O temă de maximă actualitate
Ca membru al echipei de conducere a SRI, am asumat şi contribuit, în ultimii ani, la integrarea unei perspective etice în segmentele-cheie ale activităţii cotidiene în domeniul intelligence. Sunt multe lucruri care au fost făcute în acest sens, iar în bună măsură le-am prezentat în articolul Intelligethics, găzduit în paginile revistei Intelligence din martie-mai 2014 (nr.26).
Arătam, cu un an în urmă, că etica în activitatea de intelligence este departe de a fi un concept abstract sau oximoronic, că „a spune adevărul puterii“ reprezintă o temă majoră a culturii occidentale, că aceasta are un rol concret în activitatea curentă a serviciilor de informaţii şi, mai ales, sintetizam un decalog valoric pentru SRI şi profesioniştii săi în pragul unui sfert de secol de existenţă instituţională.
Constat, cu acea cuprindere pe care o permite privirea retrospectivă, că exigenţele etice pe care le menţionam s-au dovedit întemeiate şi corect ancorate în cultura organizaţională a Serviciului. Dacă ne raportăm şi la perioada dificilă traversată de instituţie – care a fost supusă unor atacuri fără precedent într-o perioadă în care unii critici au considerat-o vulnerabilă – apreciez că, pe lângă legalitate, tocmai aceste repere etice au fost cele care, ghidându-i activitatea, i-au permis să facă faţă şi, chiar, să iasă întărită din punct de vedere al încrederii publice.
Un efort complex şi tenace
Toate acestea nu sugerează că Serviciul ar fi „bifat“ formal căsuţa etică şi că problematica ar putea fi acum închisă. Punctul 6 al decalogului valoric menţionat statua că Serviciul şi ofiţerii de informaţii trebuie „să aibă responsabilitate şi să creadă în lucrul bine făcut până la capăt“ (Intelligethics, revista Intelligence, martie-mai 2014, nr.26, pag.8). Iar în domeniul eticii organizaţionale paşii deja făcuţi de SRI şi validarea cât se poate de concretă a oportunităţii acestora reliefează nevoia continuării efortului de consolidare a dimensiunii etice în activitatea Serviciului.
În acest sens, trebuie ţinut cont de câteva aspecte importante, mai ales că domeniul eticii intelligence este pe cât de sensibil, pe atât de vast şi generos, aşa cum o indică şi un întreg corp de literatură şi cercetare dezvoltat cu precădere în statele cu democraţii consolidate. Este depăşită sintagma că „scopul scuză mijloacele“ ca şi ideea că serviciile nu ar avea niciun fel de morală: intrăm într-o nouă paradigmă a exigenţei etice, una consistentă şi care nu se cere doar clamată, ci efectiv implementată organizaţional.
Dezvoltarea unei dimensiuni etice nu este un proces facil nici măcar pentru organizaţiile uzuale şi se dovedeşte cu atât mai delicat în cazul celor de intelligence, unde există o serie de provocări speciale ce trebuie avute în vedere. Totuşi, deşi aducerea şi dezvoltarea eticii într-o organizaţie de intelligence se poate dovedi problematică şi (cu certitudine) va întâmpina numeroase provocări, dificultăţile concrete sau potenţiale nu reduc prin nimic valoarea intrinsecă a scopului unui astfel de efort organizaţional.
Acest efort are nevoie de o structură şi de un concept de acţiune clare pentru a asigura că în faţa diferitelor provocări/ dificultăţi nu se va îndepărta de exigenţele de bază şi că nu se va rezuma la un rezultat minimalist sau autosuficient (de tipul vreunui Cod „de sertar“) şi care nu ar face paşi reali în sensul cultivării unui etos profesional autentic şi internalizat.
Pe dimensiunea formală, crearea unui referenţial etic coerent şi echilibrat, transparent şi accesibil trebuie să aibă în vedere mizele etice concrete ale activităţii curente, căutând să ofere – pe cât posibil – ghidarea necesară pentru gestionarea acestora sau, cel puţin, să indice unde şi cum se poate solicita sprijin în acest sens.
Pe dimensiunea informală, trebuie identificate soluţii pentru consolidarea culturii etice şi a climatului etic (ca părţi ale culturii organizaţionale), inclusiv pe latura de formare/ perfecţionare, comunicare instituţională etc.
Stabilitatea şi alte mize instituţionale
Relevanţa în creştere a chestiunii etice în activitatea de intelligence este justificată pe mai multe considerente. Mai întâi ca urmare a avansului tehnologic ce face ca un comportament lipsit de etică să poată avea consecinţe mult mai grave decât în urmă cu numai câţiva ani.
Apoi, nu trebuie ignorată existenţa unui orizont de aşteptare mult mai exigent din partea partenerilor, a beneficiarilor şi a serviciilor aliate, dar şi – mai ales – din partea societăţii civile. Specific Serviciului mai este şi faptul că, după o perioadă relativ îndelungată în care SRI a fost angajat într-un efort intens de transformare şi modernizare, de creştere semnificativă a eficienţei şi eficacităţii activităţii, au putut fi identificate şi unele mize etice fireşti într-un astfel de parcurs.
Rezumând, asumarea unui program etic este departe de a fi un moft sau o clamare neangajantă a unor valori de paradă, a unor etichete. Un astfel de „catwalk axiologic“ nu ar fi nicicum de interes pentru SRI care caută, în fapt, să se doteze cu ceea ce – împrumutând din terminologia automobilistică – ar reprezenta un E.S.P., un Ethic Stability Program, adică un program al eticii ca vector al stabilităţii instituţionale.
Harta problematicilor etice
Menţionarea unui „program“ este perfect justificată pentru că trebuie avută în vedere o întreagă hartă a problematicilor etice specifice diferitelor domenii/profiluri de activitate ale unui serviciu de informaţii. Pot fi realizate liste extinse ale mizelor etice concrete ale activităţii curente, precum şi ale modalităţilor normate sau cutumiare de gestionare a acestora.
Chiar dacă este evident că o astfel de hartă nu poate fi niciodată completă – ba chiar pe alocuri anecdotică – este important ca realizarea acesteia să impulsioneze şi o reflexivitate instituţională, un dialog între profesionişti, indiferent de nivel sau domeniu.
Câteva exemple rapide:
CULEGERE: relaţia scop-mijloace; realizarea unor activităţi interzise celorlalţi cetăţeni sau care „în afara atribuţiilor“ ar fi condamnabile; expunerea la riscuri; proporţionalitatea solicitări-scop; limitele continuumului personal-profesional; riscul dezinformării;
ANALIZĂ: a spune adevărul puterii (o temă majoră a culturii occidentale); alimentarea reciprocă a unor prejudecăţi comune analist-beneficiar; relaţia „analiştilor“ cu „culegătorii“; recurgerea la metode structurate vs intuiţia experţilor;
TEHNIC: diferite provocări legate de protejarea vieţii private; reţinerea şi procesarea datelor; proporţionalitatea recursului la mijloacele tehnice; riscurile masive şi oportunităţile aduse de potenţialul big data;
VERIFICĂRI ŞI VETTING: procese de control şi proceduri care să nu afecteze cariera sau reputaţia celor care, după clarificarea unor eventuale suspiciuni iniţiale, se dovedesc a fi inocenţi;
COOPERARE: regula terţei părţi; sanitizare; reciprocitate şi proporţionalitate; încredere vs suspiciune; interes naţional vs eficienţă comună;
COMUNICARE: deschidere vs discreţie; sobrietate sau atractivitate;
DIVERSE: patologiile suspiciunii; problemele procedurale ale securizării; excesul de aversiune/ toleranţă la risc; need to know vs need to share etc. Toate cele de mai sus sunt discutabile, atât ca abordare, cât şi ca invocare, dar tocmai aceasta este ideea de fond: de a provoca o discuţie reală cu privire la astfel de subiecte, de a permite ieşirea la suprafaţă a celor recurente în activitatea cotidiană şi de a le puncta/ înţelege înainte ca acestea să devină probleme majore.
Calea de urmat
Închei prin sublinierea ideii că antamarea unui efort special dedicat eticii în activitate nu înseamnă că instituţia ar fi lipsită de etică în prezent: dimpotrivă, şi am explicitat paşii deja parcurşi în acest sens.
Abordarea trebuie înţeleasă în ideea unei consolidări organizaţionale preventive, aceea de a realiza o clarificare şi consolidare a valorilor şi mecanismelor etice, pe cât posibil înainte de le vedea confruntate cu o situaţie de criză majoră.
Consider cu tărie că – dacă activitatea de intelligence este înţeleasă ca un bun public – etica este cea care îi conferă o valoare adăugată indispensabilă într-un stat democratic.
Abstract
Ethics for spies… isn’t it an oxymoron? Are there any rules in such a field, mined with high stakes and intense tension? Should intelligence professionals be aware of intelligence ethics? My answers are no, yes, and hope so. These pages will provide rational and institutional reasons which will help us define some moral boundaries of the security culture within we all should expect our intelligence agencies to operate. You better say pass and we’ll prevent the tragedy of a common agony.
There are some good reasons why we need to pay attention to this subject, and I can think of no better place to promote them than the pages of Intelligence magazine. We, as professionals as well as citizens, are confronted with the problem of where to draw solid ethical lines and how to maintain our security while, at the same time, behaving in a genuinely moral way.
As a member of SRI leadership I have strived, in the last few years, to integrate an ethic perspective in each key area of our activity in the intelligence field. The process of developing an ethic dimension is not an easy task – not even for corporate or other non-governmental organizations – and there is an entire body of literature that explains the special challenges that need to be addressed by intelligence agencies.
This text draws a clear map of the main ethical topics related to different areas of intelligence activity and tries to explore the way ahead, having in mind the need to clarify the core values and develop specific ethical programs and mechanisms – if possible, before being confronted with a major crisis.
I strongly believe that if intelligence is seen as a public good or service, ethics provides the real added value needed to evolve in a democratic and durable way.
Autor: General-locotenent Florian Coldea
