Lansare la Târgul de carte Gaudeamus: Marcus Tullius Cicero – Cum se conduce o ţară

Aşa cum şi-a obişnuit cititorii, şi la ediţia din 2013, pe data de 22 noiembrie, cu ocazia Târgului Internaţional Gaudeamus – carte de învăţătură, directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul George Cristian Maior, a lansat cartea „Marcus Tullius Cicero – Cum se conduce o ţară – Ghid antic pentru liderii moderni”, o carte a cărei selecţie a textelor şi introducere aparţin profesorului american Philip Freeman, iar cuvântul-înainte şi studiul aparţin domnului ambasador Maior.

La prima vedere, cartea apărută la editura Rao poate fi considerată ca făcând parte dintr-o colecţie de biografii în acelaşi registru, în care profesorul George Maior a prefaţat lucrările Bismarck, Richelieu şi Machiavelli, apărute la editura Eikon din Cluj Napoca, în ultimii patru ani; apoi Lev Troţki – o viaţă de revoluţionar, un produs comun, pentru cititorii români, al editurilor Eikon şi Rao, toate găzduite atât la târgurile de carte Gaudeamus şi Bookfest, dar şi la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, unde, în companii extrem de selecte din punct de vedere intelectual, lansările s-au transformat adesea în reale dezbateri pe teme strategice.

Ce tratează în esenţă cartea lansată la ultima ediţie a târgului Gaudeamus, a sintetizat chiar directorul SRI, care i-a scris cuvântul înainte, domnul Maior:
„Când am citit această carte, mi-am dat seama că lucrurile sunt abordate mai aproape de practică, chiar dacă ea reprezintă, până la urmă, întradevăr, un tratat de filozofie politică. Cuvinte spuse acum două mii de ani care sunt valabile pentru cei care, într-adevăr, vor să fie conducătorii unui stat, ai unei naţiuni. De aceea, în mod inspirat, cel care a alăturat aceste texte din Cicero a dat un subtitlu sugestiv, „Ghid antic pentru liderii moderni”. Cred că este un titlu sugestiv prin faptul că, în primul rând, sunt lucruri care s-au spus acum două mii de ani, mai bine de două mii de ani, şi care sunt valabile, eterne, sunt principii fundamentale în ceea ce înseamnă conducerea strategică a unui stat, pe de o parte. Pe de altă parte, astăzi, în era globalizării, politica devine, din ce în ce mai mult, un scop în sine, din păcate, şi se uită care este finalitatea sa, care trebuie să ducă la dezvoltarea acelor lideri capabili, într-adevăr, să-şi ducă statul mai departe şi prin acesta să ofere cetăţenilor lor prosperitate şi securitate. Este o criză undeva de leadership în plan mondial, din acest punct de vedere, şi cred că autorul a fost foarte inspirat când a recurs la Cicero pentru a arăta matricea fundamentală a conducerii strategice a statului, a omului de stat, a fost dezvoltată conceptual şi practic de probabil cel mai mare orator din istoria Romei şi de probabil unul dintre cei mai interesanţi politicieni şi intelectuali ai acestui imperiu, imperiu pe care el l-a dezavuat – el era un republican, şi totuşi a trăit şi a acţionat în acea zonă de tranziţie de la republică la imperiu şi din această cauză a şi pierdut, din punct de vedere politic.

Este o carte simplă, merită citită chiar de cei care nu prea au acest obicei, dar care au obiceiul să se lanseze în politică sperând că pot, într-adevăr, să facă ceva şi chiar să aspire la ideea conducerii Guvernului sau a statului, în general. Nu mă refer la oameni din România, mă refer, în general, la oamenii politici care au anumite aspiraţii. Şi, ca să fiu foarte concret, am să arăt cele câteva principii, maxime, cele câteva elemente de abecedar politic pe care Cicero le descria acum mai bine de două mii de ani, în legătură cu ceea ce ar trebui să însemne un conducător, un politician, care este şi un om de stat. În primul rând, necesitatea unui echilibru de putere în exercitarea conducerii statului, un echilibru între instituţii, între stat şi societate, absolut necesar pentru stabilitatea statului, a societăţii şi pentru asigurarea securităţii cetăţenilor şi a prosperităţii lor.

Bineînţeles, liderii trebuie să dea dovadă de un caracter şi o integritate excepţionale pentru că altminteri vor avea o problemă de legitimitate şi de relaţionare cu populaţia pe care o guvernează, care le va crea, în cele din urmă, chiar un dezavantaj major şi o delegitimare care nu-i va ajuta, dimpotrivă, îi va scoate din scena conducerii şi din scena politică.
În al treilea rând, o maximă adesea uitată: „Tineţi prietenii aproape, iar duşmanii şi mai aproape”. Ideea este următoarea: în politică, fără compromis nu există flexibilitate, iar o anumită rigiditate în exercitarea conducerii şi a guvernării strategice a statului va crea, mai devreme sau mai târziu, un impas.

Mândria, orgoliul şi încăpăţânarea, spune Cicero, sunt extravaganţe pe care nu vi le puteţi permite dacă vreţi să conduceţi o ţară. (…)

Este foarte frumos, poate este un ideal, dar fără a cunoaşte subiectele pe care nu trebuie să le abordezi în guvernare, fie că e vorba de teme sociale, fie că e vorba de teme strategice, fie că e vorba de teme militare, dacă nu ai acea expertiză, acea cunoaştere, acea inteligenţă necesară pentru execuţia guvernării, vei avea o problemă de competenţă la un moment dat, aşa cum vei avea o problemă de legitimitate, dacă există lipsă de integritate. În sfârşit, este vorba despre un alt principiu: corupţia distruge o naţiune. O spunea Cicero acum două mii de ani şi nu o spunea în sensul pur legal sau în sensul pur moral al lucrurilor, o spunea în sensul cel mai strategic cu putinţă. De ce corupţia distruge o naţiune? Pentru că, în primul rând, slăbeşte capacitatea statului de a se exprima din punct de vedere intern şi extern. Un stat care prin liderii săi este şantajabil din cauza corupţiei este un stat mult mai slab, un stat care, pe de o parte, nu poate asigura echilibrul intern, iar pe de altă parte, nu poate negocia în modul cel mai eficient cu putinţă, de pe picior de egalitate sau de forţă, fără un balast din punct de vedere extern. Iată de ce, pentru Cicero, un stat corupt este un stat slab care nu va avea, la un moment dat, nici capacitatea de a oferi prosperitate şi securitate cetăţenilor săi, nici capacitatea de a se impune în relaţiile internaţionale.

Volumul de faţă este o cărticică, multe din lucrările şi scrierile lui Cicero s-au pierdut, iar cele care au fost recuperate au putut fi asamblate în acest mod. O recomand tuturor celor care vor să facă ceva, din punct de vedere al politicii şi al modului în care înţeleg să-şi definească finalitatea politicii sau pentru cei care vor să aplice un standard minim pentru evaluarea celor care ne conduc, pentru că Cicero a fost un om sincer când a spus că, până la urmă, politica este cea mai importantă artă, arta de a duce mai departe progresul unei societăţi, progresul cetăţenilor, singura care ne face capabili să exercităm şi actul cultural şi să prosperăm economic, dacă o facem bine, şi să progresăm. Nu există alt mijloc. Dacă s-ar inventa, atunci poate am fi într-o altă societate. Cicero a înţeles acest lucru, dar l-a înţeles într-un anumit mod.

Închei prin metafora lui cea mai, zic eu, semnificativă pentru ceea ce înseamnă conducerea, leadership-ul, guvernarea strategică, asemănarea liderului, a conducătorului, a omului de stat cu cel care conduce sau navighează un vas. Vedeţi că această metaforă este mult mai veche decât ne imaginăm noi. El spune că „navigând bine, inclusiv prin furtună, prin ape tulburi, poţi să duci vasul într-un port liniştit, bun, navigând prost putem eşua în furtună şi, atunci, nu ne-am îndeplinit misiunea strategică cu care am fost încredinţaţi.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*