Actorii singuratici și noul teatru extremist

Evoluţiile recente în problematica extremismului de dreapta au generat o serie de schimbări în modul de abordare şi înţelegere a dinamicii fenomenului, atât din punct de vedere conceptual, cât şi al încadrării acestuia în domeniile de securitate naţională.

Extremismul în formele sale „tradiţionale” de evoluţie, cuprinde în general structuri închegate care, profitând de regulile democraţiei, încearcă să obţină acces la nivel politic, prin instituirea unui stat caracterizat de intoleranţă şi radicalism. Mecanismele formării unor asemenea structuri au fost aproape întotdeauna centrate în jurul unui lider carismatic, populist, care, profitând de anumite probleme reale sau conjuncturale ale unei societăţi, captează atenţia prin „comercializarea” către populaţie a unor „reţete” ce constau în soluţii „rezonabile” pentru ieşirea din criză, pe fondul „lipsei de reacţie a clasei politice democratice”. Influenţele externe exercitate asupra grupurilor respective au condus, în timp, la diversificarea formelor de manifestare prin preluarea unor modele diferite de acţiuni, adaptările generând dezvoltarea unor aglutinări, prin includerea în zona extremismului de dreapta a unor manifestări specifice grupărilor anarhiste de tipul „do it yourself”. În acest caz discutăm despre structurile de tip naţionalist-autonome (cu transfer al responsabilităţii acţiunii radicale de la lider către fiecare membru).

Modelele rămân în continuare de actualitate, dezvoltând un teren propice pentru iniţiative personale radicale ale căror efecte se produc imediat, iar consecinţele sunt extreme. Dezbaterile la nivelul societăţii moderne sunt ample, nefiind însă găsit, până în prezent, un consens deplin asupra încadrării conceptuale. Acest fapt pune în circulaţie, în prezent, mai multe denumiri precum „actori singuratici” (în special în Europa), „lupi singuratici” (Statele Unite ale Americii), „persoane autoradicalizate” etc.

Dacă în cazul structurilor există presiunea grupului asupra individului, care poate influenţa sau cenzura anumite iniţiative personale, acţiunile „actorilor singuratici” nu mai beneficiază de acest posibil filtru, personalitatea individului şi mai ales tulburările acestuia marcând evoluţia de la opinie personală la impunerea acesteia celorlalţi membri ai societăţii, prin asumarea caracterului ilegal al demersului.

Actorii singuratici nu au ca obiectiv participarea efectivă la viaţa politică şi accederea la nivel de decizie în stat, ci amendarea democraţiei, a clasei politice pentru ceea ce ei consideră greşeli esenţiale (adoptarea multiculturalismului şi abandonareasistemului naţionalist fiind văzute, în general, ca efect al unor conspiraţii de nivel supra-statal etc.), în speranţa determinării oficialilor de a modifica aceste tipuri de evoluţie. Cu cât acţiunea de sancţionare este mai gravă şi are un impact public mai important, cu atât sunt considerate mai mari şansele să fie luată în seamă.

Dacă pe fond ideologic există posibilitatea încadrării clare a acestor indivizi în zona extremismului de dreapta (fiind marcate în majoritate de un fond radical intolerant), formele de acţiune conduc la o lărgire a spectrului, cu tendinţe de intrare în sfera terorismului (atentate cu bombă ori asasinări multiple).

Ideologie a radicalilor?

În cazul actorilor singuratici, personalitatea acestora, parcursul evolutiv individual, precum și contextul social au rol hotărâtor. Evoluţia de la idee la acţiune radicală trece prin etape succesive, de multe ori cu mare rapiditate, însă nu toţi cei care intră într-un proces de autoradicalizare ajung, în final, să pună în practică gesturi extreme. Autoradicalizarea are ca punct comun de plecare individul, din postura de neintegrat social, persoană marcată de un nivel de stimă redus, cu tendinţe agresive şi control al impulsurilor deficitar, care caută de cele mai multe ori integrarea sa, însă care se loveşte de repetate refuzuri. Anumite evoluţii pozitive, precum stabilirea unei relaţii afective, găsirea unui loc de muncă stabil, pot scoate individul din traseul radicalizării, însă fondul poate fi reluat ulterior în cazul unui nou eşec, iar cu cât aşteptările sale sunt mai mari, cu atât dezamăgirea intervine ca factor favorizant pentru producerea unor evenimente periculoase.

O serie de cercetători din domeniul psihologiei, prin lucrări personale bine documentate (Springer, 2009) s-au aplecat asupra fenomenului cu scopul de a identifica punctele comune şi tiparele radicalizării, în scopul sprijinirii eforturilor de identificare timpurie şi prevenire a atacurilor violente cauzate de radicalizare. Concluziile rezultate în urma unor asemenea cercetări relevă faptul că nu există un profil unic al lupilor sau actorilor singuratici. „Ideologia” pe baza căreia acționează este deseori o combinație personală de elemente care devin explozive. Combinarea frustrărilor personale cu nedreptățile politice, sociale şi religioase, adaptarea socială deficitară, simpatizarea cu anumite grupuri de tip extremist, de la care preiau ideologia justificativă, le consolidează sentimentul că aparţin unor comunităţi cu care împărtăşesc concepţia de „vinovăţia altora“. În profilul psihologic al actorilor singuratici apare și o serie de indicatori care pot trăda un anume risc – posesia unui anumit grad de pregătire militară, fascinaţia pentru arme, tulburări psihice anterioare atacurilor, comunicarea anonimizată ori prin pseudonime alese simbolic, eventual admirația declarată fățiș pentru modele similare anterioare. Toate aceste caracteristici aduc, fără îndoială, un plus de cunoaştere, însă nu sunt în măsură să ofere o matrice completă pe baza căreia să se concluzioneze cu certitudine că un individ este cu siguranţă un „lup singuratic”.

Gestionarea unor asemenea ameninţări nu poate fi şi nu este responsabilitatea exclusivă a structurilor de forţă ale statului (structuri de informaţii și securitate, poliţie, parchete). Modelele europene au în centru dezvoltarea culturii de securitate, responsabilizarea instituţiilor cu rol educativ sau de sprijin psihologic, facilitarea flexibilizării cooperării între autorităţile statului pentru avertizări timpurii ale modelului comportamental. În general, se urmăresc indicatori precum izolarea, schimbarea bruscă a cercului de prieteni, a tipului de vestimentaţie, persistenţa unei idei marcate de conspiraţionism, abordări de tip maniheist, apariţia unor tatuaje semnificative, implicarea în acţiuni publice violente etc. Observarea timpurie a unor astfel de detalii aparent nepericuloase, urmată de acțiuni pentru scăderea nivelului de radicalizare, poate avea consecințe pozitive şi la nivelul reintegrării individului.

Tipurile de actori singuratici

SINGURATICII (LONERS)
indivizi care planifică sau pun în practică un atac fundamentat ideologic, însă nu are contacte cu grupări extremiste
LUPII SINGURATICI (LONE WOLF)
aparent realizează atacuri în mod individual, fără sprijin extern, însă anterior au avut contacte în zona grupurilor extremiste
HAITA DE LUPI SINGURATICI (LONE WOLF PACK)
grup de indivizi autoradicalizaţi
ATACATORII SINGURATICI (LONE ATTACKERS) indivizi care operează individual, însă la comanda unor grupuri extremiste sub controlul cărora se află. (Pantucci, 2011)

Intervenția preventivă

La nivelul societăților este necesară organizarea unor activităţi de formare pentru profesioniştii care lucrează cu persoane sau grupuri expuse riscurilor. Aceste activităţi ar trebui să vizeze nu numai personalul responsabil cu aplicarea legii, ci şi asistenţii sociali, educatorii şi personalul medical, îmbunătăţind înţelegerea de către aceştia a procesului de radicalizare şi a modalităţilor de răspuns.

Comunitățile ar trebui să ceară inclusiv instituirea unor programe naţionale de susţinere a dezangajării şi de-radicalizării („strategii de ieşire”), adresate membrilor grupărilor extremiste. Eficienţa unor astfel de programe, din păcate la acest moment indisponibile în marea majoritate statelor membre, reclamă inclusiv implicarea familiilor şi a membrilor comunităţilor din care fac parte extremiştii violenţi.

Studiile au arătat că, astăzi, marea propagandă are loc pe Internet. Este necesară o cooperare mai strânsă cu societatea civilă şi sectorul privat în gestionarea provocărilor din mediul virtual. Este necesară extinderea și diversificarea eforturilor specifice de la interzicerea sau eliminarea materialelor ilegale de propagandă extremistă existente pe site-uri de discuţii, platforme sociale, bloguri, la promovarea de mesaje în vederea demontării componentei ideologice. Școala, mai mult ca oricând, are un important rol în stimularea gândirii critice în rândul tinerilor, pentru punerea în discuție critică a mesajelor extremiste. Educaţia şi programele destinate tinerilor constituie domenii-cheie în interpretarea critică a ideilor şi mesajelor cu tentă extremistă şi demascarea propagandei asociate.

Proiecte UE

Uniunea Europeană va continua să ofere finanţare pentru explorarea modalităţilor și motivaţiilor radicalizării, precum şi a rolului pe care îl joacă în acest plan ideologiile, tehnicile de recrutare online şi personalităţile „iconice” ce funcţionează ca „modele”. În acest context, există o preocupare reală pentru adaptarea răspunsului la acest nou tip de ameninţare, fiind puse în practică programe europene de genul Radicalisation Awareness Network – Train The Trainers. Proiectul RAN (Radicalisation Awareness Network) a fost iniţiat în anul 2011 de către Comisia Europeană, pentru o perioadă de patru ani, cu scopul de a crea o reţea-umbrelă, un forum de discuţii şi schimb de bune practici pentru un număr cât mai mare de autorităţi ale statelor membre UE, implicate în prevenirea și combaterea radicalizării violente (islamism, extremă dreaptă şi stângă).

Programul Train the Trainers a apărut din nevoia de a transmite mai departe informaţiile obţinute în cadrul grupurilor de lucru RAN, urmărind obținerea de rezultate maxime. În acest context, RAN organizează grupuri de lucru care, pe de o parte, încearcă să găsească formula optimă de a pregăti viitorii traineri şi, în egală măsură, de a le oferi instrumentele profesionale pentru a putea susține prezentări referitoare la procesele de radicalizare într-un mod atractiv, adaptându-le la situaţia naţională, fără însă a le distorsiona. Prin implicarea României în cadrul seriei de RAN TTT, a fost creat prilejul pentru a trasa direcțiile în care se poate acționa în această zonă, pentru atingerea dezideratului de a crea „o rețea de senzori” pe teritoriul național, care să permită Serviciului nostru să monitorizeze eventualele cazuri de radicalizare, ce ar putea să se transforme în amenințări la adresa securității naționale.

Lipsa culturii de securitate poate influenţa negativ procesul de prevenţie a materializării acestor tipuri de ameninţări, pornind de la considerentul că „nu pot recunoaşte ceea ce nu cunosc” (semnalele timpurii nu sunt luate în seamă). Abordările de tipul „la noi nu se întâmplă”, lipsa unei strategii integrate şi coerente de acţiune şi a unor platforme eficiente de cooperare interinstituţională, eşecul în conştientizarea şi responsabilizarea fiecărui factor instituţional care poate contribui la procesul de de-radicalizare expune o societate posibilităţilor de a se confrunta cu astfel de atacuri, iar „şansa” va juca un rol nedorit de mare în procesul de identificare a posibililor „actori singuratici”.

Abstract

This article tackles a current theme of interest in the field of security, largely debated worldwide. Nonetheless, the theme is not new in terms of national concerns to create inter-institutional mechanisms with certain roles of signaling, managing cases, and consequently preventing the violent acts of ideologically self-radicalized individuals.

The growing pressure on the individual, youngsters’ difficulties regarding their social integration, the large amount of information flowing through social networks or other similar media could determine a person’s decision to choose a radical path instead of a normal behavior. This often happens due to frustrations, intolerance or belief in conspiracy theories.

Unfortunately, Romania is not spared by the possibility of such events with dramatic consequences which triggers the necessity of adapting our security to the specificity of these new types of extremism.

Autor: George Ivan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*