Capacităţi instituţionale de realizare a securităţii. Serviciile de informaţii
Crearea paradigmei desăvârşite a construcţiei instituţiilor care implementează şi menţin starea de securitate, rămâne un deziderat a cărui perfecţiune se doreşte a fi atinsă de către actorii statali şi organismele internaţionale. Arhetipurile s-au format având la bază coordonate diferite şi variabile multiple, acestea determinând dezvoltări diverse şi abordări particularizate.
Apariţia acestor forme instituţionale s-a făcut simţită în faza incipientă, când statele şi-au creat structuri informative care au funcţionat ca entităţi în cadrul armatelor naţionale. Deşi activitatea de informaţii, ca principală formă de expertiză în domeniul securităţii, s-a impus relativ târziu în această formă instituţionalizată, ea a debutat în mod sincron cu apariţia primelor forme de organizare umană, perpetuându-se şi în prezent butada conform căreia culegerea de informaţii ar fi prima apariţie pe lista ocupaţională sau profesională.
Se pare că omenirea şi-a creat o dependenţă faţă de activitatea de informaţii, iar sub aspectul ocupaţional pe care l-am punctat anterior s-au formulat încă de la debut unele reguli, parte dintre ele funcţionând şi în lumea modernă a intelligence-ului. Deşi s-a născut sub semnul tenebrei, activitatea de culegere de informaţii şi-a dovedit în timp utilitatea, iar astăzi aproape că nicio decizie importantă nu se mai ia în lume fără consultarea zonei de intelligence. Impermeabilitatea acestor activităţi de culegere a informaţiilor a creat o categorie exclusivistă de persoane, care, sub protecţia unui anonimat asumat, a acţionat în folosul conducătorilor de rang înalt sau secund şi s-a făcut indispensabilă acestora.
Persoanele implicate în culegerea de informaţii şi-au câştigat celebritatea în timp, pe măsură ce structurile din care făceau parte au obţinut recunoaştere socială (se pare că liberalismul ocupaţional s-a acoperit de avantaje doar în ultimele decenii).
O tară asociată, mult timp, activităţii de culegere a informaţiilor a fost generată de unele elemente particulare, care uneori frizau starea de ilegalitate. Datorită clandestinităţii şi neasumării în mod oficial a unor activităţi de informaţii, actorii implicaţi au acţionat pe cont propriu, după reguli şi legi nescrise, care abordau în mod permisiv orice tip de acţiune.
Domeniul informaţiilor şi-a obţinut notorietatea şi prestigiul în timp nu numai datorită unor personaje celebre, ci şi datorită apariţiei structurilor de informaţii care au evoluat şi s-au transformat în servicii şi instituţii bine ancorate în schema de funcţionare a fiecărui stat. Practic, serviciile de informaţii moderne au la originea înfiinţării lor structuri informative, iniţial empirice, care au apărut în zona militară, ulterior acest tip de activitate migrând către zona civilă.
În prezent, serviciile şi structurile de informaţii au devenit o constantă socială şi niciun stat din lume nu îşi permite extravaganţa de a funcţiona fără acest tip de organizaţii. Serviciile de informaţii fac parte din lumea modernă, iar aceasta nu mai poate funcţiona în absenţa lor. Dar de ce au devenit indispensabile serviciile? Chiar dacă sunt celebre şi beneficiază de recunoaştere internaţională sau sunt mediocre şi acţionează sub tutela structurilor similare ale altor state, serviciile de informaţii joacă un rol aproape perfect, contribuind la funcţionarea statului în care au fost înfiinţate.
Componenta psihologică, alături de cea funcţională, deţine un loc privilegiat în cadrul acestui raţionament. O ţară asigurată de serviciile sale secrete poate deţine informaţii care au gradul lor de utilitate şi potenţial de valorificare şi pentru alte state interesate. Cu toate acestea, în lumea intelligence-ului se va păstra întotdeauna o tuşă discretă de umbră, iar misterele nu vor fi dezvăluite cu o prea mare generozitate.
Excluzând parteneriatele şi schimburile de informaţii practicate instituţional în acest domeniu, niciun serviciu de informaţii nu va oferi necondiţionat toate datele şi informaţiile de care dispune, astfel încât va da întotdeauna impresia că mai există „aşi” în mânecă, chiar şi atunci când se joacă la „cacealma”. Regula jocului nu este încălcată deoarece transparenţa nu reprezintă un atribut care caracterizează intelligence-ul. În acest domeniu, practic, nu se poate şti cu exactitate care este nivelul de cunoaştere şi de eficienţă al unui serviciu, putându-se face doar speculaţii şi unele analize.
Revenind din zona uşor speculativă a componentei de ordin psihologic, care funcţionează intuitiv, se poate afirma că serviciile de informaţii sunt o prezenţă necesară a societăţii contemporane. Practic, societatea modernă nu poate funcţiona fără ele. Deşi oficial sau în subsidiar li se atribuie şi o nuanţă de represivitate, care se poate manifesta accidental chiar şi în statele democratice cu tradiţie, ele lucrează fără încetare pentru asigurarea şi menţinerea unor valori fundamentale naţionale sau internaţionale.
Decizia politică nu mai este luată în absenţa informaţiei secret e provenită de la servicii. Monopolul asupra informaţiilor secrete este deţinut în mod exclusiv de către servicii care le diseminează, potrivit necesităţii de a cunoaşte, beneficiarilor legali.
Cu siguranţă că zona practicării intelligence-ului este una ermetică, iar o parte din produs transpare doar către decidenţi, cu respectarea unor proceduri de lucru clare, menite să asigure fluxul infor maţional. Prudenţa nu este exagerată şi este impusă de legislaţia care reglementează domeniul informaţiilor secrete.
Majoritatea informaţiilor cunoscute în jargonul profesional ca secrete sintagma lor legală în multe dintre state fiind cea de clasificate sunt produse de serviciile de informaţii. La nivel naţional şi internaţional există o multitudine de date şi informaţii care sunt incluse în această categorie, însă, din punct de vedere cantitativ, sunt în inferioritate faţă de cele emise de servicii.
Capacitatea proliferatoare pe care o deţin serviciile de informaţii reprezintă un avantaj care este utilizat de factorii decizionali abilitaţi legal şi instituţional să implementeze politica de securitate naţională a statului aparţinător. De asemenea, aceste instituţii au un rol bine determinat în controlarea fenomenului ante-infracţional, cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de ameninţări la adresa securităţii.
Concluzia ce se poate desprinde în urma analizării problematicii ameninţărilor este aceea că omenirea se teme de recrudescenţa noilor tipuri de agresiuni, în aceeaşi măsură în care se teme de faptul că mediul internaţional poate fi tulburat şi de convenţionalismul unor atacuri armate sau de clasicele acţiuni de spionaj – trădare.
De aceea, investiţia în serviciile de informaţii este considerată a fi profitabilă atât pentru prezent, cât şi pentru viitor care trebuie să beneficieze de certitudini şi protecţie, în măsura în care acestea pot fi oferite de oficiali.
Raportul dintre costurile generate de funcţionarea serviciilor şi beneficiile sociale obţinute prin valorificarea activităţii acestora rămâne, poate, cel mai controversat subiect de analiză, polemică sau dezbatere publică. Chiar şi unele scandaluri de presă construite în jurul serviciilor par să pălească în favoarea subiectului „costuri”. Întotdeauna s-a pus în discuţie cuantumul sumelor care ar trebui alocate de un stat pentru ca serviciile sale secrete să fie eficiente.
În fapt, niciodată nu se repartizează fondurile pe care aceste instituţii le solicită, fiecare stat direcţionând din bugetul său doar atât cât îşi poate permite sau cât doresc politicienii.
Dacă sunt analizate doar cifrele, se poate stabili cu exactitate care este disponibilitatea financiară a fiecărui guvern pentru asigurarea unei funcţionări corecte şi eficiente a serviciilor secrete.
Dificultatea rezolvării unei astfel de ecuaţii nu se raportează doar la ceea ce ne spun sumele alocate şi deci investite în acest tip de afacere socială.
Pentru obţinerea rezultatului final este necesar a fi luate în calcul beneficiile obţinute ca urmare a unei abordări anticipative şi preventive, prin intermediul căreia se anulează potenţiale pierderi economice, se creează premise favorabile pentru investitorii interesaţi de anumite zone, se facilitează inducerea unor avantaje economice şi sociale. În societăţile de consum totul costă şi aproape totul devine o marfă. În cazul serviciilor, marfa generată este informaţia secretă care, fiind un brand, are costuri pe măsură. Pentru obţinerea unei informaţii secrete sunt implicate resurse umane, tehnice, informaţionale şi de sustenanţă logistică, se utilizează proceduri exacte, care trebuie să corespundă cadr ului de legalitate, sunt organizate operaţiuni care au ca finalitate împiedicarea unui prejudiciu social sau identificarea şi documentarea unor acţiuni ori a persoanelor implicate în activităţi ce se constituie în ameninţări la adresa securităţii.
Maniera simplistă de a împărţi bugetul total la costurile salariale şi la fondurile alocate pentru resursele specifice şi suportul logistic, raportate la totalitatea informaţiilor obţinute, nu va reprezenta niciodată costul real sau preţul corect. La acest algoritm financiar uzual trebuie adăugate anumite variabile care condiţionează procesul de obţinere a informaţiilor secrete şi anume: potenţialul aptitudinal care condiţionează profesionalismul lucrătorilor; dotarea tehnică de care dispune serviciul; sumele de bani alocate pentru organizarea operaţiunilor; valoarea agenturii pe care o are serviciul; gradul de birocratizare; capacitatea de flexibilizare, de reacţie şi de ripostă la noile provocări sau tipuri de ameninţări la adresa securităţii naţionale sau internaţionale.
O abordare care a vizat funcţionarea corectă a serviciilor de informaţii după cel de-al Doilea Război Mondial a constat în distribuirea sarcinilor cu incidenţă în domeniul securităţii către mai multe structuri şi organisme ale statelor. Această manieră de lucru s-a utilizat în statele democratice, unde s-a pus accent pe componenta de legalitate a activităţii de informaţii, pe disocierea şi echitabilitatea sarcinilor sociale în contextul exploatării lor în interes naţional.
Pe lângă serviciile de informaţii şi cele de securitate, mai funcţionează o multitudine de instituţii ale statului care au ca scop controlarea unor segmente sau activităţi, asupra cărora statul trebuie să intervină în mod ferm deoarece orice tip de derapaj survenit ar determina producerea unor evenimente cu impact negativ în planul securităţii sau chiar materializarea unor ameninţări la adresa securităţii naţionale sau internaţionale.
Aceste instituţii sau organisme au apărut pentru a contracara apariţia unor evenimente negative, iar în cazul extrem al manifestării lor, statul să poată deţine capacitatea de intervenţie şi ripostă.
Domeniile de aplicare şi reprezentare sunt variate, începând de la controlul tehnologiilor militare şi nucleare ori al unor tipuri de tranzacţii financiare, până la tehnologiile medicale, modul de aplicare a acestora şi rezultatul lor asupra sănătăţii populaţiei.
Prin legislaţie, aceste instituţii nu au fost învestite cu sarcini clare în domeniul securităţii, însă prin atribuţiile şi măsurile pe care le întreprind contribuie în mod indirect la asigurarea acesteia.
Iniţiative asumate de realizare a securităţii. Societatea civilă şi serviciile secrete
Zona serviciilor secrete a atras constant atenţia reprezentanţilor societăţii civile. Activitatea de informaţii continuă să constituie subiect de analiză al unor exponenţi ai societăţii civile. Într-un stat democratic, societatea civilă nu poate fi ţinută deoparte de „afacerile” sensibile, fie că acestea sunt politice, economice, sociale, militare sau de intelligence.
Ca impact social, percepţia asupra intelligence-ului pare să aibă efecte mai zgomotoase, determinate în mare măsură de faptul că activitatea de informaţii are un grad de discreţie impus legal şi auto-impus instituţional, iar membrii societăţii sunt foarte atenţi la astfel de subiecte. Celelalte probleme sociale care pot genera, la un anumit moment, teme de analiză, sunt uşor banalizate sau trecute cu vederea din simplul motiv că nu au în spate o potenţială acţiune secretă, iar gradul de spectaculozitate este mai diluat. Într-o societate democratică modernă instituţiile statului trebuie să interfereze în mod constructiv cu reprezentanţii societăţii civile care pot deveni actori în procesele care asigură sau menţin securitatea.
Utilitatea existenţei serviciilor de informaţii este acceptată de către toţi partenerii sociali, iar statul îşi impune exerciţiul autorităţii asupra activităţii acestora prin instituirea unor forme de control exercitate de către puterea executivă ori legislativă.
În ceea ce priveşte societatea civilă, aceasta este interesată de modul în care funcţionează serviciile secrete, de gradul de respectare a legalităţii, de eventualele abuzuri sau ilegalităţi ce ar putea fi comise şi, nu în ultimul rând, de maniera în care sunt utilizaţi banii publici alocaţi acestora prin buget.
Reprezentanţii societăţii civile îşi îndreaptă atenţia şi către instituţiile care girează controlul exercitat asupra serviciilor, în unele situaţii acestea fiind acuzate de aplicarea unui formalism excesiv.
„Majoritatea democraţiilor consolidate acceptă faptul că serviciile de informaţii sunt necesare pentru a informa şi susţine realizarea obiectivelor politicilor naţionale, dar şi faptul că activitatea lor trebuie monitorizată prin mecanisme din afara guvernului care răspund în faţa legislativului şi a publicului larg, pentru a se asigura că respectă standardele de moralitate şi legalitate impuse şi că funcţionează eficient şi eficace în slujba intereselor naţionale”.
Exponenţii societăţii civile interesaţi de activitatea serviciilor doresc să li se aducă la cunoştinţă prin intermediul unor comunicate de presă sau prin rapoartele anuale anumiţi indicatori de integritate care să releve aspectele negative sau disfuncţionale înregistrate instituţional.
Probabilitatea ca serviciile de informaţii din statele democratice să comită abuzuri este redusă deoarece procedurile interne sunt extrem de riguroase şi controlabile.
Cel mult se poate admite săvârşirea de către unii angajaţi a unor erori, care sunt uşor detectabile şi cad sub incidenţa sancţiunilor profesionale sau penale.
Cu siguranţă că relaţia dintre serviciile secrete şi societatea civilă nu este idilică deoarece există personalităţi vocale care doresc să se facă auzite şi să atragă atenţia asupra acestui domeniu.
Contondenţa limbajului, care apare în unele situaţii, este determinată uneori de dorinţa de a realiza gesturi importante, care să contribuie la buna funcţionare a serviciilor ca instituţii ale statului democratic.
Ceea ce nu poate fi contestat este faptul că serviciile secrete au mai comis de-a lungul timpului unele acte incompatibile cu rolul lor social, de aceea formele actuale de control democratic şi exponenţii societăţii civile încearcă să le ţină departe de orice tentaţii tangente cu zonele obscure ale ilegalităţii.
O certitudine care nu va pierde prin desuetudine este aceea că serviciile nu pot prezenta o deschidere totală faţă de societatea civilă, datorită caracterului secret al activităţilor pe care le întreprind.
Prin conceptul de vizibilitate a serviciilor, clamată tot mai des în ultima perioadă, nu trebuie înţeleasă o lipsă totală de discreţie, aceasta trebuind mai degrabă acceptată sub aspectul intenţiilor de informare a cetăţenilor în legătură cu principalele probleme survenite în domeniul securităţii, participării la manifestările organizate de către membrii societăţii civile, colaborării cu diferite ONG-uri şi cu membrii societăţii academice, asumării rolului social în deplin acord cu necesităţile statului aparţinător, garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Serviciile de informaţii ale statelor democratice trebuie să manifeste acel profesionalism care să le confere, printre alte avantaje, şi acela de a se face înţelese şi acceptate de toţi partenerii sociali, într-un context de dialog limitat de caracterul secret al activităţii.
Tăcerea justificată a serviciilor este o atitudine asumată şi chiar dacă uneori deranjează, trebuie plătit acest preţ.
Într-o societate democratică, acţiunile şi intervenţiile exponenţilor societăţii civile către zona intelligence-ului reprezintă un exerciţiu util ambelor părţi.
La întrebarea „de câtă libertate sau constrângere formală are nevoie o societate pentru a-şi menţine securitatea”, răspunsul va fi diferenţiat în funcţie de emitent şi de interesele naţionale şi instituţionale puse în joc.
Autor: Carmen Postelnicu
