Analistul digital. Informaţii la minut

Evoluţia tehnologiei şi creșterea numărului de aplicaţii software destinate diverselor domenii de activitate ne permit să ne imaginăm cum va arata activitatea de culegere a datelor într-un orizont de timp apropiat sau mediu. Rămâne, totuși, să clarificăm în ce măsură modul de obţinere a informaţiilor prin mijloacele tehnologiei moderne va…
Vezi articol
Share

Managementul strategic al riscurilor de securitate

Riscurile de securitate constituie expresia realităţii ostile a mediului natural şi antropic în care se formează şi se dezvoltă un stat. Reprezintă stări de pericol grave, cu grad variabil de probabilitate, dar care, în cazul producerii, afectează domenii esenţiale (social, economic, militar, ecologic etc.) pentru funcţionarea instituţională a statului sau…
Vezi articol
Share

Măsuri de protecție împotriva manipulării

Evoluțiile internaționale recente, socio-economice, culturale și organizaționale, precum și schimbările neanticipate impuse de apariţia pandemiei, au adus în prim-plan, mai mult decât în perioadele anterioare, necesitatea adoptării unor modele care să permită menținerea (și de ce nu, creșterea) eficienței indivizilor, organizațiilor, instituțiilor și statelor în atingerea obiectivelor. Începutul secolului XXI…
Vezi articol
Share

Nevoia de emoţie. Mecanica zvonului

Epoca orwelliană, materializată într-o realitate ce le pare unora derivată din romanul distopic „1984”, este marcată, printre altele de o infectare a mentalului colectiv de un virus mai insidios decât cele biologice: ştirile false, artificiale, concepute şi prelucrate într-un scop precis, consacrate drept fake news. O definiţie primară ar stabili…
Vezi articol
Share

Supravegherea tehnică. Arta descoperirii secretelor

Serviciile secrete caută acele informaţii pe care adversarii încearcă din răsputeri să le ascundă. Sub lacăte, sub sisteme de siguranţă, sub cifrări complexe, sub tăcere. Serviciile de informaţii încearcă să obţină dovezi de necontestat ale planurilor puse la cale în cele mai conspirate moduri cu putinţă. Este nevoie de imaginaţie…
Vezi articol
Share