Caracteristicile actuale
Prezenţa femeilor în grupările teroriste nu este un fenomen recent, fiind semnalată din nordul Nigeriei sau Somalia, până în Irak, Siria, Pakistan ori Cecenia. Estimarea dimensiunilor implicării acestora a evoluat simultan cu recunoaşterea potenţialului lor în cadrul organizaţiilor teroriste.
În pofida avertismentelor privind violenţele la care au fost supuse unele femei de către grupări cum ar fi Daesh sau Boko Haram, numărul celor care au aderat (Cragin , Daly 2009) la astfel de structuri a crescut dramatic, aproximativ 20% din totalul luptătorilor străini din cadrul Daesh fiind femei, cel mai frecvent atrase prin campanii derulate prin intermediul social media sau al platformelor de instant messaging (Huckerbyjan, 2015).
Mai mult, mass-media a avertizat cu privire la existenţa unor formaţiuni create pe criteriul de gen în cadrul organizaţiilor teroriste, ai căror lideri utilizează metode diferenţiate de recrutare şi îndoctrinare a femeilor în funcţie de zona geografică vizată. Astfel, sunt relevante exemple precum gruparea Al-Shabaab, în cadrul căreia au fost constituite detaşamente de femei antrenate pentru misiuni sinucigaşe; Daesh, din structura căreia fac parte brigăzi exclusiv feminine denumite Al-Khanssaa, un procentaj semnificativ fiind reprezentat de cetăţene occidentale; Brigada Martirilor Al-Aqsa (Galvin, 2015), despre care mass-media a informat că deţine o unitate specială formată din aproximativ 300 de femei antrenate să devină atacatori sinucigaşi.
Emancipare a femeilor sau recrutare pragmatică?
Aderarea la o organizaţie teroristă reprezintă o alegere individuală, complementară interesului pragmatic al entităţilor violente, preocupate de extinderea efectivelor combatante (Sutten, 2009), precum şi de necesitatea de a identifica şi exploata noi oportunităţi – cum ar fi capacitatea femeilor de a nu atrage atenţia forţelor de securitate sau principiile sociale cu privire la percheziţia corporală, femeile-terorist disimulând mai uşor, sub hainele tradiţionale, veste cu explozibil, arme sau alte dispozitive. Femeile-terorist disimulează mai uşor, sub hainele tradiţionale, veste cu explozibil, arme sau alte dispozitive.
Misiunea de încurajare a activităţilor teroriste reprezintă un prim pas al implicării femeilor în plan acţional, acestea fiind promotori determinanţi în diseminarea ideii de „martiriu” şi în glorificarea celor care au săvârşit aceste acte, susţinând, în special, activitatea de radicalizare a tinerilor.
Rolul tradiţional conferit femeilor în multe state mai puţin dezvoltate – de soţie şi de mamă – le împuterniceşte, în anumite situaţii, să devină custozi ai valorilor culturale, sociale şi religioase. În anumite cazuri, această poziţie de transmiţător al idealurilor societăţii către noile generaţii oferă posibilitatea de a fi utilizate de entităţile teroriste pentru a glorifica obiectivele radicale, încurajând membrii familiei să aspire către martiriu, menţinând viabile organizaţiile teroriste prin activităţi de propagandă, recrutare, finanţare sau alte acţiuni de suport (Bloom, 2011). De asemenea, astfel de demersuri sunt favorizate de sarcinile îndeplinite frecvent, ca de pildă cea de traducător, interpret sau instructor pentru noile generaţii de luptători (Broadwell, 2006).
O analiză a cauzelor recrutării femeilor sau a motivelor aderării la ideologia grupărilor teroriste relevă faptul că însăşi aparenta vulnerabilitate a acestora le transformă în instrumente eficace, grupările teroriste manipulând şi capitalizând astfel de stereotipuri referitoare la femei pentru a le adapta scopurilor proprii, încercând să identifice noi modalităţi de creştere a efectului acţiunilor teroriste prin vizarea unui „dublu şoc”: cel al atacului terorist în sine şi cel reprezentat de impactul la nivelul opiniei publice, ale cărui resorturi emoţionale sunt accesate ca urmare a faptului că fiica, mama, sora sau soţia cuiva a fost autorul atacului. Elocventă în acest sens este declaraţia fostului lider al organizaţiei Front de Libération Nationale, Ramdane Abane, potrivit căruia „este de preferat să ucizi un singur om, într-un mod în care a doua zi va fi prezentat de presă, decât zece persoane, într-un stil care va fi trecut cu vederea”(Hoffman, 2006).
Mai mult, acţiunile comise de femei beneficiază de vizibilitate în ceea ce priveşte motivaţia personală a autoarei, fiind adusă în discuţie condiţia socială a acesteia, discriminarea sau alte experienţe negative cu care aceasta s-a confruntat, în timp ce, în cazul operaţiunilor comise de bărbaţi, resorturile deciziei sunt explicate îndeosebi făcându-se referinţă la raţiunile grupului (Shedd, 2006). Elocvent în acest sens este cazul atacatoarei sinucigaşe palestiniene Wafa Idris (O’Rourke, 2008), care a fost comparată de presa internaţională cu Mona Lisa sau Ioana d’Arc, fiind prezentate drept motivaţii experienţele la care a asistat în calitate de lucrător la Semiluna Roşie Palestiniană, cele suferite de fratele ei pe timpul efectuării pedepsei cu închisoarea, incapacitatea de a avea copii sau divorţul.
De asemenea, este relevantă capacitatea femeilor de a fi implicate în activităţi de recrutare sau propagandă, organizând marşuri sau alte evenimente de susţinere a organizaţiilor teroriste sau apelând la relatarea unor fapte dureroase din trecut în vederea incitării la violenţă sau atragerii de simpatizanţi ori noi membri (MacDonald, 1992).
Motivaţiile acestora nu au fost încă suficient analizate, dar studiile efectuate până în prezent indică faptul că femeile sunt determinate de aceleaşi resorturi sau factori ca în cazul bărbaţilor: nemulţumirea faţă de condiţiile socio-politice, ideea sacrificiului pentru colectivitatea din care provine, dispariţia unei persoane apropiate, existenţa unui sentiment de umilire real sau aparent la nivel psihologic, fizic sau politic, susţinerea fanatică a credinţelor religioase sau ideologice, lipsa educaţiei, alienarea sau restricţiile cu privire la practicile religioase în unele zone ale globului (Chowdhury Fink, 2013).
În ceea ce priveşte background-ul social, un studiu realizat, în 2013, de Karen Jacques şi Paul J. Taylor a relevat faptul că, deşi femeile şi bărbaţii au aproximativ aceeaşi vârstă, în rândul primelor s-a evidenţiat un procent superior de persoane cu un grad mai mare de educaţie şi unul mai mic din punct de vedere al şomajului în intervalul anterior înrolării în gruparea teroristă. Cercetarea a arătat că, spre deosebire de bărbaţi, cele mai multe femei erau văduve sau divorţate, indicând faptul că motivaţia de a comite acte teroriste este dată mai degrabă de resorturi individuale, decât de angajamentul faţă de obiectivele grupării. De exemplu, femeile pot fi influenţate sau forţate de membri ai familiei pentru a se implica în activităţi teroriste, pentru a evita sentimentul de dezonoare ori din dorinţa de a trece de la rolul de victimă la cel de „idol ideologic”.
Tipul de marginalizare care a alimentat apariţia, în societăţile democratice, a mişcărilor de emancipare a femeilor determină implicarea unora, rezidente în state mai puţin dezvoltate, unde drepturile sau rolul acestei categorii sociale este restrâns în susţinerea unor cauze care le oferă sentimentul de apartenenţă şi implicare într-un gen de activitate care nu era accesibilă în trecut, un exemplu fiind propaganda oferită de gruparea Hizb-ut-Tahrir în Kîrgîzstan (Giles 2003).
Awareness și educaţie de securitate
Într-o anumită măsură, rolurile în schimbare ale femeilor în terorism – de la suporteri pasivi ai partenerilor, la participanţi activi la recrutare sau acţiuni teroriste – reflectă posibile modificări din punctul de vedere al atribuţiilor deţinute în cadrul societăţii. Cu toate acestea, departe de a constitui o recunoaştere a egalităţii între genuri în unele state, situaţia din prezent indică, de fapt, necesitatea aplicării unor reforme complexe la nivel politic, economic sau social, care să ofere o alternativă femeilor care ar putea fi atrase de fenomenul terorist.
În acest sens, pot fi folosite programele de awareness care să vizeze conştientizarea la nivelul cetăţenilor a ameninţării cu care se confruntă societatea, clarificarea rolului deţinut de civili în protejarea comunităţii, expunerea măsurilor pe care le poate lua cetăţeanul de rând pentru a-şi asigura propria securitate. Este vital ca la nivelul opiniei publice să fie diseminate periodic informări cu privire la metodele utilizate de grupările teroriste în cadrul procesului recrutării, precum şi în etapele acesteia şi să cunoască modalităţile adecvate de observare şi raportare a unor suspiciuni reprezentanţilor forţelor de securitate.
Pe de altă parte, este important de reţinut faptul că o activitate nu este neapărat suspectă atunci când cineva arată, vorbeşte şi se comportă diferit, ci atunci când demersurile sale sunt neobişnuite sau ieşite din comun şi pot indica o activitate criminală.
O modalitate adecvată de promovare a culturii de securitate poate fi implicarea mass-media. Un procent mare din femeile implicate în acţiuni teroriste fiind iniţial atrase prin campanii derulate prin intermediul social media sau al mijloacelor de informare în masă, acestea având flexibilitatea necesară pentru organizarea de evenimente publice, evidenţierea provocărilor majore de securitate naţională sau încurajarea schimbului de experienţă între persoane şi organizaţii. Desigur, toate acestea pot fi completate de programe sociale, educative, economice sau culturale, adaptate unor categorii specifice, care să preîntâmpine eventualele demersuri ale recrutorilor organizaţiilor teroriste, prin oferirea unei soluţii alternative. În cazul femeilor, acestea pot beneficia de consiliere psihologică gratuită, completarea studiilor, pot fi sprijinite să se integreze social sau să obţină un loc de muncă.
Recunoscând mizele şi consecinţele implicării femeilor pe palierul acţional terorist, este necesar ca guvernele sau diversele instituţii implicate în combaterea acestui flagel să intensifice eforturile în vederea dezvoltării capacităţilor de contracarare şi actualizării cadrului legal de acţiune, pentru a încerca să limiteze efectul acestuia (Gill, 2012).
Abstract
During the recruitment process, terrorist groups pay special attention to women who can be assigned specific roles in operations. If in the past female members were only involved in logistical support activities, i.e. finding and securing shelter, transport and delivery, provision of supplies, lately they have been trained to become actual fighters.
The leaders of terrorist groups have realized that women can be a valuable asset for their cause, as attacks committed by women attract public attention and are more visible. In addition, women are good recruiters and propagandists, who can attract public attention and support, especially during marches or radicalization events. They can also share their dramatic experiences in order to instigate violence or attract new members or followers.
Recent surveys suggest that women and men are influenced by the same factors, i.e. social discontent, martyrdom, loss of someone dear, as well as by dramatic experiences, such as humiliation, religious fanaticism or the lack of education, alienation or resistance to religious restrictions.
One of the methods applied in order to alleviate this phenomenon is the initiation of public awareness campaigns supported by mass media, which can be extremely efficient (since many women involved in terrorist activities are recruited through social media platforms or media outlets). In addition, specific social, educational, economic or cultural programs could be launched in order to prevent radicalization and terrorist recruitment, such as psychological assistance, scholarships, social or economic integration programs addressed to women.
Autor: Diana Pătrașcu
