde şi-a desfăşurat activitatea timp de trei ani (1948-1951) în calitatea sa de angajat al departamentului educaţiei din Egipt, a rămas marcat de decadenţa pe care a perceput-o în această ţară, iar la revenirea în Egipt s-a alăturat mişcării revoluţionare Frăţia Musulmană, întemeiată de Hassan al-Banna, pierzându-şi astfel postul său din cadrul Ministerului Educaţiei. În descrierea acestei opţiuni, Qutb a spus: „M-am născut în 1951”.
Jaloane pe drum
Lucrarea Jaloane pe drum, devenită una din cele mai prolifice scrieri pentru idelogia grupărilor extremist-teroriste contemporane, este simultan o analiză şi o chemare la arme. Qutb consideră că energia creativă a Occidentului este risipită cu sistemul Vestului ruinat sau modelul marxist care la rândul său a eşuat. Continuând teoriile lui Mawdudi, Qutb argumentează că toate societăţile contemporane au revenit la starea de jahiliyya sau ignoranţa pre-islamică, în care autoritatea şi întâietatea lui Dumnezeu au fost înlocuite de alte surse ale autorităţii, fapt ce justifică lansarea jihadului. După cum afirma Qutb, împotriva necredincioşilor jihadul se poartă prin sabie şi lance, iar împotriva ipocriţilor prin argument şi cuvânt.
Potrivit lui Qutb, lumea occidentală şi-a împlinit rolul şi „şi-a epuizat fondul de valori care-i permiteau să asigure direcţia umanităţii”. Doctrinele colectiviste ale Estului au eşuat de asemenea. O nouă direcţie, care are puterea de a conserva şi dezvolta civilizaţia materială la care a ajuns omenirea prin intermediul geniului european, este indispensabilă. Această direcţie, afirmă gânditorul egiptean, va dota umanitatea cu un nou aport de valori şi cu o linie bună de conduită solidă, pozitivă şi realistă în acelaşi timp.
Islamul singur deţine aceste valori şi această linie de conduită. Regimurile de putere personală şi de direcţie colectivistă au finalizat prin eşec. A venit acum momentul islamului, al umma de a-şi împlini rolul, deoarece trăim timpuri cruciale de nelinişti, angoase şi de probleme. A sosit timpul ca musulmanii, uniţi în ceea ce numim Lumea Islamică, să-şi împlinească rolul pe care Dumnezeu li l-a dat: „Sunteţi cea mai bună comunitate ivită dintre oameni: voi porunciţi cuviinţe, interziceţi răul şi credeţi în Dumnezeu”. Este aşadar indispensabil să resuscitezi această naţiune pentru ca islamul să-şi poată împlini rolul în direcţia nouă a umanităţii.
Lumea întreagă trăieşte în prezent în anarhie, o anarhie atât de mare încât nici confortul remarcabil, nici invenţiile materiale extraordinare nu pot să-i amortizeze efectul.
Această anarhie se bazează pe principiul violării puterii lui Dumnezeu pe pământ şi din această violare a puterii divine rezultă o violare a drepturilor omului. Umilirea fiinţei umane în regimurile socialiste, injustiţia pe care o îndură oamenii sub jugul capitalismului şi al colonianismului în regimurile imperialiste nu sunt decât o violare a puterii lui Dumnezeu şi o negare a rolului privilegiat pe care l-a desemnat Dumnezeu fiinţei umane.
Societatea musulmană şi societatea idolatră
Islamul nu cunoaşte decât două tipuri de societăţi: societatea musulmană şi societatea idolatră. Societatea musulmană este cea care aplică regulile islamului prin credinţă şi adoraţie, prin organizare şi legislaţie, prin creaţie şi comportament. Pe când societatea idolatră este cea care nu aplică regulile islamului, şi nu urmează directivele credinţei şi concepţiile, valorile, organizarea şi legislaţia islamului în creaţia şi comportamentul său.
În concepţia lui Qutb, umanitatea este valoarea care distinge islamul şi îi conferă gradul de civilizaţie, ceea ce în societatea idolatră nu se întâmplă, acolo primând valorile materiale. Islamul a venit pentru a modifica celelalte religii şi nu pentru a le menţine.
El a venit pentru a ridica umanitatea din poziţia în care se află şi nu pentru a o înfunda şi mai mult în mocirlă în numele civilizaţiei. Prima noastră sarcină consistă în a instala concepţiile şi tradiţiile islamice în locul idolatriei.
Într-un stil pur salafist, Sayyid Qutb reanalizează Coranul pentru a găsi o nouă ideologie. Pentru el, trezirea unui singur individ la „adevăratul islam” va conduce automat la trezirea altora şi la formarea unei jama’at (grupări), care îi va separa de societatea jahili, cultura şi instituţiile sale.
Gruparea – jama’at – va fi un pas necesar către stabilirea unei comunităţi, care la rândul ei trebuie să fie precursorul stabilirii actualelor reguli ce decurg din revelaţia coranică. Qutb spune că jama’at-ul contemporan va trebui să urmeze paşii şi lupta Profetului, să stabilească o comunitate, iar ulterior să se angajeze în jihad sub diferite forme împotriva societăţii jahili până când „Adevăratul Islam” va domni.
Jaloane pe drum a reprezentat în esenţă un nou mod de a gândi schimbarea politică, utilizând în particular interpretarea salafistă a Coranului ca un manual pentru revoluţie. S-a intenţionat ca acesta să fie primul dintr-o serie de volume, însă publicarea sa a condus la arestarea lui Qutb şi executarea sa, în anul 1966, de către regimul lui Nasser.
Eşecul naţionalismului arab şi al socialismului au deschis astfel drumul islamului politic. Ca rezultat al experienţei sale americane, Sayyid Qutb a concluzionat că America este sursa răului. El a descris Statele Unite ca o ţară plină de biserici dar fără religie, pătată de imoralitate sexuală, murdărită de rasism, ce are succes material dar e lipsită de moralitate; Qutb credea că Vestul e atât de sufocat de materialism încât triumful comunismului era inevitabil.
Cunoaşterea occidentală ca noua jahiliyya
Gânditorul salafist a interpretat faptele Profetului Mohamed ca fiind revoluţionare, al căror triumf au pus capăt jahiliyya, erei ignoranţei a politeismului tribal din Arabia. Qutb a conceput lumea modernă ca o nouă jahiliyya, cunoaşterea occidentală constituind pentru el „ignoranţă” datorită faptului că îndepărtează mintea umană de Dumenezeu şi de legea divină.
Qutb cere musulmanilor să-l imite pe Mohamed şi să distrugă noua jahiliyya, aşa cum a făcut şi Profetul. Pentru a reforma ţara natală, Sayyed Qutb (1906-1963) militează pentru o ruptură radicală cu puterea naţionalistă a epocii. Plecând de la un concept central dezvoltat de către Qutb, mişcările radicale islamiste deschid căile luptei armate.
Potrivit lui Qutb, sub colonizarea britanică, musulmanii trăiau într-o societate asemănătoare celei pe care au cunoscut-o arabii înainte de Revelaţia Profetului.
Acest stat ante-islamic este numit jahiliyya. Ori, tocmai plecând de la această noţiune Qutb respinge legitimitatea islamică a naţiunilor musulmane din epoca sa. În ochii săi, acestea nu se puteau prevala de mesajul divin, pe cale de consecinţă ele trebuie să regăsească adevăratul islam, cel care i-a fost revelat lui Muhammad. Qutb pronunţă aşadar takfir, care permite excomunicarea musulmanilor care nu corespund criteriilor Fraţilor Musulmani.
Qutb a murit înainte de a putea expune într-un mod foarte clar aceste faimoase criterii. De unde foarte multe interpretări libere făcute de către radicali pentru a-şi justifica derivele teroriste. Ei puteau astfel, cu conştiinţa împăcată, să-i asasineze pe cei care erau consideraţi ca impietaţi (takfir).
Conform termenilor legii islamice, cel puţin în acceptarea cea mai fundamentalistă, în venele unui takfir curge un „sânge ilicit”; el poate fi deci condamnat la moarte în numele lui Allah. Qutb a inventat, oarecum fără voia sa, cauţiunea religioasă care va servi generaţiilor viitoare de terorişti.
Este dificil să găseşti în Coran versete care să justifice practica de a răspunde violenţei statale prin violenţa oarbă. Islamologul François Burgat afirmă că violenţa lui Qutb şi a acoliţilor săi din gruparea „Frăţia Musulmană”, pe care el o numeşte postură reacţionară în faţa opresiunii lui Nasser, o putem înţelege doar dacă o circumscriem în spaţiu şi timp.
Nu mai puţin adevărat este faptul că aceşti primi militanţi ai islamului timpurilor moderne au abordat o retorică care va deveni vade mecum a islamiştilor radicali din secolul XXI, ideologia propagată fiind una tipică oamenilor care sunt orbiţi axiologic în faţa realelor valori ale culturilor umanităţii.
Autor: Daniel Ungureanu
