În fundamentarea analizei prin raportare la un spaţiu geografic, este necesar să se calculeze şi impactul produs de factorul civilizaţional la nivel strategic. Civilizația reprezintă un ansamblu de valori creat prin afirmarea umană în plan material şi spiritual – cultural, exprimând suma progreselor şi gradul de dezvoltare. Trăgându-şi seva din rădăcinile existenței biologice şi istorice a omului, alcătuiește un trunchi comun din care au crescut, ca niște lăstari, sisteme de valori ce s-au ramificat continuu. Sistemele, viguroase istoric, au rezistat şi s-au extins geografic, formând civilizații cu o identitate distinctă (mesopotamiană, egipteană, greco-romană, amerindiană, bizantină), iar unele au supravieţuit până în prezent (chineză, indiană, arabă, occidentală). Aceste civilizații au interferat şi, prin interacțiunea lor, au contribuit la modelarea şi perfecționarea continuă a valorilor societăţii umane.
Contactul inter-civilizațional, pacifist sau violent, a favorizat influenţa reciprocă în grade diferite. Frecvent, procesul de interferență a implicat afirmarea unei civilizații în raport cu cealaltă. Aculturarea s-a produs mai ușor în plan material (imitarea de tehnici, invenții) şi mai greu la nivel spiritual – cultural (artistic, politic, filozofic, lingvistic, religios). În prezent, umanitatea este marcată de expansiunea globală a civilizației occidentale, datorită progresului tehnologic specific revoluției industriale. Astfel, începând cu Epoca Modernă, valorile materiale occidentale au fost acceptate gradual, benevol şi cvasi-total la nivel mondial, dar nu şi cele spiritual – culturale. Sub acest unghi, vom analiza Coreea, privind-o ca un ansamblu geografic şi etno-lingvistic unitar, cu apartenență istorică la civilizația chineză, însă divizată politic în contextul extinderii civilizației occidentale în Asia de Est.
Evoluţia geoistorică
Peninsula Coreeană reprezintă un spaţiu foarte bine delimitat natural ce o personalizează nu doar geografic, ci şi etnic, şi cultural în Asia de Est. În vest, sud şi est, peninsula are acces la apele maritime ale Oceanului Pacific (Marea Galbenă, Marea Chinei de Est şi Marea Japoniei). În nord, ansamblul coreean este separat de China şi de Rusia prin bariere montane şi fluviale. Extremitatea sudică a peninsulei se situează în imediata proximitate a Japoniei şi a lanțului său de insule – Ryukyu, care se întinde până în apropierea Taiwanului. Vestul peninsulei este acoperit de câmpii litorale, iar estul, fragmentat de munți împăduriți, dispuși, de regulă, pe direcția nord – sud. Climatul este temperat musonic, cu variații sezoniere foarte mari în care iernile sunt relativ reci, iar verile, călduroase şi umede. Peninsula este afectată, periodic, de manifestarea furtunilor tropicale (taifunuri) specifice arealului pacific.
Aria de etnogeneză a coreenilor excedează cadrul peninsular, fiind situată în Manciuria sau Siberia, de unde au migrat şi s-au refugiat în spaţiul actual. Adaptântu-se la specificul climatic şi de relief, compartimentat de numeroase văi, câmpii litorale, depresiuni intramontane, masive împădurite, coreenii au creat un sistem economic caracteristic Asiei de Est, bazat pe cultivarea orezului şi exploatarea bambusului. Fragmentarea geografică nu a favorizat acţiunea puterilor externe de a domina absolut şi/sau durabil peninsula, însă a afectat coeziunea internă. A permis dezvoltarea şi manifestarea unor forțe locale ce au produs constant diversitate politico-militară. Aceste particularități, coagulate în jurul nucleelor locale, au generat conflicte interne ce au complicat procesul de unificare teritorială şi au avantajat puterile externe care au intervenit în peninsulă, pentru a-şi extinde influenţa, prin exploatarea divergențelor.
Influenţa chineză
În pofida fragmentării geografice şi politice, exploatând specificul reliefului, coreenii şi-au menținut unitatea culturală. Căile deschise de-a lungul râurilor şi țărmurilor le-au permis să îşi conserve identitatea etno-lingvistică şi să îşi creeze un sistem cultural distinct în interiorul civilizației chineze în care s-au integrat. Particularitățile locale au coagulat timpuriu nucleele politice pe direcția nord-sud: iniţial, Gojoseon, respectiv Jin, iar, ulterior, Goguryeo (37 î.Hr.), respectiv Silla (53 î.Hr.) şi Paekche (18 î.Hr.). China a susţinut, în această fază istorică, regatele din sud, Jin şi Silla, pe considerente strategice, din cauza extinderii în afara peninsulei, spre Manciuria, a statelor din nord, Gojoseon şi Goguryeo (inclusiv succesorul lui, Balhae). Intervenind, China a impus în avantajul său şi un echilibru de forțe în spaţiul coreean, deoarece regatele din nord erau mai puternice decât cele din sud.
Susţinerea chineză a fost motivată şi de dinamismul regatelor din sud, cu un profil maritim accentuat. Aceste regate, foarte active în comerț, au constituit poarta majoră de acces a civilizației chineze nu doar în peninsulă, ci la nivel regional. Valorile sale au fost acceptate şi exportate în Asia de Est, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu budismul şi confucianismul, însușite, de către statul Paekche, şi răspândite în Japonia. Sprijinul chinez a fost valorificat politico-militar de regatul din sud – Silla (668), în jurul căruia s-a realizat unificarea teritorială cvasi-totală a peninsulei (exceptând Balhae). Ulterior, pe fondul abandonării expansionismului spre Manciuria, regatul din nord – Goryeo – a unificat complet teritoriul (936). Astfel, s-a clădit un stat unitar coreean solid, în care dinastiei Goryeo i-a succedat dinastia Joseon (1392), iar budismul a fost înlocuit, ca religie oficială, cu neoconfucianismul.
Specificul coreean
Regatele coreene au fost integrate durabil atât în spaţiul civilizaţional, cât şi în sfera de influenţă politico-militară chineză. Însă integrarea nu a fost absolută, pentru că specificul local a generat nuanțe multiple. Cadrul geografic izolat le-a permis coreenilor, mai apropiaţi etno-lingvistic de tunguso-manciurieni, şi nu de chinezi, să îşi conserve valorile culturale definitorii. Deşi au adoptat budismul, confucianismul şi taoismul din China, nu au renunțat la religia lor ancestrală de tip șamanist. Iar, budismul şi confucianismul, cu toate că au devenit religie, respectiv ideologie oficială, s-au afirmat sub o formă originală, coreeană (inclusiv taoismul se practică diferit). Pe baza sistemului logografic chinez şi-au conceput o scriere distinctă, mai potrivită limbii lor de tip aglutinat. Particularismul coreean s-a evidențiat şi în arhitectură, ceramică, vestimentație, artă culinară, obiceiuri etc.
Coreenii s-au opus dominație politico-militare a peninsulei de către puterile vecine, pentru a-şi urma destinul istoric. S-au împotrivit Chinei încă din vremea în care dinastia Han a învins Gojoseon (118 î.Hr.) şi i-a ocupat teritoriile din nord. La rândul său, deşi doar datorită dinastiei Tang a învins Goguryeo şi a unificat peninsula aproape în întregime, Silla s-a angajat în conflict cu China, pentru a-şi apăra granița în nord (668 – 676). Odată cu întemeierea regatului şi unificarea deplină a Coreei, Goryeo a acţionat preponderent independent, iar vasalitatea a avut un caracter excepţional în timpul dinastiei Yuan, de origine mongolă (1271 – 1356). Regatul Joseon a fost inclus în sistemul de relaţii tributare al Chinei sub dinastiile Ming şi Qing (1401 – 1895), beneficiind, însă, de autonomie consistentă. Ulterior ocupării şi anexării acestui regat de către Japonia (1910), coreenii s-au opus prin rezistenţă armată şi imperiului nipon.
Impactul occidental
În Epoca Modernă, prin extinderea globală a imperiilor coloniale, Occidentul a stabilit un contact maritim cu Asia de Est, mai sigur decât cel terestru, activ din Antichitate. Interferența nu a implicat exclusiv o civilizaţie receptoare şi una donatoare, aşa cum s-ar putea crede, dată fiind superioritatea tehnologică a Occidentului. Şi Europa a fost influențată în cadrul schimburilor cu Asia de Est, atât la nivel tehnic (de pildă, încă din Evul Mediu, a preluat invenții ca praful de puşcă, busola, hârtia), cât şi cultural (de exemplu, în plină Epocă Modernă, s-au creat opere artistice occidentale conținând teme şi stiluri de exprimare specifice ariei civilizaționale chineze). Trebuie avut în vedere şi că Occidentul nu a fost singura civilizaţie care a modelat istoric, profund şi durabil Asia de Est, ci a existat un import cultural, în Antichitate, din Asia de Sud (de pildă, budismul, originar din India, s-a extins şi impus în China).
Superioritatea tehnologică occidentală, datorată şi aportului civilizațional chinez, a fost valorificată militar în Europa, contribuind la expansiunea globală a influenței sale. China şi Japonia s-au erodat ca puteri dominante în Asia de Est, pe fondul avansului maritim înregistrat de Occident: iniţial, prin imperiile coloniale (portughez, spaniol, olandez, francez, britanic), iar ulterior, prin SUA, o putere activă în Pacific. O contribuție în promovarea valorilor occidentale a avut şi Japonia care, în epoca Meiji, şi le-a asumat parțial. A existat şi un aport al Rusiei (devenită URSS), o putere continentală eurasiatică, integrată tehnic şi cultural, dar nu şi politic, şi spiritual, în civilizația occidentală, care s-a extins terestru în defavoarea Chinei. Astfel, Peninsula Coreeană, cu apartenență istorică la civilizația chineză, a suportat influenţa occidentală din direcția puterilor europene, SUA, Rusiei şi Japoniei.
Izolaționismul accentuat
Pentru a se menține la putere, elitele din Asia de Est au adoptat izolaționismul statal şi societal ca strategie pentru a se proteja de presiunea occidentală. Izolaționismul s-a conturat ca politică internă în China ca reacție la dominația mongolă, încă din timpul dinastiei Ming (1434), fiind aplicată imediat ulterior şi în relația cu factorul extern. Această linie, continuată sub dinastia Qing, a fost influențată de neo-confucianismul etnocentrist, bazat pe conservarea valorilor tradiționale, şi s-a bucurat şi de sprijin popular. Izolaționismul s-a extins din centru spre periferia spațiului civilizaţional chinez, instalându-se şi în arhipelagul nipon, odată cu epoca Edo (1603), dar şi în Peninsula Coreeană. Necesitatea autoprotecției era indusă de expunerea geografică a Asiei de Est în faţa puterii maritime a Occidentului. Izolaționismul nu s-a manifestat absolut, contactul cu Occidentul fiind menținut la nivel comercial, chiar dacă a avut un caracter limitat.
În Coreea, unde aristocrația a impus neoconfucianismul, regatul Joseon şi-a asumat o politică extremă. S-a izolat extern nu doar în raport cu Occidentul, ci şi în interiorul civilizației chineze faţă de puterile vecine. Acest comportament era justificat de amenințarea resimțită de regat în timpul invaziei japoneze (1592 – 1598) şi în timpul dinastiei Qing, de origine manciuriană (1636), care a urcat imediat pe tronul Chinei. Valorile occidentale au fost respinse şi de țărănime, care, de pildă, a aderat şi la cheondoism (1812), un sincretism religios, bazat pe șamanism, şi incluzând credințe taoiste şi budiste, ce se împotrivea răspândirii creștinismului. În era Meiji (1868), conservându-şi sistemul politic şi cultural, Japonia a abandonat izolaționismul şi s-a modernizat tehnologic, imitând Occidentul. A progresat rapid şi şi-a extins influenţa în peninsulă, în detrimentul Chinei, obligând Coreea să renunțe la izolaționism.
Importanţa geostrategică
Situată la intersecția a trei puteri majore – China, Japonia şi Rusia, Peninsula Coreeană formează un spaţiu geostrategic valoros. Este un pilon ce asigură exercitarea influenței în zona de coastă şi maritimă a Asiei de Est şi limitează Rusiei accesul la apele calde ale Pacificului. În istorie, a intermediat legăturile comerciale şi culturale sino-japoneze, dar a fost exploatată şi ca platformă pentru expansiunea politico-militară atât dinspre China continentală spre arhipelagul nipon, cât şi în sens invers. De pildă, din extremitatea sudică a Coreei, dinastia Yuan a invadat Japonia (1274), fiind oprită doar de forța taifunului. Ulterior, Japonia a pornit un război pentru a folosi peninsula ca bază de cucerire a Chinei din timpul dinastiei Ming (1592), fiind înfrântă numai de efortul conjugat sino-coreean. Învingând China (1895) şi Rusia (1905), Japonia a ocupat Coreea (1910) şi s-a extins în partea continentală a Asiei de Est.
Controlând peninsula, Japonia a devenit puterea dominantă în Asia de Est, statut consolidat după prima conflagrație mondială, iar China a căzut pradă războiului civil (1927). În urma conflictului, sfârșit cu victoria comunistă şi retragerea forțelor naționaliste în Taiwan (1949), China continentală s-a apropiat de heghemonul din Heartland (URSS). Între timp, Japonia a profitat de vulnerabilitatea Chinei şi s-a extins pe teritoriul său, iar, în ultimul război mondial, a cucerit aproape toate coloniile europene din Asia de Est şi Sud-Est. Înfrântă (1945) şi redusă la arhipelagul său, Japonia a adoptat democrația occidentală şi s-a aliat cu SUA, care controlau Rimlandul. Pe fondul tensiunilor dintre URSS şi SUA, în Peninsula Coreeană a izbucnit un război civil care a divizat țara (1953) între nordul predominant continental, inclus în sfera de influenţă a Heartlandului, şi sudul, cu profil maritim, integrat în Rimland.
Coreea de Sud
În sudul peninsulei, s-a format Republica Coreea, care, similar Japoniei, s-a orientat spre civilizația occidentală. Coreea de Sud a adoptat sistemul politic occidental, însă parcursul democratic a fost afectat temporar de manifestări autoritariste. A aderat la formule occidentale de securitate dintre care se remarcă alianţa extinsă cu SUA. Deşi în strategia regională a Occidentului este integrată şi Japonia, reconcilierea ţării cu imperiul vecin evoluează lent din cauza tensiunilor istorice generate de ocupația niponă. Coreea de Sud s-a dezvoltat iniţial prin imitarea tehnicii occidentale, pentru a-şi crește ramurile industriale, iar ulterior, a creat tehnologie avansată. Limba engleză este larg răspândită în societate şi folosită în educație şi în uzul cotidian (s-a format un stil lingvistic propriu – Konglish). Influenţa occidentală s-a resimțit puternic în multiple domenii culturale: muzică, vestimentație, sport etc.
Valorile specifice nu au fost abandonate, iar obiceiurile şi credințele tradiționale (șamanismul, budismul) continuă să marcheze viața sud-coreenilor. În plus, valorile occidentale sunt frecvent trecute prin filtrul coreean, favorizând sincretismul. Aşa se întâmplă, de pildă, în artă, unde sunt preluate stiluri occidentale de exprimare pe fondul unor teme coreene sau invers. Sunt indicatori ce relevă o integrare mai profundă în civilizația occidentală a Coreei de Sud decât a Japoniei. De exemplu, creștinismul, compus din totalul confesiunilor sale, a devenit principala religie a ţării, în contextul diminuării influenței neo-confucianismului. Tabloul este foarte complex cu nuanțe diverse rezultate din interacțiunea civilizației occidentale şi cea chineză. Nici măcar economic situaţia nu poate fi simplificată, în condițiile în care China şi SUA sunt, în ordine, principalii parteneri de import şi export ai Coreei de Sud.
Coreea de Nord
În nordul peninsulei, a fost proclamată (în 1948) Republica Democratică Populară Coreeană, care, iniţial, sub influenţa URSS, şi-a asumat ideologia comunistă de tip stalinist. Ulterior, pe fondul tensiunilor sino-sovietice Coreea de Nord s-a poziționat, oficial, neutru. Din punct de vedere ideologic, similar Chinei, şi-a afirmat particularitatea în spaţiul comunist. Coreea de Nord a adoptat ideologia juche în care, prin conservarea unor principii comuniste, au fost valorificate, sincretic, elemente din neo-confucianism (de pildă, ideea puterii absolute a suveranului care conduce în baza mandatului celest) şi cheondoism (există un partid legal cu această doctrină). Coreea de Nord s-a distanțat şi de China care şi-a menținut regimul politic comunist, dar şi-a asumat valori din liberalismul economic. Astfel, în mod constant, Coreea de Nord s-a autoizolat politic şi economic, iar ideologia juche a devenit mai importantă decât comunismul.
Disoluția comunismului la nivel global a afectat economic Coreea de Nord, care şi-a accentuat autoizolarea strategică. Juche s-a impus ca o formă de autoapărare, bazată pe îndoctrinare, autarhie şi militarizare (inclusiv, nucleară). La nivel extern, Coreea de Nord evită relațiile cu Occidentul (în special cu SUA, Japonia şi Coreea de Sud, state considerate inamici strategici), se implică minim în organismele internaționale şi menține legături cu un număr redus de ţări (Rusia, China). În urma prăbușirii URSS, China a devenit aproape singurul partener comercial al Coreei de Nord, însă în contextul conflictului din Ucraina, Rusia și-ar putea recăpăta importanța în raporturile bilaterale. Pe plan intern, valorile occidentale sunt contestate, restricționate, prohibite şi sancționate, fiind controlat consumul de produse din artă și modă (filme, muzică, vestimentație, tunsoare) şi mijloacele de difuzare şi promovare a lor (internet, radio-tv, limbi străine).
Falia civilizațională
În prezent, deşi formează un spaţiu unitar etno-lingvistic, Peninsula Coreeană este divizată politico-militar de conflictul nord – sud, corespondentul prezent al confruntărilor dintre Gojoseon – Jin şi Goguryeo – Silla / Paekche. De pildă, în acest conflict, Coreea de Nord ar putea să se identifice cu războinicul stat Goguryeo, iar Coreea de Sud, cu regatul comercial Paekche. Însă, Coreea de Nord se identifică oficial ca succesoarea Joseon, un regat ancorat în civilizația chineză, bazat pe autoizolare şi centralizarea puterii, prin care a desăvârșit unificarea peninsulei, iar Coreea de Sud îşi asumă cu precădere moștenirea Silla, sub care a început acest proces. S-a format o falie geostrategică, ale cărei tensiuni generate de nucleele politico – militare coagulate, în trecut, pe axa nord – sud, au fost accentuate, în istoria recentă, de competiţia dintre puteri pentru supremație mondială (iniţial URSS – SUA, şi ulterior, China – SUA).
Falia geostrategică este dublată de o falie civilizațională cu originea în finalul epocii Joseon. Autoizolarea a asigurat pacea internă, însă a cauzat stagnarea socio-economică a regatului în raport cu progresul indus de expansiunea Occidentului în Asia de Est. Pe acest fond, s-au format două curente antagonice în Coreea: de refuz, respectiv de acceptare a valorilor occidentale. Deşi conflictul interstatal nord – sud are rădăcini istorice adânci, s-a dezvoltat o realitate ce îl particularizează în contemporaneitate. Astfel, războaiele din trecut pentru unificarea peninsulei aveau strict o motivație politico-economică, însă confruntarea prezentă dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud se poartă şi într-o dimensiune civilizațională, care amplifică intensitatea tensiunii geostrategice, alimentează divizarea teritorială şi poate eroda, în timp, unitatea culturală (de pildă, au apărut deja diferențe lingvistice în vocabular şi scriere).
Abstract
In the strategic evaluation of a geographical space, it is necessary to calculate the impact produced by the civilization factor. The case of the Korean Peninsula is analyzed by reference to its historical links to Chinese civilization and the impact of the expansion of Western civilization in East Asia. The current tensions generated by the geostrategic fault in the Korean Peninsula, induced by the political-military nuclei coagulated on the north – south axis and accentuated by the competition for supremacy between the world powers, is doubled by a civilizational fault produced by the conflict regarding the refusal or acceptance of Western values.
F.B. Suciu și prof. univ. dr. Ionel Muntele (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie)
