Războiul este cea mai grea încercare prin care trece o societate în existența sa istorică. Povara războiului pe care o poartă este cu atât mai apăsătoare cu cât societatea a fost victima unei agresiuni prelungite și violente. Unele din rănile provocate se pot vindeca odată cu trecerea timpului, însă altele rămân deschise și pot avea consecințe dramatice. Sunt răni fizice, produse de distrugerile materiale, dar și psihice, pentru că războiul omoară, inevitabil, oameni. Și ucide nu doar militari care și-au asumat destinul, luptând pe front, ci și civili nevinovați. Astfel, societatea, în ansamblul său, suferă traume colective ce însumează numeroase drame individuale. Cetățenii sunt nevoiți să poarte, pentru restul vieții lor, greutatea amintirii ororilor trăite și a rudelor sau prietenilor dispăruți în război.
Chiar dacă supraviețuiește războiului, o societate poate fi răpusă lent și dureros. Se întâmplă atunci când, fiindu-i ocupat teritoriul, și-a pierdut statul prin care se proteja. Riscă să i se dezintegreze identitatea pe baza căreia cetățenii se organizau la nivel colectiv. Expusă abuzurilor, poate fi asimilată: devine o minoritate ce se diluează gradual în cadrul unei majorități, prin integrare forțată. Societății îi sunt servite identități toxice alternative, iar, prin constrângere, le consumă până la descompunerea sa. Pentru a evalua rănile adânci ale unui război, vom analiza, prin metoda scenariilor, cazul unei societăți atacate, dar care și-a salvat statul (dat fiind că, în prezentul democratic caracteristic umanității, în general, anihilarea unei populații și chiar a statului său este improbabilă). Vom elabora un scenariu în care vom evalua situația unui stat-victimă, supus unei presiuni imense de către un agresor învecinat, în cadrul unui conflict militar.
Regres demografic
La sfârșitul războiului, statul atacat se confruntă cu realitatea dispariției unui segment important al populației sale și, implicit, cu perspectiva regresului demografic major. Au murit numeroși cetățeni, atât militari în efortul autodefensiv, cât și civili ca victime colaterale. Au fost și mulți răniți, care, deși au supraviețuit, au devenit indisponibili socio-economic din cauza invalidității totale sau parțiale. Dintre militarii și civilii rămași în viață în teritoriile ocupate de către inamic, unii au fost capturați ca prizonieri, iar alții, deportați. Populația s-a refugiat masiv, fie spre regiunile interne neafectate de conflict, fie în străinătate. Fluxul migrator a fost compus, preponderent, din persoane vulnerabile: femei, copii și vârstnici. În schimb, majoritatea bărbaților au fost mobilizați pe front contra agresorului ori pentru a îndeplini sarcini conexe (pază și protecție, antrenamente, industria militară etc.).
Războiul a provocat separarea multor familii care nu au mai putut contribui la asigurarea potențialului reproductiv. Din cauza incertitudinii existențiale și a condițiilor socio-economice specifice războiului, cuplurile care au rămas împreună în țară au evitat concepția și au replanificat ori au abandonat ideea de a avea copii. Precaritatea prezentului și a viitorului pe termen nedefinit a scăzut rata nupțialității, în condițiile în care căsătoria formează mediul optim pentru nașterea și creșterea copiilor de către ambii părinți. Cupluri tinere, cu grad ridicat de fertilitate, au amânat ori au renunțat să se mai căsătorească. Pentru că au murit mulți bărbați în război, femei tinere își caută soți/parteneri în străinătate. Cetățenii care au plecat în afara țării trebuie să se hotărască dacă se mai întorc vreodată. Familiile cu ambii părinți refugiați au tendința de a emigra definitiv, mai ales dacă sunt însoțiți de minori ori li s-au născut copii în străinătate.
Stare de precaritate
Statul constată, la finalul confruntării armate, că s-au înregistrat și foarte multe victime colaterale provocate de generalizarea fenomenului de subdezvoltare. În timpul războiului, sărăcia s-a înrădăcinat adânc în țară și sunt regiuni unde populația încă trăiește în condiții grele și riscă să sufere de foamete. Există numeroase familii vulnerabile ce nu își pot procura hrana și nu au nici măcar adăpost. Din cauza sărăciei, au apărut și s-au răspândit boli grave care au răpus o mulțime oameni. Sunt epidemii dificil de controlat și eradicat, active ca focare de infecție, responsabile de mortalitate extinsă. S-a creat o stare de precaritate socio-economică generală, dar care se manifestă, în special, în fostele zone de conflict, unde trebuie îndepărtate și efectele acțiunii militare prin deminare, decontaminare etc. Situația este gravă și în fostele teritorii ocupate, unde agresorul a exploatat intens resursele locale.
Există și o precaritate instituțională deoarece statul a funcționat pe baza unei structuri hipercentralizate concepute pentru a susține obiectivele militare. Sistemul politico-administrativ continuă să acționeze temporar sub comanda ierarhiei militare (de regulă, până la scrutinul electoral) și necesită timp pentru a fi resetat ca să își realizeze atribuțiile specifice și să gestioneze eficient problemele socio-economice. Pe fondul destructurării ordinii, s-au creat rețele de corupție din rândul cărora s-a format clasa influentă a îmbogățiților de război (prin deturnarea contractelor cu statul și a ajutoarelor internaționale). Autoritățile dețin o capacitate limitată de intervenție în fostele teritorii ocupate și de conflict unde infrastructura administrativă a fost afectată masiv. În aceste zone, activează rețele informale extinse, în special de criminalitate organizată, și grupuri loiale inamicului ce se opun autorităților, inclusiv prin rezistență armată.
Dificultăți economice
Statul este incapabil să reacționeze economic imediat pentru a rezolva problema socială deoarece i-a fost afectată sever baza agricolă și industrială (terenuri fertile, fabrici, uzine). În plus, serviciile de alimentație, medicale și de utilitate publică (apă potabilă, energie electrică și termică, salubritate, transport etc.) i-au fost distruse total sau parțial în zonele de conflict și funcționează deficitar în aproape tot restul țării. Războiul i-a limitat circuitele comerciale pe relația producători – consumatori și fluxurile de transport prin degradarea infrastructurii (rutiere, feroviare, navale, aeriene). I-au mai fost închise ori restrânse și multe afaceri private din diverse domenii ce alimentau economia (construcții, asigurări, financiar-bancar). S-a devalorizat moneda și a explodat inflația prin creșterea generalizată a prețurilor, mai ales, pe fondul penuriei bunurilor de consum, și scăderea puterii de cumpărare.
Dispariția unor sectoare economice sau reducerea activității lor a crescut rata șomajului, ce sporește în urma demobilizării, întrucât trebuie încadrați și soldații. Este nevoie de atragerea de forță de muncă din străinătate pentru a suplini pierderea suferită în război și a contribui la reconstrucția țării. Sistemul asigurărilor sociale se situează la limita colapsului din cauza situației economice precare și a dezechilibrului provocat de scăderea veniturilor și creșterea cheltuielilor în beneficiul văduvelor, orfanilor, invalizilor etc. Statul întâmpină dificultăți în repornirea economiei, a cărei industrie a activat prioritar pentru a susține efortul militar. Șomajul nu poate fi absorbit rapid și stimulează fluxuri de imigranți economici reprezentând segmente dinamice ale populației (de regulă, tineri profesioniști). Deficitul este greu de compensat deoarece procesul educativ și de formare profesională se află în întârziere, fiind întrerupt pe timp de război.
Populație radicalizată
Războiul a provocat foarte multă suferință în rândul populației atât la nivel colectiv, cât și individual. Sunt numeroși cetățeni care și-au pierdut rudele și prietenii, le-au fost distruse casele și averile ori au suferit abuzuri din partea inamicului. Este o societate radicalizată care solicită justiție pe plan extern, prin aplicarea de sancțiuni (politice, juridice, economice) statului agresor. La nivel intern, se cere eradicarea rețelelor de corupție și de criminalitate organizată, inclusiv pedepsirea exemplară a exponenților acestor structuri ilegale care au profitat de conflictul militar pentru a prospera. O țintă a discursului radical îi vizează pe îmbogățiți de război care și-au ascuns averile ilicite în străinătate. Se solicită vehement sancționarea penală și a factorilor politici și militari ale căror decizii eronate au implicat costuri teritoriale, umane și materiale pe timpul confruntării armate.
Cel mai tare, furia populației îi vizează pe colaboratorii care au pactizat cu inamicul, cerându-se pedepsirea lor severă. Cetățenii sunt ostili grupurilor cu origine etno-lingvistică și religioasă aparținând statului agresor și celor colonizate pentru a modifica structura demografică în teritoriile ocupate. Fiind percepute ca o amenințare, se reclamă expulzarea acestor comunități sau limitarea drepturilor acordate. Radicalismul alimentează și frustrările naționaliste ce se manifestă virulent împotriva oricărei minorități. Apar mișcări ce acționează pentru realizarea unei justiții publice (subiective), generând tensiuni sociale. Clasa politică își asumă linia radicală și populistă dominantă în societate și în diaspora, mai ales printre refugiații de război. Contextul accentuează profilul organizațiilor extremiste și paramilitare ce urmăresc să obțină puterea, inclusiv prin forță. Societatea, profund radicalizată și polarizată, se confruntă cu riscul izbucnirii războiului civil.
Pace necesară
Vindecarea statului atacat de rănile războiului depinde foarte mult de pacea pe care reușește să o obțină. Dacă pacea este definitivă sau temporară, respectiv dacă elimină sau doar amână perspectiva reizbucnirii războiului cu statul agresor. Sub o pace fragilă, procesul de reconstrucție înregistrează un ritm lent, deoarece statul atacat este nevoit să își dezvolte permanent capacitatea de a riposta militar contra agresiunii iminente. Astfel, alocă, în mod constant și masiv, resurse pentru întreținerea și înzestrarea armatei, susținerea industriei militare și a acțiunilor de propagandă. Statul dispune de bugete limitate pentru refacerea infrastructurii administrative și a rețelei de transport, redresarea sectorului agricol și industrial, repornirea afacerilor și a sistemului financiar-bancar, refacerea serviciilor medicale, de alimentație și utilitate publică, reluarea activităților din domeniul cultural-educațional.
Sub o pace fragilă, starea de precaritate, moștenită din vremea războiului, se prelungește, amenințând stabilitatea internă. Populația este nemulțumită din cauza sacrificiilor socio-economice pe care trebuie să le îndure în continuare. Se mențin restricțiile ce limitează exercitarea unor drepturi și libertăți civile (deplasarea prin țară și organizarea de întruniri), concomitent cu activitățile militare în care sunt angrenați cetățenii (exerciții de mobilizare și alarmare). Nu există perspectiva imediată a revenirii la starea de normalitate specifică democrației prin deradicalizarea masivă a societății, dispariția populismului, eliminarea influenței factorului militar în sfera politică și combaterea eficientă a corupției și criminalității. Procesul de reconstrucție se derulează anevoios, stimulând migrația în continuare și descurajând cetățenii refugiați în străinătate să ia hotărârea de a reveni în țară.
Reconciliere problematică
Stabilirea unei păci definitive sau temporare este determinată de rezultatul final al confruntării armate și al negocierilor diplomatice, respectiv de profunzimea consensului realizat. Fiecare beligerant este interesat să obțină o victorie decisivă pentru a-și impune total condițiile de pace. Însă într-un conflict violent și prelungit ce evoluează spre impas există tendința părților de înghețare a lui. Dacă statului atacat i-au fost ocupate teritorii, va urmări să își ia revanșa în perspectivă și, în mod cert, se conturează această opțiune atunci când a suferit pierderi teritoriale majore. Este cazul regiunilor masiv populate (în special, cu grupuri ce formează majoritatea etno-lingvistică sau religioasă în statul atacat), abundente în resurse naturale, cu acces la axe ori zone strategice (terestre, maritime). La rândul său, dacă nu și-a impus controlul în teritoriile revendicate, statul agresor va urmări să își reia expansiunea în viitor.
În această situație, pacea nu este nici măcar temporară, ci aparentă, și se exprimă ca armistițiu ce marchează oprirea, pentru o perioadă relativ nedeterminată, a ostilităților militare. Există multiple situații care confirmă că starea de război continuă să se manifeste ca realitate pe timp de pace. Nu este semnat un tratat agreat de ambele părți sau care să beneficieze de garanții solide la nivel internațional. Este implementat un mecanism dificil de reglementare a disputelor ce permite invocarea de pretexte pentru a nu-l respecta. Statele se acuză reciproc de acțiuni ostile (spionaj, sabotaj, dezinformare), se înarmează masiv, stabilesc parteneriate cu puteri rivale celeilalte țări, refuză să coopereze (politic, cultural, economic, protecția minorităților) și nu sunt dispuse la gesturi minime de reconciliere (eliberarea de prizonieri, repatrierea cetățenilor deportați, restituirea de bunuri confiscate etc.).
Opțiuni strategice
Statul atacat are opțiunea de a-și restarta, în plan istoric, relațiile cu agresorul pentru a coexista pașnic. În acest sens, mizează pe asumarea responsabilității din partea statului agresor și pe implicarea lui în reconstrucție. Astfel, se creează o bază solidă pentru lansarea unui proces credibil de cooperare amplă ce asigură stabilitatea în mod durabil. Se dezvoltă un mecanism complex ce funcționează prin intermediul unor structuri comune de integrare în multiple planuri. Inițial, colaborarea se efectuează în scop pragmatic, respectiv în diverse sectoare economice (comerț, transporturi, financiar-bancar). Se continuă imediat în zone cu nivel minim sau inexistent de adversitate, prin semnarea de acorduri cu profil cultural (artistic, educativ, sportiv). Ulterior, pe fondul creșterii nivelului de încredere reciprocă, se extinde, gradual, spre parteneriate realizate în domenii strategice (politic, militar).
Însă cu cât războiul a fost mai distrugător și i-a provocat mai multă suferință (mai ales prin acte genocidare), cu atât este mai greu pentru statul atacat să se împace cu agresorul. Nu acceptă o pace care nu se semnează în condițiile sale și care să îi poată vindeca pe deplin rănile adânci. Se așterne o pace aparentă pentru că statul atacat nu mai are încredere deloc în agresor. Iar reconcilierea devine imposibilă atunci când se confruntă cu perspectiva de a redeveni victima agresiunii ori este nevoit să își restabilească integritatea teritorială. În acest context, pentru a-și consolida securitatea, statul atacat interpretează rolul dinamic al unui actor foarte activ pe scena internațională. Inevitabil, optează pentru parteneriate extinse și chiar alianțe semnate cu puteri aflate în competiție strategică cu statul agresor. Mizează pe obținerea de resurse materiale și financiare de la parteneri sau aliați pentru reconstrucția țării și dotarea armatei.
Curs previzionat
Analizei bazate pe metoda scenariilor i se asociază o listă cu indicatori pentru a monitoriza evoluția prin care să ni se confirme sau infirme cursul situației previzionate. În scenariul nostru, indicatorii ce măsoară starea de sănătate a statului atacat și, implicit, șansele lui de supraviețuire sunt legați de cele două elemente definitorii existențial: populația și teritoriul. Astfel, este necesar ca statul atacat să oprească imediat hemoragia demografică și să se recupereze teritorial complet (în special, prin reintegrarea zonelor cu relevanță strategică). Dacă și-a recuperat teritoriul, trebuie să fie capabil să riposteze eficient în cazul reinvadării lui în viitor. Iar dacă nu a reușit, trebuie să se reinventeze strategic, să se adapteze la realitatea păcii rezultate la sfârșitul războiului. Să accepte reconcilierea ori să se pregătească de revanșă, acționând militar sau diplomatic la momentul oportun.
După război, statul atacat are nevoie de orice fel de pace, pentru a beneficia de un timp de odihnă în care rănile adânci i se pot vindeca mai ușor, în liniște. De succesul rezolvării problemelor moștenite depind revirimentul demografic și consolidarea autorității, mai ales în fostele zone ocupate și de conflict. Reconstrucția necesită consens național (politic, social) și implică asigurarea stabilității interne prin combaterea subdezvoltării, asumarea democrației, deradicalizarea populației, integrarea comunităților percepute ca ostile, stoparea fluxului migrator și întoarcerea refugiaților, asigurarea funcționării justiției, administrației, economiei, infrastructurii și serviciilor publice. Similar desfășurării războiului și păcii încheiate, reconstrucția depinde masiv de susținere externă, realizată prin reconciliere și obținerea de finanțare din partea inamicului sau prin accesarea de garanții de securitate de la parteneri contra agresorului și sprijin în sancționarea lui.
Abstract
The scenario of a victim state in a difficult situation at the end of a destructive war is presented. It faces demographic regression, a radicalized population, social and institutional vulnerabilities and economic difficulties. The peace obtained after a prolonged and violent war is not certain and reconciliation with the aggressor is not assured. The reconstruction depends on the capacity of the victim state to achieve internal stability and to obtain security guarantees and external financing.
Autori: F.B. Suciu și prof. univ. dr. Ionel Muntele (Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie)
