Într-o lume a globalizării și interdependențelor complexe, comunicarea și relaționarea cu societatea civilă a devenit o componentă fundamentală a politicilor publice în statele democratice. Informarea cetățeanului și a opiniei publice asupra necesității și importanței unor acțiuni sau proiecte în domeniul securității reprezintă un demers instituțional fundamental care generează consecințe pe termen lung.
Sprijinul opiniei publice reprezintă un instrument esențial pentru validarea rolului Serviciului Român de Informații de asigurare a securității naționale, de cunoaștere și prevenire a noilor riscuri, precum și de promovare a unei culturi a responsabilității populației pe această zonă.
Prin natura sa, Serviciul Român de Informații se adresează, în cele mai multe cazuri, unui public specializat și mai puțin opiniei publice, dispunând de puține instrumente, prin caracterul secret al activității sale, de informare a cetățeanului cu privire la acțiunile și politicile în domeniul securității.
În același timp, noul context geostrategic și apartenența României la NATO și la UE au condus la redefinirea funcțiilor majore ale Serviciului Român de Informații, la o nouă abordare a protejării și promovării intereselor cetățenilor, a luptei anticorupție și sprijinului pentru reformarea societății și a statului român. Au fost definite noi zone de riscuri și oportunități pe linia securității energetice, securității cibernetice, a evoluției complexe și combaterii fenomenului terorist.
Fiecare stat trebuie să se angajeze să-și protejeze populația împotriva consecințelor terorismului, având în vedere două obiective legitime: viața și securitatea populației, cu respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Protecția eficientă a populațiilor impune depășirea intereselor naționale și recunoașterea unei lupte eficiente împotriva consecințelor bioterorismului în Europa. În Raportul Comisiei pe probleme sociale, de sănătate și ale familiei, susținut în februarie 2004, în cadrul Consiliului Europei, s-a convenit protejarea populației prin crearea unui fond european destinat să acopere lipsa mijloacelor financiare ale noilor membri ai Consiliului Europei.
După 11 septembrie 2001, pericolul unor atacuri teroriste de amploare asupra populației din oricare parte a lumii nu mai pare a fi un scenariu de neimaginat. Printre multitudinea de manifestări ale acestui flagel, bioterorismul a cunoscut în ultimii ani o expansiune atât în Europa, cât și în lume, care trebuie reflectată în mod relevant și pe agenda de comunicare publică a instituțiilor competente.
Riscul utilizării terorismului chimic, biologic sau nuclear este în creștere, având în vedere sporirea violenței interetnice și religioase și a încălcării drepturilor omului. Tratatele internaționale care se referă la aceste tipuri de armament nu prevăd măsuri suficiente de control. De aceea, în lupta împotriva terorismului se impune o implicare nu numai a statelor, dar și a organizațiilor neguvernamentale.
Arma biologică – o amenințare pentru sănătatea publică
Bioterorismul constă în utilizarea sau amenințarea cu utilizarea de viruși, bacterii, ciuperci sau toxine, de microorganisme, cu intenția declarată de a provoca o maladie sau decesul ființelor umane, animalelor și plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective.
Scurt istoric al armei biologice:
Această metodă, utilizată din cele mai vechi timpuri, cu predilecție în conflicte militare, a avut drept scop producerea cât mai multor victime. Amintim câteva episoade din istorie:
– secolul VI î.e.n. – Asirienii au otrăvit puțurile dușmanilor lor cu corn de secară (claviceps purpurea), o ciupercă a cărei toxină produce violente halucinații;
– secolul XV – Conchistadorul spaniol Pizarro a răspândit variola printre indienii din America de Sud, oferindu-le haine contaminate cu variolă, pentru a-i determina să cedeze în fața cuceritorilor;
– anul 1767 – Englezii au contaminat mai multe triburi de indieni din Ohio și din Pennsylvania, oferindu-le pături infestate cu variolă;
– anii 1914-1918 – Germania a fost acuzată de a fi expediat în SUA vite contaminate cu antrax și morva (rapciuga), de asemenea, că a încercat să provoace holera în Italia și pesta în Rusia;
– anul 1939 – Militarii japonezi au infectat sursele de apă sovietice cu Salmonella Tiphy;
– 1940-1941 – Japonezii au împrăștiat suspensii de pestă asupra orașelor chineze prin bombe cu fragmentație. Au fost utilizați, de asemenea, purici infestați. Britanicii au experimentat antraxul în insula Grunard, în largul Scoției. În același an militarii japonezi au răspândit din aeroplane 15 milioane de purici infectați cu pestă, deasupra satelor din China și Manciuria, declanșând mai multe epidemii;
– anul 1960 – SUA au fost bănuite că utilizează arme biologice în Vietnam. La rândul său, Vietnamul utiliza diferite metode pentru a contamina trupele americane;
– 1972-1979 – Convenția asupra interzicerii, dezvoltării, producției și stocării de arme biologice și chimice și asupra distrugerii lor a fost ratificată de 103 state. SUA nu au semnat-o decât în anul 1975. O explozie în complexul militar Sverdlovsk (Rusia) a provocat moartea mai multor zeci de persoane și câteva sute au fost contaminate cu antrax;
– anii 1975-1983 – Prin utilizarea de mycotoxines tricohecnes, vietnamezii au făcut să cadă „ploaia galbenă“ în Laos și în Cambodgia;
– anul 1984 – În Oregon, membrii sectei Shree Rajneesh au contaminat restaurantele cu salmonella. Patruzeci de persoane au fost spitalizate;
– 1992-1995 – Secta japoneză Aum a încercat să procure virusul Ebola din Zair. În anul următor, membrii sectei au ajuns să disemineze antraxul în interiorul unui imobil. S-a presupus că Irakul dispune de proiectile teleghidate cu încărcătură biologică; 17 țări au fost susceptibile de a dispune de astfel de arme; în Japonia, secta Aum a procedat la mai multe tentative de contaminare; un extremist american a livrat în mod ilegal fiole cu bacili ai pestei. Ossama Ben Laden a fost suspectat că deține arme biologice; cecenii trecuți în Daghestan au avut asupra lor planuri de atac biologic;
– anul 2001 – Scrisorile cu antrax au semănat panică în SUA și au cauzat primii morți ai terorismului biologic.
Modalități de diseminare
Armele biologice se pot transmite prin mai multe căi, dintre care doar două sunt susceptibile de a atinge un număr mare de persoane:
a) pe cale digestivă. Acest tip de contaminare nu este considerat ca fiind „practic” decât în cazul aglomerărilor de populație care dispun de rezervoare de apă în care aceste toxine ar putea fi deversate. Este vorba, în principal, de toxina botulinică, responsabilă de botulism, a cărei gravitate este legată de apariția paraliziei musculare și respiratorii;
b) pe cale aeriană. Riscul cel mai mare de contaminare a unui mare număr de persoane, mii sau chiar zeci de mii, este reprezentat de diseminarea în timpul manifestărilor publice sau sportive, folosindu-se avioane de genul celor care pulverizează insecticide pe culturi sau prin utilizarea dispozitivelor tip aerosol.
Armele biologice sunt capabile să întrețină prin ele însele propria „proliferare”, odată lansate într-un mediu potrivit. Acționând prin inhalare sau ingerare, ele pot fi cu ușurință vaporizate dintr-un proiectil aerian lansat deasupra unei mari suprafețe, printr-un atomizor într-un spațiu închis sau, și mai ușor, introduse în rețelele de distribuire a apei potabile sau prin produsele alimentare.
Arma biologică poate fi transportată, fără a fi detectată, chiar peste granițe, fie în „culturi“ pentru obținerea cantității dorite, fie în cantități suficiente pentru săvârșirea unui masacru. Microorganismele pot fi eliberate fără zgomot și fără a provoca efecte imediate. Nu se poate determina maladia până nu se cunosc simptomele infecției și agentul cauzal. Dacă aceasta, cum este de exemplu variola, se poate propaga ușor de la o persoană la alta, numărul victimelor atinge cu ușurință zeci de mii de cazuri.
Nu există „arme biologice” perfecte. Vectorii de infecție sunt, pentru moment, sensibili la antibioticele cunoscute. Altele, ca toxina botulinică, sunt relativ fragile și necontagioase. În prezent, utilizarea armei biologice ar putea să provoace un anumit număr de morți, dar nu epidemii la scară mare. Rămâne ipoteza bacteriei rezistente la toate antibioticele existente, prin manipulări genetice, scenariu ce ține deocamdată de science-fiction.
Măsuri legislative internaționale privind fenomenul bioterorist. Cadrul legislativ din România
Franța, prin Planul Biotox, creat după 11 septembrie 2001, prevede reconstituirea stocurilor de vaccin împotriva variolei. Un laborator de urgență poate interveni 24 de ore din 24. Spitalele se dotează cu materiale speciale pentru a face față riscurilor chimice și biologice. Clorarea apei a fost crescută, pentru a neutraliza o eventuală contaminare a rețelelor de apă potabilă. Un institut de supraveghere este însărcinat să detecteze cât mai devreme posibil urgențele sanitare.
Franța, Marea Britanie, Irlanda și S.U.A. au practicat, mai ales în metrou, exerciții de alertă pentru a testa capacitatea de reacție la un atac bioterorist asupra populației.
În Statele Unite există planuri antibioteroriste la nivelul fiecărui stat, elaborate chiar înainte de 11 septembrie 2001. Casa Albă a decis ca fonduri destinate inițial cercetărilor împotriva HIV/SIDA să fie folosite pentru punerea la punct a unui nou vaccin împotriva antraxului, care să poată fi administrat și categoriilor de populație vulnerabile.
Riscurile bioterorismului sunt la nivel planetar. Nu există frontiere în calea variolei sau a ciumei. Amenințarea este globală și de aceea și riposta trebuie să fie globală. ONU apreciază ca fiind fundamentală cooperarea între organizațiile internaționale, regionale și subregionale. Comunitatea internațională trebuie să împiedice deținerea sau utilizarea de arme de distrugere în masă de către grupuri sau entități nonstatale.
În februarie 2003, Comitetul Miniștrilor din Consiliul Europei a adoptat un Protocol privind represiunea multiplelor forme ale terorismului. Consiliul Europei, OSCE, Națiunile Unite au subliniat la Geneva, în 2003, necesitatea unui cadru comun pentru combaterea terorismului de orice fel într-un mod eficace și au chemat la intensificarea dialogului intercultural și interreligios, la armonizarea intereselor și priorităților naționale de securitate cu cele colective, definite în documentele strategice fundamentale (Strategia de Securitate Națională, Strategia de Securitate a UE, Conceptul Strategic al NATO).
ONU a adoptat numeroase texte juridice împotriva terorismului; printre altele, punerea la punct, fabricarea și utilizarea armelor biologice și chimice sunt prescrise de Protocolul de la Geneva, din 1925, Convenția asupra Armelor Biologice sau a Toxinelor (BTWC), din 1972, și Convenția asupra Armelor Chimice, din 1993.
La nivelul țării noastre, apartenența la UE și NATO implică asumarea unor responsabilități și adaptarea conceptuală și funcțională a instituțiilor din sectorul de securitate, prin prisma conectării la dinamica acestor două organizații, în care securitatea este indivizibilă, iar garantarea ei se face în comun.
România a ratificat Convenția privind interzicerea dezvoltării, producției și stocării armelor bacteriologice și cu toxine și distrugerea acestora prin Decretul 253 din 6 iulie 1979, publicat în Buletinul Oficial al R.S. România nr.57 din 7 iulie 1979, instrumentele de ratificare fiind depuse la 25 iulie 1979.
România consideră BTWC ca fiind piatra de temelie a eforturilor de împiedicare a agenților biologici și toxici de a fi dezvoltați și utilizați în scopuri militare, în conformitate cu prevederile Articolului I al BTWC, care stipulează că statele-părți nu pot dobândi sau deține arme biologice în nicio circumstanță.
În ceea ce privește cadrul legislativ în materie de bioterorism, principala dispoziție legală care se aplică este Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, care abordează fenomenul terorist din cât mai multe puncte de vedere, inclusiv cel al armelor biologice. În țara noastră funcționează Agenția Națională de Control al Exporturilor (ANCEX), autoritate națională în domeniul controlului exporturilor și importurilor de produse strategice (produse militare și tehnologii cu dublă utilizare), categorie în care se înscriu și tehnologiile privind armele biologice. Astfel, potrivit OUG nr. 158/1999 privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice, în categoria produselor strategice se înscriu și tehnologiile referitoare la armele biologice (art.5, alin.1, lit. a).
Nomenclatorul armelor biologice
Epidemia recentă de SARS (sindrom respirator acut sever) a contribuit la accelerarea informării cu privire la riscurile biologice și la conștientizarea impactului pe care le pot avea pagubele economice cauzate de maladiile infecțioase într-o economie globalizată. Pentru combaterea acestora, Uniunea Europeană a creat un Centru european de control al maladiilor, capabil să emită răspunsuri coordonate la orice epidemie și, de asemenea, la orice atac bioterorist. Virusul variolei și cel al febrei hemoragice, bacilul antraxului și toxina botulinică sunt incluse de 11 state într-un program de contracarare a armelor biologice. Aceste arme sunt și în atenția grupurilor teroriste.
– VARIOLA (Variola major) – Dacă este utilizată ca armă biologică, aceasta reprezintă un pericol serios pentru populație. În absența unui tratament specific, mortalitatea atinge un procent de 30% , se transmite prin contact direct sau prin intermediul unui obiect contaminat, dar nu prin apă sau prin aer. Tratamentul se limitează la antibiotice pentru infecțiile bacteriene.
– PESTA (CIUMA) (Yersinia Pestis) – OMS raportează între 2.000 și 4.000 de cazuri în întreaga lume. Mortalitatea este între 50% și 90% pentru cazurile netratate și de 15% în cazurile tratate.
– FEBRELE HEMORAGICE VIRALE (febra Lassa, Ebola-Filovirusuri: Ebola Marburg; Arenavirusuri: Lassa, Machupo) – Nu există tratament și nici profilaxie pentru febrele hemoragice. Pentru Ebola, mortalitatea este între 50% și 90% din cazuri.
– ANTRAXUL (Bacillus Anthracis) – În caz de neaplicare a tratamentului adecvat, mortalitatea este de 20%, din cauza septicemiei. Formele respiratorii sunt în general mortale, iar în cazul infecțiilor intestinale, cazurile mortale sunt între 25% și 60%.
– BOTULISMUL – (Clostridium botulinum toxin) Acest virus poate contamina apa potabilă, poate fi introdus în alimente sau dispersat în atmosferă. Ingerarea, inhalarea sau contactul ochilor sau al unei răni de pe piele cu o cantitate infimă sunt suficiente pentru a provoca intoxicații grave și tulburări neurologice mortale. Totuși, el este sensibil la clorul din apă.
Bioterorismul – actualitate pe agenda informării publice a SRI
Respectând declarația de principii enunțată de Direcția Programe de Comunicare din cadrul Serviciului Român de Informații, în care se menționează că „exercițiul național și internațional de transfer de expertiză și dezbateri pe teme de diplomație publică ne îndreptățește să susținem utilitatea acestor inițiative, oportunitatea și inovația lor și, nu în ultimul rând, nevoia de diversificare și îmbunătățire a dialogului și a consultărilor cu instituții publice sau de drept privat, mass media și organizații ale societății civile din România, pentru asigurarea coroborării și corelării agendei de securitate a cetățeanului cu cea instituțională”, la data de 20.06.2008 a avut loc lansarea parteneriatului dintre Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate, și Centrul Zonal de Înalte Studii pentru Prevenirea Bioterorismului.
În acest context, s-au identificat noi oportunități în ceea ce privește:
– proiectarea, elaborarea, traducerea și editarea materialelor de promovare în domeniul bioterorismului, documente ce vor fi utilizate în activitatea de comunicare/promovare publică a Serviciului (ex.: Campania de promovare a culturii de securitate „Terorismul… de lângă noi”);
– mediatizarea etapelor de pregătire a Exercițiului demonstrativ privind simularea unui atac bioterorist (preconizat a fi organizat în Delta Dunării, în cursul anului 2009), în parteneriat cu DGCPT/CCOA, NATO – Weapons of Mass Destruction Center și US Army Reserves Consequence Management Unit, precum și cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul securității naționale.
Autor: Oana Magdalena Ciobanu
