La 1 iunie 2024 s-au împlinit trei decenii de la înființarea, în cadrul Serviciului Român de Informații/SRI, a unei unități responsabile de asigurarea stării de securitate națională la nivelul municipiului București. Se reînnoda astfel o tradiție ale cărei rădăcini datează de la începutul secolului XX, când a fost instituționalizată o primă structură cu atribuții de culegere de informații relevante pentru siguranța statului, pe raza Capitalei, a cărei evoluție a fost legată de cea a Ministerului de Interne/MI.
Răscoala din 1907 a luat prin surprindere factorii de conducere în stat, evidențiind importanța cunoașterii anticipative a posibilelor situații generatoare de riscuri. În acest context, comisarul Iancu Panaitescu a fost însărcinat să organizeze o nouă structură de poliție centralizată, cu atribuții informative. Pe 17 martie 1908 a fost înființată Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale, ce includea, ca organ central distinct, Direcția Poliției de Siguranță. Din punct de vedere organizatoric, aceasta îngloba Serviciul Siguranței, Serviciul Controlul Străinilor și patru Brigăzi Centrale. Activitatea de siguranță a fost organizată separat de poliția generală, fiind reglementate, în premieră, metode și procedee specifice, precum munca informativă cu agentura și întrebuințarea personalului acoperit.
Prin prisma experienței primului Război Balcanic, pe parcursul căruia armata română nu a dispus de un serviciu de informații propriu-zis, la 20 iunie 1913 a fost creată Siguranța Generală a Statului. În cadrul acesteia funcționau Brigăzi Speciale de Siguranță, organisme teritoriale cu atribuții informative și de contraspionaj. În volumul „Istoria serviciilor secrete de la Cuza la Ceaușescu”, istoricul Cristian Troncotă mai arată că Prefectura Poliției Capitalei făcea parte din organele exterioare (teritoriale) ale MI, alături de Inspectoratele regionale de poliție și siguranță, care aveau misiunea de a monitoriza curentele subversive și starea de spirit a populației.
Structuri de informații în perioada interbelică
Pe 22 iunie 1919 a fost creată Direcția Poliției și Siguranței Generale, a cărei conducere i-a fost încredințată lui Romulus Voinescu, succedat, în 1928, de Eugen Cristescu, viitorul șef al Serviciului Special de Informații/SSI. Direcția era organizată pe birouri și patru Brigăzi Centrale. Brigada a IV-a era responsabilă de activitatea elementului străin din Capitală, iar celelalte aveau alte competențe: Brigada I-a – Informații generale; Brigada a II-a Mobilă – cercetări de drept comun; Brigada a III-a – activitate muncitorească.
La 21 iulie 1929 a fost înființată Poliția de Siguranță de Stat, ramură specială a Poliției Generale a Statului responsabilă de apărarea siguranței statului. Direcția Poliției de Siguranță includea Serviciul de informații și Serviciul controlul străinilor. Din structurile teritoriale făcea parte Prefectura Poliției Municipiului București, care avea și atribuții de poliție de siguranță, constând în culegerea, instrumentarea și informarea autorității superioare cu date referitoare la fapte contrare ordinii și siguranței statului.
În 1931 Brigăzile de Siguranță s-au transformat în Corpul Detectivilor, organizat pe secții, echipe și birouri. Principalele elemente de structură au fost: Secția I – Grupări politice de centru, dreapta, studenți, secte religioase; Secția II – Brigada Mobilă, cu atribuții inițiale de cercetare penală; Secția III – Minorități și Legații; Secția IV – Grupări politice de stânga, muncitori, etc. Corpul Detectivilor desfășura misiuni de culegere de informații prin toate mijloacele informative disponibile în acea perioadă – agentură, filaj, supraveghere, interceptarea telefonică și a corespondenței -, fiind responsabil de prevenirea, urmărirea și descoperirea infracțiunilor împotriva siguranței statului, cu precădere în București, dar și în provincie, unde acționa prin echipe volante. În paralel cu Corpul Detectivilor, până în august 1948, pe raza Capitalei a desfășurat activitate de culegere de informații și Prefectura Poliției. Aceasta acționa prin Serviciul Poliției Sociale, în cadrul căruia funcționa Brigada I de Informațiuni, respectiv prin Serviciul Controlul Străinilor.
Reorganizări postbelice
La 20 iunie 1947 au fost centralizate toate atribuțiile în domeniul poliției de siguranță. Direcția Generală a Siguranței Statului a primit „competența totală în exercitarea acțiunii de siguranță pe întreg teritoriul țării”, atât în mediul urban, cât și în rural, înglobând Corpul Detectivilor.
Serviciul Secret de Informații al Marelui Stat Major, de la înființare (1934) și până în anul 1940, când a fost trecut în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri și redenumit din Serviciul Secret de Informații în Serviciul Special de Informații (SSI), nu a avut în structura sa un organ de informații distinct pentru Capitală, activitatea specifică fiind derulată de Secția a II-a Contrainformații (informații interne), prin structurile componente, respectiv Grupa I Contrainformații, Grupa a II-a Economică, Grupa a III-a Curente Sociale, Grupa a IV-a Informații Militare. Acestea erau deservite de structuri de tip birou (interceptarea corespondenței, cifru, presă) și de secretariatul secției. Nici SSI nu a dispus de o astfel de structură până în aprilie 1951, când a fost înglobat în Securitate. Între 1942 și 1945, pe componenta de informații interne au derulat misiuni, potrivit competențelor materiale, următoarele structuri ale SSI: Secția a II-a Contrainformații, Secția a IV-a Contraspionaj, Secția a V-a Contrasabotaj. Sinteza și valorificarea informațiilor se realizau de către Oficiul de Studii și Documentare.
O structură distinctă pentru Capitală
În intervalul 1948 – 1989, pentru Capitală a fost creat și a funcționat distinct un organ de informații având competențe în domeniul securității interne, în cea mai mare parte în structura MI.
Pe 28 august 1948 în cadrul Ministerului Afacerilor Interne/MAI a fost înființată Direcția Generală a Securității Poporului/DGSP. Ca unități teritoriale au fost organizate 12 Direcțiuni Regionale de Securitate (Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Timișoara), având în subordine servicii de securitate județene și Direcția Securității Capitalei, care a primit atribuții și pentru județul Ilfov. Din punct de vedere organizatoric, Direcția Securității Capitalei includea servicii interioare, care replicau organizarea aparatului central și organe exterioare. La fel ca în cazul aparatului central, la nivelul Capitalei funcționau servicii care acopereau domeniile informativ, contrasabotaj, operativ, cercetări etc. Organele exterioare erau constituite de Birourile de securitate Oltenița, Brănești, Căciulați, Buftea și Domnești. În lucrarea „Istoria serviciilor secrete de la Cuza la Ceaușescu”, Cristian Troncotă, precizează că, sub aspect etnic, personalul includea 260 de români, 22 de evrei, 2 maghiari, un rus, un armean și un polonez.
La 30 martie 1951 DGSP s-a transformat în Direcția Generală a Securității Statului/DGSS. În plan teritorial, în concordanță cu reorganizarea administrativ-economică din septembrie 1950, au fost organizate 28 de direcții regionale de securitate (București, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Bârlad, Putna, Galați, Constanța, Ialomița, Buzău, Prahova, Argeș, Teleorman, Vâlcea, Dolj, Gorj, Hunedoara, Severin, Timișoara, Arad, Bihor, Baia Mare, Rodna, Mureș, Stalin, Cluj, Sibiu). Direcția Regională de Securitate București avea în subordine Secția Raională Giurgiu și 7 birouri raionale, situate în Brănești, Căciulați, Răcari, Crevedia, Mihăilești, Vidra și Oltenița.
În 1952 structurile teritoriale ale DGSS au fost reorganizate, numărul direcțiilor regionale de securitate fiind redus la 18, în acord cu reîmpărțirea administrativă a Republicii Populare Române (București, Arad, Autonomă Maghiară, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Stalin, Suceava, Timișoara). Direcția Regională de Securitate București și-a organizat activitatea în aria teritorială de competență pe 18 structuri raionale (Alexandria, Brănești, Călărași, Crevedia, Drăgănești, Giurgiu, Lehliu, Mihăilești, Oltenița, Răcari, Roșiori de Vede, Slobozia, Snagov – anterior raionul Căciulați -, Turnu Măgurele, Vârtoapele, Vida, Vidra și Zimnicea). În cadrul său funcționau structuri cu atribuții de contraspionaj, contrasabotaj, contrainformații militare și penitenciare, cercetări penale, monitorizare partide politice, tehnică operativă și filaj – identificări.
Adoptarea modelului sovietic
În septembrie 1952, DGSS a trecut în subordinea Ministerului Securității Statului/MSS, care a funcționat, pentru o scurtă perioadă, în paralel cu MAI, scopul scindării fiind acela a de a delimita funcțiunile organelor speciale de stat după natura muncii, pe model sovietic. DGSS a revenit sub autoritatea MAI (unificat cu MSS), în septembrie 1953.
Schimbările în organizarea administrativă din ianuarie 1956 au impus o nouă reorganizare a MAI, survenită în vara anului 1957, aparatul teritorial fiind organizat în 16 direcții regionale (Argeș, Bacău, Banat, Brașov, București, Cluj, Crișana, Dobrogea, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș – Autonomă Maghiară, Oltenia, Ploiești, Suceava). Între 1958 și 1967, activitatea de informații la nivelul Capitalei a fost asigurată de către Direcția Regională MAI București, cu aport din partea direcțiilor centrale ale aparatului de Securitate. Schema organizatorică a fost suplimentată, incluzând Serviciul Raional Giurgiu și 17 secții raionale – Călărași, Roșiorii de Vede, Turnu Măgurele, Oltenița, Alexandria, Răcari, Zimnicea, Căciulați, Brănești, Domnești, Lehliu, Videle, Urziceni, Titu, Drăgănești-Vlașca, Slobozia, Olteni (Vârtoapele) -, cu un efectiv total de 567 angajați. Pe teritoriul municipiului București activitatea era derulată de 8 servicii raionale, cu nume reprezentative pentru imagologia promovată în perioada comunistă: Lenin, Stalin, 1 Mai, Grivița Roșie, T. Vladimirescu, Gh. Gheorghiu Dej, 23 August, N. Bălcescu.
La 21 iulie 1967 a fost înființat în cadrul MAI, ca structură independentă, Departamentul Securității Statului/DSS. Ca element de noutate, în organigrama DSS o parte din direcțiile și serviciile centrale au fost grupate în direcții generale (Direcția Generală de Informații Interne, Direcția Generală de Contraspionaj, Direcția Generală Informații Externe și Direcția Generală Tehnico-Operativă și de Înzestrare), pe criteriul afinității domeniilor de activitate. Aparatul teritorial a inclus Direcția Securității orașului București și 16 direcții regionale ale securității statului (Argeș, Bacău, Banat, Brașov, Cluj, Crișana, Dobrogea, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș – Autonomă, Oltenia, Ploiești, Suceava), în consonanță cu organizarea administrativă din decembrie 1960. Unitatea pentru Capitală, cu un stat de 299 de funcții, a fost organizată pe 3 servicii (cu secții și birouri). Problematicile de interes constau în urmărirea elementelor dușmănoase și identificarea autorilor de manifeste, inscripții și înscrisuri dușmănoase (legionari, membrii fostelor partide burgheze, domeniile culte, secte, învățământ, știință, artă, cultură); prevenirea acțiunilor de sabotaj și diversiune în unitățile economice (din industrie, agricultură, comerț, transporturi, finanțe); contraspionaj.
Inspectoratul de Securitate al Municipiului București
Noua împărțire administrativ-teritorială a impus modificarea structurii organizatorice a organelor de Securitate, la 16 februarie 1968. Cele 16 direcții regionale de securitate și structurile raionale aferente au fost înlocuite de 39 de inspectorate județene, organizate ca structuri independente în cadrul inspectoratelor regionale ale MAI. Reorganizarea teritorială a fost un proces de amploare, care a impus mutarea în alte localități a circa 2.500 de cadre și s-a soldat cu reducerea cu aproximativ 10% a numărului total de funcții. Un element de noutate l-a constituit crearea organelor de securitate în municipii și extinderea numărului celor de la nivel orășenesc. Pentru Capitală, a fost înființat Inspectoratul de Securitate al Municipiului București/ISMB, prevăzut cu 295 de funcții. Activitatea era derulată de 4 structuri de tip serviciu, organizate pe secții și birouri. Inspectoratul avea competențe în problematicile referitoare la legionari, partide burgheze, naționaliști, culte-secte, foști condamnați, contrasabotaj, contraspionaj, studenți, artă, cultură, sănătate, justiție, sport, asociații.
În aprilie 1968 a fost înființat Consiliul Securității Statului/CSS, organ central al administrației de stat, distinct de MAI. Funcționarea separată a durat însă doar patru ani, în aprilie 1972 fiind înființat Ministerul de Interne, în urma fuzionării CSS cu MAI. Între 1971 și 1977, ca urmare a modificărilor survenite la nivelul aparatului central, ISMB a funcționat într-o nouă organizare, cu sectoare și birouri. Acestea erau organizate conform problematicilor avute în responsabilitate, astfel: Informații Interne, Contrainformații Economice, Identificare autori documente cu conținut dușmănos, Contraspionaj, Contrainformații militare, Instalare și exploatare de mijloace tehnice operative, Aplicare a legislației cu privire la apărarea secretului de stat.
În aprilie 1978, CSS a fost desființat, în cadrul MI fiind creat ca instituție distinctă DSS, responsabil de domeniul apărării securității statului. Noua organigramă a menținut împărțirea în direcții centrale și securități județene. ISMB a fost organizat pe servicii și birouri, care gestionau problematici corespondente profilurilor unităților centrale, care au continuat să desfășoare activitate informativă pe raza Capitalei, însă exclusiv la nivelul ministerelor, altor organe de stat centrale și unor instituții de importanță națională. Potrivit istoricului Cristian Troncotă la sfârșitul anului 1989, efectivele ISMB erau de 510 ofițeri, 4 maiștri militari, 45 de subofițeri și 22 de angajați civili.
Desființarea structurii de informații pentru Capitală
Pe 26 decembrie 1989, unitățile DSS au trecut din cadrul MI în subordinea Ministerului Apărării Naționale/MApN, iar la 30 decembrie 1989 DSS a fost desființat. Încă din primele zile ale anului 1990 a fost organizat, sub autoritatea MApN, Serviciul de Informații, care a înglobat majoritatea structurilor informative interne ale DSS, mai puțin câteva unități centrale și teritoriale (printre care și cea pentru Capitală), care au fost desființate.
Înființarea SRI la 26 martie 1990, într-un context intern complicat, a fost urmată de un proces de organizare a structurilor interne, inclusiv a celor teritoriale, care a fost grevat în primii doi de existență instituțională de absența unui cadru normativ. Prima lege referitoare la siguranța națională a României a fost adoptată în iulie 1991, iar legea de organizare și funcționare a SRI în martie 1992. Prima structură organizatorică a SRI, aprobată în vara anului 1992, a inclus unități teritoriale pentru fiecare județ, cu excepția municipiului București, pe raza căruia sarcinile erau executate de către unitățile centrale informativ-operative, fiecare pe linia sa de muncă.
Adaptarea la noile amenințări de securitate
În iunie 1994, dată fiind complexitatea problematicii de siguranță națională la nivelul Capitalei și dificultățile induse de absența unei structuri dedicate celei mai mari, importante și complexe unități administrativ-teritoriale a țării, a fost constituită, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), o unitate dedicată, pe modelul de funcționare a secțiilor județene de informații, însă cu rang de unitate centrală.
Sediul atribuit are o încărcătură simbolică, în decembrie 1989 constituind punctul de plecare, într-o ultimă misiune, pentru o echipă de profesioniști ai luptei antiteroriste al căror destin este dezirabil a face obiectul unei lecții învățate.
Noua unitate, care a primit responsabilitatea prevenirii amenințărilor la adresa securității naționale pe raza municipiului București și a județului Ilfov, a fost proiectată prin raportare la organizarea și funcționarea unor structuri similare din state cu tradiții democratice, precum și a serviciilor de informații de informații și siguranță din perioada anterioară instaurării regimului comunist. Activitățile specifice s-au raportat la principii și norme general valabile prezente și în practica altor organizații de intelligence. La nivelul întregului Serviciu au fost instituite mecanisme interne care au transpus în practică garanțiile juridice referitoare la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. De la înființare, structura a parcurs cu succes etapele de evoluție și procesele de transformare ale SRI, procedând la reconfigurări organizatorice ce i-au consolidat rolul în arhitectura instituțională. Din anul 2019, odată cu finalizarea uneia dintre cele mai ample restructurări interne a SRI de la intrarea României în NATO și UE, Direcția Regională de Informații București a primit competențe în municipiul București și județele Ilfov și Giurgiu.
Pe parcursul celor trei decenii de existență unitatea de informații pentru Capitală și-a adaptat și dezvoltat constant capabilitățile, contribuind la realizarea responsabilităților legale încredințate SRI.
Abstract
June 2024 marked the 30th anniversary of the establishment, within the Romanian Intelligence Service, of a territorial unit responsible for ensuring national security in the metropolitan area. In the Capital, the activity of collecting intelligence was carried out over time by several state bodies – the General State Security, the Detective Corps, the Police Prefecture, its institutionalization being linked to the evolution of the Ministry of the Interior, at the beginning of the 20th century. During the communist regime, a distinct intelligence body with competences in the field of internal security was created and operated for the Capital, mainly within the Ministry of Internal Affairs. After the establishment of the SRI, in March 1990, the intelligence activity in Bucharest was carried out by the central units. In June 1994, the complexity of the operational situation led to the decision to set up the Bucharest Municipal Intelligence Directorate, which ensured the continuity of intelligence missions in the Capital and Ilfov County.
Autor: Dr. Horațiu Blidaru
