A încerca să defineşti procesul de comunicare poate fi la fel de dificil, uneori, cu a … comunica.
Conform multiplelor definiţii pe care le propune Dicţionarul explicativ al limbii române, comunicarea este:
1. ”acţiunea de a comunica”,
2. ”înştiinţare, veste, ştire”,
3. ”contact, relaţie, legătură”,
4. ”prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentări”. Termenul de comunicare poate fi o sursă de confuzie din cauza utilizării sale într-o diversitate de domenii, de la informatică, publicitate sau jurnalistică, la marketing, televiziune, relaţii publice, arii care presupun folosirea de termeni diferiţi.
Caracteristicile fundamentale ale comunicării
– Comunicarea este inevitabilă. Nu putem să nu comunicăm. Fiind în prezenţa altcuiva, ne percepem reciproc, iar fiecare acţiune este un mesaj transmis celorlalţi.
– Comunicarea este indispensabilă grupului. Permite schimbul de informaţii, fiind condiţia sine qua non a vieţii în societate. Este indispensabilă persoanei datorită nevoii de recunoaştere, legăturii sociale, identităţii.
– Este produsul dintre informaţie şi relaţie. Comunicarea se compune dintr-un proces (relaţia) care este suportul unui conţinut (informaţia).
Procesul nu poate exista fără conţinut şi nici invers, iar niciunul dintre termenii acestei ecuaţii nu poate fi nul.
– Comunicarea produce o schimbare la nivelul interlocutorului, un răspuns formulat; un comportament; o atitudine.
– Comunicarea este complexă. Nu exprimă decât parţial ceea ce vrem să transmitem.
– Are doi vectori. Comunicarea este atât verbală (cuvinte, fraze), cât şi nonverbală (gesturi, atitudini, acţiuni, mod de a vorbi…)
În prezent, comunicarea şi informaţia domină zona cunoaşterii, culturii, ştiinţei şi a oricărei dimensiuni a activităţii umane, deci şi legitimarea acţiunilor politico-militare democratice sau militare.
Revoluţia telecomunicaţional-informaţională a determinat dispariţia barierelor în procesul comunicării interumane, comunicarea transformându-se într-un factor indispensabil al vieţii umane, care transcende limitele spaţiale şi temporale, ajungându-se, de exemplu, până la transmisia ”în direct” a unor situaţii de criză, de conflict, stări de nemulţumire ale diverselor categorii sociale.
În momentul de faţă informaţia reprezintă o forţă şi un factor care modifică politica, economia şi strategia în cadrul cărora se produce o schimbare de accente şi de pondere a informaţiei, sens în care se poate vorbi de o ambianţă informaţională, de sporire a rolului factorului mediatic.
Toate conflictele politico-militare sau manifestaţiile, stările tensionale din rândul diverselor categorii sociale sunt însoţite de elementul informaţional, lupta pe scena informaţională devenind nu mai puţin importantă decât acţiunile militare.
Aşa stând lucrurile, mass-media joacă un rol important, prin utilizarea anumitor modalităţi, în provocarea, întreţinerea, amplificarea tensiunilor, diferendelor, dar şi a medierii şi rezolvării situaţiilor de criză sau conflict. În comunicarea de masă, transmiterea mesajelor se realizează cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii prin intermediul mass-media: ziare, reviste, broşuri, afişe, prospecte, radio, televiziune şi nu în ultimul rând, însă cu cea mai mare eficienţă şi cu cel mai pronunţat impact la public, Internetul.
Funcţiile comunicării în masă
Mijloacele de comunicare în masă au forţa impresionantă de influenţare a consumatorului de informaţie, a publicului, acest lucru fiind valabil în toate domeniile de activitate.
1. Funcţia de informare. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea si Internetul sunt canale care, prin informaţiile difuzate, satisfac nevoia de informare a omului modern. Aceste canale de comunicare realizează mai mult decât o informare.
Ele influenţează, orientează şi dirijează opinia publică, interesele şi motivaţiile oamenilor, conştiinţele acestora chiar dincolo de propria voinţă. Mass-media poate ”contribui” chiar la distrugerea discernământului, poate ”altera” voinţa de a înţelege şi a acţiona.
2. Funcţia de interpretare. În calitate de consumatori de informaţii, putem fi ”ajutaţi” direct în interpretarea unor evenimente prin producţii specifice de tipul editorialului sau comentariului din diverse ziare şi reviste. Autorul comentariului zilei sau invitatul în studioul de ştiri al unei televiziuni, care comentează un anumit eveniment, emite judecăţi de valoare orientative, realizează ”ierarhii de importanţă”.
În aceste situaţii, ca şi în cazul editorialului publicat într-un ziar sau revistă, contează foarte mult începutul şi finalul mesajului. Experimentele psihologice au demonstrat că oamenii îşi formează o imagine pozitivă, favorabilă despre o persoană dacă sunt enumerate mai întâi calităţile şi în final defectele acesteia. Conform celor susţinute de psihologi, aceste judecăţi de valoare pe care ni le formăm se bazează pe tendinţa noastră de a vedea o ierarhie acolo unde este doar o enumerare.
3. Funcţia instructiv-culturalizatoare se realizează prin difuzarea de informaţii, cunoştinţe cultural-ştiinţifice. Prin această funcţie, comunicarea în masă contribuie la stabilitatea societăţii.
4. Funcţia de liant este consecinţa funcţiilor enumerate anterior şi se referă la faptul că poate genera un mecanism de solidaritate socială, cum ar fi, de exemplu, în caz de proteste, nemulţumiri în sfera socială, calamităţi naturale.
5. Funcţia de divertisment. Radioul şi televiziunea realizează numeroase emisiuni de divertisment, uneori de calitate îndoielnică, în comparaţie cu participarea la evenimente culturale de calitate (concerte, spectacole). În unele cazuri, există şi tendinţa de a transforma totul în spectacol, ceea ce are efect contrar funcţiei de liant, adică crearea unei detaşări de problemele grave prezentate. Spre exemplu, în cazul unor accidente, calamităţi, unul dintre criteriile de selecţie a evenimentelor, promovate de conducerile unor redacţii, este numărul victimelor şi prezentarea accentuată a acelor aspecte care impresionează opinia publică (imagini cu persoane afectate, care plâng etc.).
Manipulare şi persuasiune prin intermediul mass-media
Considerând că presa face parte din cele mai active sisteme de manipulare a opiniei publice, cercetătorii care studiază viaţa socială şi fenomenul mass-media (sociologi, psihologi) examinează modalităţile prin care mesajele vehiculate sunt utilizate în menţinerea şi consolidarea unor imagini, atitudini şi opinii. Există o diversitate de moduri şi tehnici de influenţare, ce poate conduce la informarea eronată a publicului. Aceste influenţări produc în mod voit de către mass-media o dezinformare la nivelul populaţiei.
Pentru a înţelege mai bine rolul mass-media, mai ales în contextul derulării-prezentării unor situaţii de criză socială, este necesară o scurtă prezentare a termenilor de persuasiune şi manipulare.
a) Persuasiunea este procesul de schimbare a opiniilor, atitudinilor sau comportamentului unor persoane conştiente că se urmăreşte această schimbare, prin expunerea la mesaje transmise cu scopul de a influenţa opiniile, atitudinile sau comportamentele lor. Acceptarea acestei definiţii permite distincţia dintre persuasiune şi manipulare, dintre modificarea opiniilor, atitudinilor sau comportamentelor prin expunerea la mesaje întâmplătoare şi persuasiune.
Jean Noel Kapferer vede persuasiunea ca pe ”un proces format dintr-o serie de operaţii psihice: expunerea la mesaje, transformarea în imagini a stimulilor senzoriali, acceptarea/ respingerea conţinutului mesajului, trecerea de la atitudine la comportament, menţinerea de durată a schimbării atitudinal-comportamentale.” În ”Tratat de psihologie socială”, profesorul Dumitru Cristea defineşte persuasiunea ca fiind ”o modalitate organizată şi dirijată conştient de influenţare a unei persoane sau grup, apelând la o argumentaţie logică, susţinută afectiv şi motivaţional, în scopul impunerii unor idei, opinii, atitudini sau comportamente care, iniţial nu erau acceptate sau agreate de către cei vizaţi.
Persuasiunea constituie una dintre principalele forme de exercitare a influenţei sociale, permiţând compararea raţională a opiniilor şi adoptarea unor noi concepţii şi atitudini care se dovedesc superioare, pe fondul respectării dreptului la opţiune al interlocutorilor”.
Persuasiunea, ca orice altă formă de influenţă psiho-socială, implică o formă de comunicare în urma căreia se obţine o schimbare de atitudine şi comportament.
Caracteristicile canalului de comunicare afectează semnificativ eficienţa mesajelor persuasive. Comunicarea verbală directă se dovedeşte deosebit de eficientă în cele mai multe cazuri, datorită implicării personale a comunicatorului şi destinatarilor, pe fondul existenţei unor feedback-uri prompte, care permit corecţii dinamice în structurarea şi transmiterea mesajului în funcţie de reacţia auditoriului.
Din rândul mijloacelor indirecte de comunicare, cele mai eficiente canale se dovedesc a fi televiziunea, radioul, presa scrisă.
Persuasiunea nu conţine intenţionalitate negativă (nu ascunde fapte, ci le evidenţiază doar pe cele favorabile); ea ţine de forţa argumentării, de puterea de convingere a vorbitorului, de maniera în care acesta este capabil să-şi pună într-o lumină cât mai favorabilă ideea susţinută.
Datorită structurii sale complexe şi a limbajului specific, care îmbină forţa cuvântului cu aspecte ale limbajului nonverbal (mimica, expresivitatea mişcării etc.) televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare în masă.
Într-o societate în care se utilizează într-o măsură tot mai mare mijloacele de comunicare în masă, apar întrebări privind rolul şi modul de funcţionare ale acestor sisteme impresionante de transmitere a informaţiei.
Criticile s-au concentrat mai ales asupra persuasiunii, întrucât vizează atitudinile şi comportamentele, adică afectează în mod direct domeniul privat al fiecărui individ, domeniul de exprimare a propriei sale personalităţi, domeniul diferenţierii sale, într-un cuvânt, libertatea sa.
Persuasiunea a devenit una dintre cele mai controversate teme, după cum o dovedeşte creşterea numărului de dezbateri asupra publicităţii, asupra marketingului politic, asupra controlului informaţiei.
b) Manipularea, potrivit Dicţionarului de Sociologie, este definită ca ”acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească şi să acţioneze într-o manieră compatibilă cu interesele iniţiatorului, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând impresia libertăţii de gândire şi decizie”.
Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai profundă a situaţiei, ci incurcarea unei înţelegeri convenabile, recurgându-se atât la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelarea palierelor emoţionale sau nonraţionale.
În cazul manipulării, intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat. Astfel, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unui grup, colectivităţi, nu prin mijloace coercitive, ci prin inducere în eroare. În situaţii de divergenţe de interese, recurgerea la această cale devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai puternic şi mai eficient decât utilizarea forţei.
În prezent, mecanismul comunicaţional modern provoacă o oarecare îngrijorare în rândul cetăţenilor, aceştia manifestând o anumită teamă faţă de eventualitatea unei manipulări subtile a mentalităţilor.
Tendinţa globalizării informaţiei publice oferă câmp deschis intermediarilor care se specializează pentru a utiliza comunicarea cu scopuri ce pot să o afecteze.
Receptarea ştirilor poate constitui o activitate interesantă, însă trebuie să ţinem cont de toate implicaţiile acestora. Trebuie să fim atenţi asupra modului în care i se conferă semnificaţii textului.
Ţinând cont de felul cum lucrează propriul nostru sistem psihic, în special la nivel inconştient şi având în vedere că ştirile (producătorii lor) se folosesc de aceste caracteristici, modul în care primim informaţiile ar trebui să fie controlat de către noi, conştient, să nu ne mulţumim doar să ”primim” aceste date. În funcţie de pregătirea fiecăruia, de experienţa de viaţă, de pregătirea profesională, aceste ştiri, date, informaţii trebuie interpretate într-un fel sau altul, în scopul diminuării sau chiar eliminării manipulării.
Autor: Mihaela Stigleț
