Agresiunile în contextul războiului informațional. Studiu de caz – Israel vs Palestina

Războiul mediatic – cel mai reprezentativ pentru războiul informaţional – este nou apărut în cadrul vast al războaielor informaţionale (războiul informaţional, războiul psihologic, războiul imagologic, războiul de comandă şi control şi războiul electronic, războiul web), aceasta datorită atingerii unui grad de globalizare a mijloacelor de comunicare în masă. Informaţia în sine ajunge să fie privită ca o armă foarte valoroasă, în mod paradoxal una imaterială, care poate ajuta în mod decisiv la impunerea voinţei într-un conflict. Războiul nu a putut fi purtat niciodată fără o minimă cunoaştere a adversarului, poate de aceea spionajul este vechi de când lumea.

Astăzi, mai mult ca oricând nevoia de a cunoaşte este de o importanţă vitală pentru a avea succes. Accesul la informaţii devine o armă cu două tăişuri odată cu apariţia Internetului, la începutul anilor ’90. Posibilităţile de a cunoaşte cresc exponenţial odată cu numărul celor care pot cunoaşte. Internetul micşorează distanţele dintre indivizi, dintre civilizaţii, dintre oameni şi statele în care trăiesc. Războaiele informaţionale au multe elemente comune din punct de vedere al obiectivelor urmărite, al mijloacelor şi metodelor folosite, al instrumentelor cu ajutorul cărora ele îşi ating scopul.

În linii mari, războiul informaţional cuprinde acele acţiuni desfăşurate în timp de criză sau război şi îndreptate împotriva informaţiilor sau sistemelor informaţionale ale adversarului (concomitent cu protejarea propriilor infor maţii şi sisteme informaţionale), în scopul atingerii unor obiective sau influenţării anumitor ţinte.

Dezvoltarea infrastructurii informaţionale, în curs de globalizare, în care se includ şi structurile mediatice, generează posibilităţi de comunicare din ce în ce mai sofisticate. Acestea transmit informaţiile într-un ritm tot mai accelerat şi pe distanţe tot mai mari. Condiţia esenţială pentru ca aceste lucruri să se întâmple este ca conglomeratele comunicaţionale să nu fie controlate de anumite centre de decizie, care pot încerca să controleze accesul oamenilor la resursele informaţionale.

În cazul oricărui conflict, orice activitate economică, politică, diplomatică, militară, culturală are în mod automat şi o componentă psihologică, modulată în aşa fel încât să ducă la maximizarea avantajelor. Îndeosebi în conflictele de joasă intensitate, influenţarea psihologică, adică manipularea, se constituie adesea ca mijlocul cel mai important şi cel mai eficient pentru realizarea scopului dorit, ce nu poate fi altul decât exploatarea crizei în folos propriu.

Războiul psihologic nu se bazeaza doar pe minciună, ci şi pe manipularea informaţiei. Acţiunea psihologică operează cu ,,adevăruri” create sau selectate cu multă grijă, astfel încât să se obţină efectul dorit. Când s-a declanşat conflictul, nu existau informaţii asupra obiectivelor concrete, nici asupra modului de derulare, nici asupra numărului victimelor. Se vehiculează conceptul de destabilizare psihică prin crearea de îndoieli ale căror simptome se găsesc în lipsa unei atenţii selective, proliferarea unor prejudecăţi, a unor idealizări, a unor pretenţii de absolutism, într-un scepticism evaziv şi într-o atitudine de prezervare a credinţei în soartă, în destin.

Opinia publică devine, în conflictul de joasă intensitate, o ţintă principală a războiului psihologic, a agresiunilor informaţionale. Ea trebuie convinsă că vinovat este cel care se doreşte să fie considerat vinovat.

Agresiunile informaţionale, în sensul de război psihologic, constituie fără îndoială, un element cheie al războiului informaţional, întrucât manipularea opiniei publice constituie baza pe care se grefează mijloacele şi acţiunile utilizate de cel care gestionează aceste tipuri de conflicte. Trebuie spus că astfel de conflicte presupun două modalităţi de angajare: angajarea părţilor care se află în divergenţă (în conflict) şi angajarea celui sau celor care îşi asumă gestionarea conflictului.

Agresiunile informaţionale însumează activităţile de influenţare psihologică (manipulare, dezinformare, influenţare, propagandă), desfăşurate preponderent prin mass-media, prin care se vizează inducerea în eroare a ţintelor, pentru a determina adoptarea unor decizii conforme intereselor iniţiatorului, în scopul obţinerii unor avantaje sau satisfacerii unor interese (adoptarea de sancţiuni pentru încălcarea unor reguli sau principii, determinarea sau împiedicarea unor decizii politice, economice, militare sau de altă natură, inducerea unor curente de opinie sau modificarea unora deja existente etc.).

Atât în operaţiunile psihologice militare, cât şi în agresiunile informaţionale derulate în contexte nebeligerante, manipularea şi dezinformarea reprezintă metode esenţiale de atingere a obiectivelor. Cele două metode de agresare informaţională conţin o multitudine de aspecte comune dar şi diferenţe, dintre care cea mai importantă ar fi aceea că manipularea “conduce” ţinta într-o direcţie dorită de agresor, în timp ce accepţiunea unanim acceptată a dezinformării este că aceasta e menită să creeze confuzie, panică, scopul principal fiind dezorganizarea adversarului.

Manipularea şi dezinformarea sunt principalele metode de realizare a agresiunii psihologice sau informaţionale care utilizează tehnici specifice (persuasiune, calomnie, propagandă, zvon etc.) pentru construirea unor mesaje şi dirijarea lor deliberată spre ţintă (persoană, stat, acţiune) de către o sursă specializată, cu scopul de a o determina să acţioneze în sensul dorit.

Agresiunile informaţionale utilizate în contextul războiului informaţional (mediatic) dintre ISRAEL şi PALESTINA

În acest demers, vom pleca de la definiţia generică a agresiunii informaţionale, potrivit căreia este o acţiune elaborată, deci conştientă, a unei surse primare ce foloseşte un suport mass-media (presa scrisă, audio-vizual, Internet) pentru transmiterea mesajului, utilizând ca instrumente, cel mai adesea, propaganda, dezinformarea sau intoxicarea şi are ca scop agresarea unei ţinte prin determinarea unor reacţii în rândul receptorilor mesajului. Războiul mediatic din Gaza a avut o miză la fel de mare ca şi războiul propriu-zis, de pe teren, desfăşurat de curând. Presa internaţională acuză CNN şi televiziunea britanică Channel 4 de manipulare în cazul conflictului din Gaza, prin prezentarea unor imagini trucate de Hamas şi de activişti de extremă stânga drept imagini autentice ale atrocităţilor armatei israeliene. În data de 4 ianuarie 2009, Channel 4 din Marea Britanie prezenta o ştire conform căreia soldaţii israelieni ar fi împuşcat doi copii în Gaza, în timp ce aceştia se jucau pe acoperiş. Scenele au fost filmate de Ashraf Mashhrawi, despre care Channel 4 anunţa că este un colaborator independent al său şi, întâmplător, fratele uneia dintre victime, Mahmoud, de 12 ani, celălalt copil, fiind vărul său. În ştirea filmată se arată cum Mahmoud a fost dus la spital, s-a încercat fără succes resuscitarea, iar apoi copilul este transportat spre cimitir.

Pe 8 ianuarie 2009, CNN difuzează aceleaşi imagini, dar, de această dată, Mashhrawi este prezentat ca un cameraman amator care filma bombardamentele israeliene şi a fost chemat acasă prin telefon, fiind anunţat că fratele său a murit. Spre deosebire de Channel 4, în ştirea CNN se spune că cei doi copii se jucau pe acoperiş şi ar fi fost omorâţi de o bombă lansată de un avion fără pilot, iar Mahmoud avea 14 ani în loc de 12. În ziarul israelian de stânga Haaretz se spunea că bomba a căzut pe casa unde locuiau 21 persoane şi ar fi ucis, de fapt, două bătrâne şi trei copii.

Hamas şi extrema stângă, regizori

Povestea CNN a născut multe dubii. Operatorul Ashraf Mashhrawi, care n-avea altă treabă decât să-şi filmeze fratele în agonie, a fost identificat ca activist Hamas şi proprietar al unei firme de internet care găzduieşte website-urile Hamas, printre care şi web-ul postului de radio al Hamas, “Vocea Al Aqsa”.

Doctorii care au vizionat imaginile CNN cu resuscitarea au declarat că manevrele acestora nu aveau nicio legătură cu actul medical, fiind pur şi simplu o „maimuţăreală”. Pata de sânge era mică şi mai degrabă portocalie. Doctorul din imagini, care arăta teatral spre monitorul ce constata pulsul oprit al copilului, s-a dovedit a fi excentricul norvegian Mads Gilbert. Doctorul Gilbert, un marxist din Partidul Socialist Revoluţionar Norvegian şi susţinător al Hamas, a devenit celebru prin justificarea atacurilor din 11 septembrie 2001 de la World Trade Center şi a terorismului, în general, care ar fi o luptă de eliberare.

Autoarea articolului despre acest subiect din “Haaretz”, Amira Hass, este o ziaristă de extremă stânga ce locuieşte în teritoriile palestiniene şi este cunoscută ca o propagandistă a cauzei palestiniene. Ea a fost amendată de justiţie pentru defăimarea coloniştilor evrei din Ramallah. Amira Hass a scris că aceştia ar fi profanat cadavrul unui palestinian împuşcat la frontieră, deşi televiziunile prezente la faţa locului au transmis imagini ce dovedeau contrariul.

CNN nu a comentat nimic, dar a scos de pe site-ul său ştirea despre presupusa moarte a lui Mahmoud Mashhrawi. Paul Martin, patronul “World News & Features”, firmă ce vinde imagini altor televiziuni, a declarat că operatorul Ashraf Mashhrawi este de fapt salariatul său şi garantează pentru el. Operatorul nu ar găzdui site-uri Hamas, ci doar ar fi înregistrat domeniul „.ps”, pentru a găzdui orice site palestinian.

În timpul războiului din Liban din anul 2006, ziaristul Nic Robertson de la CNN a recunoscut că ştirea sa despre bombardarea obiectivelor civile de către israelieni a fost de fapt propagandă a organizaţiei teroriste Hezbollah.

Israelul şi Hamas se luptă pe YouTube şi PalTub

După „războiul blogurilor”, purtat în vara anului 2006, între Israel şi Hezbollah, luptele din Gaza marchează trecerea la o nouă etapă, cea a purtării războiului prin intermediul televiziunilor online. Armata israeliană (IDF) şi-a creat propriul canal de televiziune pe portalul YouTube.com (www.you-tube.com/user/idfnadesk), în vreme ce Hamas contraatacă prin www.paltube.com, potrivit agenţiei Mediafax.

Pentru că Guvernul israelian a interzis accesul jurnaliştilor în Gaza în ciuda unei decizii a Curţii Supreme din această ţară, care permite accesul unor grupuri formate din cel mult 12 corespondenţi acesta încearcă să compenseze cumva setea de materiale video a mass-mediei internaţionale. Astfel, IDF doreşte să arate lumii cum îi lichidează pe „terorişti”, prezentând imagini din timpul luptelor şi acuzând Hamas că foloseşte civilii drept scuturi umane.

De partea cealaltă, militanţii palestinieni acuză „holocaustul sionist” şi nu duc lipsă de imagini şocante cu civili ucişi în urma bombardamentelor israeliene.

Bilanţul palestinienilor ucişi în conflictul ce s-a desfăşurat la începutul anului 2009 a trecut de 900 persoane şi, oricât ar susţine Israelul că majoritatea ar fi luptători, jumătate din persoanele decedate erau neînarmate când au fost ucise, între care şi peste 220 de copii. În sprijinul afirmaţiilor Hamas vin angajaţi ai ONU, lucrători umanitari de la Crucea Roşie şi reprezentanţii unor ONG-uri care au cerut insistent încheierea unui armistiţiu.

Chiar dacă nu au acces la situaţia din Fâşie prin intermediul mass-mediei tradiţionale, 1,4 milioane oameni (cât populaţia asediată a Gazei!) din toată lumea au accesat site-ul IDF, în timp ce publicul din ţări arabe urmăreşte PalTube. Pentru a evita întreruperea conexiunilor de către IDF, serverul principal al televiziunii online a Hamas este găzduit la Moscova.

Armata israeliană are propriul său canal pe site-ul YouTube, unde pot fi urmărite înregistrări video ale raidurilor aeriene şi ale altor atacuri lansate împotriva mişcării islamiste Hamas din Fâşia Gaza.

Înregistrările, care pot fi vizionate la adresa www.youtube.com/user/idfnadesk, au scopul de a “contribui la transmiterea mesajului în lume”, explică biroul de presă al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF). Spre exemplu, într-una din zilele conflictului de la începutul anului 2009, numărul vizitatorilor depăşea 4.000 de persoane, iar dintre cele 12 filme, unele au fost vizionate de peste 60.000 de ori.

Printre imaginile alb-negru se numără în special înregistrări filmate din avion ale atacurilor armatei aeriene israeliene asupra zonelor de unde, potrivit lor, sunt lansate rachete asupra depozitelor de arme, asupra unei clădiri a Guvernului Hamas şi asupra unor tuneluri folosite în acţiunile de contrabandă. Una dintre înregistrări prezintă un vapor descris drept un vas de patrulare al Hamas, care este distrus de o rachetă lansată de pe un vas israelian.

“În condiţiile în care Israelul se confruntă din nou cu cei care vor să-l distrugă, este necesar ca IDF să arate întregii lumi acţiunile inumane împotriva noastră şi eforturile noastre de a le opri”, a explicat biroul de presă al Forţelor de Apărare Israeliene. IDF a anunţat iniţial că unele înregistrări au fost blocate de YouTube, însă a precizat ulterior că acestea pot fi din nou vizionate.

“Am fost dezamăgiţi când YouTube a interzis unele dintre înregistrările noastre exclusive care arată succesul IDF în operaţiunea “Plumb întărit” împotriva extremiştilor Hamas din Fâşia Gaza”, a anunţat biroul de presă într-un comentariu care însoţea imaginile propuse. Într-un nou comunicat, IDF a precizat că YouTube nu a blocat imaginile, ci a restricţionat accesul, fără să dea detalii în acest sens. YouTube nu comentează imaginile pe care le găzduieşte.

În primele zile de la lansarea atacurilor israeliene, aproximativ 390 de palestinieni au murit, majoritatea membri Hamas, iar peste 1.900 de persoane au fost rănite, potrivit serviciilor de urgenţă din Gaza. Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni a anunţat că aproape 25% dintre victime sunt civili. Tirurile cu rachete lansate din Fâşia Gaza asupra Israelului au provocat moartea a patru israelieni, dintre care trei civil şi un soldat, şi rănirea mai multor persoane. S-a dovedit că presa reprezintă un instrument operativ cu impact direct asupra conştientului, dar şi subconştientului receptorilor. “Scăpările”, din când în când, ale presei, sunt controlate, acestea fiind făcute doar pentru a convinge opinia publică de imparţialitate, de independenţa canalului/ publicaţiei respective, pentru a câştiga încrederea receptorului şi a-i propune acestuia o judecată “a priori” asupra unor situaţii sau persoane, o anumită schemă mentală de ierarhizare şi valorizare socială, ocolindu-se adevărul despre importanţa libertăţii economice, accentuându-se alte categorii de valori. Într-o lume determinată financiar, este o utopie să credem că presa este independentă, întrucât jurnalistul scrie după cum doreşte cel care îl plăteşte.

Presa informează, influenţează şi canalizează interesul opiniei publice, funcţie de interesele prezente şi viitoare ale statului respectiv, sau ale puterii care o dirijează, corelat cu conjunctura şi imperativele momentului. Dacă în sistemele totalitare mijloacele de informare erau controlate strict de la Centru, în democraţiile aflate la început şi mai ales în cele deja rodate, manipularea mass-media implică strategii extrem de complicate şi subtile, dar cu o forţă extraordinară de influenţare a opiniei publice, deoarece omul de rând s-a obişnuit să creadă sincer în imparţialitatea ziariştilor.

“Manipularea presei este o realitate cu care se confruntă fiecare ţară din lume”, a susţinut James Humphreys, specialist în consultanţă politică şi comunicare la Universitatea Kingston din Marea Britanie, comentator politic pentru BBC, Sky şi ITN. James Humphreys a remarcat că unul dintre cele mai dificile aspecte cu care se confruntă presa este legat de analizarea formelor de manipulare, în condiţiile în care principala problemă este limitarea acestui fenomen. În opinia sa, ,,moda” manipulării prin presă tinde să devină depăşită în Europa. Conform acestuia, ,,rapiditatea informaţiei, considerată şocantă şi viteza cu care aceasta este transmisă prin Internet, faptul că oamenii tind să prefere acest mijloc rapid de informare şi comunicare, încep să treacă pe un plan secund manipularea prin presă”.

Autor: Adrian Neculai Munteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*