Politica de securitate adoptată la nivelul Uniunii Europene izvorăște din profunda conștientizare a actorilor statali componenți că, în absența unui sistem multilateral eficient de cooperare inter, intrastatală, instituțională, nu se poate asigura climatul necesar progresului global. Ea urmează două linii directoare, trasate, pe de o parte, de conceptul de “responsabilitate de a proteja”, adoptat de O.N.U. și, pe de o alta, de cel de “securitate a persoanei” care acordă prioritate individului și nu statului.
În acest context, în Strategia Europeană de Securitate, adoptată la data de 12 decembrie 2003, sub titlul “O Europă mai sigură într-o lume mai bună”, sunt definite “amenințările cheie”, a căror prevenire, susținută prin aportul consecvent al serviciilor specializate, reprezintă rațiunea de a exista a întregii arhitecturi europene de securitate.
Pentru a elimina forțele care promovează principii și atitudini dăunătoare mediului de securitate regional și transatlantic – perpetuând terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, imposibilitatea recuperării în urma eșecului statal, criminalitatea organizată – experții europeni în materie de securitate propun o abordare complexă a problemelor generate de neglijarea unor semnale minimale anticipative. Întrucât niciuna dintre noile amenințări, în raport cu cele manifestate în timpul Războiului Rece, nu este pur militară, contracararea acestora necesită “o combinație/un mix de instrumente”.
Proliferarea
Poate fi urmărită prin controlul exporturilor și eliminată prin exercitarea unor presiuni la nivel politic, economic și de altă natură, în paralel cu abordarea cauzelor politice determinante.
Terorismul
Considerat o amenințare strategică cu grad exponențial de extindere favorizată de operațiuni complexe specifice criminalității organizate, poate fi eradicat prin implementarea unor strategii acționale conjugate care să implice simultan serviciile de informații, organele polițienești, judiciare, militare.
Eșecul statal
Cu efecte semnificative de subminare a guvernanței globale și de creare a unui context de instabilitate regională, eliminarea sa poate solicita instrumente militare pentru restabilirea ordinii – perturbate prin declanșarea conflictului civil – și mijloace de asistență umanitară, pentru a gestiona crizele inerente imediate.
Conflictele regionale
Daca în conflictele regionale se impun soluții politice, intervențiile militare și o poliție eficientă pot fi necesare în faza post-conflict. Instrumentele economice servesc pentru reconstrucție, iar gestionarea civilă a crizelor contribuie la restaurarea guvernării.
În esență, întreg angrenajul de securitate pus în mișcare la nivelul Uniunii Europene vizează să asigure materializarea a trei obiective strategice: “contribuția la stabilitatea și la buna guvernare în vecinătatea imediată” a granițelor europene; instituirea “unei ordini internaționale bazate pe multilateralism eficace”; “consolidarea capacității de a răspunde adecvat noilor amenințări”.
Stabilitatea și buna guvernare
Obiectivul implică extinderea zonei de securitate din proximitatea Europei și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru acordarea acelui grad de expertiză care să asigure că statele din Europa de Est, Balcanii de Vest și din zona Mediteranei sunt bine guvernate. Concomitent, este necesară continuarea și dezvoltarea implicării organismelor europene de securitate în soluționarea conflictului arabo-israelian.
Ordinea internatională bazată pe un multilateralism eficace
Conexat primului obiectiv, aduce un element de noutate întrucât pune în discuție eforturile conjugate pe care instituțiile internaționale abilitate trebuie să le depună cu scopul răspândirii bunei guvernări, al combaterii corupției și abuzului de putere, astfel încât să se mențină permanent un climat de legalitate și respectare a drepturilor omului.
Capacitatea de răspuns la amenințările de tip nou
Tipologia acestui răspuns a inclus setul de măsuri antiteroriste adoptat dupa 11 septembrie 2001, consolidarea măsurilor de neproliferare a armelor de distrugere în masă și furnizarea de asistență statelor cu structuri instabile din Balcani, Afganistan, Timorul de Est și Africa. Strategia de reacție promptă și eficientă la noile amenințări este fundamentată și orientată în accepția în care acestea se produc la mari distanțe (fiind necesară amplasarea dispozitivelor informativ-militare în străinătate), în ritm mult mai dinamic (ceea ce necesită relocarea accentului pe componenta preventivă a crizelor) și în condiții complexe, globalizante (aspect care incumbă adoptarea unor soluții complementare din sfera controlului exporturilor și chiar a exercitării unor presiuni de natură economică, politică, militară).
Orientările de securitate statuate în Strategia din 2003 au fost mai consistent atinse în Rezoluția Parlamentului European din 19 februarie 2009 privind strategia europeană de securitate și PESA. Documentul în cauză confirmă disponibilitatea unanimă a statelor componente ale Uniunii de a constitui unul dintre cele mai complexe sisteme de securitate din lume, prin întărirea parteneriatelor cu mari actori ai scenei relațiilor internaționale. Este, totodată, o dovadă irefutabilă a consecvenței cu care se abordează actualele probleme ale omenirii din perspectiva soluționării acestora pentru a nu se dezvolta în amenințări, factori de risc, care, odată potențați, să devină iminente reale și să producă destabilizări, conflicte armate sau să permită manifestarea unor interese adverse unei ordini bazate pe normele și principiile dreptului international.
Concluzii
Esența politicilor, strategiilor, doctrinelor europene de securitate centrează în prim-plan omul, ceea ce le conferă rezonanțe diacronice umanist-renascentiste. În plan sincronic, cetățeanul modern beneficiază de un cadru în care instituțiile statului caută permanent să implice proactiv membrii comunității în procesul de susținere a apărării europene, abordând problematica deosebit de complexă a relațiilor internaționale pe un fundal de transparență, rentabilitate, responsabilitate parlamentară și respectare a legislației internaționale în domeniul drepturilor omului și dreptului internațional umanitar.
Aspectele respective sunt întărite în Strategia de Securitate Internă a UE, adoptată în februarie 2010 în cadrul căreia sunt redefinite/reconceptualizate principalele obiective de securitate: destructurarea rețelelor infracționale, prevenirea terorismului și combaterea radicalizării și a recrutării de militanți islamiști, creșterea nivelului de securitate pentru cetățeni și întreprinderi în spațiul cibernetic, consolidarea securității frontierelor, ce se va concretiza prin înființarea Sistemului European de Supraveghere a Frontierelor (EUROSUR – 2011), creșterea capacității Europei de gestionare a situațiilor de crize și dezastre.
Autor: Ilie Tudor Ciuflea
