Anul acesta s-au împlinit două decenii de la atentatele de la 11 septembrie, evenimente care au mobilizat comunitatea internaţională împotriva unui fenomen a cărui amploare impunea măsuri urgente. Totuși, în ciuda eforturilor și a intensificării cooperării la nivel global, flagelul terorismului a continuat să afecteze lumea pe tot parcursul ultimilor 20 de ani, la fel de omniprezent şi de actualitate: de la New York până la Burgas, de la Paris la Kabul.
O luptă împotriva tuturor
Cazuistica ultimilor ani a relevat o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte resursele angrenate şi modul de acțiune, în prezent orice individ, cu mijloace simple, putând să comită un atentat. Locul ţintelor cu încărcătură simbolică (lideri de state, politicieni, diplomaţi) a fost luat de cele alese aleatoriu precum simpli cetăţeni sau forțe de ordine. Instrumentarul terorist de amploare a fost înlocuit cu arme ușor de procurat, factorii declanșatori s-au diversificat, atentatele de grup au fost substituite de cele comise de atacatori singuratici, iar revendicările care lăsau loc pentru negocieri, au rămas atribute ale terorismului din secolul trecut.
Atacatorii nu mai sunt, în mod obligatoriu, membri exaltați ai unor grupări teroriste de inspirație fundamentalist-islamică. Oricând se poate plimba printre noi, prin cele mai mari muzee ale lumii, sau poate sta la masa vecină din restaurantul în care obişnuim să ne bem cafeaua, un fanatic religios, un etnic separatist sau un om cu viziuni rasiale şi xenofobe care se pregăteşte în secret să răspândească teroarea.
Ba mai mult, atacatorii de la Hanau (2020), Londra (2017) şi Nisa (2016) au fost cetăţeni născuţi şi crescuţi în statele în care au comis atentatele, ceea ce contrazice teoriile privitoare la rolul capital al geografiei în formarea caracterului unor indivizi cum sunt de pildă, cele formulate de Jared Diamond, în lucrarea „Arme, virusuri şi oţel”.
Ficțiunea, detronată de realitate
Este adevărat că nici intriga prezentată în filme precum Unthinkable sau Fauda nu mai pare inspirată de ficţiune, comparativ cu realitatea în sine, care se sustrage oricăror încercări de înţelegere.
Atacurile din ultimii ani arată că „bătrânul continent” a devenit scenă predilectă a terorismului internaţional, iar în contextul globalizării şi într-o Europă a liberei circulaţii, cetăţenii români, prezenţi peste tot în lume, pot deveni oricând o ţintă. Mai mult, atentatele comise în Bulgaria şi Austria, care nu se confruntaseră în istoria recentă cu astfel de evenimente, arată că orice țară poate reprezenta o ţintă a teroriştilor. De altfel, evenimentele de la Burgas, spre exemplu, au diminuat numărul celor care credeau că astfel de atacuri nu sunt posibile decât în statele vest-europene.
Prezentul articol nu îşi propune, însă, să explice fenomenul terorist, abordat anterior din diverse perspective, de la lucrări de specialitate, la romanele lui Salman Rushdie sau opiniile exprimate de Noam Chomsky.
Visuri spulberate de ură
Mutatis mutandis, acest articol reprezintă, în primul rând, un omagiu adus cetăţenilor români care au devenit victime ale atentatelor teroriste din lume, deoarece, din păcate, în majoritatea atacurilor produse în ultimele două decenii, concetăţeni de-ai noştri şi-au pierdut viaţa.
Informațiile biografice și consemnările referitoare la conaționalii noștri, pe care le veţi regăsi în continuare, provin exclusiv din analiza surselor deschise: portalurile dedicate victimelor atentatelor (terrormap.com; findagrave.com; legacy.com), precum și articolele și editoriale din presa internă și internațională, preponderent cea spaniolă (elpais.com; elmundo.es; 20minutos.es), franceză (huffingtonpost.fr) și americană, care oferă detalii intruvabile.
Articolele și titlurile din presa străină sunt emoționante („Vagonul românilor”, „Vieţi rupte”) şi încercă să reconstituie portretul victimelor din fragmente, din spusele prietenilor, colegilor şi familiilor acestora, cu accent pe ultimele ore de viață. Lista victimelor atentatelor reflectă diversitatea persoanelor ale căror vieţi au fost spulberate, rezultat al hazardului şi al neşansei de a fi în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Afirmaţia potrivit căreia orice om poate fi victima unui atentat a devenit axiomatică, după cum ne-a relevat bilanțul atacurilor teroriste din ultimii douăzeci de ani: emigranți care lucrau în alte state, de la muncitori necalificați la specialiști în marile companii ale lumii; navetiști, zilieri sau oameni de afaceri; persoane căsătorite, cupluri care își făceau planuri de viitor, părinții cuiva sau copiii altcuiva; turiști aflați în locurile cele mai populare din Europa, în Londra, Paris sau Madrid.
Răsfoind fiecare poveste este lesne de observat ce rol joacă hazardul în acest război fără mize, ce nu aparține nici victimelor, nici umanității, nici statelor pe teritoriul cărora se manifestă.
Câți dintre noi nu am hoinărit în concedii, în mijloacele de transport în comun, dintr-o parte într-alta, prin marile metropole europene, așa cum altădată au făcut-o și cei care au luat trenul, din obișnuință, într-o dimineață de martie, în Madrid? Câţi nu s-au oprit la o terasă pariziană în timpul peregrinărilor prin capitala franceză, poate chiar aceeași în care s-au aflat Lăcrimioara și Ciprian în 2015? Există oare vreo persoană care să fi vizitat Londra fără să treacă, măcar o dată, pe Westmister Bridge, loc devenit fatidic pentru o româncă din Constanţa? Câţi nu au fost la un concert pe un stadion vreodată ori s-au fotografiat în faţa unui obiectiv turistic celebru?
La un simplu exerciţiu de imaginaţie, dacă am marca fiecare zonă din care au provenit cetățenii români uciși în atentate, am observa că 17 județe și capitala au fost marcate de amprenta terorii: Alba (3), Bihor (1), București (3), Buzău (2), Cluj (1), Constanța (1), Covasna (1), Dâmbovița (1), Giurgiu (1), Gorj (1), Hunedoara (1), Ialomița (1), Maramureș (1), Mureș (2), Neamț (2), Vâlcea (1), Teleorman (3), Tulcea (1).
Deşi trebuie conştientizată, această stare de fapt nu trebuie să ne împiedice să trăim aşa cum credem de cuviinţă şi să ne bucurăm de tot ceea ce ne îmbogăţeşte spiritual, fie că este vorba de o călătorie în străinătate sau un concert în mijlocul unei mulţimi. România are instituții care lucrează pentru protejarea cetăţenilor și care își îndeplinesc exemplar misiunea de prevenire şi combatere a terorismului. Sunt pregătite și exersate permanent scenarii și mecanisme de identificare a amenințărilor și avertizare timpurie. Însă în centrul oricăror activități de prevenire trebuie să se afle cetățeanul, nu doar ca beneficiar ci și ca partener conștient de rolul pe care îl are în protejarea sa și a celor din jur. Terorismul poate fi înfrânt prin încrederea cu care ne trăim viaţa, fără a ne lăsa copleșiți de teamă.
Atacurile de la World Trade Center
Atacurile sinucigașe de la New York, din 11 septembrie 2001, au fost coordonate de Al-Qaida și au fost susținute de un grup de 19 persoane. Operațiunea a constat în deturnarea a patru avioane, două dintre acestea lovind „turnurile gemene”, așa cum mai erau cunoscute clădirile World Trade Center. Bilanțul atentatelor: 2.993 de morți și 25.000 de răniți.
Corina Stan, în vârstă de 31 de ani, era angajată a companiei Cantor Fitzgerald și avea biroul la etajul 103 al turnului de nord al World Trade Center. La același etaj, în cadrul aceleiași firme, lucra și soțul său, Alexandru Liviu Stan, originar din București, alături de care Corina plecase din România în 1995, prin programul Loteria Vizelor.
Coordonator al unui proiect în domeniul construcțiilor, Joshua Poptean, de 37 de ani, se întâlnea cu niște clienți la etajul 104 al unuia din Turnurile Gemene. Originar din Abrud, județul Alba, el emigrase împreună cu familia în 1981, pe când era adolescent. Fost membru al Gărzii Naționale din SUA, românul era apreciat de colegi pentru exigența și rigoarea profesională, care îi atrăseseră porecla Joshua Test.
Eugen Gabriel Lazăr, un tânăr programator de 27 de ani, originar din București, emigrase în Statele Unite împreună cu familia la vârsta de 11 ani. Absolvise Summa cum laude Universitatea Cooper, iar în 1992 s-a aflat pe lista celor mai buni 33 de elevi din cartierul newyorkez Queens. Prietenii l-au descris ca fiind pasionat de cunoaștere, permanent în căutarea unor răspunsuri, pasionat de artă și un om modest. În momentul atacurilor el se afla în biroul său de la etajul 103 al turnului de Nord al WTC.
Originară din Târgoviște și alintată cu apelativul Pușa de rudele din România, Ana Fostersis avea 58 de ani și lucra la etajul 103 al unuia din turnuri, ca agent de asigurări. În descrierile dedicate victimelor de la 11 septembrie, Ana este portretizată ca o femeie elegantă, care iubea muzica simfonică și era apreciată de cunoscuți pentru frumoasa poveste de dragoste cu soțul său, pe care în cunoscuse în România şi îl urmase dincolo de Ocean.
Primăvara însângerată
Pentru capitala Spaniei ziua de 11 martie 2004 a devenit sinonimul terorii. Al-Qaida a revendicat o serie de atacuri simultane cu bombă comise în trenuri care plecau din gările madrilene Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe), Santa Eugenia (1 bombă) și Téllez (4 bombe). Între cei 192 de morți s-au numărat și 16 români. Bilanțul răniților s-a ridicat la 2057.
Anca Valeria Bodea, originară din Oradea, județul Bihor, avea 26 de ani și era filolog. Pasionată de limba și cultura spaniolă ea se afla în Spania de câteva luni. Venise inițial în vacanță, însă se hotărâse să rămână după ce s-a îndrăgostit de un conațional. Anca vorbea fluent două limbi străine și era hotărâtă să își găsească un loc de muncă potrivit pregătirii sale. Într-o coincidență tragică, data funeraliilor a coincis cu cea a aniversării.
În vârstă de 28 de ani, Livia Bogdan lucra ca babysitter în Spania, după ce părăsise Municipiul Râmnicu Sărat, din Buzău, împreună cu familia. Își dorea să lucreze în domeniul textil, pentru care se pregătise. Familia a descris-o ca pe o persoană veselă și idealistă. Livia și logodnicul său spaniol, Juan Munoz, și-au pierdut viața în urma atentatelor de la 11 martie 2004.
Muncitor în domeniul construcțiilor, Ștefan Budai, în vârstă de 37 de ani, era originar din Luduș, județul Mureș și emigrase cu doi ani și jumătate înaintea tragediei. El a reușit să își aducă întreaga familie la Madrid. Angajatorul pentru care lucra îl aprecia pentru cunoștințele și eforturile sale, dar și pentru grija față de viitorul fiicei sale. Deși intenționa să se oprească pentru a-și cumpăra o cafea, la sfatul unui prieten a renunțat și s-a urcat în trenul în care și-a găsit sfârșitul, în stația Santa Eugenia.
Tibor Budi, originar din Baraolt, județul Covasna, emigrase împreună cu soția, cu un an și jumătate înaintea tragediei, însă nu renunțaseră la ideea de a se întoarce în țară. În vârstă de 37 de ani, Tibor lucra în domeniul construcțiilor. El a căzut victimă atentatului din gara Tallez, alături de un alt conațional, Alois Martinez.
Descrisă metaforic în presa spaniolă ca „surâsul din spatele genelor”, Nicoleta Diac era o persoană optimistă, care dorea să rămână în Spania pe termen lung și să îți deschidă o pizzerie. Tânăra de 26 de ani, originară din municipiul Roman, județul Neamț, se angajase ca menajeră. O coincidență tragică a făcut ca în acea zi să plece mai devreme de acasă, pentru a fi alături de prietena sa care urma să aducă pe lume un copil, născut câteva ore mai târziu după producerea atentatului.
Gabriela Georgeta Dima, o menajeră de 35 de ani, originară din municipiul Râmnicu Vâlcea, era mama unui copil de 10 ani. Emigrase în Spania în 2002 în încercarea de a-și întreține familia. Pentru a ilustra impactul deflagrației, o publicație spaniolă a prezentat cheile contorsionate pe care românca le avea asupra sa. În 2013, Guvernul spaniol a acordat, post-mortem, tinerei și altor două victime ale atentatelor decorația „Mare Cruce a Ordinului Regal” pentru recunoaștere civică.
Petrică Geneva, din Teleorman, avea 34 de ani și lucra în domeniul construcțiilor. Emigrase în Spania cu 4 ani înaintea atentatului, dar intenționa să revină în România și să își cumpere o casă. El și-a găsit sfârșitul alături de vărul său, Ionuț Popa, în stația Santa Eugenia. O defecțiune a autoturismului cu care făceau de obicei naveta i-a determinat să plece cu trenul.
Muncitor în construcții, Alois Martinas avea 27 de ani și era originar din Săbăoani, județul Neamț. Întâlnirea unui compatriot, la acea oră matinală, le-a schimbat celor doi destinul. Alois pleca la muncă, de obicei, mai târziu, însoțit de logodnica sa. Prietenii îi apreciau pasiunea pentru sporturi și pofta de viață.
Ștefan Modol, în vârstă de 45 de ani, a renunțat la profesia de polițist pentru a se angaja în domeniul construcțiilor, în Spania. Originar din județul Alba, el dorea să le ofere un viitor mai bun celor trei copii ai săi. Greu de întrecut la tenis de masă, așa cum și-l aminteau prietenii, Ștefan era un om înțelegător și cu simțul umorului.
Originară din județul Cluj, Mariana Negru, în vârstă de 40 de ani, se angajase ca femeie de serviciu. Lucra în Madrid de patru ani, împreună cu soțul său. Într-un articol din presa spaniolă a fost numită „O româncă îndrăgostită de literatură”, deoarece obișnuia să citească beletristică în timp ce mergea cu trenul la serviciu.
Ionuț Popa, muncitor în construcții, avea 23 ani și era originar din județul Teleorman. El emigrase împreună cu vărul său, Petrică Geneva, alături de care lucra de la început și alături de care și-a găsit sfârșitul în trenul M11. Peste două luni avea planificată căsătoria cu logodnica sa. Ionuț intenționa să revină în România.
Descrisă de apropiați drept o persoană calmă și serioasă, Elena Pleș era originară din Călan, județul Hunedoara, și lucra ca menajeră în Madrid. Tot în capitala Spaniei lucra și soțul tinerei de 33 de ani. Cei doi visau să își construiască o casă la munte, în România.
Emilian Popescu emigrase încă din 1996 și lucra în domeniul construcțiilor. Originar din Buzău, el avea 44 de ani și a fost descris ca o persoană educată și religioasă. Presa spaniolă i-a remarcat pasiunea pentru muzica clasică și sentimentul de orgoliu patern insuflat de cei doi fii care studiau vioara.
Aflată la Madrid împreună cu logodnicul său, Paula Mihaela Sfeatcu, de 27 de ani, era principalul sprijin financiar pentru familia din România. Angajată ca menajeră, tânăra originară din municipiul Alexandria, județul Teleorman, era apreciată de familiile spaniole pentru care lucrase datorită capacității de muncă și veseliei sale.
Mecanic auto, în vârstă de 18 ani, Alexandru Horațiu Suciu plecase după absolvirea liceului din localitatea natală, Blaj, județul Alba, pentru a se alătura mamei și fratelui său care locuiau în Madrid. Pasionat de mașini, el visa să își deschidă propriul atelier auto. Traseul său matinal nu includea stația de tren în care a fost ucis, însă în acea zi fatidică făcuse o excepție.
Csaba Olimpiu Zsigovzki, originar din Luduș, avea 26 de ani și era chimist. El renunțase la profesia din România pentru a pleca la muncă în Spania, însă intenționa să se întoarcă în țară, pentru a-și întemeia o familie. Stația de tren care reprezenta finalul itinerariului său zilnic spre slujbă a devenit și stația de final a vieții sale.
Vinerea neagră de la Paris
În zilele de 13-14 noiembrie 2015, capitala Franței s-a confruntat cu atacuri armate simultane și o luare de ostatici. La originea acțiunilor, desfășurate în două baruri, două restaurante, sala de concerte Bataclan și în apropierea Stadionului Stade de France, s-a aflat un grup de șapte teroriști islamiști, afiliați DAESH. Doi români și-au pierdut viața în urma evenimentelor soldate cu 130 de morți și 413 răniți.
Lăcrămioara Pop, originară din Baia Mare, emigrase în Franța de aproximativ 10 ani. Tânăra chelneriță de 29 de ani de afla pe terasa barului La Belle Equipe, la celebrarea unei aniversări, împreună cu iubitul său, Ciprian Calciu, de 31 de ani, originar din Tulcea. Acesta deținea o afacere prin care oferea service pentru ascensoare. Atentatele au lăsat orfan copilul de un an și jumătate pe care îl aveau cei doi.
O zi națională a terorii
În seara zilei de 14 iulie 2016, un camion condus de un cetățean francez cu origini tunisiene a intrat în mulțimea de oameni care sărbătoreau Ziua Națională a Franței pe Promenade des Anglais din stațiunea Nisa, omorând 85 de oameni și rănind alți 303. Un român a fost ucis, iar soția și copilul său au fost răniți în urma atentatului.
Cristian Coman, în vârstă de 34 de ani, originar din localitatea Rovinari, județul Gorj, emigrase în Austria și își petrecea concediul în Franța, alături de soția și fiul său de 8t ani. Venise pe Promende des Anglais, pentru a vedea focul de artificii. În pofida temerilor soției, legate de posibile atentate după modelul celor deja petrecute în Franța, Cristian a insistat ca familia să meargă în vacanță în această țară.
Atacul de pe Westminster Bridge
Capitala Marii Britanii avea să devină scena unui nou atentat terorist, la 22 martie 2017. Un cetățean britanic convertit la islam, în vârstă de 52 de ani, a intrat cu un autovehicul în pietonii care traversau Podul Westminster din Londra, iar apoi a înjunghiat mortal un polițist. Între cele 5 persoane care și-au pierdut viața, s-a numărat și o româncă. Logodnicul său, tot român, s-a aflat printre cei 49 de răniți.
Andreea Cristea, o arhitectă de 31 de ani, originară din Constanța, vizita Londra împreună cu logodnicul său, care intenționa să folosească acest prilej pentru a o cere în căsătorie. Visul întemeierii unei familii a fost spulberat de autoturismul care a intrat în mulțimea de pietoni cu o viteză de 120 km/h și a aruncat-o pe tânără în Tamisa. Medicii au încercat timp de două săptămâni să îi salveze Andreei viața.
Furia talibană
În seara zilei de 2 septembrie 2019, un camion cu exploziv a explodat în Complexul Green Village, în dreptul unei clădiri care găzduia și Ambasada României de la Kabul. Breșa creată de explozie a permis talibanilor să pătrundă în complex și să declanșeze un atac, respins de militarii Coaliției internaționale câteva ore mai târziu. În urma atentatului 16 oameni și-au pierdut viața și 119 au fost răniți.
Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, avea 43 de ani și era originar din localitatea Fierbinți, județul Ialomița. Românul și-a pierdut viața în timpul atentatului taliban care a distrus în proporție de 80% clădirea în care funcționa Ambasada României din Afganistan.
Eroul de la Hanau
Un cetățean german simpatizant al mișcării de extremă-dreapta, a declanșat, la 20 februarie 2020, un atac armat împotriva migranților și musulmanilor din orașul german Hanau. Între cele 9 victime s-a numărat și un cetățean român, în vârstă de 23 de ani. Vili Viorel Păun, angajat curier, era originar din localitatea Singureni, județul Giurgiu și venise în Germania în urmă cu aproximativ 5 ani cu gândul de a strânge bani pentru a-și construi o casă în România. Viorel, care încercase să îl oprească pe agresorul care deja făcuse trei victime, a fost decorat postum de autoritățile germane pentru eroismul său.
Abstract
This article pays tribute to the Romanian citizens who lost their lives in the terrorist attacks in the last two decades. Against de background of globalization and the freedom of movement in Europe, our compatriots became indirect victims in almost all terrorist attacks committed in the last 20 years. The article contains a chronological presentation of the attacks (from September 11th to Hanau 2020), together with some short descriptions of the victims and their last hours of life.
Autor: Sabina Marcu
