100 de ani de la afacerea Redl

La 26 mai 1913, ziarele din Imperiul Austro-Ungar publicau un comunicat al agenţiei telegrafice vieneze care anunţa neaşteptata sinucidere a colonelului Alfred Redl, şeful statului major al Corpului 8 de armată austro-ungar. Presa dezvăluia faptul că talentatul ofiţer care avea o strălucită carieră, aflându-se la Viena în interes de serviciu, într-un acces de demenţă datorat epuizării nervoase după multe săptămâni de nesomn datorită abnegaţiei profesionale, s-a sinucis.

De fapt sinuciderea colonelului Redl este finalul unei afaceri tenebroase de spionaj şi trădare care ar fi rămas necunoscută dacă nu ar fi fost devoalată de ziarul ,,Prager Tageblatt”, însă mai multe amănunte vor ieşi la iveală după 1918. Colonelul Alfred Redl a fost un super-agent recrutat de spionii ţarului. Chiar înainte de mitizatul spionaj sovietic şi de mult mediatizatele cazuri Ames, Hansen şi a „Magnificilor de la Cambridge” ruşii au excelat în recrutarea de informatori valoroşi din vârful ierarhiei statelor vizate.

Dosarul profesional

Alfred Redl s-a născut în 1864 în oraşul Lemberg din provincia Galiţia (astăzi Lvov, Ucraina), fiind unul din cei 14 copii ai unui funcţionar sărac de la căile ferate, de naţionalitate maghiară.

Datorită calităţilor personale a reuşit să urmeze cursurile Şcolii de Cadeţi din oraşul natal (o instituţie similară unei academii militare din vremurile noastre), pe care a absolvit-o în 1882. Încă din timpul studiilor a fost remarcat pentru talentul nativ de a învăţa cu uşurinţă limbi străine.

În ciuda faptului că în Imperiul Austro-Ungar cariera militară era rezervată copiilor din familiile nobiliare sau foarte bogate, această barieră socială nu îl va afecta deloc, din contra, cariera lui Alfred Redl va fi strălucită.

În 1899 va fi transferat la Statul Major al armatei austro-ungare la Viena şi va fi avansat la gradul de căpitan. Aici va deveni protejatul generalului Artur von Giesel, care îi va veghea ascensiunea profesională până la moarte. Nici până astăzi nu se cunoaşte cărui fapt i s-a datorat slăbiciunea generalului von Giesel pentru tânărul ofiţer cu origini atât de modeste.

În 1900 va fi transferat la serviciul de contraspionaj al armatei. Ca şef a sectorului de operaţiuni el avea drept sarcini recrutarea, antrenarea şi trimiterea spionilor în misiuni.

În 1905 şi 1906 a fost decorat cu Crucea Serviciului Militar, Medalia Serviciului Militar şi Ordinul Regal Spaniol Serviciu Militar.

În 1907 a fost numit şeful serviciului de informaţii al armatei Austro-Ungare (Kundschaftsstelle). Funcţia a ocupat-o până în 1912, când şi-a urmat protectorul la Praga, la Corpul 8 Armată, unde von Giesel a devenit comandant iar el şef al statului major.

În 1912 a primit cea mai importantă recunoaştere pe care o putea primi un militar: a fost citat personal de către împăratul Franz Josef.

În 1912 Redl a fost singurul din 8 locotenenţi-colonei propuşi care a fost avansat la gradul de colonel. Redl devenise unul din cei doar 54 colonei din întreaga armată austro-ungară.

În cadrul Kundschaftsstelle, Redl s-a remarcat prin introducerea unor inovaţii în materie de muncă făcând trecerea de la o epocă romantică la una pragmatică, birocratică şi organizată, alcătuirea de dosare personale, fotografierea conspirată a persoanelor de interes, înregistrarea discuţiilor ambientale pe cilindri de ceară folosind tehnica acelor vremuri, folosirea lămpii de birou la anchete, schimbul de informaţii cu serviciile partenere, filajul etc. Aparentul profesionalism şi devotament mai presus de dubiu al mult galonatului ofiţer nu era decât o iluzie, rezultatul unei arogante autosuficienţe şi lipsei de ancorare în concret a întreg sistemului militar austro-ungar, care avea să ducă la disoluţia imperiului în 1918.

Departe de a fi ceea ce afişa şi a se ridica la nivelul gradelor şi distincţiilor, Redl nu era decât un trădător mediocru motivat de interese meschine, fără măcar a încerca să dea o aparenţă ideologică gestului său. De fapt era un individ nerecunoscător sistemului care îi oferise un statut, o carieră şi o mulţime de recompense materiale şi spirituale.

Racolarea

Nikolai Stepanovich Batyushin (1874 – 1957), care ulterior va deveni şeful spionajului militar ţarist este creditat ca fiind cel care l-a recrutat pe Redl. Ofiţerul rus a fost cel care l-a exploatat timp de peste un deceniu pe trădătorul austro-ungar, dintr-un birou din Varşovia. Contextul racolării lui Redl de către ruşi nu este în totalitate cunoscut. În 1889, Alfred Redl este numit observator pe lângă armata ţaristă, în această perioadă împrietenindu-se cu o serie de ofiţeri ruşi.

Peste câţiva ani, în 1898 Redl va fi trimis la Kazan (Rusia) la un curs de perfecţionare în limba rusă. Şederea la Kazan este considerată de istorici în unanimitate momentul în care ofiţerul austro-ungar a devenit interesant pentru spionajul ţarist. Ruşii au sesizat faptul că Redl era o persoană avidă după bani şi că avea înclinaţii homosexuale. În societatea austro-ungară homosexualitatea era un obicei repudiat iar devoalarea acestui fapt i-ar fi terminat cariera în ascensiune. Totodată, spre deosebire de colegii săi care erau subsidiaţi de părinţi bogaţi din marea burghezie şi nobilime, Redl avea tot timpul probleme cu banii şi cu menţinerea unei vieţi similare cu statutul pe care credea de cuviinţă funcţie sale. În cel peste un deceniu cât a fost agentul Rusiei, Redl a furnizat: planul de atac comun germano-austro-ungar în cazul unui conflict cu Imperiul Ţarist, Planul III, vizând operaţiunile armatei austro-ungare în cazul invadării Serbiei, planul de mobilizare a armatei austro-ungare, planul sistemelor de fortificaţii de la graniţa orientală a Imperiului Austro-Ungar, cifruri, identităţile unor spioni infiltraţi, adică orice informaţie care era valoroasă pentru Batyushin şi imperiul pe care îl servea.

O viaţă dublă la vedere

Societatea în care a trăit era cadrul perfect pentru Redl să îşi ascundă secretele sale la vedere. Armata austro-ungară a fost atât de stratificată social, încât cei din nivelul superior aveau foarte puţin de a face în viaţa de zi cu eşaloanele inferioare şi nimeni nu ştia mai nimic despre viaţa lor personală. În general, viaţa privată a militarilor rămânea neexaminată, iar subiectele referitoare la bani şi sex erau evitate cu tact.

Redl a fost stimat fără îndoială, chiar într-o societate în care oamenii erau evaluaţi după avere şi titlurile deţinute. El apărea ca un exemplu profesional pentru colegii săi militari. Numele lui, a fost în mod constant asociat cu succesul şi excelenţa profesională, dovada profesionalismului său fiind un şir lung de spioni inamici descoperiţi. Ce nu ştiau colegii lui mai puţin galonaţi era faptul că lungul şir de spioni erau agenţi abandonaţi deveniţi inutili şi periculoşi pe care Batyushin îi livra cu generozitate din biroul să din Varşovia, contribuind la ascensiunea lui Redl.

În paralel, Redl trăia povestea de dragoste cu un ofiţer de cavalerie, căpitanul Ştefan Hromodka. Acesta se asemăna la gusturi rafinate şi dorinţe extravagante cu Redl şi s-a dovedit a fi o obsesie costisitoare pentru colonel. Indemnizaţia lunară prevăzută pentru Hromodka în 1909, a crescut potrivit relatărilor, de zece ori până în 1912. În plus pe lângă alocaţia financiară, Redl îi asigura lui Hromodka un confort şi un lux opulent, un apartament scump mobilat cu servitori, cai de rasă şi o limuzină Daimler făcută la comandă personalizată. Colonelul Redl a trebuit să vândă şi mai multe informaţii ruşilor pentru a-şi prezerva modul de viaţă.

Atunci când cuplul participa la activităţi publice şi oficiale Redl îl prezenta pe Hromodka ca fiind nepotul lui. Nimeni nu a fost suspicios cu privire la loialitatea lui Hromodka, Redl a luat măsurile de precauţie obligându-l pe tânăr să semneze un acord prin care, dacă se căsătorea, pierdea toate bunurile primite de la colonel.

Redl a fost plătit bine pentru serviciile sale, şi a avut un stil de viaţă cu mult peste ceea ce salariul său oficial ar fi putut justifica. Un raport rus din 1907 descrie Redl ca fiind “mai degrabă viclean şi lunecos decât inteligent şi talentat, un cinic cu înclinaţii către desfrânare”.

Demascarea

În aprilie 1913 o scrisoare post restant, adresată domnului Nikon Nizetas a ajuns la oficiul poştal Fleischmarkt Viena. Acesta era expediată din Eydtkunen, un oraş de provincie german în apropierea graniţei cu Rusiei. Deoarece nu a venit nimeni să o ridice, scrisoarea a fost returnată Eydtkunen şi de acolo la Berlin, urmând să fie returnată expeditorului. În Germania Imperială, deschiderea corespondenţei era o practică relativ generalizată. Plicul a fost deschis iar conţinutul lui a trezit suspiciuni: 6.000 de coroane austriace (astăzi în valoare de aproximativ £ 8000), şi nicio scrisoare propriu-zisă. Această scrisoare a fost trimisă înapoi în Austria, de data aceasta succesorului şi discipolului lui Redl, seful contraspionajului, maiorul Maximilian Ronge, prin şeful contrainformaţiilor germane, Walther Nicholai, deoarece exista suspiciunea că este o plată pentru un spion.

Ronge a ordonat supravegherea oficiului poştal din Viena. La începutul lunii mai, două scrisori adresate aceluiaşi Nikon Nizetas au ajuns la Viena, conţinând 8.000 şi respectiv 7000 de coroane. Oamenii lui Ronge au aşteptat cu răbdare ca misteriosul Nizetas să vină să ridice scrisorile. Acesta şi-a făcut apariţia la 24 mai, a ridicat plicurile şi în ciuda echipelor de filaj a reuşit să ia un taxi şi să se facă nevăzut, fără ca urmăritorii să reţină nici măcar numărul de înmatriculare a automobilului. Însă norocul este unul din multiplele ingrediente fără de care munca pe frontul secret ar fi aproape imposibilă. Un membru al echipei de supraveghere a recunoscut după aproximativ jumătate de oră taxiul cu care plecase personajul misterios. Examinând interiorul maşinii au găsit un toc de briceag, un obiect aparent fără valoare. Taximetristul a relatat oamenilor lui Ronge că l-a transportat pe client până la cafeneaua Kaiserhof.

Demersurile agenţilor erau complicate de faptul că nu deţineau niciun semnalment al persoanei urmărite şi se puteau deconspira faţă de acesta. Agenţii bănuiau că poate persoana misterioasă nici nu avuse intenţia de a intra în cafenea, ci simţindu-se urmărită a schimbat taxiul. Au hotărât de comun acord să chestioneze pe şoferii de taxi de la o staţie de lângă cafenea. Taximetriştii au relatat că o persoană care a schimbat un taxi a fost transportată la hotelul Klomser.

Agenţii s-au deplasat la hotel şi anchetând personalul au aflat că în ultima oră au sosit la recepţie patru persoane printre care şi colonelul Redl. Într-un acces de inspiraţie, un agent i-a dat portarului tocul briceagului şi l-a rugat să-l înapoieze proprietarului. Întâmplarea, care a jucat un rol determinant, a făcut ca Redl să treacă pe la recepţie în acel moment, şi întrebat dacă îi aparţine tocul, a recunoscut faptul. Redl nu a fost arestat spectaculos, urmăritorii săi au raportat ierarhic situaţia. La rândul său, după ce a informat superiorii săi despre acest fapt, Ronge împreună cu trei subordonaţi a intrat în camera de hotel a lui Redl în seara zilei de 24 mai 1913. Misiunea lor a fost de a afla cât de mult daune a produs Redl, dacă a acţionat solitar sau dacă a fost ajutat în activităţile sale. Sub interogatoriu a recunoscut ca a spionat pentru Rusia, dar începând cu toamna anului 1912. El a pretins că a fost determinat să trădeze datorită costurilor ridicate ale stilului său de viaţă, inclusiv cheltuielile cu iubitul său, Ştefan Hromodka. După încheierea interogatoriului, maiorul Ronge, într-un gest de curtoazie militară, nu l-a arestat pe Redl, ci i-a oferit o variantă onorabilă de a ieşi din scenă. Ofiţerii i-au lăsat un pistol Browning încărcat pe masa şi au părăsit camera de hotel. Afară, pe stradă au stat până au auzit focul de armă aşteptat, puţin după miezul nopţii. În biletul de adio Redl a scris: “Pasiunea şi frivolitatea m-au distrus. Plătesc cu viaţa mea pentru păcatele mele. Rugaţi-vă pentru mine…”

Austriecii erau interesaţi de remedierea situaţiei şi nu de procese răsunătoare. Afacerea a fost iniţial muşamalizată, detaliile trădării lui Redl au ieşit la iveală doar parţial abia după disoluţia imperiului dualist. La percheziţia reşedinţei de la Praga a colonelului, austriecii au putut evalua amploarea catastrofei. Casa colonelului Redl era plină cu mii de documente de interes pentru puterile rivale.

Epilog

Consecinţele trădării au fost dezastruoase, mai ales că în imobilitatea birocratică a regimului dualist, austro-ungarii nu au mai modificat planurile furnizate de Redl ruşilor. Austro-Ungarii au intrat în Primul Război Mondial fără a înlătura efectele trădării, acest fapt conducând la înfrângeri dezastruoase. Aceştia au invadat Regatul Serbiei în 1914, dar ruşii furnizaseră Planul III Serbiei, în virtutea panslavismului ortodox, lucru care a condus la pierderea a 500.000 de militari. Serbia a fost înfrântă doar după intervenţia Germaniei. Similar, în Galiţia, ruşii au dominat confruntările cu austro-ungarii şi numai intervenţia în forţă a Reichului German a stabilizat frontul, în 1915.

Autor: Cezar Narcis Pintilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*