Descendentă a celebrei familii fanariote Caragea, care a dat doi domnitori pe tronul Munteniei și numeroase personalități în viața politică, economică și culturală a României, prințesa Lucia Caragea (1894-1950) este cel de-al treilea copil (din cinci) al entomologului de renume mondial, membru al Academiei Române, prințul Aristide Caragea (1861-1955), și al Matildei Al. Greceanu (1862-1945). Se naște pe 18 decembrie 1894, la Dresda, în Germania, acolo unde se născuse și tatăl său. Cunoscută și ca Lucie Caradja (Karadja), apoi ca Lucia Alioth, după căsătoria cu avocatul și diplomatul elvețian Carl Alfred Alioth, aceasta petrece o bună parte a copilăriei și adolescenței la conacul de pe moșia de la Grumăzești, din actualul județ Neamț, construit de tatăl său, conac care a supraviețuit până astăzi.
Aristide Caragea alcătuiește, de-a lungul anilor, una dintre cele mai impresionante colecții de fluturi din întreaga lume, pe care o donează în 1944 Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, din București. Pe moșia de la Grumăzești, Aristide amenajează un mic parc dendrologic, cu arbori autohtoni dar și cu specii rare din străinătate. Prințesa Lucia împărtășește dragostea tatălui pentru natură și pentru pădurile seculare, este fascinată de literatura romantică și de poveștile cu eroi populari. Este îndrăgostită de poezia lui Eminescu, pe care o trăiește în calitate de Luceafăr feminin, inaccesibilă avansurilor bărbaților care încearcă să o cucerească. Începe să scrie poezie și ajunge să fie publicată, încă din 1908, în „Convorbiri literare”, mai întâi sub pseudonimul Lucia Codru / Lucia Codru Haiducu, apoi ca Lucia Alioth. Publică chiar un roman de poezii, „Noi, care nu simțim”, la Editura Tiparnița, în 1933.
Recrutarea prințesei
Arogantă, provocatoare, de o aristocrație ostensivă uneori, frapează bărbații atât prin modul tranșant în care abordează discuțiile, dar și prin rezistența suverană la avansurile celor care fac greșeala să se îndrăgostească de ea. Frecventează cercurile literare și saloanele mondene, unde impresionează prin cultură, ușurința de a aborda subiecte dintre cele mai variate și o mare încredere în sine. Tatăl Luciei, Aristide Caragea, întreține o vastă corespondență cu specialistul britanic în microlepidoptere, Ed Meyrick, de la British Museum. Cel mai probabil, relația tatălui cu mediul academic britanic a constituit cea mai bună ocazie de recrutare a prințesei Lucia, de către Secret Intelligence Service-ul britanic (MI6). Șeful agenției MI6 din România, între 1922 și 1931, a fost nimeni altul decât „corespondentul special” pentru The Times, Harold Gibson. Acesta din urmă este transferat, în 1931, la Riga, dar revine apoi, în 1941, la Istanbul, de unde coordonează, printre alte țări, și agentura din România, până în septembrie 1944.
Descoperită de SSI ca fiind agentă a Intelligence Service-ului și a Biroului 2 francez, nu este arestată ci este constrânsă să colaboreze, pentru documentarea modului de operare a celor două servicii străine. Agentă directă a lui Mihail Moruzov, șeful Serviciul Secret de Informații, Lucia Caragea figura în statele de plată ca „Doamna A” (Alioth). Datorită relațiilor sale în înalta societate și în lumea mondenă, Lucia Caragea este folosită de Moruzov pentru a obține informații despre diverse ținte care frecventau aceste medii.
Spioana de la Cotroceni
Carol al II-lea, venit la putere în 1930, o însărcinează pe Lucia Caragea să o supravegheze pe Regina-mamă, Maria, exilată la Balcic. Lucia Caragea, în calitate de doamnă de onoare, face toate eforturile pentru a-i câștiga încrederea Reginei Maria și îi devine confidentă intimă. Îi supraveghează corespondența și îi ascultă telefoanele, pentru a detecta orice amestec în politică și a-l raporta imediat lui Carol.
Simona Lahovary, altă doamnă de onoare ale Reginei Maria, în ale sale „Pagini de jurnal” (vol. 2 – 1931-1936), notează despre Lucia Caragea: „Romantică, isterică, femelă dezlănțuită și agitată care‑și zice haiduc, iar în timpul războiului se agita cu spionarea nemților (dacă o asculți, a furat hârtii de pe masa lui Mackensen) și de atunci lucrează cu sârg pentru regină. N‑am știut niciodată exact în ce constă acest lucru sau ce informații aduce. Desele și misterioasele veniri și plecări ale acesteia la Cotroceni i‑au agasat pe toți aghiotanții și doamnele de onoare. Se face anunțată prin slugi. Bătrânul Lupin surâde când ne anunță că madam Haiduc a telefonat din nou! Gestul e așa de pueril, încât mă enervez doar pentru că regina o ia în serios. Haiduc s‑a învârtit totdeauna printre național‑țărăniști și, am impresia, carliști. Dar dacă a făcut ceva, direct sau indirect, contra lui Mutius în chestiunea de față, de fapt Mutius și Știrbei împotriva lui Grigore Filipescu și a regelui, asta ar încânta‑o pe regină?”
Prințesa Caragea îi furnizează lui Carol al II-lea informații valoroase în legătură cu „Garda de Fier”. Carol însuși o menționează în „Însemnări zilnice”, pe 11 și 12 martie 1937: „Ce dreptate am avut cu chestiunea energiei, căci am și primit o informație de la Haiduc, care-mi spunea că, dacă până la sfârșitul lunii, nu se va putea produce lovitura de stat a Gărzii de Fier, vor începe cu asasinate, prima pe listă fiind Duduia (Elena Lupescu – n.r.). H recomandă să plece pentru câtva în străinătate, lucru care desigur ea nu va voi. Dacă reușește lovitura, se zice că vor cere 6 zile libere ca să-și facă de cap. Știrile pot fi exagerate, dar trebuie, totuși, să nu fie neglijate și să se ia măsuri, cel puțin, de severă supraveghere. […] Din nou cer energie și măsuri, văd ezitări și oareșicare încredere în liniștea G<ărzii> d F. Eu sunt mai puțin liniștit, cred că e le calme avant l’orage, lucru ce mi-e întărit din nou printr-o informație venită seara, de la Hdc, care întărește ideea loviturii de stat. […] Spre seară l-am chemat pe Gavrilă (Gabriel Marinescu, prefectul Poliției Capitalei – n.r.), pe chestiunea știrilor de la Hdc. Dă asigurări că este cu ochii în patru, îi lipsesc însă banii necesari de la OP. Voi interveni. Are vreo 200 de oameni gata la nevoie.”
Trimisă în lagăr, la ordinul mareșalului
Gavrilă Marinescu, numit prefect al Poliției Capitalei în data de 23.02.1937, a fost asasinat de către un grup de legionari, alături de Mihail Moruzov și alți 62 de deținuți politic, în Masacrul de la Jilava, din noaptea de 26-27 noiembrie 1940. După asasinarea lui Moruzov, Lucia Alioth se ferește de SSI-ul lui Eugen Cristescu și încearcă să reînnoade relația cu vechiul aliat, Intelligence Service-ul britanic. Criticul Petru Comarnescu este și el atras de prințesa Lucia, notându-și în jurnal: „Fiica savantului Karadja ar putea să-şi scrie romanul unicei şi ciudatei ei vieți de autentică aventurieră spirituală (şi poate agentă politică)… O femeie care mă atrage întocmai ca un șarpe al cunoașterii şi al pasiunii e Lucie Alioth- Karadja, care mi-arată mare prietenie. Dar e dubioasă ca idei politice şi mă întreb dacă nu face parte din Intelligence Service.”
Ochiul vigilent al lui Eugen Cristescu, directorul general al SSI, se oprește și asupra activităților subversive împotriva germanilor ale prințesei Lucia Caragea, aceasta din urmă fiind internată, la ordinul mareșalului Antonescu, în Lagărul de la Târgu-Jiu, în 1944, pentru „activitate dăunătoare intereselor şi siguranței Statului”. După lovitura de stat de la 23 august 1944, Lucia Caragea este eliberată la scurt timp, împreună cu alți deținuți politic.
După ce regele Mihai abdică, la 30 decembrie 1947, mai multe rude ale prințesei Caragea reușesc să emigreze în Occident. Lucia Caragea este forțată să rămână și moare pe 26 septembrie 1950, la București, la nici 56 de ani, cu averea confiscată de autoritățile pro-staliniste de la acea vreme.
Portrete de familie
Din saga impresionantă a familiei Luciei Caragea de atunci, merită să mai menționăm aici două rude apropiate ale prințesei.
Alexandra (Tanda) Caragea (1920-1997), nepoata de frate a Luciei Caragea, deschisese în Dorbirn, Austria, „un magazin de informații” (intelligence shop), așa cum reiese dintr-un raport secret al CIA (Memorandum of Classified Information from the Immigration and Naturalization Service Files Re Princess Catherine Caradja, Beneficiary of Private Bill S. 1624, 1957-1959 ). Înainte și după 23 august 1944, Ecaterina Caragea, mama Alexandrei (Tanda) Caragea, își oferise casa pe post de loc de încartiruire pentru ofițerii americani de la București. Soțul Tandei de atunci, Dumitru Bragadiru, unul dintre cei mai vestiți berari din România, avea puternice simpatii germane. Tanda Caragea, pe baza relațiilor stabilite cu militarii americani, călătorește în Italia și în Elveția, în 1945, aparent pentru o misiune în numele Crucii Roșii din România. De fapt, scopul real al călătoriei în Elveția a Tandei Caragea era efectuarea unui transfer de la o bancă din Elveția, a fondurilor obținute de Dumitru Bragadiru din afacerile cu nemții, care riscau să fie înghețate. Tanda călătorește și în 1946, și anul următor, în Elveția și în Franța, într-o perioadă când deplasările în străinătate erau din ce în ce mai grele, datorită „bunelor relații” cu Petre Groza, premierul român. În 1947, Tanda se mărită cu Robert Moevs, locotenent în aviația militară americană. În 1949, este reținută de oficiali americani la Viena, împreună cu Paul Laptev – agent sovietic, cu care-l înșela pe soțul său american. În urma interogatoriului, Tanda recunoaște că este agentă a SSI-ului, scopul acestei fiind contactarea diasporei românești și a ofițerilor americani pe care îi cunoscuse la București. Într-un raport al CIA din 09.06.1952, Tanda Caragea, stabilită între timp la Salzburg, Austria, este considerată ca „un agent sovietic periculos”.
Principele Constantin Karadja (1889–1950), diplomat, este cumnatul Luciei Caragea. Prin demersurile sale (scrisori, memorii, referate etc., adresate superiorilor săi, inclusiv lui Mihai Antonescu), Constantin Karadja a reușit, riscându-și viața, să salveze de la deportare și exterminare peste 52.000 de evrei, în perioada noiembrie 1943 – iulie 1944. În calitate de șef al Secției Consulare în Ministerul Român de Externe, eliberează pașapoarte românești, pentru evrei din Germania, Franța, Ungaria, Grecia și Italia. Pentru aceasta, a fost declarat postum, în 2005, „Drept între Popoare” de către Institutul Holocaustului, „Yad Vashem”, de la Ierusalim.
Abstract
Arrogant, defiant, of an ostensive aristocracy at times, Princess Lucia Caragea astonished men not only by her sharp dialogue, but also by her sovereign resistance to those who made the mistake of falling in love with her. Few suspected that she was one of the most well-informed agents of Moruzov, the head of the SSI, and her notes were read by King Carol II.
Autor: Valentin-Daniel Popa
