Situațiile politice recente indică faptul că securitatea națională și internațională sunt dependente de variabilele sistemelor economice și de transformările privind protecția și amenințările vizând mediul natural. Protejarea mediului și lupta împotriva schimbărilor climatice, aflate în strânsă legătură cu securitatea energetică, în special cu cea nucleară, precum și susținerea surselor de energie regenerabilă constituie principalele domenii de acțiune caracteristice dimensiunii de mediu a securității.
Schimbarea climatică nu este doar o problemă de mediu, ci și o amenințare pentru pace și securitate, fiind încadrată în amenințările politice precum conflictul, sărăcia, terorismul și armele mortale, putând afecta chiar și economia, întrucât ar putea restrânge 20% din economia globală și în același timp să ducă la distrugeri economice și sociale, comparabile cu cele două războaie mondiale.
Politica energetică are implicații majore și asupra securității fiecărui stat în parte. Realizarea unei balanțe echilibrate între cererea și producția de energie, optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare și creșterea eficienței energetice depind de măsuri urgente pentru diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu energie, limitarea dependenței de resursele energetice primare și utilizarea unor resurse alternative, regenerabile.
Dinamica stărilor de tensiune, crizelor și conflictelor recente a scos în evidență necesitatea unei abordări mai cuprinzătoare, utilizând întreaga gamă de instrumente politice, diplomatice, militare și civile de gestionare a acestora, astfel încât contracararea eficientă a riscurilor și amenințărilor să fie cu adevărat posibilă. Pe plan intern, pericolul transformării unora dintre riscurile existente, precum tendințele separatiste, mișcările anarhice și alte acțiuni violente sau a riscurilor de mediu (inundații catastrofale, secetă severă de lungă durată, cutremure, accidente nucleare etc.) în amenințări majore la adresa securității naționale este real și trebuie abordat într-o manieră sistematică și anticipativă.
Într-un context tensionat și complex, securitatea fiecărei țări, ca și securitatea comunității internaționale în ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea de reacție și adaptare, ci, mai ales, pe capacitatea de anticipare și de acțiune pro-activă. „O națiune are asigurată securitatea în măsura în care nu este în pericol de a trebui să-și sacrifice valorile fundamentale dacă dorește să evite viitorul și are capacitatea, dacă este provocată, să și le conserve prin obținerea victoriei într-un asemenea război“ (Walter Lippmann).
Dimensiunea de mediu reprezintă, în condițiile epocii contemporane, o parte inseparabilă și deosebit de importantă a securității naționale. Dezastrele provocate de cutremure, inundații, epidemii, secete pot avea implicații pe termen scurt asupra securității naționale, iar altele, precum subțierea stratului de ozon și efectul de seră, sunt efecte ce pot afecta securitatea planetei. Existența armelor nucleare reprezintă un potențial pericol, iar în situația folosirii lor, chiar și parțială, se ridică numeroase semne de întrebare privind supraviețuirea speciei umane, dar și a vieții pe planetă în general. Multe din sursele economice și sociale de insecuritate din lumea contemporană sunt în strânsă conexiune cu problemele de mediu înconjurător. Unii autori au evidențiat că lipsa tot mai acută a terenurilor agricole, a rezervelor de apă, a pădurilor și peștelui, împreună cu schimbările atmosferice, în mod deosebit fenomenul de încălzire globală, au un impact important asupra securității internaționale.
Dimensiunea arhitecturală a securității europene si internaționale se axează pe stabilirea unei coerențe a fiecărei componente a securității, precum și pe complementaritatea acestora. Securitatea pe termen lung poate fi abordată doar într-un mod comprehensiv.
Strategiile de securitate națională care încearcă să depășească aceste fenomene se adresează capacității statului de a crea și susține securitatea comunității europene. Motivele primare ale instabilității și insecurității sunt diverse, de unde imperativul unui răspuns multidimensional, care să pună accentul pe un tip de prevenție pro-activă.
Amenințarea situațiilor de urgență
Securitatea națională poate fi pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activități umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. În rândul acestor fenomene grave, trebuie avute în vedere: catastrofele naturale sau fenomenele geofizice sau meteo-climatice grave (inundații, furtuni puternice, stări de secetă gravă sau alte fenomene extreme generate de încălzirea globală; modificări bruște și radicale ale condițiilor de viață; alunecări de teren; cutremure); tendința de epuizare a unor resurse vitale; catastrofe industriale sau ecologice având drept consecințe pierderi mari de vieți omenești, perturbarea substanțială a vieții economico-sociale și poluarea gravă a mediului pe teritoriul național sau în regiunile adiacente; probabilitatea în creștere a producerii unor pandemii.
Securitatea ecologică – un concept global
Conceptul de securitate ecologică, avansat la sfârșitul anilor 1980, de către militanții pentru protecția mediului, organizații neguvernamentale, și acceptat de oameni politici responsabili, a devenit de o extremă actualitate, reprezentând capacitatea unei comunități de a sesiza, anticipa suficient de cuprinzător riscurile ecologice ale dezvoltării și de a-și construi în timp real instrumentele de acțiune adecvate.
Deși văzut mai ales dintr-o perspectivă instrumentală, el are meritul ca, legat de o valoare mai larg împărtășită, respectiv cea de securitate națională, să contribuie la o mai mare vizibilitate a problemelor aferente, să determine o mobilizare sporită a publicului și guvernelor în soluționarea lor, inclusiv prin acordarea resurselor administrative și financiare absolut necesare. Pentru aceasta este nevoie de o structurare a reacției printr-o strategie cu obiective imediate, pe termen scurt, mediu și lung care nu trebuie să se rezume la un inventar de probleme, ci să creeze mecanisme eficiente de redefinire și adoptare a noului tip de habitat ecologico-climatic.
Ritmul și amploarea schimbării condițiilor de mediu presupun o adaptare pe măsură din partea societăților. Aparent paradoxal, ajunsă la un vârf al dezvoltării sale, civilizația umană este deosebit de vulnerabilă și se dovedește nepregătită să reacționeze adecvat la asemenea evoluții climato-ambientale.
Secetele severe și verile caniculare, inundațiile catastrofale și apariția unor fenomene naturale extreme, nemaiîntâlnite anterior în partea central-estică a continentului, toate într-o perioadă de numai 5 ani, arată că este pe cale a se produce o modificare bruscă a climatului.
Primele consecințe sunt și ele deosebit de categorice: zeci de mii de victime umane, pagube de sute de miliarde de euro și o categorie nouă de marginalizați: refugiații climatici. Inundațiile, bolile, lipsa de hrană au favorizat o migrație fără precedent, și aceasta în zone deja foarte tensionate. Apogeul demografic (6,5 miliarde), consumul excesiv de resurse naturale și complexitatea habitatului socio-uman construit contribuie la imobilitatea, adaptabilitatea dificilă și, în consecință, vulnerabilitatea omului la schimbările masive și bruște ale condițiilor esențiale de existență.
Școala de la Copenhaga
Dimensiune a securității în viziunea Școlii de la Copenhaga, mediul s-a impus pe agenda contemporană de riscuri și amenințări de o manieră prea puțin anticipată în anul 2007. Sursele de insecuritate în materie de mediu sunt multiple, iar ponderea lor este agravată de conexiunea intrinsecă dintre decizia politică și interesele economice.
Astfel, fie că avem de a face cu exploatări miniere extensive, de implantare de vectori industriali toxici în arii urbane, de traficul auto, de defrișări masive, de modificări sau proastă întreținere a terasamentelor cursurilor de apă, de deversări accidentale sau voite în suprafețele de apă, de limitarea ariilor rezervațiilor naturale în folosul unor nou descoperite zăcăminte naturale, putem vorbi de riscuri și amenințări la adresa securității umanității și, în particular, a cetățenilor europeni.
Schimbările climatice vor duce la mișcări interne forțate și la emigrări masive pe măsură ce oamenii vor părăsi regiunile fără rezerve de apă sau mâncare. Ei trebuie să se confrunte cu creșterea nivelului mărilor, secete, inundații și furtuni devastatoare. Asia de Sud, Africa și Europa vor fi cele mai vulnerabile în fața migrațiilor, mai ales a celor din țările islamice. În Orientul Mijlociu, politica apei va stabili un echilibru, cu râul Iordan care creează puntea de legătură psihologică cu interesele Siriei, Libanului, Iordaniei, Israelului și Autorității Palestiniene.
Criza apei
Studii recente demonstrează că schimbările climatice au consecințe severe asupra securității globale. Raportul IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) sau Raportul Stern atrag atenția asupra impactului enorm al schimbărilor climatice asupra resurselor de hrană și apă, precum și consecințele pentru migrația oamenilor și economiile naționale. Cele mai importante efecte se vor remarca în agricultură. Una din măsurile de combatere a dezastrelor ar fi identificarea unor soiuri de plante rezistente la factorii climatici. În cazul în care nu se va acționa rapid, riscurile și costurile vor fi echivalente cu o pierdere anuală de 5% din PIB-ul gobal. În schimb, costurile asociate acțiunii necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și evitarea unui impact maxim al schimbărilor climatice ar putea fi limitate la o cotă anuală de 1% din PIB-ul global. Cei mai afectați vor fi locuitorii țărilor sărace. Costurile fenomenelor metereologice extreme au început deja să crească, inclusiv pentru țările bogate. Cei mai mari poluatori la nivel mondial, sunt în acest moment, China și Statele Unite ale Americii. În ultima perioadă aceste două state și – au arătat disponibilitatea de a combate poluarea atâta timp cât interesele economice nu le sunt afectate.
În cadrul ședinței Consiliului de Securitate al ONU dedicat energiei, climei și securității globale, din aprilie a.c., cu mesajul „vorbim de securitatea colectivă într-o lume fragilă și în continuă creștere a relațiilor de interdependență”, a fost pentru prima oară când a fost luat în dezbatere subiectul schimbărilor climatice, care intră astfel pe agenda internațională. Margaret Beckett a declarat în acest context: “Schimbările climatice constituie un semnal de alarmă asupra celui mai mare pericol pentru securitatea globală”.
Francezii au vorbit de „amenințarea numărul unu pentru umanitate” și reprezentantul belgian a adăugat că singura modalitate de a răspunde acestui pericol este regândirea strategiei de securitate: nu ne permitem să cădem în capcana ce ne-a costat atât de mult de-a lungul timpului și să presupunem că viitorul se va asemăna trecutului”. Foametea amenință securitatea și stabilitatea mondială”. Mesajul șefilor organizațiilor internaționale a fost că scumpirea hranei ar putea afecta securitatea și stabilitatea în numeroase țări.
Un rol important în garantarea securității naționale prin prisma condițiilor economico-sociale revine asigurării securității energetice prin adaptarea operativă și optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare și creșterea eficienței energetice. Un fapt de necontestat al secolului XXI îl reprezintă dependența din ce în ce mai mare a economiilor lumii de resursele energetice. Economia mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală de energie, iar lupta pentru resurse domină geopolitica secolului XXI. Problemele energetice devin probleme de securitate, iar securitatea alimentării cu energie a devenit o preocupare comună a marilor actori ai acestei competiții dinamice.
Sursele de energie regenerabile promit îmbunătățiri strategice ale securității aprovizionării cu energie, reduc pe termen lung volatilitatea prețurilor, care afectează UE în calitate de cumpărător al combustibililor fosili și pot spori competitivitatea industriei tehnologiilor energetice din UE. Prin folosirea surselor de energie regenerabile, se reduc poluarea aerului și emisiile de gaze cu efect de seră. În același timp, se îmbunătățește situația economică și socială a regiunilor rurale izolate din țările industrializate și se facilitează satisfacerea necesităților primare de energie ale țărilor în curs de dezvoltare. Efectul cumulativ al tuturor acestor beneficii reprezintă un impuls puternic pentru a susține sursele de energie regenerabile. Uniunea Europeană este deja un lider mondial în domeniul energiei regenerabile, iar acest sector are o importanță economică din ce în ce mai mare pe plan mondial. Până în prezent însă, dezvoltarea acestui domeniu nu a avut același ritm peste tot în UE, iar energia regenerabilă reprezintă încă doar o mică parte din mixul energetic european, dominat de gaze, petrol și cărbune.
Energetica nucleară este recunoscută de Consiliul Mondial al Energiei ca fiind din grupa tehnologiilor industriale „cu emisii zero”. Renașterea energeticii nucleare devine un fenomen real și cu tendințe de intensificare pe plan mondial. În întreaga lume funcționează, în prezent, circa 440 de unități nucleare, 16% din electricitatea mondială, fiind produsă de centralele nuclearo-electrice. Uniunea Europeană deține 145 de unități nucleare.
În consecință, securitatea, pe de o parte, a căpătat un caracter multidimensional, datorită factorilor de natură variată ce o influențează, iar, pe de altă parte, însuși mediul de securitate necesită o abordare profund nuanțată a vechilor și noilor riscuri, pericole și amenințări. De asemenea, securitatea nu mai reprezintă exclusiv domeniul forțelor armate, ci comportă cooperarea efectivă și eficientă între toate componentele sectorului securității, la nivel național, și la nivel internațional, atât din domeniul militar, cât și din celelalte domenii ale vieții sociale. Opoziția față de lărgirea conceptului de securitate și ancorarea sa în tradiționalism poate avea repercusiuni grave asupra stării de securitate însăși, întrucât vulnerabilități, riscuri, pericole și amenințări de natură diferită vor fi introduse în aceeași categorie, iar abordarea politică va fi centrată pe acțiunile militare, în detrimentul soluțiilor politice, economice și/sau sociale. În ultimii ani, multidimensionalitatea securității a devenit din ce în ce mai evidentă din cauza diversificării tipurilor de riscuri, pericole și amenințări la adresa sa. În plus, societățile moderne prezintă multiple și variate vulnerabilități ce decurg, în majoritatea cazurilor, atât din insuficiența resurselor, cât și din gestionarea lor deficitară, în timp ce securitatea individului nu mai poate fi asigurată doar prin măsuri militare sau politice, ci și prin politici sociale și economice.
Accesul diferențiat la resurse afectează relațiile dintre state cu consecințe dintre cele mai distrugătoare. Asistăm la o accentuare a dezastrelor naturale, epuizare a resurselor energetice, creștere demografică corelată cu reducerea resurselor de apă și hrană, încălzire a climei etc., fenomene ce continuă să influențeze stabilitatea și securitatea globală. „Prăbușirea” unor state din cauza proastei guvernări, condițiilor economice precare, tulburărilor sociale etc., răspândirea conflictelor de tip etnico-religios, precum și inconstanța relațiilor transatlantice rămân o realitate a mediului de securitate actual, ce impune dezvoltarea unor noi parteneriate, a unor noi forme de cooperare regională și locală.
Autor: Ligia Leaua
