Spionaj și decizie geostrategică. Uniunea Sovietică

Orice acțiune prin care un stat urmărește să își îndeplinească obiectivele geostrategice se realizează pe baza unei decizii a factorilor politici. Decizia reprezintă, însă, ultima etapă a unui proces complex care implică, în prealabil, obținerea de informații și analiza lor. Pentru a-și asigura fondul de date necesar, factorii responsabili mizează…
Vezi articol
Share

Reformă în intelligence. DANS fără umbrelă

Situată la frontiera dintre ortodoxie și islam, Bulgaria nu a fost ocolită de conflictele balcanice, europene sau internaționale. Asocierea cu evenimente controversate precum atentatul de la Burgas, din iulie 2012, atentatul din 1981 asupra Papei Ioan Paul al II-lea, asasinarea scriitorului disident Gheorghi Makarov la Londra, respectiv cazul Skripal, au…
Vezi articol
Share

Awareness pentru securizarea datelor

Social vs. intelligence awareness Conceptul de awareness a fost preluat din sfera socială, unde este asimilat cunoaşterii şi înţelegerii (în sensul conştientizării), de către indivizi, grupuri sau comunităţi, a evoluţiei realităţii înconjurătoare şi a transformărilor mediului în care trăiesc (situaţii, contexte, probleme sau fenomene cu impact existenţial), în baza unei…
Vezi articol
Share

Orele-om-efort

Toată lumea civilizată are servicii secrete. În toată lumea, aceste instituţii se bucură de două categorii de aprecieri la care concură, negativ, resentimentele şi prejudecăţile, suspiciunea şi ignoranţa. Toate serviciile sunt în cvasiunanimitate considerate necesare şi utile, chiar indispensabile. Dar cam peste tot nu sunt apreciate, ajutate şi necum iubite…
Vezi articol
Share

Independențe

Sunt jurnalist cu vechime și metri cubi de articole sau cărți publicate. Sunt și dascăl de comunicare cu alte dovezi ale expertizei în domeniu. Ar mai trebui să spun că sunt (dovedit ca membru al breslei) și scriitor, dar asta nu contează. Contează, apropo de primele calități invocate, faptul că…
Vezi articol
Share