Brazilia, o superputere eco-strategică. Marele plămân verde al planetei

În ultima perioadă, în contextul progresului înregistrat de umanitate în ritm accelerat, anumite state îşi afirmă relevanța la nivel mondial în calitate de puteri eco-strategice. Importanţa lor în relațiile interstatale este augmentată, în mod constant, de expansiunea şi accentuarea procesului de globalizare. Din categoria actorilor statali respectivi, se remarcă Brazilia pe care o vom privi, în cadrul analizei noastre, din unghiul descris. Globalizarea este un proces complex, dinamic, bazat pe interdependențe, generator de beneficii, dar şi de riscuri pe măsură, cu efecte nu doar pe plan local, ci şi mondial. În acest cadru geografic şi context istoric, puterile eco-strategice îşi interpretează rolul special pe scena internațională, prin acțiunile de combatere a poluării. Aportul lor se exprimă prin capacitatea de a se dezvolta socio-economic în mod ecologic şi de a conserva mediul natural în care activează.

Modelul de dezvoltare economică, perpetuat din Epoca Modernă, alimentat de industria extractivă şi bazat pe arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), nu mai este sustenabil ecologic pe termen lung. Modelul, apărut odată cu înființarea societăţii industriale în Europa şi extins global ca rezultat al ascensiunii civilizației occidentale, amenință viitorul omenirii: provoacă schimbări climatice, poluează mediul natural şi îi consumă resursele până la epuizare. Fenomenul se manifestă pe fondul sporirii presiunii antropice, determinată de explozia demografică şi urbanizarea alertă, asociate progresului socio-economic general, fiind susținută de creșterea nivelului de trai şi a speranței de viață. Se profilează, în consecință, nevoia acută de a asigura o dezvoltare durabilă a umanității prin satisfacerea necesităților sale actuale şi conservarea premiselor pentru progresul generațiilor viitoare.

Sursa puterii

O responsabilitate majoră în menținerea echilibrului ecologic la nivel mondial o are ecosistemul forestier reprezentat de pădurile tropicale umede, datorită capacității de a absorbi dioxidul de carbon produs de poluarea industrială şi casnică. Aceste păduri de foioase, dense şi extinse pe spații vaste, formate prin valorificarea condiţiilor de umiditate şi căldură din regiunile tropicale şi subtropicale, s-au dezvoltat în trei zone geografice ale lumii, respectiv în Asia Musonică, Africa Centrală şi America de Sud. Peste jumătate din arealul ocupat, la nivel mondial, revine Pădurii Amazoniene (Amazonia), din nordul Americii de Sud. Iar mai mult de jumătate din suprafața Amazoniei se întinde pe teritoriul statului brazilian. Pe acest fond, se afirmă superputerea eco-strategică a Braziliei care deţine aproape o treime din aria forestieră a pădurilor tropicale umede existente pe glob, constituind, astfel, marele plămân verde al planetei.

Acest ecosistem este traversat de la vest la est de fluviul Amazon, care izvorăște din Anzii Cordilieri, trece prin trei state (Peru, Columbia, Brazilia) şi se varsă în Atlanticul de Sud. Dacă se ia în calcul debitul hidrografic, Amazonul reprezintă cel mai important fluviu de pe mapamond. Iar dacă se ține seama şi de aportul afluenților, formează cel mai vast bazin fluvial din lume, extins pe teritoriul a nouă ţări (Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Guyana Franceză, Guyana, Peru, Surinam, și Venezuela). Pădurea Amazoniană alcătuiește cel mai diversificat şi abundent ecosistem al lumii, fiind locul unde se adăpostesc milioane de specii şi forme de viață vegetală şi animală (inclusiv comunități umane primitive). Acest mare rezervor biotic joacă un rol esențial atât în plan regional, cât şi mondial, prin contribuția sa la securitatea economică şi, mai ales, ecologică a statelor riverane, dar şi a umanității.

Creşterea importanței Braziliei

Brazilia se exprimă de acum ca superputere eco-strategică, însă ponderea sa în balanța relaţiilor internaționale va spori, inevitabil, în perspectivă imediată. Relevanța strategică a Pădurii Amazoniene va urma, constant, o traiectorie ascendentă, înscriindu-se pe linia tendințelor actuale de evoluție socio-economică a umanității. Restructurarea energetică, prin renunțarea la industria bazată pe arderea combustibililor fosili şi dezvoltarea economiei, prin valorificarea resurselor regenerabile, necesită însă timp. Tehnologiile de exploatare a resurselor regenerabile sunt încă scumpe, iar performanța lor este dependentă de condițiile naturale (în special, climatice). De asemenea, tranziția energetică spre resurse regenerabile va implica, în mod automat, un progres lent, pentru că decarbonizarea economiei trebuie să evite provocarea șocurilor care pot afecta circuitele globale de producție şi comerț.

În plan demografic, umanitatea va continua, pe termen mediu, să înregistreze un spor consistent. Procesul îşi va menține ritmul în spații reprezentate de ţări în curs de dezvoltare unde nu s-a finalizat tranziția demografică (Asia de Sud, Asia de Sud-Est, Africa Subsahariană). Explozia demografică se derulează pe fondul unor dificultăți socio-economice (sărăcie, tensiuni sociale, criminalitate organizată, terorism, războaie civile, conflicte interstatale) ce se alimentează reciproc. Deşi beneficiază de condiţii geografice favorabile, aceste state nu dispun de mijloace financiare şi tehnologice de exploatare a resurselor regenerabile, bazându-se şi, în perspectivă, pe combustibili fosili. Pentru că depinde de rezolvarea unor probleme complexe de ordin socio-economic, tranziția energetică în zonele respective va fi de durată, fond ce relevă importanţa ecosistemului forestier global pentru a absorbi poluarea pe termen lung.

Tabloul social

Brazilia reprezintă o ţară-continent, fiind cel mai mare stat ca teritoriu şi populație din America Latină. Cunoscând, în trecutul recent, o explozie demografică, a devenit şi una dintre cele mai populate ţări ale lumii, însă, acest proces s-a stabilizat în ultimul timp. Populația este diversă, triburilor indigene adăugându-li-se, odată cu extinderea Imperiului Portughez (1500), comunități de origine europeană, africană şi asiatică. Datorită oportunităților sale economice, Brazilia s-a menținut ca o destinație majoră pentru emigranți şi ulterior obţinerii independenței (1822), prin proclamarea imperiului ca monarhie constituțională. Sistemul colonial portughez a favorizat crearea unei societăți multiculturale, bazată pe toleranță, din care a rezultat un mixaj rasial accentuat. Societatea a devenit stabilă etno-lingvistic, exceptând triburile indigene, care au respins integrarea şi s-au retras în Pădurea Amazoniană.

Brazilia a evoluat spre o democrație rasială, a cărei consolidare a fost îngreunată de povara trecutului istoric: abolirea tardivă a sclaviei (1888), formarea unei republici oligarhice (1889), izbucnirea crizelor economice (1930) şi politice (1937, 1964) prin care dictatura s-a impus durabil. Şi-au făcut apariția clivaje sociale suprapuse, mai degrabă, teritorial decât rasial, active şi în prezent. Sudul, ocupat majoritar de populații europene, s-a dezvoltat industrial, iar nord-estul, locuit preponderent de comunități cu origini africane, a rămas orientat agricol. În general, sudului prosper i se opune nord-estul confruntat cu probleme sociale (șomaj, criminalitate etc.). Polarizarea societăţii, marcată de inegalități privind accesul la servicii publice, piața muncii etc., persistă ca realitate şi afectează procesul de redemocratizare (început în 1985), ţara fiind încă ţinta acțiunilor populiste de restaurare a dictaturii.

Valorificarea avantajelor

Ascensiunea Braziliei pe plan mondial este rezultatul ponderii strategice majore pe care o deţine în America de Sud, prin suprafața ocupată (aproape jumătate) şi frontiera comună cu 9 din celelalte 11 state ale continentului, dar şi valorificării avantajelor naturale. Astfel, segmentul extins din litoralul său atlantic o integrează în circuitele maritime intercontinentale. Poziţia relativ mediană pe glob îi deschide calea spre Oceanul Pacific, prin Canalul Panama şi Strâmtoarea Magellan, respectiv spre Oceanul Indian, prin Capul Bunei Speranțe. Proximitatea în raport cu Africa şi Europa, faţă de ţările vecine, îi scurtează distanţa rutelor maritime şi aeriene. Situată în zona tropicală, înregistrează, datorită căldurii şi umidității, un consum redus de energie. Se poate alimenta prin hidroelectricitate, dar şi prin rezervele sale de petrol şi cărbuni, iar, ca alternativă, are opțiuni de a produce energie eoliană şi solară.

Două unități geografice definesc relieful ţării: Câmpia Amazoniană, în nord-vest, şi Podișul Braziliei, în sud-est. Vastele platouri şi versanții dinspre Atlantic le exploatează ca terenuri în producția agricolă (soia, cafea, zahăr, cacao, bumbac, tutun, fructe exotice etc.), iar savanele, ca pășuni în creșterea ovinelor şi bovinelor. Din Pădurea Amazoniană, obține material lemnos din abundență, utilizat, în special, în industria celulozei. Din subsol, extrage aur, diamante şi resurse minerale semnificative (fier, bauxită) pentru industria metalurgică. În timp, şi-a diversificat industria (textilă, petrochimică, alimentară), inclusiv pe bază de tehnologie avansată (construcția de mașini), şi s-a afirmat în sectorul serviciilor (transporturi). Dezvoltându-se accelerat, Brazilia a devenit cea mai mare economie din emisfera sudică, având ca parteneri comerciali şi la export, şi la import: China, în principal, iar SUA, în secundar.

Unitatea teritorială

Brazilia este cea mai mare ţară ca suprafață şi populație din emisfera sudică a planetei. Are aproximativ o treime din populația mondială care locuieşte în emisfera sudică, fiind concentrată în metropolele aflate pe coasta atlantică şi în imediata proximitate (Sao Paulo, Rio de Janeiro, Salvador, Fortaleza, Belo Horizonte, Recife, Porto Alegre). Afirmarea Braziliei ca principală putere din emisfera sudică este rezultatul capacității de a-şi conserva, în pofida diversității, unitatea teritorială în urma obţinerii independenței, comparativ cu spaţiul hispanofon din America. O contribuție majoră a aparținut factorului politic brazilian, având în vedere că, în arealul lusofon, s-a creat un imperiu, spre deosebire de spaţiul hispanofon, care s-a fragmentat excesiv în republici. Construcția imperiului s-a dovedit solidă şi nu a afectat unitatea statală, chiar dacă în Brazilia s-a instaurat o republică federativă.

Unitatea teritorială a Braziliei s-a datorat şi inexistenței unor particularități politice indigene care să fi supravieţuit în perioada colonială. Portughezii s-au extins pe teritoriul unor populații amerindiene organizate tribal, spre deosebire de spanioli, al căror imperiu, mai vast, s-a suprapus unor civilizații. Unitatea politică a arealului lusofon a fost favorizată şi de relieful puţin fragmentat, dominat de câmpie şi podiș, comparativ cu spaţiul hispanofon, mult mai compartimentat fizico-geografic de lanțurile montane. Astfel, cele două capitale ale Braziliei, Sao Paulo (centrul economic) şi Rio de Janeiro (centrul politic), apropiate geografic, au format un pol unic de putere care, în absența unor obstacole naturale majore, şi-a subordonat celelalte metropole din arealul lusofon. În schimb, în spaţiul hispanofon, relieful a permis formarea unor nuclee urbane de putere care au evoluat în centre regionale concurente.

Provocările dezvoltării

După ultimul Război Mondial, Brazilia a fost guvernată de regimuri populiste, atât socialiste, cât, mai ales, autoritariste, inclusiv de o dictatură militară prelungită (1964 – 1985). Aceste regimuri, pentru a gestiona situaţia complicată din ţară (crize politice, subdezvoltare economică, explozie demografică, inegalități şi tensiuni sociale), s-au concentrat pe exploatarea intensă a Pădurii Amazoniene. Resursele sale au asigurat consumul intern pentru o populație în expansiune demografică accelerată şi, valorificate la export, au contribuit la afirmarea Braziliei, pe plan mondial, ca important furnizor de materii şi produse diverse. Pe baza resurselor, s-au dezvoltat multiple domenii industriale care au susţinut progresul economic, și, în mod implicit, au impus un ritm alert urbanizării. Suplimentar, au fost defrișate şi asanate suprafețe vaste din Amazonia pentru a fi introduse în circuitul agricol.

Amazonia era percepută de aceste regimuri centralizate ca un obstacol atât în calea dezvoltării socio-economice a Braziliei, a cărei arie populată se limita la coasta atlantică, cât şi în controlul întregului teritoriu statal. În acest context, s-a produs mutarea capitalei de la Rio de Janeiro la Brasilia, oraș special construit în partea centrală a ţării pentru a gestiona ansamblul teritorial (1960), s-a dezvoltat infrastructura şi s-a lansat procesul de colonizare în interiorul Amazoniei. Exploatarea Amazoniei a provocat dezechilibre naturale (climatice, biologice) şi sociale (conflicte inter-comunitare). Pe fondul redemocratizării, Brazilia a conștientizat riscurile şi a acţionat pentru conservarea Amazoniei, însă, continuă să se confrunte cu diverse provocări (susţinerea dezvoltării socio-economice, capacitatea limitată de finanțare şi administrare în raport cu vastitatea ecosistemului, manifestarea populismului).

Dezechilibrele exploatării

Defrișarea Amazoniei diminuează capacitatea planetei de absorbție a poluării şi de reglare a climatului în Atlanticul de Nord (prin circuitul apei), influențând procesul de formare a curenților oceanici (inclusiv a Curentului Golfului). Periclitează biodiversitatea planetei, prin dispariția sau limitarea existenței unor specii vegetale şi animale din cel mai mare ecosistem al lumii. Afectează în special Brazilia, care, pentru a rezolva problema suprapopulării şi a dezvoltării economice, a exploatat Amazonia, stimulând inclusiv expansiunea umană pe axa construită spre interior (Transamazonianul). Defrișarea a accentuat, implicit, aridizarea Noreste, regiune cu echilibru natural fragilizat de climatul alternant (sezon umed / sezon uscat) şi a influențat variabilitatea pluviometrică în zona coastă, destabilizând terenurile accidentate, mai ales în statul Minas Gerais, confruntat cu mari inundații şi alunecări de teren.

Consecințe indirecte sunt produse şi de activităţile umane, asociate defrișării ce vizează valorificarea terenurilor şi resurselor amazoniene. Au fost construite baraje, în scopul obţinerii de hidroelectricitate pe cursul superior al râurilor din Bazinul Amazonian, având ca efect inundarea unor arii silvice vaste. Agricultura are un caracter agresiv, utilizând tehnici moderne, însă distructive (monocultură, chimizare). Este practicată pe soluri vulnerabile, de tip lateritic, fragile la ploile torențiale şi expuse incendiilor de vegetație pe suprafețe întinse. Apele sunt poluate cu pesticide, rezultate din agricultura intensivă, iar aerul, de zootehnia extensivă, care implică emisii de metan. Problemelor naturale li se suprapun cele sociale, dat fiind că exploatarea Amazoniei provoacă tensiuni între coloniști şi triburile indigene, iar expansiunea umană în zonă generează poluare specifică mediului urban.

Opțiunile strategice

Brazilia continuă să fie relativ favorabilă Occidentului, având legături strânse cu UE, inclusiv o relaţie specială cu Portugalia datorită apartenenței comune la spaţiul cultural lusofon. La nivelul societăţii, există şi o percepție, în general, favorabilă în raport cu SUA, de care ţara s-a apropiat, în anumite perioade istorice, indiferent de regimul său democratic ori autoritar. În timp, elita a impus, însă, Braziliei un balans politico-economic între Occident şi puteri rivale lui (China, Rusia), pentru a-şi diversifica opțiunile strategice. A fost dezvoltată constant şi o direcție strategică pentru susţinerea intereselor sale în Africa. Deoarece statele hispanofone controlează accesul exclusiv în Pacific, Brazilia şi-a asumat Atlanticul de Sud ca spaţiu natural de influenţă şi de transformare a lui în placă turnată pentru a-şi proiecta puterea în Africa, concurând actorii majori implicaţi pe acest continent (SUA, China, UE).

În avantajul său, Brazilia valorifică realitățile istorice ale expansiunii Imperiului Portughez pe continentele african şi american. În acest sens, exploatează comuniunea de ordin lingvistic cu statele lusofone insulare (Sao Tome şi Principe, Cap Verde) şi de pe coasta africană a Atlanticului de Sud (Angola, Guineea-Bisau, Guineea Ecuatorială). Mizează şi pe comuniunea etnică în condițiile în care peste jumătate din populația Braziliei are origini africane, incluzând mixajul rasial. Brazilia îşi poate construi, astfel, pe coasta africană din zona tropicală, o bază de susținere a intereselor, pentru o inserție durabilă. În acest context, se evidențiază inițiativa de a-şi dezvolta multilateral relația cu Angola, principalul actor din acest grup de state lusofone. Pentru a-şi spori influenţa în Africa, Brazilia poate asocia grupului şi celălalt actor lusofon major, respectiv Mozambicul, situat pe coasta Oceanului Indian.

Perspectiva occidentală

Conservarea ecosistemelor forestiere de pe glob reprezintă o prioritate strategică pentru Occidentul lansat într-un amplu proces evolutiv spre o democrație ecologică, susținută prin măsuri complexe de combatere a degradării mediului. Protejarea ariilor silvice este vitală pentru dezvoltarea sustenabilă a umanității, în general, şi a societăţii occidentale, în particular. Pe acest fond, se conturează, în cazul Occidentului, importanţa de a-şi aprofunda relaţia cu puterile eco-strategice şi, mai ales, cu Brazilia. Pentru Occident, consolidarea democrației în Brazilia nu are doar o miză politică (prevenirea restaurării dictaturii, disocierea de puterile concurente), ci şi ecologică. Iar consolidarea democrației este cu atât mai necesară în Brazilia, cu cât dezechilibrele naturale şi sociale provocate de exploatarea intensă a Amazoniei au fost, în special, rezultatul unor regimuri populiste, inclusiv de inspirație dictatorială.

Conservarea ecosistemului nu trebuie să afecteze dezvoltarea Braziliei, ci să o orienteze spre o afirmare ecologică, mai ales că ţara este şi unul dintre marii actori generatori de poluare. De succesul parteneriatului cu Brazilia ar putea depinde integrarea durabilă, pe bază de valori democratice, a statelor din întregul Bazin Amazonian. Brazilia ar putea deveni un model pentru celelalte ţări vecine şi din lume, pentru a-şi translata relația cu Occidentul la un nivel superior, respectiv ecologic. La rândul său, Brazilia s-ar putea erija ca liderul unei alianțe globale, compusă din state cu relevanţă eco-strategică, având, eventual, ca bază inițială de formare, cooperarea cu țările lusofone africane din zona tropicală.

Abstract

In recent years, on the world stage, a special category of state actors has emerged due to their importance. It is the case of the eco-strategic powers, among which Brazil is asserted. Controlling over half of the Amazonian Forest, Brazil owns about a third of the tropical rainforests globally. The conservation of forest ecosystem is a strategic priority for the West, launches in an evolutionary process towards ecological democracy. In this context, the West is interested in strengthening its relationship with Brazil as an eco-strategic superpower.

Autori: F.B. Suciu și prof. univ. dr. Ionel Muntele (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*