Bitcoin este cea mai importantă valută virtuală atât în ceea ce privește capitalizarea, cât și volumele disponibile, gradul de acceptare și notorietatea. De-a lungul timpului, valoarea unui „bitcoin” a variat de la 0,01$ până la cca 1200$ (maximul istoric atins în 2013), în prezent fiind cotat la aproximativ 220$.
Concomitent cu debutul erei informaţionale, umanitatea a devenit dependentă de utilizarea sistemelor informatice şi a comunicaţiilor în reţea, elemente imperative pentru accesarea, înmagazinarea şi distribuirea informaţiei. Derivat din această realitate, comerţul electronic, respectiv efectuarea tranzacţiilor financiare prin utilizarea informaţiilor electronice schimbate prin infrastructura de telecomunicaţii, a devenit o componentă a societăţii contemporane cu o evoluţie remarcabilă.
Metodele electronice de plată deja consacrate presupun utilizarea cardurilor bancare sau a voucherelor online, acestea având ca principale caracteristici confidenţialitatea (prin securizarea datelor), autenticitatea (asigură identitatea utilizatorului şi păstrează integritatea mesajului) şi non-repudierea (imposibilitatea de a nega ulterior realizarea unei tranzacţii). Cu toate acestea, o nouă formă de plată a evoluat în ultimii ani, generând numeroase dezbateri cu privire la natura ei, aplicaţiile practice şi implicaţiile pe care le poate genera: moneda virtuală.
Aceasta îşi propune să construiască un sistem electronic de plată modelat întocmai după sistemul monetar existent fizic (portabil – uşor de transportat; general recunoscut – ca mijloc legal de plată, prin urmare uşor acceptabil; transferabil fără implicarea sistemelor financiare, fără trasabilitate – imposibil de determinat locul în care au fost cheltuiţi; anonim – fără a fi necesară dezvăluirea identităţii cumpărătorului).
Păstrând aceste principii, un element esenţial este cel al securizării acestor valute virtuale prin intermediul semnăturilor digitale, element de siguranţă ce are la bază chei electronice criptografice ce contribuie la infrastructura de autentificare anonimă în reţeaua prin care se vehiculează informaţia. Conceptul de monedă virtuală devine moneda criptografică.
Ce este şi cum funcţionează moneda criptografică?
Practic, moneda criptografică este o valută digitală, o linie de cod cu valoare monetară, care pe baza unor principii criptografice poate fi tranzacţionată în reţeaua informatică şi convertită ca orice altă valută existentă fizic. Criptografia este folosită pentru a securiza tranzacţiile şi pentru a controla crearea noilor monede în astfel de sisteme.
Prima valută digitală a fost creată în anul 2009 şi a fost denumită „bitcoin”, în prezent la nivel mondial existând peste 600 astfel de monede criptografice. Metodele prin care acestea sunt create presupun două variante: fie stabilirea numărului fix de unităţi monetare virtuale necesare (fără a mai putea fi emise ulterior altele), care sunt generate simultan şi eliberateîn piaţă în conformitate cu un anumit calendar, fie prin stabilirea unui „proces” – după modelul folosit spre exemplu de „bitcoin” – ce trebuie utilizat de membrii reţelei pentru crearea, în timp, de valută virtuală, până la un număr maxim prestabilit. Prin cea de-a doua variantă, „bitcoin-ul” este generat ca urmare a rezolvării unor operaţii matematice extrem de dificile, prin utilizarea puterii de calcul a fiecărui participant din reţea.
Valutele virtuale nu există sub forma bancnotelor sau a monedelor, ci doar sub formă unor cifre digitale stocate în „portofele digitale“. Acestea din urmă reprezintă aplicaţii software care pot primi, stoca şi transmite codurile digitale. În vederea achiziţionării unui astfel de „portofel electronic”, utilizatorul reţelei trebuie să se autentifice.
Adesea, această autentificare constă în furnizarea şi confirmarea unei adrese de email (care poate fi bineînţeles furnizată de un serviciu specific anonim) şi în unele cazuri a unui număr de telefon (poate fi de asemenea, o cartelă anonimă pre-plătită). De la momentul creării contului şi a „portofelului electronic”, valuta virtuală se poate achiziţiona (prin plata cu cadrul) de la casele de schimb specializate şi se poate tranzacţiona. „Portofelul electronic” este asociat unui utilizator „bitcoin”, similar unui cont bancar, fără ca acesta însă să aibă şi alte date de identificare, toate tranzacţiile fiind însă înregistrate într-un registru public existent în reţea, numit „blockchain”.
Pentru ca o astfel de tranzacţie să fie realizată, înscrierea în registru se face după reguli criptografice foarte stricte verificate în reţea, fără implicarea unei terţe persoane sau a unui organism instituţional de reglementare, fiind practic un schimb realizat direct între membrii reţelei (peer-2-peer).
Sistemul de monedă criptografică poate reprezenta un risc?
Din cauza principiilor pe baza cărora monedele criptografice au fost create, dar şi din cauza faptului că acestea funcţionează în afara cadrului reglementat, de-a lungul timpului s-au ridicat numeroase semne de întrebare privind eventuala ameninţare la adresa statelor pe care ar putea-o reprezenta valutele virtuale.
Cele mai frecvente scenarii fac referire la posibilitatea transferului unor fonduri oriunde la nivel global, prin intermediul internetului, ce ar putea fi destinate finanţării unor activităţi teroriste, evaziunii fiscale şi a spălării de bani, persoanele/ organizaţiile criminale putând specula următoarele caracteristici ale monedelor virtuale:
– caracterul anonim al tranzacţiilor;
– nivelul global de operaţionalizare;
– viteza de tranzacţionare, avand în vedere că transferurile valutelor virtuale se realizează în câteva secunde, fapt ce minimizează şansele de interceptare şi blocare;
– costurile scăzute ca urmare a eliminării taxelor de intermediere practicate de instituţiile financiare.
– dificultatea cu care autorităţile pot identifica aceste tranzacţii ca urmare a caracterului descentralizat al reţelei;
– posibilitatea de adoptare a unor măsuri suplimentare de conspirare a activităţilor ilegale prin utilizarea reţelelor internet cu rol de anonimizare;
– resursele semnificative şi nivelul crescut de competenţă pe care organele de aplicare a legii trebuie să le deţină pentru documentarea unor persoane şi organizaţii criminale sau teroriste ce obişnuiesc să-şi mute periodic ţara în care activează sau serverele prin intermediul cărora ar opera astfel de tranzacţii.
Sistemul permite transferul valutelor oriunde în lume şi în orice cuantum, inclusiv către ţări terţe ostile din punct de vedere politic sau cu eventuale entităţi statale ce monitorizează un anumit gen de activităţi pe teritoriul lor sau al unor ţări partenere.
Spre exemplu, cel ce iniţiază tranzacţia poate fi fizic în ţara A, urmând a schimba valuta virtuală în moneda naţională a ţării B, prin intermediul unei burse specializate din ţara C, totul urmând a fi transferat într-un „portofel virtual” din ţara D. Mai mult decât atât, din acest „portofel virtual” valutele virtuale pot fi transferate către „portofelul virtual” al beneficiarului final din ţara E, care la rându-i poate realiza conversia prin intermediul unei burse specializate din ţara F, în moneda naţională a ţării G.
Concluzii
Moneda virtuală reprezintă o provocare reală, emergentă, la care comunitatea internaţională trebuie să se racordeze în tentativa de a preveni, combate şi contracara finanţarea unor activităţi contrare intereselor naţionale. Tocmai caracteristicile care le fac atractive reprezintă vulnerabilităţi pe care unii actori interesaţi le pot exploata. În ceea ce priveşte abordarea la nivel internaţional, unele state au reacţionat prompt, prin interzicerea valutelor virtuale (China, Rusia), în timp ce altele au încercat să le reglementeze (Statele Unite ale Americii), sau au rămas pasive (marea majoritate a comunităţii internaţionale).
La nivel european, situaţia legislativă este neclară, până acum fiind înregistrate doar unele tentative timide de a conferi un statut reglementat valutelor virtuale, fără a se ajunge la vreun rezultat.
Din această perspectivă, pentru a înţelege şi a răspunde la provocările pe care valutele virtuale le reprezintă din postura de vehicule de finanţare a activităţilor unor grupări teroriste sau organizaţii criminale, autorităţile naţionale trebuie să se familiarizeze şi specializeze în problematica tranzacţiilor cu moneda criptografică întrucât acestea sunt proiectate să funcţioneze în anonimat.
Studiu de caz: Silk Road
La finele anului 2013, FBI l-a arestat pe Ross William Ulbricht, cetăţean american în vârstă de 29 de ani, fondator al site-ului SILK ROAD, platformă online cunoscută ca piaţă neagră, de pe care se putea achiziţiona cocaină, heroină, LSD, documente false, kit-uri pentru hacking sau serviciile unor asasini plătiţi. Toate tranzacţiile se efectuau prin „bitcoin”, ceea ce le permitea zecilor de mii de cumpărători din întreaga lume să rămână anonimi. Utilizatorii accesau SILK ROAD folosind reţeaua „TOR”, ce ascunde adresele IP ale calculatoarelor folosind identităţi anonime.
Odată aflat pe website, utilizatorul putea cumpăra în mod ilegal narcotice, conţinut piratat, documente falsificate şi servicii ilegale precum hacking şi asasini plătiţi. Timp de 2 ani website-ului a tranzacţionat aproximativ 9,5 milioane de „bitcoin”, câştigând din comisioane de intermediere peste 600.000 de „bitcoin”. La un calcul aproximativ rezultă faptul că doar prin intermediul acestui site, aproximativ 1,2 miliarde $ au fost tranzacţionaţi de diverse persoane pentru activităţi ilegale şi cca. 80 de milioane $ au fost încasaţi de fondatorul site-ului drept comision.
La data de 29.05.2015, Ross William Ulbricht a fost găsit vinovat de o instanţă americană pentru spălare de bani, trafic de stupefiante, întreprindere criminală şi piraterie informatică, fiind condamnat la executarea a două pedepse cu închisoare pe viaţă, plus pedepse de 5, 15 şi 20 de ani de închisoare.
Autor: Craiu Curpan
