Activitatea ofiţerilor de informaţii este prezentată publicului cel mai adesea din perspectivă beletristică sau cinematografică. Astfel încât imaginarul colectiv, reprezentările publicului şi conversaţiile din afara domeniului înzestrează ofiţerii de informaţii cu puteri nemărginite de a înfăptui orice-i posibil – chiar şi ceea ce nu-i permis – şi cu preocuparea de a concepe ficţiuni înşelătoare pe care să le folosească spre a deforma realitatea. Însă realitatea activităţii noastre – din fericire pentru unii, din păcate pentru alţii – este mult mai simplă.
Pentru că, deşi „uneltele” efective ale muncii ofiţerilor (mijloacele şi metodele) sunt considerate „secret de serviciu”, ele nu au un caracter misterios, fiind accesibile, la modul generic, graţie unei vaste literaturi de specialitate. În plus, acestea trebuie folosite strict în slujba Binelui, aşa cum este el definit de legile şi normele în vigoare. Ceea ce este cu adevărat secret sunt activităţile profesionale concrete, adică unde, când, cum şi în ce scopuri operaţionale folosim aceste mijloace şi metode – iar acestea trebuie să rămână în culise doar pentru că altfel n-ar mai fi eficiente în lupta cu Răul. La graniţa dintre Bine şi Rău străjuiesc legi, norme şi proceduri care ne guvernează în detaliu activitatea şi – mai ales – rămân, verticale, reperele etice.
Deopotrivă cu profesioniştii altor domenii, am adoptat şi noi, de-a lungul ultimului deceniu, norme riguroase de conduită etică, ne-am consolidat în plus statura profesional-morală şi am implementat conceptul de „toleranţă zero” faţă de paşii în afara legii. Profilul etic al ofiţerului român de informaţii este acum mult mai accentuat, integru şi poate mai apăsat decât în orice alte instituţii publice, angajaţii SRI sunt evaluaţi în funcţie de comportamentul profesional şi de trăsăturile caracteriale care însoţesc eficienţa muncii lor.
Etica, dincolo de a fi un concept abstract (deseori clamat public fără substanţiere), în forma ei aplicată şi denumită deontologie profesională este un reper fix în fişa postului de ofiţer. Anunţurile noastre de angajare şi procesul de evaluare a studenţilor la Academia Naţională de Informaţii arată explicit că, dintre aspiranţii la statutul de angajat SRI, îi vom selecta doar pe aceia pentru care valori fundamentale precum Integritate, Morală, Onoare au sens şi înţeles concret şi pe care propria conduită le poate proba în activităţile de zi cu zi, mai ales în situaţiile limită. Pentru noi, Patriotismul nu are parfum desuet şi nici Adevărul nu are traducere relativă.
Munca ofiţerilor de informaţii reprezintă o perpetuă căutare a informaţiei care să poată ajuta, preveni, proteja. Din realitatea complexă extragem acele secvenţe a căror desfăşurare atrage sau potenţează riscuri, ameninţă sau poate afecta siguranţa cetăţenilor şi a statului de drept. Informaţia astfel obţinută este analizată şi adăugată unei descrieri nuanţate pe care o oferim decidenţilor. Nu avem calitatea de consultant care oferă păreri şi recomandări. Evaluarea comportamentului etic se îndreaptă, aşadar, către felul normat şi controlat în care dobândim şi prelucrăm informaţia, către modul în care aceasta este prezentată, complet şi cu acurateţe, beneficiarilor noştri.
Activitatea de intelligence este un bun public al cărui element structurant este Adevărul, iar paşii noştri către obţinerea, prelucrarea şi prezentarea obiectivă a informaţiei respectă neabătut legea. Morala acesteia, în sens convenţional, delimitează cadrul în care sunt manifest definite valorile instituţionale.
Întoarcerea la clasici
A spune adevărul puterii este o temă majoră a culturii occidentale, iar Sofocle i-a dat una dintre cele mai cunoscute interpretări în Antigona. Aici, atât mesagerul care vine să aducă veştile rele, cât şi regele Creon fac opţiuni etice. Mesagerul riscă să fie ucis dacă spune adevărul (piesa este la originea clişeul binecunoscut al „uciderii mesagerului”), dar totuşi o face. Iar regele pus în faţa adevărului are de ales între familie şi putere, între executarea Antigonei şi subminarea propriei autorităţi, doar că prin alegerile făcute ajunge să piardă totul. Una dintre lecţiile morale este transmisă de Sofocle prin vocea mesagerului care arată că adevărul nu se refuză niciodată.
Piesa poate sugera (acelor lideri care au plăcerea de o citi, desigur), prin mijloacele tragediei, datoria de a crea ceea ce într-un context organizaţional modern Warren Bennis numeşte „cultura candorii” – un climat în care adevărul poate fi spus fără teama unor consecinţe negative, iar decidenţii manifestă disponibilitatea de a-l asculta şi de a acţiona în consecinţă, cu receptivitate faţă de puncte de vedere alternative şi fără accente de narcisism executiv. Pe scurt, o cultură decizională virtuoasă, diferită de cea ilustrată de comportamentul lui Creon.
Cui foloseşte etica, la ce e bună în intelligence?
Ofiţerii de informaţii se confruntă cu probleme etice complexe. Dincolo de cele „de salon”, privind moralitatea spionajului, este vorba despre cele mult mai complicate, ce rezultă din incongruenţa unor îndatoriri legale, morale, deontologice sau praxeologice – cu atât mai mult în cazul intereselor majore de securitate naţională. Mai mult, aceştia sunt adesea în situaţia de a lua decizii sub presiunea timpului şi în condiţii foarte dificile, ce ţin îndeosebi de tipul misiunii sau de natura mediului vizat, de solicitări atipice ale beneficiarilor sau de limitele de acţiune absolut fireşti într-o societate democratică.
Etica este cea care îi permite ofiţerului de informaţii să facă faţă unei întregi serii de patologii care pot apărea în contextul activităţilor specifice domeniului, inclusiv tentaţia unor rezultate-cu-orice-preţ, suspiciunea ori excesele procedurale ale securizării. Etica se aseamănă unor anticorpi care se opun tentativelor externe de atac (dezinformare, compromitere, politizare etc) sau, pe de altă parte, tratează vulnerabilităţile interne cum ar fi excesul de aversiune la risc (ce poate duce la „politica struţului” în faţa primei ameninţări întâlnite) ori de toleranţă la risc (prin care unii ajung să fie tentaţi de soluţii „aventuriere”). Ideea că scopul, oricât de grandios sau nobil, ar scuza orice mijloace este departe de reperele convenţional etice. Iar clamarea acestui principiu nu scuză, ci mai degrabă poate acuza; nu dovedeşte curaj, ci (eufemistic spus) „comoditate” în etica profesională. Scopul operaţional, oricât de legitim, nu trebuie atins prin mijloace ilegale, iar adevăratul curaj moral – angajamentul de a acţiona corect, de a proceda just – se bazează pe identitatea etică a profesionistului și pe modul în care acesta își înţelege propria misiune. Setul individual de valori este acela care conturează profilul moral al întregului numit echipă. Și mai important, etica – cu toate conotaţiile şi specificitatea ei evidentă în domeniul intelligence – este reperul principal pentru a distinge între serviciile ce operează în societăţi democratice și cele supuse unor regimuri autoritare. Pentru că legea nu permite o distincţie foarte relevantă în acest sens: toate operează conform unor legi (mai noi sau mai vechi, mai rigide sau mai flexibile, mai restrictive sau mai permisive), dar conduita etică le diferenţiază substanţial pe cele dintâi și asigură garanţia de subordonare a comunităţii de intelligence faţă de statul de drept și de valorile constituţionale, iar nu faţă de unii sau alţii dintre reprezentanţii vremelnic aflaţi în funcţie.
Ca o garanţie suplimentară, activitatea noastră este subordonată Parlamentului şi expusă verificării permanente a acestuia. Comisia de specialitate analizează nu doar atingerea obiectivelor legate de siguranţa cetăţenilor şi statul de drept, ci şi modul în care misiunile sunt îndeplinite. Iar evaluarea activităţii de intelligence de către cei în drept să o facă nu se referă doar la „produsul” muncii noastre, ci şi la modul în care acesta, ca bun public, este obţinut şi oferit celor care au dreptul şi responsabilitatea de a-l utiliza.
Reputaţia instituţiei şi gradul sporit de încredere în SRI (59%, conform ultimelor sondaje) se bazează atât pe succesele operaţionale ale ultimilor ani, cât şi pe conduita echilibrată, echidistantă, etică a reprezentanţilor instituţiei. A acţiona corect şi cu mijloace juste este departe de a fi calea mai ușoară, dimpotrivă. Iar pentru cei ce activează în domeniul securităţii (şi pentru care scopul este mereu nobil, strategic şi măreţ, iar mijloacele eficiente pot fi limitate de lege) alegerea căii corecte (din punct de vedere legal şi mai puţin din punct de vedere moral) este rareori recunoscută sau recompensată – cu excepţia notabilă a respectului de sine al fiecăruia. Aceasta este probabil singura formă de respect care nu poate fi pretinsă. Respectul de sine nu poate fi cumpărat, nici obţinut prin promovare sau marketing. Este ceea ce ne rămâne chiar și atunci când rămânem singuri în faţa unor dificultăţi sau dileme, când realizăm că știind Binele, l-am făcut, că văzând Dreptatea, i-am ţinut partea, că înţelegând Adevărul, l-am spus indiferent de consecinţe. Încrederea sporită a publicului în Serviciul Român de Informaţii se adaugă satisfacţiei noastre profesionale pentru lucrul bine făcut şi adevărul bine spus.
Ce este etic pentru SRI la apropierea unui sfert de secol de existenţă Decalog valoric
Codurile de conduită pe care ni le asumăm sunt parte a identităţii noastre şi definesc cine suntem ca profesionişti ai domeniului şi ce căutăm să devenim. De aceea, cred că este foarte utilă interiorizarea unor coduri etice care să ghideze practicienii în gestionarea justă a varietăţii de situaţii în care se regăsesc.
Poate suna oarecum pretenţios, dar dacă privim şi către alte profesii descoperim coduri similare care au deja un anumit grad de notorietate: medicii au jurământul hipocratic ce indică sănătatea pacientului ca obligaţie sacră. Cercetătorii au o lege privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică care interzice, permite sau impune anumite conduite.
Ca atare, putem avea în vedere şi un cod sau un crez specific activităţii de intelligence. Iar dacă SRI este în prezent o instituţie solidă şi credibilă, acest fapt se datorează între altele şi faptului că transformarea Serviciului a trecut dincolo de sloganul facil „vremuri noi, oameni noi” şi a pus accentul mai ales pe redescoperirea unor valori doar în aparenţă „noi”. Astfel, fiecare ofiţer de informaţii trebuie să-şi confrunte, la modul cotidian, fiecare segment al propriei activităţi cu câteva cerinţe valorice.
1. Mai întâi, să aşeze valoric Serviciul înaintea sa, iar Patria înaintea a orice.
Patria a priori – acesta este moto-ul pe care ni l-am asumat şi chintesenţa unui mod de viaţă care trece dincolo de distincţia rigidă dintre „segmentul” profesional şi cel al valorilor personale. Este genul de valoare pe care nu o poţi lăsa încuiată într-un fişet după ce s-a încheiat programul de lucru. Este un reper esenţial care a permis ca, în plan intern, climatul organizaţional să devină ostil manifestărilor egolatre, iar în relaţia cu cei din afara instituţiei să evităm „personalizarea” fluxurilor de informare.
2. Să preţuiască istoria, cultura şi tradiţiile ţării, astfel încât să poată contribui şi la viitorul ei. Nu poţi merge mai departe dacă nu îţi înţelegi trecutul. Iar testele pe care le administrăm în procesul de selecţie a viitorilor ofiţeri elimină candidaţii ce nu dispun de un anumit nivel, exigent, de cultură generală şi abilităţi specifice. Deşi resimţim acut nevoia unor noi intrări, mai ales pe domenii specializate (urmare şi a perioadei de limitare a angajărilor), preferăm să nu plecăm la drum decât cu cei care au capacitatea de a-l înţelege şi parcurge în ritmul alert al riscurilor şi oportunităţilor. Şi, mai ales, în condiţii de legalitate şi cu respect pentru morală.
3. Să creadă în lege, să păstreze echidistanţa şi să rămână discret, atât în interiorul, cât şi în afara profesiei. Verificările periodice pe care le efectuăm cu privire la conduita personalului propriu, dublate de precauţii procedurale în ceea ce priveşte activităţile operaţionale, garantează respectarea legalităţii şi sancţionarea oricărei abateri de la conduita conformă cu standardele instituţiei.
Astfel, principiul legalităţii nu este doar clamat, ci efectiv inserat în logica funcţională a instituţiei, de la politicile de securitate până la controlul financiar preventiv. Iar ca ordine de precădere, acest principiu primează oricăror alte considerente ale activităţii.
4. Să apere comunitatea în care trăieşte, să preţuiască oamenii şi să le respecte credinţele. Frontiera, până nu demult rigidă, dintre ofiţerii Serviciului şi exteriorul instituţiei este astăzi mai permeabilă. Mulţi dintre aceştia cunosc direct, se intersectează cu o întreagă varietate de culturi/ cutume sau chiar fac parte din anumite segmente ale societăţii – pe care trebuie să le înţeleagă şi să se raporteze la ele în limitele legii şi pe fundamente etice. Legăturile au devenit inevitabil mai complexe decât în trecut. Ofiţerul de informaţii face parte integrantă din contextul social, iar reciproc, valorile lui şi modul de manifestare pot reprezenta un adaos firesc pentru capitalul social şi de securitate al României şi contribuie la o aşezare mai armonioasă a relaţiilor. Este o schimbare esenţială de perspectivă.
5. Să se raporteze cu obiectivitate atât la el însuși, cât şi la activitate, şi să susţină exclusiv şi necondiţionat interesele României. Faţă de aceste repere nu există partizanate, nici favoriţi, iar orientarea eforturilor investigative nu are culoare sau parti-pris-uri politice. Mai întâi pentru că neutralitatea şi echidistanţa au deja un istoric al exerciţiului instituţional şi trebuie respectate de fiecare ofiţer. Apoi, pentru că sistemele de auditare şi control (pe de o parte intern, pe de alta parlamentar) nu permit derapaje de acest gen şi sunt întărite de garanţii solide. Şi, nu în cele din urmă, pentru că, deşi atunci când iniţiem o nouă operaţiune nu ştim întotdeauna la ce rezultate/ persoane vom ajunge, aceasta este continuată fără complexe până la capătul implicaţiilor operaţionale, uneori cu valenţe juridice.
În plus, există o serie de îndatoriri ale Serviciului ce decurg din calitatea României de stat membru al NATO şi UE, din reţeaua de parteneriate ale SRI, puternic dezvoltată în ultima decadă. Acţiuni iniţiate pe teritoriul naţional ajung să aibă ramificaţii până dincolo de Atlantic. Invers, schimburile de informaţii cu serviciile partenere duc la identificarea unor activităţi din exterior cu implicaţii interne pentru securitatea naţională care trebuie investigate. Practic – pe lângă cerinţele ce derivă din hotărâri CSAT, planuri naţionale de priorităţi informative etc – reţeaua de conexiuni şi obligaţii internaţionale reciproce se constituie într-o garanţie suplimentară a caracterului obiectiv, complex, global şi nediscriminatoriu al activităţii de intelligence.
6. Să aibă responsabilitate şi să creadă în lucrul bine făcut până la capăt.
Fiecare ofiţer se raportează la norme şi valori solid implementate, iar sistemul intern al Serviciului asigură trasabilitatea fiecărui ordin, a fiecărei acţiuni. Practic, nimeni nu se poate deroba de responsabilităţile care îi revin, nu poate amâna, influenţa sau suspenda un proiect de securitate bazat pe interpretări personale sau legate de „sensibilitate” a subiectului, de notorietate a persoanelor vizate sau alte evaluări subiective. Această rigoare este specifică celor mai importante şi performante servicii de informaţii ale comunităţii euro-atlantice, iar SRI se bucură de aprecierea, public exprimată, a membrilor acestei comunităţi şi pentru a fi adoptat, în timp, cele mai exigente dintre normele profesionale ale serviciilor secrete de elită.
Am evocat şi în materiale trecute pe care le-a găzduit revista preţuirea noastră pentru două dintre trăsăturile esenţiale ale activităţii în cadrul SRI: buna-credinţă şi profesionalismul. Acestea alcătuiesc amestecul eficient care consolidează, pe termen lung, performanţa şi caracterul integru.
7. Să îşi asume inteligent riscurile, fără excese de toleranţă sau de aversiune. Misiunea instituţională este segmentată pe obiective specifice fiecărei arii de responsabilitate, care sunt, mai apoi, urmărite cu răbdare, cu tenacitate, cu accent pe reguli şi pe rezultate. Apoi, raportat la acestea, riscurile sunt tratate diferenţiat, în funcţie de evaluarea pe care o realizăm cu privire la impact, la probabilitate, dar şi la beneficiul operaţional preconizat. Instrumentele formale de gestionare a riscului permit ajustarea permanentă a metodelor şi reducerea marjelor de subiectivitate în abordare.
8. Să aibă curajul de a evidenţia clar adevărul şi de a-şi asuma responsabilităţile care decurg din atitudinea verticală. Informarea beneficiarilor se bazează pe adevărul factual, fără nuanţări care să plieze sau să deformeze informaţia, în funcţie de aşteptările acestora. Preocuparea de a reduce marja de incertitudini specifică fiecărei etape a ciclului de intelligence este parte din efortul nostru permanent. Acolo unde acestea totuşi subzistă, ne îndeplinim în mod responsabil datoria de a reliefa corect acest lucru în analizele oferite decidenţilor. Dată fiind legătura intimă dintre decizie şi natura umană, probabil nu surprinde pe nimeni faptul că unii decidenţi încă se pot asemăna regelui Creon. Din fericire, riscurile la care se expun ofiţerii de informaţii atunci când sunt în postura de mesageri ai veştilor rele nu mai sunt unele vitale. Totuşi, aceştia trebuie să dea dovadă de curaj, mai ales în condiţiile unei culturi decizionale ce arată că liderii trebuie „să fie hotărâţi”, „să nu fie prinşi pe picior greşit” şi să îi îndepărteze pe cei care „nu joacă în aceeaşi echipă”. Cititorul poate, printr-un exerciţiu de imaginaţie, să se plaseze în situaţia celor care trebuie să transmită unui decident informaţii certe privind adevăruri pe care acesta nu doreşte nicicum să le primească, fie pentru că i-ar crea o obligaţie de diligenţă (să adopte măsuri corective), fie pentru că s-ar şti responsabil (chiar şi indirect). Câteodată, aceste adevăruri neplăcute îl pot viza în mod direct. Obişnuinţa noastră profesională, rigoarea muncii şi mai ales reperele culturii organizaţionale din ultimii anii ne obligă, pe noi, să mergem până la capăt. O facem pentru că, uneori, pentru a obţine acele informaţii, alţi ofiţeri şi-au riscat viaţa, integritatea fizică sau cariera pentru a stabili cu certitudine distribuţia rolurilor într-o acţiune complexă care afectează securitatea naţională şi implicit interesele României. O facem pentru că avem exerciţiul opţiunilor etice. Şi pentru că am construit, instituţional, mecanisme adecvate de protecţie împotriva unor eventuale retorsiuni. Acestea sunt repere fundamentale ale curajului moral pe care Serviciul îl cultivă în rândul ofiţerilor săi şi, deloc surprinzător, contribuie inclusiv la menţinerea motivaţiei şi performanţei acestora.
9. Să îşi apere integritatea profesională şi personală, în orice instanţă. Integritatea este cu atât mai necesară exact în acele momente sau situaţii în care pare greu de menţinut. În activitatea de intelligence – indiferent că este vorba despre ofiţeri operativi sau analişti – acestora le este deseori pus la încercare profilul moral, într-un ritm şi în moduri care cu greu pot fi înţelese fără o cunoaştere sumară a domeniului. Conduita etică a ofiţerilor se referă atât la modul, cât şi la locul şi mijloacele de colectare a datelor şi informaţiilor, astfel încât acestea să fie pertinente, relevante şi valoroase, în raport cu obiectivele instituţionale. Se referă la integritatea analizei, astfel încât aceasta să permită asigurarea obiectivităţii în diagnoza profesională, în „asamblarea” pieselor pentru întregul ce urmează mai apoi a fi oferit beneficiarilor informaţiei.
Conduita etică se referă la integritatea în raport cu serviciile partenere, atât la nivel instituţional, cât şi personal. Reputaţia profesională, consolidată cu greu, cu migală şi aporturi profesionale însemnate de-a lungul ultimilor ani, se poate nărui într-o clipă prin abaterea de la normele de integritate. Modul în care Serviciul îşi respectă îndatoririle ce rezultă din parteneriatele internaţionale, felul în care fiecare ofiţer implicat reuşeşte să inspire încredere şi transferă profesionalism – toate acestea au o decontare directă nu doar la nivelul capitalului de credibilitate al Serviciului, ci şi într-o mai bună percepţie şi tratare a României la nivelul comunităţii internaţionale de intelligence. Consider că SRI, ca urmare a eforturilor realizate şi a rezultatelor obţinute de către angajaţii săi, se bucură astăzi de o apreciere deosebită din partea serviciilor partenere. Profilul moral include, neîndoielnic, integritatea în raport cu beneficiarii informaţiei, indiferent de nivelul ierarhic al acestora sau demnitatea lor publică.
10. Să realizeze că intersecţia sa cu cei din jur rămâne cel mai adesea discretă. Prin specificul muncii sale, un serviciu de informaţii este rezervat, atât la nivel instituţional, cât şi prin vocea ofiţerilor săi, în planul comunicării publice. Ultimii ani au adăugat preocuparea noastră profesională pentru a deveni, în acord cu standardele euro-atlantice, o instituţie atât de deschisă şi de transparentă cât permit particularităţile activităţii. Evităm ostentaţia, dar am păşit, în acord cu misiunea noastră de a contribui la consolidarea educaţiei de securitate, în mediul virtual. Conturile instituţionale active în reţelele sociale transmit către public răspunsuri la întrebări care preocupă societatea, oferă detalii privind succesele noastre operaţionale şi privind o parte dintre problemele cu care se confruntă instituţia în misiunea sa publică. Nu practicăm monologul zgomotos, dar invităm, în linişte, la dialog, pe toţi cei preocupaţi de bunul mers înainte al României.
Zăboviţi pe site-ul nostru şi adăugaţi-vă punctul de vedere la contul nostru de Facebook. Cei care doresc să ne cunoască mai bine trebuie să ştie că pot începe prin a ne afla valorile, a le împărtăşi.
Etica, valoare adăugată a produsului de intelligence
Ca membru al echipei de conducere a SRI, am asumat şi contribuit, în ultimii ani, la integrarea perspectivei etice în toate segmentele activităţii cotidiene în domeniul intelligence. Am adăugat mereu evaluarea comportamentului, a bunei-credinţe şi a profilului moral la evaluarea complex profesională a activităţii fiecărui angajat SRI. Cu aceeaşi bună credinţă am socotit că datorăm ofiţerilor de informaţii şi, mai ales, încrederii publice asumarea explicită a unor standarde etice la care să ne raportăm. Desigur, morala nu are şabloane şi nici algoritm de calcul. Etica nu are, ea însăşi, o definiţie unanim acceptată şi nici interpretări uniforme. Graniţele acestui teritoriu sunt foarte firave şi înăuntrul lui se află imponderabile multe. Impulsul, intuiţia profesională, instinctul manifestat la intersecţia cu riscul constituie, ele însele, imponderabile profesionale ce pot determina graniţa dintre succes şi eşec într-o misiune, diferenţa dintre un scop atins şi un obiectiv neîndeplinit.
Dar baza cea mai consistentă în drumul către conduita etică este alcătuită din normele legale ce îşi adaugă un set autentic de valori instituţionale. Faptele, realizările, succesele operaţionale, dimpreună cu respectarea unor principii de valoare de-a lungul misiunii împlinite, constituie platforma profesională cu care SRI se mândreşte astăzi şi pe care îşi întemeiază viitorul.
Autor: General-locotenent Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI
